Steagurile UE

UE a ratificat acordul de comerț cu Marea Britanie

171
Uniunea Europeană a încheiat procedura de ratificare a acordului cu privire la comerț și cooperare cu Marea Britanie.

BUCUREȘTI, 29 apr – Sputnik. Uniunea Europeană a încheiat procedura de ratificare a acordului cu privire la comerț și cooperare cu Marea Britanie, acesta va intra în vigoare din 1 mai, se menționează într-un comunicat al Consiliului UE.

Acordul, conform căruia Regatul Unit și UE vor continua să facă comerț fără taxe și cote, funcționează într-un regim preliminar până pe 30 aprilie. Termenul acestui regim era prelungit anterior, pentru ca părțile să poată ratifica documentul.

"Consiliul a decis astăzi să încheie un acord comercial și de cooperare între UE și Marea Britanie", se arată în comunicat.

E ultimul pas în ratificarea acestui document din partea UE.

Acum Uniunea Europeană va notifica Marea Britanie despre acest lucru și până la sfârșitul lunii va publica textul acordului în Jurnalul Oficial al UE.

Acordul va intra în vigoare pe 1 mai 2021, anunță Consiliul UE.

În cadrul unei sesiuni plenare, Parlamentul European a ratificat documentul săptămâna aceasta cu o majoritate de voturi – 660 pro și 5 împotriva.

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, iar pe 1 ianuarie s-a încheiat perioada de tranziție, în decursul căruia toate relațiile între stat și UE au rămas pe vechi. Acest lucru viza și comerțul: părțile au aplicat reciproc taxe și cote la mărfuri, pentru că în Marea Britania continuau să funcționeze regulile pieței unice a UE.

Actualul acord cu privire la comerț și cooperare a fost încheiat la sfârșitul lui decembrie 2020, după niște negocieri lungi și dificile, la câteva zile până la încheierea perioadei de tranziție. Fără această înțelegere, relațiile economice ale părților ar fi trecut într-o nouă fază, fapt care ar fi putut provoca niște probleme semnificative.

Totuși, odată ce a fost încheiat la ultima sută de metri, nu s-a reușit ratificarea lui până în 1 ianuarie, motiv pentru care părțile au convenit asupra aplicării temporare a acestuia.

În Uniunea Europeană a subliniat în mai multe rânduri, că acordul nu va putea oferi Marii Britanii tuturor avantajelor comerciale cu UE, pe care le avea în calitate de membru al UE.

171
Tagurile:
Marea Britanie, Uniunea Europeană
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (680)
Tematic
Efectul Brexit: se confiscă sandvișurile celor care trec din Marea Britanie în UE
Restricții de intrare în UE pentru cei din Marea Britanie - solicitarea lui Merkel
Războiul comercial al vaccinurilor: UE interzice exporturile către Marea Britanie și SUA
Recep Tayyip Erdogan

Erdogan a vorbit despre producția Sputnik V în Turcia

81
(reînnoit 18:26 07.05.2021)
Președintele Turciei Tayyip Erdogan a declarat că a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre procurarea unei cantități semnificative a vaccinului Sputnik V și despre producția comună a preparatului la întreprinderile turcești.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre livrarea vaccinului Sputnik V în cantități mari și despre producția lui în comun.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin și Erdogan au purtat miercuri o conversație telefonică cu privire la o posibilă producție în comun a vaccinului Sputnik V la întreprinderile turcești.

“Am purtat negocieri cu Putin în privința vaccinului rusesc Sputnik V, pe care îl vom primi în cantități foarte serioase. Apoi vom demara producția lui în comun în Turcia”, a declarat Erdogan jurnaliștilor.

Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului Sputnik V a fost autorizat în 64 de state, care reprezintă o populație totală de peste 3,2 miliarde de persoane. După numărul autorizațiilor obținute, preparatul ocupă locul doi în lume. Eficiența vaccinului constituit 97,6 la sută, potrivit analizei datelor obținute după vaccinarea a 3,8 milioane de ruși. Indicatorul depășește datele publicate mai devreme în revista medicală The Lancet (91,6 la sută), a declarat Fondul Rusesc pentru Investiții Directe și Centrul Gamaleia.

