Studenţi

Ce îşi propun organizatorii concursului „Emoţie pentru Basarabia”

0
Mai multe organizaţii ale studenţilor din câteva oraşe din România au anunţat că vor lansa în acest an un concurs care ar trebui să scoată în evidenţă talente autentice ale românilor și basarabenilor din orice colţ al lumii.

CHIŞINĂU, 1 mar – Sputnik. Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti a anunţat lansarea primei ediţii a concursului „Emoţie pentru Basarabia”, care urmăreşte scopul de a descoperi talente autentice ale românilor și basarabenilor din orice colţ al lumii.

Într-un comunicat al organizatorului se menţionează că evenimentul va fi organizat împreună cu OSB Timişoara,  CSBB Galați, AIM Paris și CNTM Chișinău.

„Emoţie pentru Basarabia” oferă șansa tinerilor de a participa la una dintre  cele trei secţiuni  ale concursului după cum urmează: Scrisoare, Fotografie și Clip video”, au mai anunţat organizatorii.

Potrivit lor, concursul va începe pe 1 martie și va dura până pe 20 martie, iar concurenţii vor trimite lucrările lor la o adresă electronică creată special pentru acest concurs.

Organizatorii vor încărca toate materialele primite, care respectă condițiile de participare, în albumele dedicate concursului pe fiecare secțiune. Câștigătorii vor fi aleși în funcție de punctajul acumulat, după cum urmează: impactul asupra publicului (numărul de aprecieri/like-uri) va avea o pondere de 50 % și notele juriului, care va fi alcătuit din 4 membri — reprezentanți ai fiecărei organizații — vor avea, de asemenea, o pondere de 50%.

 

0

Загрузка...