Czech Republic's President Milos Zeman

Zeman și-a cerut scuze de la Vucic pentru bombardarea Iugoslaviei în 1999

267
Președintele ceh Milos Zeman, în timpul unei întâlniri cu președintele sârb Aleksandar Vucic, care a ajuns la Praga în vizită, și-a cerut scuze pentru bombardarea a ceea ce era atunci Iugoslavia în 1999, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zeman, Jiri Ovcacek.

BUCUREȘTI, 18 mai - Sputnik. „Președintele Republicii Milos Zeman, în prezența președintelui sârb Aleksandar Vucic, și-a cerut personal și public scuze pentru bombardarea Iugoslaviei de atunci din 1999”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zeman, Jiri Ovcacek, adăugând că Zeman și-a cerut iertare și de la poporul sârb.

Republica Cehă a aderat la NATO cu câteva zile înainte de începerea bombardamentelor Iugoslaviei din 1999. Zeman la acea vreme conducea guvernul Republicii Cehe.

Liderul sârb se află la Praga într-o vizită de lucru de două zile. Marți s-a întâlnit cu ușile închise cu președintele Milos Zeman, de la care a primit Ordinul Leului Alb. Vucic i-a acordat lui Zeman premiul sârb „Ordinul Republicii Serbia pe o panglică”. În discursul său la ședință, șeful statului ceh și-a cerut personal scuze pentru participarea la bombardamentul NATO asupra Republicii Federale Iugoslavia din 1999 și a subliniat că aceasta a fost o traumă și o pată a conștiinței sale de mai mulți ani.

"Acum nu este foarte popular să vorbim despre prietenia tradițională, trăim prea repede, dar ceea ce am simțit astăzi la Praga și ospitalitatea pe care Serbia a putut să o vadă de la președintele Zeman, prietenul nostru, a fost profund atins", a declarat Vucic ca răspuns.

"Vreau să-i mulțumesc pentru cuvintele sale minunate despre Serbia și din acest moment pot spune că poporul sârb va considera poporul ceh nu numai prietenos, ci și frățesc", a spus liderul sârb.

El a subliniat, de asemenea, creșterea investițiilor cehe în Serbia și comerțul exterior cu Republica Cehă și a promis că va transfera oficial către Praga... casa istorică, care este asociată cu minoritatea națională cehă din nordul Serbiei, până la sfârșitul anului.

În a doua parete a zileo, Vucic a programat să se întâlnească cu conducerea ambelor camere ale parlamentului ceh. Pentru ziua de Miercuri, acesta va avea o conversație cu șeful guvernului ceh, Andrei Babis.

267
Tagurile:
Iugoslavia, Alexandr Vucic, Cehia
Молодые люди танцуют на дискотеке в одном из ночных клубов.

Franţa: Din ce dată se vor redeschide discotecile pentru participanţii cu permis sanitar

7
(reînnoit 16:47 21.06.2021)
Cluburile de noapte, închise din martie 2020, se vor putea redeschide în Franța pentru participanţii cu un permis sanitar, a anunțat luni ministrul francez responsabil pentru IMM-uri, Alain Griset.

BUCUREŞTI, 21 iun – Sputnik. Din 9 iulie se vor redeschide cluburile de noapte în Franţa, la care vor avea acces doar persoanele cu permis sanitar. Un grad de ocupare de 75% va trebui respectat în interiorul unităților, iar purtarea măștii nu va fi obligatorie, a precizat ministrul francez responsabil pentru IMM-uri, Alain Griset.

„Astăzi trecem la o nouă etapă [de relaxare]. Președintele [Republicii] a ales această zi, 21 iunie, pentru a anunţa redeschiderea cluburilor de noapte din data de 9 iulie, cu accesul rezervat celor care pot prezenta un permis sanitar”, a anunțat ministrul, citat de Sputnik France.

„Ideea este de a permite tinerilor și oamenilor în vârstă de a petrece în siguranță”, a adăugat acesta.

Guvernul a promis, de asemenea, că va continua să ofere sprijin financiar unităţilor „atâta timp cât sunt în vigoare măsuri sanitare restrictive”.

7
Tagurile:
Franța

Загрузка...
Președintele Consiliului UE, Charles Michel

Charles Michel: Noile sancțiuni, un semnal de sprijin poporului belarus

38
(reînnoit 16:38 21.06.2021)
Cel de-al patrulea pachet de sancțiuni împotriva Republicii Belarus reprezintă un semnal de susținere a poporului belarus, a declarat președintele Consiliului UE, Charles Michel.

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că introducerea noului pachet de sancțiuni împotriva Belarusului reprezintă un “semnal de susținere” a poporului belarus.

Luni, cel de-al patrulea pachet de sancțiuni individuale împotriva Republicii Belarus urmează să fie publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene, după care va intra în vigoare.

“Astăzi UE trimite un nou semnat de susținere poporului belarus, prin noi măsuri restrictive”, a scris Michel în Twitter.

Oficialul european a menționat că îndeamnă în continuare autoritățile belaruse să “să elibereze prizonierii politici, să înceteze represiunile și să lanseze un dialog național incluziv”.

38
Tagurile:
sancțiuni, Charles Michel, Belarus
Tematic
UE interzice zborurile companiilor aeriene din Belarus în spațiul său aerian
Belarusul este pregătit să introducă sancțiuni ca răspuns la sancțiunile UE
Putin, despre contraproductivitatea sancțiunilor UE împotriva Belarusului

Загрузка...
Examen

Începe Evaluarea Națională 2021 pentru clasa a VIII-a cu proba Limba și literatura română

0
Marți, 22 iunie, în România începe sesiunea de Evaluare Națională 2021 pentru elevii clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română

Pentru examenele din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 la clasa a VIII-a s-au înscris peste 131 000 de absolvenți. Sesiunea se desfășoară în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021.

Subiecte și bareme la Evaluare Națională 2021

  • Baremele de evaluare și de notare la Limba și literatura română pot fi accesate AICI
  • Subiectele din acest an vor fi afișate AICI

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2021

Următorul examen din cadrul sesiunii de Evaluare Națională 2021 va avea loc joi, 24 iunie, la proba Matematică. După care, proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Teste antrenament EN 2021, disponibile spre descărcare >>>

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021

Rezultatele examenelor din cadrul Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate de Ministerul Educației la adresa de pe acest LINK pe data de 29 iulie, după ora 14:00, însă rezultatele finale vor fi publicate după rezolvarea contestațiilor, pe data de 4 iulie 2021.

Calendarul admiterii la liceu în 2021 s-a modificat: când încep înscrierile >>>

Potrivit Ministerului Educației, media obținută la Evaluarea Națională la clasa VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

„Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene”, precizează edu.ro.

Organizarea examenelor la Evaluarea Națională 2021 - detalii

Ministerul educației informează că examenul se va desfășura în 3 850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. La probele scrise ale Evaluării Naționale 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

„Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Teste de antrenament pentru evaluarea națională 2021 >>>

Probele sunt monitorizate audio-video.

Interdicții la examenele de Evaluare Națională 2021

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

0
Tagurile:
Teste, barem, Subiecte, Limba română, 2021, Evaluarea Naţională

Загрузка...