81
Tagurile:
Sputnik V, Turcia
Тема:
Vaccinul Sputnik V
Tematic
Astăzi în Moldova începe vaccinarea cu preparatul rusesc ”Sputnik V”
Din 4 mai Moldova este gata să înceapă imunizarea cu "Sputnik V"
Premierul Greciei: Sputnik V este sigur și eficient
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Erdogan: Turcia va primi o cantitate mare de Sputnik V
Aliații SUA vorbesc despre achiziția vaccinului rusesc "Sputnik V"
Turcia anunță autorizarea vaccinului Sputnik V
Peste 20 milioane de oameni s-au vaccinat cu Sputnik V

Загрузка...
Vaccin AstraZeneca

Marea Britanie recunoaște problemele pe care le generează AstraZeneca

93
Autoritățile din Marea Britanie au recomandat limitarea vaccinului AstraZeneca la persoanele peste 40 de ani, recunoscând astfel problemele acestui ser.

BRUXELLES, 7 mai – Sputnik. Comitetul științific care supraveghează campania de vaccinare anti-Covid din Regatul Unit, JCVI, a recomandat astăzi limitarea utilizării vaccinului anti-Covid al AstraZeneca la persoanele de peste 40 de ani, după raportarea a 242 de cazuri de cheaguri de sânge.

JCVI a recomandat deja în aprilie să nu administreze acest vaccin, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, celor cu vârsta de peste 30 de ani.

Pe de altă parte, un studiu efectuat în Danemarca şi Norvegia a constatat rate uşor crescute de cheaguri de sânge la persoanele care au primit o primă doză de vaccin AstraZeneca anti-COVID-19, inclusiv cheaguri în creier.

Cercetătorii care au realizat studiul au subliniat, totuşi, că astfel de efecte secundare sunt extrem de rare, iar beneficiile vaccinului depăşesc în continuare riscurile în majoritatea situaţiilor.

„Riscurile absolute ale evenimentelor tromboembolice venoase descrise în acest studiu sunt mici, iar constatările ar trebui interpretate în contextul beneficiilor vaccinării COVID-19 atât la nivel social, cât şi la nivel individual”, au scris cercetătorii într-un rezumat al constatărilor lor publicat în jurnalul medical BMJ.

AstraZeneca rămâne cel mai problematic vaccin la nivelul UE, românii respingând utilizarea lui în urma scandalurilor care au apărut în public legat de efectele secundare. Din acest motiv, Guvernul Cîțu a decis fie să doneze dozele pe care le are România către Republica Moldova și Ucraina, fie chiar să le vândă Republicii Moldova.

93
Tagurile:
AstraZeneca

Загрузка...
Vaccinul Johnson & Johnson

În SUA vor fi distruse 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson

0
(reînnoit 18:27 07.05.2021)
La întreprinderile din Baltimore au fost confundate ingridientele a două vaccinuri diferite împotriva COVID-19, fiind compromise milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.

CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. SUA ar putea retrage peste 70 de milioane de doze ale vaccinului companiei Johnson & Johnson din cauza riscului de poluare, informează RIA Novosti, cu referință la New York Times.

La o întreprindere din Baltimore, în timpul procesului de producție a vaccinului au fost greșite ingredientele pentru două vaccinuri împotriva COVID-19, iar în consecință au fost compromise peste 15 milioane de doze ale preparatului Johnson & Johnson.

Potrivit unei surse guvernamentale, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente este îngrijorată în privința compromiterii altor loturi ale preparatului, care au fost produse odată cu dozele greșite. Acum autoritatea americană examinează chestiunea distrugerii a peste 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson, produse la această fabrică.

Potrivit publicației, numărul total al dozelor “suspecte” ale vaccinului Johnson & Johnson, ajunse în UE, Canada, Africa de Sud, constituie de la șase la nouă milioane.

Mai devreme, autoritățile de reglementare a medicamentelor din SUA, FDA și CDC au eliminat restricțiile pentru utilizarea preparatului împotriva COVID-19 Johnson & Johnson. Cele două instituții consideră că vaccinul trebuie să fie utilizat în continuare, fiind convinse că acesta este sigur și eficient.

0
Tagurile:
Johnson & Johnson, SUA, vaccin
Tematic
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Maia Sandu s-a vaccinat LIVE împotriva COVID-19 - video
Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic
Maratonul vaccinării: Guvernul nu mai știe cum să convingă românii

Загрузка...