Вакцина против новой коронавирусной инфекции впервые в мире зарегистрирована в России 11 августа

Moscova și Caracas semnează un acord pentru producerea vaccinului Sputnik V

114
(reînnoit 16:19 15.01.2021)
Vicepreședintele Venezuelei Delcy Rodriguez a anunțat semnarea unui acord privind producerea în țara sa a vaccinului rusesc împotriva Covid-19, Sputnik V.

BUCUREŞTI, 15 ian – Sputnik. Caracas a semnat un acord cu Fondul rus de investiții directe (RFPI) pentru producerea în Venezuela a vaccinului rusesc Sputnik V împotriva Covid-19, a anunțat joi, 14 ianuarie, vicepreședintele țării, Delcy Rodriguez.

„În conformitate cu instrucțiunile din partea președintelui Nicolas Maduro, am participat la o conferință video cu șeful RFPI [Kirill Dmitriev] și adjunctul său [Alexandre Jouravlev] cu privire la livrarea și producția vaccinului Sputnik V în Venezuela în primul trimestru al anului 2021”, a anunţat Rodriguez pe Twitter, potrivit Sputnik France.

​Ministerul Sănătății din Venezuela a înregistrat anterior vaccinul Sputnik V pentru utilizare de urgență în țară.

La sfârșitul anului 2020, a treia etapă a studiilor clinice pentru vaccinul rusesc a avut loc în Venezuela, cu participarea a 2.000 de voluntari. Țara a semnat un contract în decembrie pentru livrarea a 20 de milioane de doze, suficiente pentru imunizarea a 10 milioane de persoane.

Vaccinul Sputnik V

Rusia a înregistrat vaccinul Sputnik V (GamCovidVac) pe 11 august, devenind prima țară din lume care a licențiat un vaccin împotriva Covid-19.

Dezvoltat de Centrul de Epidemiologie și Microbiologie Gamaleia din Moscova, vaccinul folosește două adenovirusuri umane ca vectori. Se cunoaşte că această platformă este sigură, eficientă și nu are efecte secundare pe termen lung. Potrivit ultimelor estimări, eficacitatea acestuia este estimată la 95%, potrivit Sputnik France. Peste 50 de țări au trimis către Rusia cereri pentru Sputnik V.

114
Tagurile:
Sputnik V, Moscova
Tematic
Primii brazilieni se vaccinează împotriva Covid-19 cu vaccinul rusesc Sputnik V
Italia: Mașini de ambalat vaccinul Sputnik V fabricate în Siena
Rusia și Afganistan negociază aprovizionarea cu vaccinul ”Sputnik V”
”Sputnik V” a ajuns în Africa. De ce oamenii se încred în vaccinul rusesc?
Mexicul vrea să cumpere 24 de milioane de doze din vaccinul rusesc Sputnik V
Perseverance

Roverul Perseverance a făcut prima călătorie pe Marte - FOTO

131
(reînnoit 17:03 06.03.2021)
Trimis pe Marte ca parte a unei misiuni NASA, robotul Perseverance a parcurs primii metri pe planeta roșie. Câţi metri a parcurs în total, fotografiindu-şi propriile urme.

BUCUREŞTI, 6 mart – Sputnik. Roverul Perseverance al NASA a făcut prima sa călătorie pe Marte pe 4 martie, parcurgând câțiva metri, a informat agenția spațială americană pe site-ul oficial

În timpul acestor mișcări făcute pentru a verifica funcționarea corectă a sistemului, vehiculul, dotat cu șase roți, a parcurs aproximativ patru metri, apoi a făcut o rotație la stânga, după care a efectuat o manevră în spate pentru aproximativ 2,5 metri. Această primă „călătorie” a durat 33 de minute. În total, a parcurs 6,5 metri.

În timp ce mergea înapoi, Perseverance a reușit să îşi fotografieze propriile urme pe solul marțian, iar imaginea a fost postată pe Twitter.

​„Sunt în mișcare! Tocmai am făcut prima mea cursă de probă pe Marte, acoperind aproximativ cinci metri. Priviţi chiar începutul urmelor mele. Urmează să fac multe alte [urme]”, a postat pe Twitter publicația agenţiei.

„Suntem acum încrezători că sistemul nostru este pregătit de utilizare, capabil să ne ducă oriunde ne duce știința în următorii doi ani”, a spus Anais Zarifian, inginer de mobilitate rover la Laboratorul de propulsie al NASA.

Odată ce va începe să îndeplinească obiective științifice, robotul urmează să efectueze călătorii regulate de aproximativ 200 de metri sau mai mult, a spus agenția spațială.

Misiunea roverului

Perseverance a decolat de pe Pământ în iulie 2020 și a aterizat cu succes pe Marte pe 18 februarie 2021. În 203 de zile, roverul a parcurs peste 470 de milioane de kilometri.

Dispozitivul a transmis deja către Pământ nu numai imagini ale planetei roșii, dar și videoclipuri înregistrate în timpul aterizării.

