Vaccinul AstraZeneca

În Italia se investighează 8 decese după vaccinarea cu AstraZeneca

172
(reînnoit 16:35 16.03.2021)
În Italia se investighează opt cazuri de deces a persoanelor care au fost vaccinate mai devreme cu preparatul AstraZeneca.

BUCUREȘTI, 16 mar – Sputnik. În Italia au fost înregistrate opt cazuri suspecte de deces după administrarea vaccinului companiei AstraZeneca, a declarat directorul general al Agenției Italiene a Medicamentelor (Aifa), Nicola Magrini.

“Avem 8 decese și 4 cazuri grave, unele dintre care au avut loc peste câteva zile după administrarea primei doze a preparatului. Întrucât anchetele sunt în desfășurare, termenii sunt în întârziere, vom lansa o culegere de date și documente”, a declarat acesta într-un interviu oferit ziarului La Repubblica.

Magrini și-a reiterat poziția cu privire la siguranța vaccinului AstraZeneca, calmând pe cei care și-au administrat prima doză a preparatului. Potrivit lui, “aceștia nu trebuie să întreprindă nimic, în afară de comunicare medicilor despre simptomele apărute”.

“A fost luată decizia de suspendare, pentru că alte câteva state europene, inclusiv Germania și Franța, au preferat să suspende vaccinarea după apariția câtorva efecte singulare nedorite și au propus o pauză pentru verificări, iar apoi să reia campania. A fost o alegere politică”, a declarat directorul general al Aifa.

Vorbind despre accesibilitatea vaccinului, Magrini a reamintit că în conformitate cu planul naționale de vaccinare, până în vara vor fi accesibile 20 milioane de doze pe lună.

“Preparatul rusesc Sputnik V ar putea fi evaluat de EMA în mai”, a declarat șeful autorității italiene.

Săptămâna trecută, procurorii din trei orașe siciliene au demarat o investigație cu privire la circumstanțele decesului a trei persoane în scurt timp de la vaccinare cu preparatul AstraZeneca.

Recent, procuratura orașului Biella a aplicat un arest pe un lot al vaccinului AstraZeneca după moartea unui profesor de muzică, căruia i-a fost administrat preparatul. Anchetatorii au demarat o anchetă pe fapt și “au aplicat un arest preventiv pentru lotul ABV5811 pe tot teritoriul național”.

Săptămâna trecută, EMA a anunțat că investighează incidentele legate de pacienții care au fost vaccinați cu preparatul dintr-un lot AstraZeneca într-un șir de state UE, la care au fost observate complicații tromboembolice. OMS a recomandat statelor să continue utilizarea vaccinului.

Un șir de state UE, inclusiv Austria, Estonia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Danemarca, Bulgaria, Norvegia, Islanda, Slovenia, Suedia, Italia, Franța, Germania și Spania au suspendat utilizarea acestui vaccin, care a fost autorizat de EMA.

172
Tagurile:
Italia, AstraZeneca
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1777)
Tematic
Lovitura de grație pentru AstraZeneca: Germania a suspendat folosirea vacccinului
Franța suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca
Sputnik V este mai popular în Italia decât vaccinurile AstraZeneca și Johnson
Revoltă și reacție fulminantă de la Bruxelles după refuzul României privind AstraZeneca
Specialist: Cât de periculos este vaccinul AstraZeneca
Медведь

Cazul ursului Arthur a ajuns în atenția Comisiei Europene

25
(reînnoit 13:22 11.05.2021)
Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a declarat ieri că analizează acuzațiile aduse de ONG-uri cu privire la uciderea unui urs într-o zonă protejată din România

BRUXELLES, 11 mai – Sputnik. Cazul ursului Arthur a ajuns și la urechile Comisiei Europene, după ce a făcut valuri nu doar în media din România, ci și din întreaga lume.

