Борис Джонсон

Marea Britanie: ridicarea totală a restricţiilor până la această dată?

581
Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a declarat marți că este „foarte optimist” în ceea ce privește atingerea obiectivului guvernului de a ridica total restricţiile legale împotriva COVID-19 vizând contactele sociale. Până la ce dată ar putea fi acestea eliminate.

BUCUREŞTI, 23 feb – Sputnik. „Sunt plin de speranță, dar, în mod evident, nimic nu poate fi garantat și totul depinde de modul în care continuăm să fim prudenți și să respectăm îndrumările din fiecare etapă”, a declarat Johnson reporterilor, în timpul unei vizite la o școală din sudul Londrei.

Prim-ministrul a anunțat luni planul guvernului pentru ieşirea din lockdown în Marea Britanie, numindu-l „un drum cu sens unic spre libertate”.

Relaxarea restricțiilor împotriva COVID-19 va începe pe 8 martie, când școlile se vor redeschide, iar două persoane din gospodării diferite vor avea voie să se întâlnească în aer liber.

Pe 29 martie, șase persoane sau persoane din două gospodării se vor putea întâlni în aer liber, în timp ce magazinele de vânzare cu amănuntul neesențiale și locurile de ospitalitate în aer liber se vor redeschide începând cu 12 aprilie. Termenul până când ar trebui să fie ridicate toate restricţiile actuale privind contactele sociale este 21 iunie.

Întrebat despre șansa de a atinge obiectivul privind termenul de 21 iunie, Johnson a spus că optimismul său se bazează pe succesul campaniei de vaccinare.

„Deoarece știința ne-a oferit posibilitatea de a crea un scut în jurul populației noastre, putem privi cu oarecare optimism către data de 21 iunie. Sunt foarte optimist că vom reuși să atingem acest obiectiv”, a spus Johnson, citat de Sputnik News. 

Potrivit datelor oficiale, peste 17,7 milioane de persoane din Marea Britanie au primit deja o primă doză de vaccin împotriva COVID-19, iar guvernul speră că, până la 31 iulie, toată populația adultă va avea posibilitatea de a primi vaccinul.

Întrebat dacă cei care au fost imunizați vor primi un certificat de vaccin, Johnson a spus că guvernul va analiza această variantă, existând „probleme complexe pe care trebuie să le studiem”.

581
Tagurile:
Marea Britanie
Tematic
Avertizare în Marea Britanie: boală rară post-covid la copii
Reguli noi pentru intrarea românilor în Marea Britanie
Anunţ pentru românii din UK: vor fi introduse pașapoarte de vaccinare în Marea Britanie?
Imagine simbol

Aeroporturile avertizate nu ceară adeverințe de vaccinare

161
(reînnoit 19:36 03.03.2021)
OMS a transmis un avertisment public prin care a atras atenția aeroporturilor și altor puncte de trecere a frontiere să nu ceară adeverințe de vaccinare anti-Covid 19.

BRUXELLES, 3 mar – Sputnik. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul unei țări, de vreme ce vaccinarea împotriva Covid-19 nu este obligatorie.

OMS a arătat de asemenea că vaccinurile anti-COVID-19 nu pot fi o cerinţă pentru a călători, având în vedere că încă nu se cunosc efectele asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă sau dacă protejează împotriva formelor uşoare ale bolii.

De asemenea, „a acorda prioritate acestor călători ar putea avea drept consecinţă administrarea neadecvată de doze categoriilor de risc ce pot contracta forme grave de COVID-19”, a precizat OMS.

OMS atrage chiar atenția că utilizarea „certificatelor de imunitate” de către călătorii internaţionali (indiferent dacă s-au vaccinat sau dacă au anticorpi după ce au depăşit boala) nu este recomandabilă şi nici „nu este susţinută de evidenţe ştiinţifice”.

Pe de altă parte, OMS a evidențiat că persoanele de peste 60 de ani, cele cu boli cronice şi alte grupuri de risc ar trebui să evite să călătorească în ţări cu o rată înaltă de COVID-19, deși potrivit organizaţiei, călătorii internaţionali "nu trebuie consideraţi prin natura lor cazuri suspecte de COVID-19".

161
Tagurile:
Aeroport, Vaccinare

Загрузка...
Donald Trump

YouTube a eliminat video cu discursul lui Trump, publicat de Sputnik

163
YouTube a eliminate înregistrarea video a discursului lui Donald Trump, publicat de agenția Sputnik.

BUCUREȘTI, 3 mar – Sputnik. YouTube a eliminat clipul agenției Sputnik cu discursul fostului președinte al SUA, Donald Trump. Compania Google și-a motivat acțiunea prin lipsa unui context necesar.

Într-un discurs rostit duminică în cadrul conferinței conservatoare CPAC în Orlando, politicianul a făcut din nou declarații despre falsificarea alegerilor din 2020.

Mai devreme Google a avertizat agenția că înregistrarea video încalcă regulile platformei, potrivit cărora un conținut potențial sensibil trebuie să fie marcat în mod corespunzător.

De asemenea, marți YouTube a eliminat un video similar publicat de RT. Postul de televiziune a fost informat că în imagini lipsește un context, care ar arăta că afirmațiile lui Trump reprezintă un “discurs de ură”, chiar dacă transmisiunea în direct nu a fost însoțită de comentarii.

RT a menționat că video similar, publicat de Reuters, The Independent, ABC și multe alte instituții media sunt accesibile în continuare. Potrivit serviciului de presă al Google, citat de RIA Novosti, politica YouTube interzice orice conținut în care se menționează erorile care au influențat rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA, însă pentru anumite clipuri se admit excepții.

163
Tagurile:
Youtube, Donald Trump
Tematic
Câți republicani l-ar urma pe Trump într-un nou partid
Moscova cere Twitter explicații în legătură cu blocarea “conturilor anti-NATO”
Twitter a eliminat conturile care “subminau încrederea în NATO”
Donald Trump se întoarce, discurs exploziv: „Democraţii au pierdut Casa Albă”
Youtube a avertizat RT pentru transmisiunea discursului lui Trump

Загрузка...