Scopul său precizat de NASA este de a face cercetări de astrobiologie și de a găsi posibile urme de viaţă prin colectarea, în cel puțin doi ani, de până la treizeci de probe de rocă.

131
Tagurile:
Marte, NASA
Tematic
NASA celebrează aterizarea rover-ului Perseverance pe Marte
Roverul NASA a realizat primele imagini pe Marte după aterizare
Roscosmos felicită NASA pentru aterizarea cu succes a roverului Perseverance pe Marte

Загрузка...

Versiunea lui Turcinov: de ce Ucraina a pierdut Crimeea

494
(reînnoit 17:09 06.03.2021)
Ex-președinte al Radei Supreme a Ucrainei Oleksandr Turcinov a recunoscut că armata ucraineană nu a fost gata să-și apere țara la începutul anului 2014.

BUCUREȘTI, 6 mart - Sputnik. Fost președinte al Radei Supreme a Ucrainei Oleksandr Turcinov a recunoscut că armata ucraineană nu a fost gata să-și apere țara la începutul anului 2014. Despre aceasta anunță canalul 24.

"Știți, când spun că Crimeea ar fi putut fi apărată ... De fapt, la începutul anului 2014, armata nu era în măsură să apere țara", a spus Turcinov.

El consideră că Ucraina nu dispunea de instrumente suficiente în acel moment și se afla într-o situație economică dificilă.

„La începutul anului 2014, în contul Trezoreriei erau aproximativ 100.000 de grivne”, a declarat Turcinov.

În opinia sa, Ucraina ar fi reușit să păstreze Crimeea, dacă nu ar fi renunțat la armele nucleare, nu ar fi semnat acordurile de la Harkov (Acordul privind prezența flotei rusești a Mării Negre pe teritoriul Ucrainei din 2010) și dacă nu ar fi efectuat dezarmarea sistematică a armatei.

"Conducerea militară a Ucrainei a început să efectueze mobilizare activă la începutul anului 2014. Totuși, acest lucru a eșuat din cauza sistemului aproape complet distrus de birouri de înregistrare și înrolare militară din țară", a subliniat Turcinov.

Anterior, autoritățile ucrainene au cerut Statelor Unite să introducă un nou „regim complex de sancțiuni” împotriva Rusiei.

494
Tagurile:
Aleksandr Turcinov
Tematic
Ianukovici îi numește pe cei responsabili de situația din Crimeea și Donbass
În Crimeea a fost descoperită o necropolă din epoca romană
Atenție spre Crimeea: Cum se reconstruiește NATO sub Biden

Загрузка...
Paul Ghiţiu

Paul Ghițiu: ”România trebuia pusă pe butuci din interior şi abia apoi înghiţită”

0
(reînnoit 20:05 06.03.2021)
În a doua parte a interviului oferit pentru Sputnik, fostul senator Paul Ghițiu analizează conceptul de Revoluție și tendințele societății umane din ultima perioadă, culminând cu transformările sociale din perioada pandemiei.

Paul Ghițiu, fostul senator și secretar general al partidului Alternativa României, scriitor, cineast, publicist, analist politic şi social, care s-a remarcat în ultimii ani prin acțiuni civice creştine, a oferit Agenției de presă Sputnik un interviu în care se apleacă atât asupra temelor momentului, cât și asupra evoluției generale a lumii.

În a doua parte a interviului oferit pentru Sputnik, fostul senator Paul Ghițiu analizează conceptul de Revoluție și tendințele societății umane din ultima perioadă, culminând cu transformările sociale din perioada pandemiei, dezvăluind totodată planul de distrugere al României și al credinței creștine

Sunteți un gânditor apropiat de cele sfinte, așa încât sunteți cel mai în măsură să lămuriți cititorii cu privire la prigoana statului împotriva Bisericii. O dată cu măsurile anti-Pandemie, Biserica a fost mereu urgisită de autorități, slujbele în locașurile de cult interzise în anumite perioade, un comportament foarte diferit de cel care le-a fost rezervat supermarketurilor, de exemplu. De ce a devenit Biserica o țintă și de ce Guvernul a ținut neapărat să taie din banii de la culte?

Asta e o întrebare la care răspunsul are o istorie foarte lungă; mai corect porneşte odată cu istoria omului, adică în Grădina Raiului. Şi am să încep cu o definiţie, care o să şocheze, căci e contrară celei introduse în circuit prin propagandă:

Revoluţia este o lovitură de stat sub acoperire, care foloseşte motive reale de nemulţumire ale unor categorii sociale şi atrage prin manipulare şi propagandă o parte a populaţiei pentru a da impresia că este vorba despre o revoltă spontană şi astfel pentru a o legitima ca act de voinţă al poporului. Aşa a fost la revoluţia franceză şi la cea bolşevică şi la toate celelalte până la revoluţiile din zilele noastre portocalii, roz, de catifea, sau însângerate cum a fost cea din România.