„Serviciile mele cercetează detaliile acestui caz, pe care îl urmărim foarte atent”, a declarat comisiarul pentru mediu în timpul unei audieri la Comitetul pentru mediu al Parlamentului European.

Interesant că interpelarea la adresa comisarului  venit din partea europarlamentarului român USR Nicolae Ștefănuță, deși cazul îl implică indirect și pe președintele Klaus Iohannis prin legăturile pe care acesta le are cu familia prințului de Lichtenstein care a ucis ursul.

„Am încredere că autoritățile române investighează acest incident în cele mai mici detalii”, a adăugat comisarul Virginijus Sinkevicius.

Vara trecută, Comisia Europeană a avertizat în mod oficial România - într-o etapă preliminară a procedurii de infringement - că trebuie să se conformeze directivelor europene în materie de mediu și să prezinte planuri de conservare pentru ariile sale protejate.

Pe de altă parte, Direcția Națională Anticorupție a început o anchetă penală în cazului ursului Arthur. Și anume, DNA a demarat o anchetă in rem cu privire la împușcarea ursului Arthur, considerat cel mai mare urs din Europa. Procurorii DNA au suspiciuni privind fapte de abuz în serviciu cu obținerea de foloase materiale pentru sine sau altul, dar dosarul nu vizează o persoană anume.

Arthur, cel mai mare urs din România, împușcat de un Prinț austriac
© Photo : Agent Green
Arthur, cel mai mare urs din România, împușcat de un Prinț austriac
25
Tagurile:
Urs

Загрузка...
Joe Biden participă la Summitul București 9

La Summit-ul de la București, NATO a anunțat o nouă gogomănie

800
(reînnoit 07:38 11.05.2021)
O nouă aberație lansată de NATO la București, după ce de ani de zile vorbesc, fără dovezi, de ”invazii” și războaie hibride duse de Rusia

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Reprezentanții statelor NATO care au participat la summit-ul de la București, organizat însă online,  au făcut o declarație prin care lansează o nouă aberație despre Rusia. Și anume, că Rusia ”comite acte de sabotaj pe teritoriul NATO”!... SABOTAJ!!!

”Condamnăm actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei, aşa cum au demonstrat exploziile din 2014 de la depozitul de muniţie de la Vrbětice, din Republica Cehă, care constituie o violare gravă a dreptului internaţional”, se arată într-o declarație comună.

Și, mai mult, țările NATO își exprimă îngrijorarea ”faţă de informațiile privind un tipar comportamental similar pe teritoriul Bulgariei, așa cum arată anunţul referitor la investigaţia în curs de la Sofia”.

Deci, dacă în Cehia avem de-a face cu o acuzație negată total de Rusia, referitoare la un incident de acum 7 ani (!), în Bulgaria sunt ”informații” dintr-o investigație în curs!

Cu alte cuvinte, în baza unor acuzații fără susținere, NATO ”condamnă”! Exact cum au făcut SUA și alte țări NATO în Irak, Libia sau chiar Afganistan!

Evident, o temă a fost Marea Neagră, unde ”NATO se confruntă cu ameninţări şi provocări distincte din toate direcţiile strategice”.

”Acţiunile agresive ale Rusiei şi creşterea prezenţei sale militare în vecinătatea imediată a NATO, inclusiv recenta escaladare din Marea Neagră, la graniţele Ucrainei şi în Crimeea anexată ilegal, precum şi activităţile agresive hibride derulate de aceasta, continuă să ameninţe securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională bazată pe reguli”, se arată în documentul semnat la finalul întâlnirii.

Deci, toate acțiunile Rusiei, derulate în cadrul unui exercițiu militar obișnuit pe propriul teritoriu înseamnă ”creşterea prezenţei militare a Rusiei în vecinătatea imediată a NATO” și  ameninţă ”securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională”.

Pe drept cuvânt te poți întreba dacă asemenea aberații sunt aruncate în spațiul public ca provocări, ca expresii ale unei judecăți cu probleme grave – sau sunt destinate manipulării și prostirii cetățenilor planetei!

