Эмманюэль Макрон

Franţa: locurile unde oamenii nu vor avea acces fără certificatele sanitare

943
(reînnoit 18:31 30.04.2021)
Confirmând informațiile transmise de prim-ministrul francez Jean Castex, preşedintele Emmanuel Macron a declarat presei regionale că permisul sanitar va fi introdus până la începutul verii în Franţa.

BUCUREŞTI, 30 apr – Sputnik. Permisul sanitar va fi obligatoriu pentru accesul pe stadioane, la festivaluri și târguri cu peste 5.000 de persoane, dar și pentru cei care călătoresc în Franța.

© Sputnik / Алексей Витвицкий

Dispozitivul va fi obligatoriu în locuri care vor găzdui simultan un număr mare de oameni. Permisul sanitar va fi introdus în Franţa odată cu venirea verii, pe 9 iunie, potrivit Sputnik France

Emmanuel Macron a prezentat, pe 29 aprilie, etapele redeschiderii treptate a țării, care includ utilizarea unui permis sanitar. Această măsură fusese deja menționată de Jean Castex în cadrul conferinței de presă din 28 aprilie, iar introducerea unui astfel de permis este în plan de săptămâni, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene validând certificatul prezentat la începutul lunii martie de către Comisia Europeană.

După ce deputații europeni au votat, pe 29 aprilie, în favoarea documentului care va permite călătoriile în Uniunea Europeană, textul urmează să fie discutat cu Consiliul.

Locurile unde certificatul va fi obligatoriu

„Nu va fi obligatoriu pentru locuri frecventate în mod obişnuit, precum restaurante, teatre și cinematografe, sau pentru a merge la prieteni”, a spus Emmanuel Macron.

Prin urmare, măsura nu ar trebui să se aplice nici în cazul muzeelor, cinematografelor, teatrelor și altor locuri de cultură.

În schimb, președintele Republicii consideră că ar fi „absurd să nu se folosească” un sistem de permise sanitare „în locuri precum stadioane, festivaluri, târguri sau expoziții”.

„Având în vedere că libertățile noastre publice sunt în joc, Parlamentul va dezbate problema. Dezbaterea trebuie să fie deschisă”, a spus Macron.

​Disponibil pe hârtie și în versiune digitală, permisul sanitar va certifica dacă ați fost vaccinat sau dacă aveţi test negativ pentru Covid-19. Începând cu 9 iunie, documentul va permite:

- Acces la facilități sportive în aer liber sau în interior;

- Participarea la o expoziție sau târg cu până la 5.000 de persoane;

- Turiştilor străini să viziteze Franţa.

Din 30 iunie, permisul sanitar va fi necesar pentru participarea la evenimente de peste 1.000 de persoane în aer liber, precum și în interior, cum ar fi concerte sau festivaluri.

943
Tagurile:
Franța
Tematic
O regiune din Franța a făcut o precomandă pentru Sputnik V
Milioane de mașini ar putea fi în curând interzise circulației în marile orașe din Franța
Franța amenință Rusia privind cazul Navalnîi, promițând sancţiuni în cazul morţii acestuia
Recep Tayyip Erdogan

Erdogan a vorbit despre producția Sputnik V în Turcia

83
(reînnoit 18:26 07.05.2021)
Președintele Turciei Tayyip Erdogan a declarat că a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre procurarea unei cantități semnificative a vaccinului Sputnik V și despre producția comună a preparatului la întreprinderile turcești.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre livrarea vaccinului Sputnik V în cantități mari și despre producția lui în comun.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin și Erdogan au purtat miercuri o conversație telefonică cu privire la o posibilă producție în comun a vaccinului Sputnik V la întreprinderile turcești.

“Am purtat negocieri cu Putin în privința vaccinului rusesc Sputnik V, pe care îl vom primi în cantități foarte serioase. Apoi vom demara producția lui în comun în Turcia”, a declarat Erdogan jurnaliștilor.

Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului Sputnik V a fost autorizat în 64 de state, care reprezintă o populație totală de peste 3,2 miliarde de persoane. După numărul autorizațiilor obținute, preparatul ocupă locul doi în lume. Eficiența vaccinului constituit 97,6 la sută, potrivit analizei datelor obținute după vaccinarea a 3,8 milioane de ruși. Indicatorul depășește datele publicate mai devreme în revista medicală The Lancet (91,6 la sută), a declarat Fondul Rusesc pentru Investiții Directe și Centrul Gamaleia.

