Variantele de Covid-19 se îmbină și dau naștere la noi virusuri „recombinante”

194
(reînnoit 18:34 19.03.2021)
Un studiu britanic recent a analizat mai mulți viruși „recombinați” care s-au format din alte două linii de coronavirus, fenomen care are şanse din ce în ce mai mari să apară.

BUCUREŞTI, 19 mart – Sputnik. Unele variante ale SARS-CoV-2 par să fi fuzionat în Marea Britanie formând un virus hibrid „recombinant” care a mutat foarte mult. Așa spun cercetătorii de la cinci universități britanice, al căror studiu a fost publicat miercuri, 17 martie, pe site-ul Virologic.

Secvențele genomice analizate, detectate în țară, s-au dovedit a fi o parte din varianta engleză combinată cu alte linii, și anume, cu mutații mai vechi ale virusului original. Potrivit cercetătorilor, aceste modificări au avut loc probabil între octombrie 2020 și ianuarie 2021, când rata pozitivității a fost la cea mai mare valoare în Marea Britanie. De asemenea, este „foarte puțin probabil” ca aceste secvențe să fi fost create artificial, potrivit studiului, citat de Sputnik France

Potrivit cercetătorilor, secvențele se recombină la indivizi care sunt infectați cu două variante în același timp. „Prin urmare, evenimentele de recombinare sunt mai susceptibile să apară atunci când prevalența este ridicată”, scriu aceştia.

Astfel, ei prezic apariția acestor virusuri „recombinante” în alte țări care au înregistrat niveluri de incidență similare cu cele din Regatul Unit. În februarie, un laborator din New Mexico (Statele Unite) a raportat descoperirea unui caz de recombinare dintre varianta engleză și o variantă din California.

Cu toate acestea, oamenii de știință britanici nu par nici surprinși, nici îngrijorați de acest fenomen. „Se așteaptă apariția genomului recombinant al SARS-CoV-2 și nu va avea consecințe imediate asupra traiectoriei pandemiei”, asigură aceștia. Aceste noi forme rezultate din variante similare genetic ar putea fi totuși mai dificil de detectat.

194
Tagurile:
COVID-19
Tematic
Bilanț COVID-19: numărul de cazuri noi a scăzut sub 6000
Rusia va prezenta vaccinul anti-Covid pentru animale
Ungaria dă peste nas Bruxelles-ului cu “pașapoartele COVID”
Laura Codruț Kovesi

Kovesi nu se dezminte: premierul incomod al Cehiei, cercetat de Parchetul European

65
Premierul Cehiei Andrej Babis a arătat că Parchetul European și Laura Codruța Kovesi sunt folosiți ca un bici împotriva sa, Bruxelles-ul având un conflict mai vechi cu acest politician care a dat semne de independență

BRUXELLES, 14 iun – Sputnik. După ce magistrații cehi au înaintat Parchetului European dosarul în care premierul Cehiei Andrej Babis este acuzat de conflict de interese, politicianul a acuzat această instituție că este „un nou bici” care poate fi folosit împotriva sa.

Mai mulți analiști și jurnaliști din România au avertizat de multă vreme că Parchetul European și șefa acestuia, Kovesi, vor fi folosiți împotriva vocilor incomode din Europa. Iată că a venit și confirmarea, Babis declarând că Parchetul European „este o altă instituție care să se amestece în treburile interne ale Cehiei” care „cedează treptat tot mai multe prerogative” Bruxelles-ului.

Potrivit presei din Cehia, Parchetul European, care și-a început activitatea pe 1 iunie, ar fi acceptat deja 12 dosare din Cehia, inclusiv pe cel al lui Babis. Acest lucru arată că Parchetul lui Kovesi vizează din start țările din Centrul și Estul Europei, pe care vrea să le supună orbește Vestului, și explică de ce capitalele puternice și dominante ale UE au fost de acord și chiar au susținut-o pe Kovesi pentru a ocupa acest post.

65
Tagurile:
Laura Codruța Kovesi

Загрузка...

Măsuri sporite de securitate în ajunul summitului NATO la Bruxelles - Video

36
Sârmă ghimpată și un număr mare a reprezentanților forțelor de ordine au fost observați în jurul capitalei Belgiei, Bruxelles, în ajunul pregătirilor pentru primul summit NATO pe viu de la începutul pandemiei.

În imaginile video arată situația de la consulatul SUA, sediul Comisiei Europene și un hotel în care este cazat personalul diplomatic și de securitate.

Summitul liderilor statelor membre ale NATO va avea loc luni, la Bruxelles. Prezidat de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, reuniunea va marca cea de-a 31-a reuniune formală a șefilor de stat și șefilor guvernelor NATO și primul summit pe viu de la începutul pandemiei.

36

Загрузка...
Exercițiile ucraineano-americane Fearless Guardian 2015

Putin: Dacă am trimite trupe la frontiera SUA, cum ați reacționa?

28
Vladimir Putin se întreabă cum ar fi reacționat SUA dacă Rusia ar fi trimis trupe în apropierea frontierei americane.

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a menționat într-un interviu oferit NBC că exercițiile NATO și SUA au loc în proximitatea frontierelor rusești, întrebându-se ce reacție ar fi urmat dacă Rusia ar face la fel.

“Când a fost întrebat despre recenta mișcare a trupelor Rusiei în apropierea frontierelor ucrainene, care au provocat temeri de o eventuală invazie, Putin a spus că Rusia își desfășoară exercițiile militare pe propriul teritoriu. Președintele a spus că NATO își desfășoară exercițiile militare în apropierea frontierelor rusești, menționând exercițiile SUA în Alaska, care, precum a amintit, se află în apropierea frontierelor rusești”, informează postul de televiziune.

“Imaginați-vă dacă ne-am trimite trupele în proximitatea frontierelor voastre. Cum ați fi reacționat?”, a declarat Putin.

28
Tagurile:
SUA, Vladimir Putin
Tematic
Maas a apreciat renunțarea SUA la sancțiuni împotriva Nord Stream 2
SUA, Rusia și Europa s-au unit împotriva Ucrainei
Trump: SUA se află într-o poziție defectuoasă, fără respectul Rusiei

Загрузка...