Marine Le Pen, French presidential candidate and leader of the political party the National Front, during a news conference following the first round of the presidential election.

Marine Le Pen solicită colaborarea cu Rusia în privinţa vaccinului ”Sputnik V”

81
(reînnoit 17:29 03.02.2021)
După ce a fost confirmată eficacitatea vaccinului rusesc Sputnik V împotriva Covid-19, președinta partidului Adunarea Națională din Franţa a solicitat colaborarea ţării cu Rusia, astfel încât francezii să aibă posibilitatea de a beneficia de acesta.

BUCUREŞTI, 3 feb – Sputnik. În contextul în care revista medicală Lancet a publicat confirmarea eficienței vaccinului rusesc la peste 90%, președinta partidului Adunarea Națională din Franţa Marine Le Pen a cerut colaborarea cu Rusia pentru a se obţine vaccinul Sputnik V.

„Având în vedere că eficacitatea vaccinului rusesc Sputnik V nu mai este pusă la îndoială, acesta poate fi o «armă» împotriva pandemiei. Să lucrăm în relații bune cu Rusia și să nu lăsăm ideologia anti-rusească să ne împiedice să ne vaccinăm compatrioții”, a scris Le Pen, citată de Sputnik France

​Între timp, invitat pe 2 februarie la postul TF1, preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat că Franța va putea oferi un vaccin întregii sale populații adulte înainte de sfârșitul verii.

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, a declarat anterior că vaccinurile nu au naționalitate și că „dacă Agenția Europeană a Medicamentului consideră că este sigur și eficient, Autoritatea Franceză pentru Sănătate va admite aceeași evaluare, iar Sputnik V va putea fi, în mod evident, oferit cetățenilor francezi”.

Revista medicală Lancet a publicat un studiu recent dedicat Sputnik V, precizând că vaccinul este eficient și că oferă protecție împotriva cazurilor severe de Covid-19. Eficacitatea vaccinului a fost stabilită la 91,6%. În plus, comitetul independent de monitorizare a datelor a precizat că 94% din efectele secundare au fost ușoare.

81
Tagurile:
Marine Le Pen
Tematic
Peste 30% dintre francezi susţin soluţia lui Marine Le Pen
Marine Le Pen ar redeschide micile afaceri şi lăcașurile de cult
Marine Le Pen: „realegerea lui Trump, benefică pentru Franța”

Biden sfidează grav Marea Britanie lucrare a Serviciilor SUA?

52
(reînnoit 09:21 09.03.2021)
Casa Albă preia în mod suspect un scandal creat de controversata Meghan Markle, soția prințului Harry – vorbim de o ”lucrare” a serviciilor americane?

BUCUREȘTI, 9 mar – Sputnik. Recent, una dintre cele mai importante personalități ale mass media americane, celebra Oprah Winfrey, a realizat o emisiune cu " prinţul Harry şi soţia acestuia, actrița Meghan Markle.

Emisiunea a fost una incendiară, controversata actriță făcând ”dezvăluiri” șocante despre Casa Regală britanică.

Pe scurt, Meghan Markle sa vorbit despre ”rasismul” din Casa Regală, de faptul că ar fi avut ”gânduri suicidare din cauza presei”, dar și că familia regală nu i-ar fi permis să primească ajutor de specialitate în acele momente dificile.

”Am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor, nu mă simţisem aşa niciodată - mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie”, a declarat Meghan Markle, care a acuxat și o ”adevărată campanie de denigrare” din partea Casei Regale.

De asemenea, Meghan Markle a declarat că o persoană din familia regală s-ar fi întrebat ”cât de închisă la culoare ar putea fi pielea bebelușului ei”.

Total de partea soției sale, prințul Harry a părut chiar „sub control”, întărind acuzațiile și aducând date care incriminau anumite comportamente și mentalități împotriva Casei Regale.

