Sputnik V

O partidă a vaccinului Sputnik V a ajuns în Ungaria

117
O partidă a vaccinului rusesc împotriva COVID-19 "Sputnik V" a ajuns în Ungaria, a anunțat guvernul ungar.

BUCUREȘTI, 24 feb – Sptunik. O partidă a vaccinului rusesc Sputnik V a ajuns în Ungaria, a anunțat luni guvernul ungar.

Ministrul Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, a declarat că dozele preparatului au fost transportate la centrul național de sănătate, iar autoritățile au aprobat distribuirea lor.

“Viteza are o importanță semnificativă... Accelerarea realizării planului de vaccinare chiar și cu o zi va salva viețile a 100-150 de oamenii. Facem totul pentru ca vaccinurile aprobate să fie transportate în Ungaria cât mai repede”, a declarat ministrul.

Ungaria a aprobat utilizarea în țară a vaccinului AstraZeneca, Sinopharm și Sputnik V. Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat ulterior că Ungaria și Rusia au încheiat un acord pentru livrarea a vaccinului rusesc împotriva coronavirusului. De asemenea, în țară sunt utilizate preparatele Pfizer și Moderna, care au obținut autorizații de punere pe piață la nivelul UE. Miercuri, prim-ministrul țării, Viktor Orban, a anunțat demararea utilizării în țară a vaccinului chinez Sinopharm.

117
Tagurile:
Ungaria, Sputnik V
Тема:
Vaccinul Sputnik V (179)
Tematic
Ce cantitate a vaccinului „Sputnik V” vor produce în comun Rusia și Iran
În San Marino a ajuns prima partidă a vaccinului Sputnik V
O altă țară din America de Sud aprobă vaccinul rusesc Sputnik V
Coronavirus, image d'artiste

Experţi germani de top: Transmiterea virusului în aer liber este extrem de rară

35
(reînnoit 09:51 15.04.2021)
Probabilitatea infectării cu COVID-19 în aer liber este infimă, spune un grup de cercetători germani de top, într-o scrisoare deschisă adresată guvernului federal. Aceştia spun că pericolul infectării este mult mai mare în înterior, în spaţii neaerisite suficient.

BUCUREŞTI, 15 apr – Sputnik. Probabilitatea infectării cu virusul - atât cu varianta originală a coronavirusului, cât și cu mutațiile - în aer liber este semnificativ mai mică decât în camerele închise, spune un grup de cercetători germani de top în materie de aerosoli.

„Transmiterea virusurilor SARS-CoV-2 are loc aproape fără excepție în interior. Transmiterea în aer liber este extrem de rară și nu duce niciodată la «infecții de tip cluster» [infectări ale mai multor persoane în același timp], care se pot observa în interior”, scriu cinci membri de frunte ai Societății pentru Cercetări în domeniul Aerosolilor (GaeF), într-o scrisoare deschisă către guvernul federal și către prim-miniștrii statelor federale, scrisoare citată de dw.com

Potrivit acestora, aerosolii se menţin mai mult timp în spații închise și mai ales în spații înguste decât în aerul liber. „Faptul de a purta o mască în zona pietonală și apoi a servi o cafea fără mască în camera dvs. de zi nu este ceea ce noi, ca experți, înțelegem prin prevenirea infecțiilor”, se precizează în scrisoare.

De asemenea, Institutul Robert Koch (RKI), care, în calitate de autoritate federală, evaluează și focarele de infecție din Germania, scrie în documentul său despre coronavirus: „În general, transmisia în zona exterioară are loc rar. Dacă se menține distanța minimă, probabilitatea transmiterii în zonele exterioare este foarte scăzută datorită mișcării aerului.”

De asemenea, sunt studii care confirmă că riscul infectării în aer liber este foarte mic. De exemplu, un studiu din China spune că din 7.324 de infecții raportate, doar una a avut loc în aer liber. În Germania, datele înregistrate de RKI privind focarele nu oferă informații clare despre diferența dintre infecțiile în interior și cele în exterior. Deoarece până acum nu s-au putut depista toate locurile de infecție, pot fi obținute doar rezultate generale, de exemplu, că majoritatea infecțiilor au loc în prezent în spaţiile private din mediul profesional și în grădinițe.

Un studiu din Iran arată că nu există dovezi că COVID-19 este transmis prin vânt.

Potrivit cercetătorilor, limitarea activităților în aer liber, precum şi obligativitatea de a purta măşti în spaţiile deschise, mai ales care nu sunt foarte aglomerate, sunt măsuri contra-productive și fără impact asupra situației epidemiologice.

35
Tagurile:
Germania, Experți, virus
Tematic
Organismul îşi poate aminti coronavirusurile – cum poate lupta împotriva noului virus
Dezastru în turism: 29 de români și bulgari, descoperiți cu virus la intrarea în Grecia
O nouă pandemie devastatoare amenință omenirea: Încă un virus transmis de lilieci

Загрузка...
Vaccin AstraZeneca

Catolicii polonezi: AstraZeneca și J&J utilizează celule legate de fetuşi avortaţi

36
(reînnoit 09:51 15.04.2021)
Catolicii trebuie să evite vaccinurile anti-coronavirus Johnson & Johnson și AstraZeneca deoarece utilizează celule derivate din fetuşi avortaţi în timpul procesului de fabricație, a declarat președintele echipei de experți în bioetică a Bisericii Catolice din Polonia.

