Sputnik V

Italia devine tot mai interesată de Sputnik V

184
(reînnoit 19:05 25.01.2021)
Autoritățile regionale și experții din Italia manifestă un interes tot mai mare pentru vaccinul rusesc Sputnik V, în contextul reducerii livrărilor a preparatului anti-COVID de către Pfizer.

ROMA, 25 ian – Sputnik, Serghei Starțev. În Italia sporește interesul pentru vaccinul Sputnik V, în contextul reducerii livrărilor preparatului împotriva COVID-19 de către compania farmaceutică americană Pfizer.

Mai devreme, comisarul pentru situații extraordinară legată de COVID-19, Domenico Arcuri, a anunțat că săptămâna trecută grupul Pfizer a redus livrările vaccinului în Italia cu 29 la sută, iar săptămâna aceasta partidele se vor reduce cu 20 la sută. Potrivit lui, această situație pune în pericol campania de vaccinare a italienilor cu vârsta peste 80 de ani, inițiată pe 14 ianuarie.

În legătură cu acest fapt, guvernatorii Lazio și Toscana au decis să recurgă doar la cea de-a doua administrare, pentru a încheia ciclul de vaccinare a celor care au fost vaccinați deja. În aceste fel, administrarea primului component al preparatului Pfizer/BioNThec a fost suspendată în aceste regiuni pe o perioadă nedeterminată. În situația create, reprezentanților autorităților regionale din Italia își leagă speranțele de o posibilă utilizare a vaccinului rusesc Sputnik V.

“Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) ar trebui să se grăbească și să elimine barierele birocratice. Mă refer la vaccinul rusesc Sputnik V. Să ne spună dacă poate fi utilizată sau nu. E vorba de o luptă cu timpul, cu mutațiile coronavirusului. Vom primi o imunitate colectivă sau noi versiuni ale COVID?. Să ni se explice ce să facem cu preparatele care sunt deja utilizate în alte state”, a declarat assessorul (ministrul regional) al Sănătății din Lazio, Alessio D’Amato, într-un interviu oferit ziarului La Repubblica.

Potrivit lui, mai multe state și-au manifestat interesul față de preparatul rusesc împotriva COVID-19, inclusiv Ungaria și Germania. În legătură cu acest fapt, D’Amato a subliniat că autoritățile din Lazio sunt mai puțin interesați unde a fost creat vaccinul – în Rusia, China sau Germania. Cel mai important este ca aceasta să fie supusă tuturor verificărilor necesare.

De aceeași părere este și președintele regiunii Veneto, Luca Zaia. “Din câte cunosc, compania farmacologică, care produce vaccinul în China, a prezentat deja EMA primele documente pentru obținerea autorizației de utilizare pe continentul nostru, același lucru urmează să-l facă și Rusia. Dacă EMA, iar apoi Aifa (Agenția Italiană a Medicamentelor n.r.) vor da undă verde, nu văd nicio piedică”, consideră politicianul.

Potrivit presei locale, aceeași poziție au adoptat și guvernatorii altor regiuni italiene, în cadrul unei reuniuni cu reprezentanții guvernului național, la care a participat și ministrul Sănătății, Roberto Speranza. “Sper să nu existe speculații politice: vaccinul nu poate fi contractate pentru că provin din anumite state… Vaccinul este o vaccine și la momentul de față avem nevoie de ele, în special în contextul a ceea ce se întâmplă cu Pfizer”, a declarat Zaia, fiind citat de ziarul Corriere della Sera.

Problema utilizării Sputnik V este dezbătută larg în comunitatea științifică din Italia. Așa, cunoscutul virolog Andrea Crisanti consideră că utilizarea preparatului rusesc este deplin acceptabil în cazul în care va fi aprobat de EMA.

“Dacă vor fi oferite date transparente și EMA va aproba vaccinul, nu văd niciun fel de aspecte negative”, a declarat acesta luni la postul de televiziune RaiNews24.

“Vaccinul rusesc, precum și cel chinez sunt suficient de testate și verificate. Ambele se aseamănă cu vaccinul AstraZeneca. Acum prioritatea noastră este vaccinarea rapidă și o vom putea efectua cu ajutorul a sute de mii de doze. Iată de ce trebuie să ne grăbim, utilizând alte vaccinuri”, a declarat agenției Adnkronos directorului științific al Societății italiene a bolilor infecțioase și tropicale (Simit), Massimo Andreoni.

Mai atent în declarații este consilierul ministrului Sănătății al Italiei pentru COVID-19, Walter Ricciardi. Acesta a declarat că utilizarea Sputnik V poate fi posibilă în Italia doar după o aprobare din către Aifa. Deocamdată, “vom spera la o aprobare a AstraZeneca”. EMA ar putea aproba utilizarea acestui vaccine pe 29 ianuarie.

Italia face parte din grupul statelor cu cea mai mare rată de vaccinare de COVID-19. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, luni în țară fusese vaccinate deja 1,38 milioane de persoane.

Vaccinul Spuntik V are la bază platformei vectorilor adenovirusului uman și a fost aprobată de autoritățile din Rusia, Belarus, Argentina, Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Serbia, Bolivia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay și Turkmenistan. De asemenea, a fost inițiat și procesul de înregistrare a vaccinului în UE și OMS.