Pe scurt, o emisiune care lovește puternic imaginea Casei Regale britanice! Dacă nu cumva  chiar… o misiune cu acest scop! 

Ei bine, surpriza a fost când Casa Albă a preluat mesajul scandalos al lui Meghan Markle – considerându-l… ”curaj”!

”Să vorbeşti despre propriile lupte în chestiuni de sănătate mintală şi să vorbeşti despre povestea ta personală cere, pentru oricine, curaj”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, completând ”Totuşi, ei sunt acum persoane private - nu vom face alte comentarii în numele preşedintelui”.

Cu alte cuvinte, se confirmă că însuși Joe Biden vede dezvăluirile scandaloase și neprobate drept un act de curaj!

Faptul este complet nefiresc, pentru că e vorba de un scandal pentru care nu există probe – și care vizează cea mai importantă instituție britanică.

În fapt, vorbim de sfidare gravă a Casei Regale britanice de către… Casa Albă!

Întrebarea este firească – poate Casa Albă să dea curs unor asemenea ”bombe” fără probe, dacă nu ar avea un interes? De asemenea, având în vedere importanța instituției monarhice, infiltrarea acesteia este un obiectiv pentru serviciile speciale. Ț

Ori, denigrarea Casei Regale poate fi fructificată atât în lucrări ale Serviciilor, dar și în speculații de orice fel. Să nu uităm că unul dintre principalii sponsori ai actualei puteri americane, George Soros, a făcut avere pe o celebră speculație vizând moneda britanică.
Să precizăm și că Oprah Winfrey este o mare susținătoare a Partidului Democrat, a fost una dintre principalele susținătoare a lui Hillary Clinton și a fost propusă, în 2018, drept o posibilă candidată la prezidențialele din 2020.

Oare totul să fie o întâmplare… inclusiv cucerirea unui prinț de către o persoană controversată de la Hollywood?

 

52
Tagurile:
Joe Biden
Tematic
Administrarea Biden: SUA nu vrea să se implice în războaie interminabile
VIDEO: Biden și-a uitat masca în timp ce pleacă de la tribună
Biden a extins sancțiunile împotriva Iranului

Загрузка...

Meghan Markle face dezvăluiri șocante: De ce a vrut se sinucidă după nunta regală

71
În urmă cu doi ani, fetele din întreaga lume o invidiau pe Meghan Markle pentru că a reușit să-l cucerească pe cel mai dorit burlac al planetei. Dar realitatea cu care s-a confruntat a fost dură. La un moment dat, Megan a fost gata să recurgă la un gest extrem.

CHIȘINĂU, 9mart - Sputnik. Ducesa de Sussex a acordat un interviu celebrei prezentatoare TV Oprah Winfrey, în care a făcut dezvăluiri șocante despre viața sa și a prințului Harry. 

Meghan Markle a declarat că ea și prințul Harry s-au căsătorit, de fapt, în secret, cu trei zile înainte de nunta oficială „regală”, care a fost mai degrabă un spectacol, scrie RIA Novosti.

"Ne-am căsătorit cu trei zile înainte de nuntă. Nimeni nu știe acest lucru. L-am sunat pe arhiepiscop și i-am spus pur și simplu:" Uite, nunta este un spectacol pentru întreaga lume. Dar noi vrem să facem înainte de asta o alianță între noi și pentru noi", mărturisit Ducesa de Sussex în interviul pentru Oprah Winfrey.

Ea a adăugat că în curtea casei lor a avut loc o ceremonie privată fără membrii familiei și alți invitați, în prezența arhiepiscopului de Canterbury.

În același interviu, Meghan Markle a recunoscut că înainte ca ea și soțul ei să ia decizia de a renunța la îndatoririle lor regale, ea a avut gânduri sinucigașe. Aproape din primele zile ale vieții de familie, fosta actriță s-a confruntat cu negativitate din partea membrilor familiei regale, care nu salutau alegerea lui Harry. Situația s-a agravat când Megan a rămas însărcinată.