83
Tagurile:
Sputnik V, Turcia
Тема:
Vaccinul Sputnik V
Tematic
Astăzi în Moldova începe vaccinarea cu preparatul rusesc ”Sputnik V”
Din 4 mai Moldova este gata să înceapă imunizarea cu "Sputnik V"
Premierul Greciei: Sputnik V este sigur și eficient
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Erdogan: Turcia va primi o cantitate mare de Sputnik V
Aliații SUA vorbesc despre achiziția vaccinului rusesc "Sputnik V"
Turcia anunță autorizarea vaccinului Sputnik V
Peste 20 milioane de oameni s-au vaccinat cu Sputnik V

Загрузка...
Vaccin AstraZeneca

Marea Britanie recunoaște problemele pe care le generează AstraZeneca

93
Autoritățile din Marea Britanie au recomandat limitarea vaccinului AstraZeneca la persoanele peste 40 de ani, recunoscând astfel problemele acestui ser.

BRUXELLES, 7 mai – Sputnik. Comitetul științific care supraveghează campania de vaccinare anti-Covid din Regatul Unit, JCVI, a recomandat astăzi limitarea utilizării vaccinului anti-Covid al AstraZeneca la persoanele de peste 40 de ani, după raportarea a 242 de cazuri de cheaguri de sânge.

JCVI a recomandat deja în aprilie să nu administreze acest vaccin, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, celor cu vârsta de peste 30 de ani.

Pe de altă parte, un studiu efectuat în Danemarca şi Norvegia a constatat rate uşor crescute de cheaguri de sânge la persoanele care au primit o primă doză de vaccin AstraZeneca anti-COVID-19, inclusiv cheaguri în creier.

Cercetătorii care au realizat studiul au subliniat, totuşi, că astfel de efecte secundare sunt extrem de rare, iar beneficiile vaccinului depăşesc în continuare riscurile în majoritatea situaţiilor.

„Riscurile absolute ale evenimentelor tromboembolice venoase descrise în acest studiu sunt mici, iar constatările ar trebui interpretate în contextul beneficiilor vaccinării COVID-19 atât la nivel social, cât şi la nivel individual”, au scris cercetătorii într-un rezumat al constatărilor lor publicat în jurnalul medical BMJ.

AstraZeneca rămâne cel mai problematic vaccin la nivelul UE, românii respingând utilizarea lui în urma scandalurilor care au apărut în public legat de efectele secundare. Din acest motiv, Guvernul Cîțu a decis fie să doneze dozele pe care le are România către Republica Moldova și Ucraina, fie chiar să le vândă Republicii Moldova.

93
Tagurile:
AstraZeneca

Загрузка...
Vaccinul Johnson & Johnson

În SUA vor fi distruse 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson

0
(reînnoit 18:27 07.05.2021)
La întreprinderile din Baltimore au fost confundate ingridientele a două vaccinuri diferite împotriva COVID-19, fiind compromise milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.

CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. SUA ar putea retrage peste 70 de milioane de doze ale vaccinului companiei Johnson & Johnson din cauza riscului de poluare, informează RIA Novosti, cu referință la New York Times.

La o întreprindere din Baltimore, în timpul procesului de producție a vaccinului au fost greșite ingredientele pentru două vaccinuri împotriva COVID-19, iar în consecință au fost compromise peste 15 milioane de doze ale preparatului Johnson & Johnson.

Potrivit unei surse guvernamentale, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente este îngrijorată în privința compromiterii altor loturi ale preparatului, care au fost produse odată cu dozele greșite. Acum autoritatea americană examinează chestiunea distrugerii a peste 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson, produse la această fabrică.

Potrivit publicației, numărul total al dozelor “suspecte” ale vaccinului Johnson & Johnson, ajunse în UE, Canada, Africa de Sud, constituie de la șase la nouă milioane.

Mai devreme, autoritățile de reglementare a medicamentelor din SUA, FDA și CDC au eliminat restricțiile pentru utilizarea preparatului împotriva COVID-19 Johnson & Johnson. Cele două instituții consideră că vaccinul trebuie să fie utilizat în continuare, fiind convinse că acesta este sigur și eficient.

0
Tagurile:
Johnson & Johnson, SUA, vaccin
Tematic
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Maia Sandu s-a vaccinat LIVE împotriva COVID-19 - video
Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic
Maratonul vaccinării: Guvernul nu mai știe cum să convingă românii

Загрузка...