184
Tagurile:
vaccin, Sputnik V, Italia
Тема:
Vaccinul Sputnik V (130)
Tematic
Un șef de stat s-a vaccinat cu "Sputnik V" - Video
Dawn: Pakistanul a aprobat utilizarea vaccinului rus Sputnik V
În Ungaria vor fi livrate 2 milioane de doze de vaccin ”Sputnik V”
Președintele Mexicului are Covid 19 și vrea să îl sune pe Putin pentru vaccinul Sputnik V
O nouă recomandare a apărut în instrucțiunile vaccinului "Sputnik V"
US Visa

SUA date în judecată din cauza vizelor pentru români

47
Partenerul strategic SUA a fost chemat la Curtea de Justiție a UE ca să renunțe la vizele impuse României și altor câteva state aflate în această situație înjositoare.

BRUXELLES, 3 mar – Sputnik. Pentru că nu au ridicat vizele pentru români, partenerul strategic al României, adică SUA, a fost chemat instanță la Curtea de Justiție a UE într-o acțiune privind eliminarea vizelor la intrarea în SUA pentru toți cetățenii europeni, adică și pentru români.

Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Corina Crețu:

”Suntem cu un pas mai aproape de ridicarea vizelor pentru românii care călătoresc în SUA. Salut decizia Președintelui Parlamentului European de a introduce la Curtea de Justiție a UE o acțiune privind eliminarea vizelor la intrarea în SUA pentru toți cetățenii europeni”, a scris fostul comisar european.

Ea arată că, prin această acțiune în justiție, obligativitatea pentru cetățenii români (alături de cei ai Bulgariei, Croației și Ciprului) de a deține viză la intrarea în SUA ar putea fi ridicată.

”Cred că ar fi o situație normală care ar pune capăt dezechilibrului în care ne aflăm - atât timp cât cetățenii tuturor celorlalte State Membre nu au această obligație”, a atras Corina Crețu atenția asupra anormalului situației.

De altfel, chiar și faptul că este nevoie ca Parlamentul European să intervină prin justiție pentru a obliga SUA să renunțe la vizele pentru cetățenii României, altfel mare partener strategic, constituie o situație extrem de stânjenitoare pentru statul român.

Corina Crețu mai arată că în octombrie 2020 a votat în Parlamentul European rezoluția prin care Comisia Europeană să ceară eliminarea vizelor la intrarea în SUA pentru toți cetățenii europeni și subliniază faptul că acest lucru nu ar reprezenta decât respectarea mecanismului de reciprocitate SUA-UE.

”Nu e corectă această dublă măsură”, insistă Corina Crețu care arată că, odată finalizată această procedură, cu sprijinul Consiliului European, în maximum doi ani SUA ar trebui să elimine vizele pentru români.

”În caz contrar, Uniunea Europeană ar trebui să impună vize cetățenilor americani - ceea ce cred că ar reprezenta o situație nedorită atât pentru SUA, cât și pentru UE”, arată Corina Crețu.

47
Tagurile:
Vize, SUA
Tematic
Kremlinul, despre noile sancțiuni UE și SUA împotriva Rusiei
Noi declarații șocante venite din SUA – România, total colonie!
Zaharova: "SUA transmit semnale în gol"

Загрузка...
Джо Байден

Administrarea Biden: SUA nu vrea se implice în războaie interminabile

52
Administrația lui Joe Biden a anunțat că Statele Unite nu vor să se angajeze în războaie interminabile.

BUCUREȘTI, 4 mart - Sputnik. Administrația lui Joe Biden a anunțat miercuri în dispozițiile tranzitorii ale strategiei de securitate națională că Statele Unite nu vor să se angajeze în războaie interminabile.

"Statele Unite nu ar trebui și nu vor participa la războaie„ eterne "care costă mii de vieți și miliarde de dolari. Vom lucra cu răspundere pentru a pune capăt celui mai lung război american din Afganistan”, se arată în document.

Această direcție a strategiei reflectă poziția fostului președinte american Donald Trump, care s-a opus războaielor constante și a încercat să le pună capăt prin retragerea trupelor din Irak și Afganistan.

Administrația Biden intenționează să prezinte o strategie deplină de securitate națională la sfârșitul acestui an.

52
Tagurile:
SUA, Joe Biden
Tematic
Kremlinul a comentat declarațiile lui Biden despre Crimeea
SUA au atacat Siria – la ordinul lui Biden
VIDEO: Biden și-a uitat masca în timp ce pleacă de la tribună

Загрузка...
Luca Brand

Luca, cel mai tânăr motociclist de la capătul pământului

0
(reînnoit 09:31 04.03.2021)
Un băiețel român în vârstă de numai 11 ani, cuminte și talentat, are o pasiune mai puțin obișnuită pentru vârsta lui, care îi aduce numeroase satisfacții. Despre ce este vorba.

BUCUREȘTI, 4 mart – Sputnik. La vârsta la care alți băieți de vârsta lui se joacă pe calculator, tabletă sau telefon, Luca Brand reușește nu doar să stăpânească, dar și să mânuiască o motocicletă.

Are numai 11 ani. Luca este un copil născut la Brașov, care acum locuiește împreună cu părinții și sora mai mică în Namibia, unde se și antrenează, alături de tatăl său, care îi este nu doar părinte, ci și mentor și prieten de nădejde.

Reprezentanții Consulatului General al României în Cape Town l-au felicitat pe copil pentru curajul, tenacitatea și determinarea de care dă dovadă la vârsta lui.

”O mândrie să te admirăm și să te susținem la probele de motocross, alături de profesioniști”, au scris diplomații.

De asemenea, aceștia subliniază că micul Luca nu își uită originile românești și poartă cu mândri tricolorul României la competiții.

Acest lucru se poate vedea și în galeria foto de mai jos. 

0
Tagurile:
Motociclist

Загрузка...