"Pur și simplu nu mai voiam să trăiesc. Era un gând foarte clar, real și înfricoșător de constant", a spus ea, adăugând că îi era rușine să-i recunoască acest lucru soțului ei.

Potrivit publicației „Izvestia”, Megan le-a spus mai târziu membrilor familiei regale că are nevoie de ajutor, dar i s-a interzis să facă acest lucru, deoarece asta ar fi pătat imaginea familiei britanice.

În timpul interviului, soția prințului Harry a vorbit și despre îngrijorările familiei regale legate de culoarea pielii copilului ei. Markle a spus că este supărată de decizia familiei regale de a-l lipsi pe mezinul lor de titlul de prinț. Harry însuși a remarcat în timpul interviului că toate acestea au fost un șoc pentru el.

Prințul britanic a mai anunțat că cuplul așteaptă o fetiță. "Este o fată ... A avea orice copil - unul sau doi - este grozav. Dar când ai un băiat și apoi o fată - ce ai putea să-ți dorești mai mult", a spus el.

Fetița lui Meghan și Harry ar urma să se nască la vară. 

Ducele și ducesa de Sussex și-au anunțat dorința de a renunța la îndatoririle membrilor seniori ai familiei regale și de a obține independență financiară față de Palatul Buckingham în ianuarie 2020. După multe discuții, au obținut permisiunea, deși regina Elisabeta a II-a și-a exprimat dezamăgirea.

Harry și Meghan au primit un an să analizeze decizia lor, iar pe 19 februarie s-a anunțat că nu vor mai reveni la funcțiile oficiale ca membri ai familiei regale.

Prințul Harry și Meghan Markle s-au căsătorit în luna mai a anului 2018. 

71
Tagurile:
Nuntă, Sinucidere
Tematic
UK: Amendă de 10.000 de lire sterline pentru o petrecere – raid al poliţiei - VIDEO
UK „ar putea reintroduce alte lockdown-uri” - ministrul britanic de Externe
Forțele aeriene ale UK planifică „atacarea” sateliților rusești și chineze

Загрузка...
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu, avertisment legat de predarea și evaluarea online

0
Ministrul Educației a declarat că, dacă se va continua actualul proces de predare și examinare online fără să existe platforme de evaluare securizate, se va ajunge în situația în care frauda de la vârste fragede va fi încurajată.

BUCUREȘTI, 9 mart – Sputnik. Ministerul Educației intenționează să acceseze, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, fonduri pentru digitalizarea sistemului de educație, inclusiv pentru achiziționarea de platforme securizate pentru evaluarea online.

Informația a fost dezvăluită de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Demnitarul a avertizat că dacă se va continua acest proces de predare și examinare online fără ca profesorii să fie pregătiți, fără acces generalizat la internet și echipamente, fără platforme securizate de evaluare, se va încuraja frauda de la vârste mici.

”Or lucrul ăsta nu-l doreşte nimeni, tocmai de asta învăţământul online a fost o modalitate de compromis aplicată într-un moment în care am avut nevoie de el ca să nu blocăm sistemul de educaţie, dar trebuie să înţelegem că nu am fost pregătiţi, nici noi, nici sistemele de educaţie din alte state”, a declarat ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.

Potrivit demnitarului, există platforme care asigură securitatea examinării și care sunt folosite de ani buni în alte țări.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a declarat că o sumă importantă din Programul Național de Redresare și Reziliență este destinată digitalizării educației, iar în acest capitol se ia în calcul şi achiziţia de platforme securizate pentru examinarea online. 

0
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu
Tematic
Consilierul lui Cîmpeanu: ”Lecțiile nu vor mai fi la fel”
Badea: ”Am sperat că voi putea continua la fel și cu domnul ministru Cîmpeanu”
Cîmpeanu vrea să schimbe titularizarea: anunțul momentului

Загрузка...