Sondaj

SONDAJ: Românii cred ţara se prăbuşeşte

1
Într-un sondaj realizat de INSCOP Research se arată că românii sunt dezamăgiţi de prestaţia guvernului condus de Dacian Cioloş, peste jumătate din populaţie crede că România se îndreaptă în direcţia greşită.

BUCUREŞTI, 6 Apr — Sputnik. Sondajul realizat la comanda ziarului Adevărul relevă că 58,8% din populaţie consideră că lucrurie se mișcă din rău în mai rău în România.

Încrederea românilor în autorităţi s-a prăbuşit din noiembrie 2014 când aceasta era la un maxim istoric, relatează Adevărul.

În prezent 58,8% dintre români cred că ţara se îndreaptă spre o direcţie greşită, faţă de 52,3% cât era procentul în 2014. Barometrul INSCOP Research pune în evidență că părerea contrarie este împărtăşită de 30,9% dintre români (faţă de 34,3% în noiembrie).

"Aşadar, în comparaţie cu măsurătoarea precedentă, se remarcă o creştere cu 6,5% a ponderii celor care privesc cu pesimism modul în care evoluează lucrurile în România. Or, cum în cele patru luni care s-au scurs de atunci nu au existat evenimente politice majore, foarte probabil, această evoluţie reflectă în primul rând dezamăgirea faţă de prestaţia cabinetului condus de Dacian Cioloş", menţionează Adevărul.

Agravarea stării de sănătate este principala sursă de îngrijorare pentru români, cu 20% din opţiuni (faţă de 20% în noiembrie 2015). Urmează diminuarea veniturilor, cu 17,8%, (faţă de 17,5% în noiembrie). Posibilitatea producerii unui conflict/război în zonă îi îngrijorează pe 17,3% dintre români (faţă de 18,6% în noiembrie). Pierderea locului de muncă este pe următorul loc, cu 13,3% în martie faţă de 11,7% în noiembrie şi creşterea preţurilor cu 11,1% în martie faţă de 12,2% în noiembrie.

Starea economiei şi lipsa locurilor de muncă îi îngrijorează pe români în procent de 45,6%. Securitatea economică este următoarea îngrijorare, cu 42,2% din populaţie. Pe poziţia următoare se situează combaterea corupţiei cu 25,3%, apoi îmbunătăţirea asistenţei medicale (9%), reducerea inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci (8,2%), apărarea ţării împotriva ameninţărilor externe (5,7%), reducerea numărului de funcţionari şi reforma administraţiei publice (3,8%).

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1063 persoane, cu o eroare maximă de +/- 3%, între 21 şi 28 martie 2016.

1

Загрузка...