Dacian Cioloş şi Angela Merkel

De ce Orban discută cu Putin, iar Cioloş nu

91
(reînnoit 18:52 18.02.2016)
Premierul Ungariei, Victor Orban, discută despre interesele ungurilor la Bruxelles, Moscova şi Washington, chiar dacă unii parteneri ai Budapestei sunt deranjaţi de o asemenea anvergură diplomatică. Spre deosebire de Orban, premierul României, Dacian Cioloş, lasă impresia că procedează doar aşa cum i se permite de la Washington.

CHIŞINĂU, 18 feb – Sputnik. Corespondentul Sputnik a discutat cu directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi de Securitate, fostul viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Valeriu Ostalep despre relaţiile dintre România şi Rusia.

Diplomatul a fost întrebat de jurnalist de ce premierul Ungariei, Victor Orban, se întâlneşte cu preşedintele rus, Vladimir Putn, iar între România şi Federaţia Rusă nu a avut loc nicio întâlnire importantă la cel mai înalt nivel în ultimii ani. Publicăm în rândurile ce urmează principalele teze din răspunsul lui Ostalep.

Relaţiile româno-ruse sunt marcate de câteva momente istorice din ultima jumătate de secol, iar după revoluţia din România din 1989 a urmat un deceniu de politică externă românească axată exclusiv pe vectorul occidental.

România priveşte spre Rusia cu un sentiment de frică şi de neîncredere, dar şi cu un sentiment de respect care se bazează, de fapt, tot pe frică. Iar această frică rezultă mai mult dintr-o insuficienţă de cunoaştere reciprocă.

În anii 2000 – 2010 relaţiile româno-ruse au cunoscut o relativă accelerare, dar numai în domeniul economic. În anii respectivi în România a fost făcute investiţii ruseşti importante. Însă la ora actuală practic nu se mai poate vorbi despre un nivel avansat al relaţiilor româno-ruse într-un domeniu sau altul. Un dialog permanent între cele două state aproape că nu există. Oamenii interesaţi de alte domenii decât politica şi-ar putea aminti cu greu despre ultima întâlnire româno-rusă la nivel înalt. Recent la Moscova au avut loc unele consultări bilaterale, dar nu la un nivel prea înalt.

Din perspectiva Rusiei, România este văzută ca un stat, care nu ia decizii strategice în mod independent. Mai mult, este văzută ca un stat satelit politic şi militar al SUA. Din această perspectivă Moscova nu percepe Bucureştiul ca pe un potenţial partener strategic prioritar în regiune. Din punctul de vedere al Rusiei, deciziile importante luate la Bucureşti sunt influenţate profund de Washington.

Nici din punct de vedere comercial-economic România nu este prea interesantă pentru Rusia, dat fiind faptul că produsele şi serviciile româneşti sunt orientate în mod prioritar spre pieţele occidentale, iar piaţa românească nu este una care ar prezenta interes special pentru produsele şi serviciile ruseşti.

Totodată, România contează ca participant pe piaţa regională a resurselor energetice. Or, deşi are propriile resurse energetice, România cumpără gaz rusesc şi o ţară de tranzit al acestuia către alte ţări din Europa.

Aşa dar, România nu prezintă prea mult interes pentru Rusia, iar Bucureştiul nici nu încearcă să atragă într-un fel sau altul atenţia Moscovei. Această lipsă de interese, precum a fost menţionat anterior, este considerată drept o consecinţă a faptului că deciziile importante la Bucureşti nu sunt luate în mod independent ci sub influenţa Washingtonului. Această stare de lucruri ar putea să nu sufere nicio schimbare în următorii cel puţin zece ani.

Spre deosebire de Moscova, care nu manifestă un interes specific pentru România, Washingtonul râvneşte să menţină această ţară în sfera sa de influenţă nemijlocită.

Chiar dacă nu este o ţară prea importantă în NATO, România contează datorită ieşirii sale la Marea Nagră, iar baza militară americană de pe teritoriul său o fac şi mai importantă pentru Washington, din punct de vedere militar.

Este de menţionat şi faptul că baza militară americană din România face ca interesul Washingtonului faţă de Republica Moldova să fie unul sporit. Astfel, pentru Washington în primul rând şi mai puţin, poate, pentru Bucureşti, este important ca la Chişinău să se afle la guvernare forţe proeuropene. Americanii îşi doresc ca ţara vecină alături de care există o bază militară a SUA să fie cel puţin una prietenoasă, dacă nu chiar un satelit al Washingtonului. De asemenea, din punctul de vedere al Washingtonului venirea la putere la Chişinău a unor forţe pro-ruse ar prezenta un pericol pentru această bază militară, deşi o explicaţie logică pentru această temere practic nu există.

Pe de altă parte, prin faptul că SUA şi-au pus o bază militară în România, au determinat Rusia să manifeste un interes mai sporit faţă de Republica Moldova. Moscova nu poate să permită ca spaţiul în care americanii pot plasa oricând baze militare să se apropie prea mult de frontiera Rusiei. De aceea, o eventuală tentativă de revizuire a statutului internaţional al Republicii Moldova ar putea să aibă urmări cel puţin pentru Moldova şi România, dar şi pentru unii aliaţi ai României; în primul rând pentru SUA. Nu în zădar preşedintele României, Klaus Iohannis, spre deosebire de predecesorul său Traian Băsescu, manifestă prudenţă sporită atunci când abordează Republica Moldova.

Teoretic, relaţiile româno-ruse au destule şanse pentru o îmbunătăţire şi pentru o accelerare reciproc avantajoasă. Însă asta este numai partea teoretică a lucrurilor. În realitate este puţin probabil ca ceva să se schimbe, din cauza faptului că tot ce se întâmplă în politica românească are loc sub supravegherea strictă a Washingtonului.

Spre deosebire de conducătorii României, cei din Ungaria, în frunte cu Victor Orban, preferă să apere interesele naţionale ale ungurilor atât în Vest, cât şi în Est. Ungurii au ales această cale renunţând la tutele şi la confortul de vasal protejat. Iată de ce Victor Orban îşi permite să se întâlnească atât cu Barack Obama, cât şi cu Vladimir Putin.

 

91

Загрузка...