Desigur, ”Terorismul rămâne o ameninţare pentru noi toţi”, spune NATO – care totuși nu a explicat ciudatul fenomen al terorismului care a dispărut brusc odată cu pandemia!

Și, evident, ”Războiul hibrid, dezinformarea şi minciuna au ca scop semănarea neîncrederii în societăţile noastre, cu obiectivul final de a șubrezi fundamentul democraţiilor noastre şi de a ne submina unitatea”.

Probabil manifestațiile dure din capitalele europene sau nemulțumirea americanilor, soldată cu ocuparea Capitoliului și acuzațiile de fraudă electorală sunt tot ”război hibrid, dezinformare şi minciună”, marca Rusia și China!

”Instabilitatea de dincolo de frontierele noastre contribuie, de asemenea, la migraţia ilegală. Rămânem vigilenţi, în cadrul Alianţei, astfel încât să ne asigurăm ca Afganistanul să nu redevină un adăpost pentru terorişti”, se arată în declarația comună, fără a se recunoaște că invaziile țărilor NATO în Orientul Apropiat au fost pe cât de nejustificate legal, pe atât de vinovate de criza migrațiilor și de dezastrul unor zone întregi!

Deci, o nouă atitudine scandaloasă, aberantă a unei organizații care, departe de a aduce ”securitate”, este generatoare de tensiuni și chiar conflicte sângeroase, dar și de afectarea echilibrului economic și social al unei părți a planetei. În plus, totul se face pe banii cetățenilor – inclusiv ai românilor, ca un tribut adus bătăușului din cartier.

800
Tagurile:
NATO, summit, Bucuresti

Загрузка...
Klaus Iohannis

Iohannis: ”Noi ne pregătim pentru misiuni de luptă”

0
(reînnoit 13:57 11.05.2021)
Președintele Iohannis a făcut o nouă declarație despre pregătirile pentru luptă ale militarilor români în contextul ”Justice Sword 21”.

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Președintele Klaus Iohannis a fost prezent, alături de președintele Poloniei, Andrzej Duda, la exercițiul militar multinațional ”Justice Sword 21”.

Trecând peste numele ridicol al exercițiului, preluat probabil din lumea benzilor desenate Marvel, să menționăm că președintele a spus că românii și trupele NATO se pregătesc pentru… misiuni de luptă!

”Când vorbim de misiuni de luptă, noi ne pregătim pentru apărare pe flancul estic”, a spus Iohannis, subliniind – ”Este foarte important pentru noi să avem trupe foarte bine pregătite pentru apărare în flancul estic”.

Sigur, întrebarea oricărui om logic și informat este ”apărare”… contra cui și bazat pe ce considerente?!

Trecând peste declarațiile absurde marca NATO, nimeni nu neagă importanța pregătirii militare comune, mai ales alături de o armată atât de valoroasă cum este cea poloneză.

”Este foarte important pentru noi să participăm la astfel de exerciții pentru a încuraja forțele noastre care lucrează împreună”, a spus Iohannis, menționând că ”Soldații polonezi sunt cei care au venit să facă parte din brigada multinațională”.

Iohannis spune corect că ”este extrem de important să facem astfel de exerciții pentru a crește gradul de interoperabilitate, pentru a se cunoaște unii cu ceilalți”, și a adăugat sintagma cheie - pentru a fi pregătiți pentru ”misiuni de luptă”.

Întrebarea, pe care desigur că nu i-o pune nici un ziarist acreditat, este – când a participat NATO la vreo ”misiune de apărare”? Că despre misiuni de atac și invazie, cred că putem da destule exemple.

”Sunt impresionat, exercițiul a funcționat foarte bine și îi felicit pe toți!”, a conchis președintele României.

0
Tagurile:
Klaus Iohannis

Загрузка...