BUCUREŞTI, 15 apr – Sputnik. Miercuri a fost publicată o recomandare pentru credincioșii catolici, scrisă de președintele echipei de experți a Conferinței Episcopilor Polonezi (KEP) în bioetică, episcopul Jozef Wrobel.

Principalul membru al KEP a avertizat împotriva utilizării vaccinurilor Johnson & Johnson și AstraZeneca, acestea ridicând „probleme serioase de ordin moral” privind legătura lor cu avorturile, a explicat episcopul.

„Se știe deja că vaccinurile AstraZeneca și Johnson & Johnson se bazează, din păcate, pe o tehnologie bazată pe celule derivate din fetuşi avortaţi (acestea sunt utilizate în procesul de multiplicare a așa-numitului ingredient activ al vaccinului, adică a adenovirusului fără virulență)”, se precizează în recomandare, citată de RT

Vaccinurile menționate nu conțin celule legate de avort ca ingredient, ci folosesc mai degrabă așa-numitele „linii celulare” în procesul de fabricație. De fapt, aceste linii celulare au legătură cu probe de țesut fetal recoltate în urmă cu aproximativ 50 de ani, probe care de atunci au fost cultivate în laboratoare.

Wrobel a mai spus că credincioșii catolici pot primi vaccinurile menționate mai sus dacă nu sunt disponibile alte opțiuni sau sunt obligați legal să facă acest lucru. Dacă un credincios primeşte vaccinul în astfel de circumstanțe, nu se va considera că încalcă morala religioasă.

Opinia Bisericii Poloneze seamănă cu cea exprimată de episcopii SUA luna trecută. Arhiepiscopia Catolică din New Orleans a criticat Johnson & Johnson pentru „utilizarea pe scară largă a liniilor celulare derivate din avort”, sfătuind credincioșii să folosească în schimb fie Pfizer, fie Moderna.

Biserica Catolică din Polonia s-a opus în mod constant avorturilor, în timp ce țara are una dintre cele mai stricte legi privind avortul din Europa. Lista deja scurtă a motivelor pentru care se poate efectua un avort a devenit și mai scurtă în octombrie anul trecut, când cea mai înaltă instanță a țării a decis că avortul în cazul unor defecte fetale grave este neconstituțional. Hotărârea a interzis aproape în totalitate procedura.

36
Tagurile:
Copii, AstraZeneca
Tematic
UK: AstraZeneca, interzis tinerilor sub 30 de ani – ce soluţie propune ministrul Sănătăţii
În ciuda scandalurilor, România continuă vaccinarea cu AstraZeneca
O treime din cei programați au refuzat vaccinul AstraZeneca

Загрузка...
ghișeu, bancă, amendă

Românii, la capătul puterilor: nu mai pot da ratele la bănci

0
(reînnoit 09:52 15.04.2021)
Băncile au primit, informează Asociația Română a Băncililor, mai mult de 21.000 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor, în intervalul 1 ianuarie-15 martie 2021.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. Românii nu își mai pot plăti ratele. Iată un semnal tras de reprezentanții Asociației Române a Băncilor care informează că instituțiile bancare au primit peste 21.000 de solicitări de la clienți – persoane fizice și juridice – pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor.

Majoritatea solicitărilor – peste 90% - au fost depuse de persoane fizice, iar restul de companii. Numărul cererilor depuse de companii a fost de 800.

Clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemie, care se calificau în condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 227/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2020, au transmis solicitările către creditori, până pe 15 martie 2021, inclusiv, informează capital.ro.

În 2021, instituțiile bancare au continuat să absoarbă problemele de lichiditate pe care populația și companiile debitoare le-au întâmpinat și ale căror venituri au fost afectet direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19.

Băncile au soluționat, în 2020, într-un efort conjugat și cu autoritățile statului, prin efectul moratoriului legislativ, precum și prin măsuri individuale, 686.500 de cereri provenite de la clienți. În această măsură au fost incluse și măsurile de amânare la plată a dobânzilor pentru cardurile de credit.

Aproximativ 67% din toate soluționările din 2020 s-au făcut pe baza măsurilor individuale adoptate de bănci pentru sprijinul clienților, iar restul de 33% în baza moratoriului legislativ.

Potrivit sursei citate, sectorul bancar din România a intrat pregătit în această criză de sănătate, indicatorii de solvabilitate și lichiditate înregistrând valori superioare mediilor europene.

0
Tagurile:
Bănci, Rate, Români
Tematic
Daniel Zamfir: “Voi reveni cu legea, acum românii sunt jecmăniți de bănci și IFN!”
Rate la bănci: anunțul Băncii Naționale a României
Pentru şoferii români din diaspora: cum pot plăti în rate amenzile de circulaţie

Загрузка...