Toate acestea sunt însă doar revoluţii de etapă, izbucniri, accelerări, ca urmare a unor acumulări cantitative şi calitative, ale aceleiaşi singure REVOLUȚII continue, războiul diavolului împotriva lui Dumnezeu, care a vrut să fie mai mult decât Dumnezeu. REVOLUŢIA este de fapt un război permanent al lui Satan cu Dumnezeu şi a început cu organizarea loviturii de stat în care au fost atraşi îngerii „slabi de înger” (mulţimea de care vorbeam mai sus).

Înfrângerea şi căderea lor nu a însemnat însă şi abandonarea luptei, aşa că a doua revoluţie de etapă este cea din Rai, când diavolul reuşeşte să-l convingă prin vrajă pe om să se revolte – adică să nu asculte.  Mâncând din pomul cunoaşterii, îi spune acestuia, vei deveni la fel cu Dumnezeu, moment în care nu ar mai fi fost nevoie de Creator. Neputându-l învinge pe Dumnezeu, diavolul a decis să atace vârful creaţiei Acestuia, justificarea întregii creaţii, omul. Căci ce rost ar avea universul fără om?

Acum, dacă privim în istorie, vedem cum acest război continuă ca o luptă permanentă a demonilor de a-l depărta pe om de Dumnezeu. Numai dacă am lua spre cercetare cei 40 de ani, în care evreii plecaţi din Egipt sunt conduşi prin pustiu către ţara promisă, găsim în acest răstimp o suită impresionantă de deturnări ale acestora de la relaţia cu Dumnezeu către idolatrie (adică demonolatrie). Cea ce a continuat în toată istoria omului până azi, iar azi se îndreaptă cu ajutorul tehnologiei, către o culme a magiei.

Prigoana Bisericii şi a creştinilor  nu este nici ea un element nou: a fost cruntă până la Edictul de la Milano din 313, când creştinismul a devenit o religie legală alături de multe altele, iar păgânismul a încetat a mai fi o religie de stat; dar acumulările mici ale REVOLUŢIEI, care pregăteau momentele limită, a continuat.

Punctul de pornire al prigoanei moderne este Revoluţia franceză, până la care se adunase o cantitate mare de material detonant ca urmare, mai ales, a magiei umaniste şi luministe.

Ei bine, astăzi suntem în momentul unei alte revoluţii de etapă, al impunerii unei noi perioade de prigoană care va creşte rapid. Perioada acestei plandemonii – prefer termenul de plandemonie, adică de acţiune demonică planificată – este în primul rând o prigoană împotriva omului.  După o perioadă de drogare cu confort şi linişte, în care promotorii revoluţiei continue şi-au continuat avansul oarecum în linişte, acum, ajunşi pe o poziţie de forţă la nivel mondial, au aruncat măştile cumsecădeniei, au scos butaforiile decorurilor paradisiace, cu care ne-au vrăjit că ne îndreptăm spre un rai terestru, şi ne-am trezit că trăim nu în mirifica lume democratică, ci într-un foarte concret iad terestru, o lume demonocratică.  Şi lucrurile sunt doar la început.

Aşa se face că, după ce în ultimii 20-30 de ani, atacurile au venit doar dinspre trompetele  revoluţionare, zise civice, ale mafiei globaliste, ele devenind o obişnuinţă şi reuşind să convingă pe tot mai mulţi dintre semenii noştri, acum când slugile mafiei globaliste satanizate, promotoarea din ultimele secole a REVOLUŢIEI, au ajuns pe toate posturile de conducere, iar reţeaua lor a cuprins mare parte a societăţii, a pornit şi prigoana de la nivelul statului. Prigoană declanşată nu numai la noi, ci, chiar cu accente mai grave, în tot arealul lumii zise libere, democratice, occidentale etc.

Am făcut acest lung ocol prin istoria omului pentru a înţelege mai bine motivul real pentru blocarea relaţiei credinciosului cu Biserica, interzicerea slujbelor, accesului în biserici, participării credincioşilor la Sfintele Taine, între care centrală este Euharistia sau Împărtăşirea, prin care omul îl primeşte pe Dumnezeu.

De acum războiul demonizaţilor cu Biserica şi creştinul este din nou pe faţă şi, după cum am mai spus, va creşte în intensitate. Noul normal – de fapt noul anormal, căci din normal suntem ieşiţi de mult – va marca o presiune teribilă asupra ierarhilor şi preoţilor pentru a se abate de la dreapta credinţă şi a începe propovăduirea satanismului prin aderarea la categorii şi sub-categorii ideologice demonice inventate recent, cum sunt incluziunea, nediscriminarea, toleranţa, genul, etc.

Masacrarea bugetului cultelor este una dintre măsurile de impunere a aceste direcţii şi de pedepsire a împotrivirii, un mijloc de presiune în faţa căreia vor fi ierarhi şi preoţi care, probabil, vor ceda. Mai ales că, sunt şi câţiva care au în spate colaborări şi dosare nu tocmai clare. Şi aici nu mă refer în niciun caz la IPS Teodosie, un luptător exemplar al Bisericii, căruia s-a încercat a i se înscena tot soiul de acuzaţii pentru a fi pus la jugul ascultării de duşmanii lui Dumnezeu şi ai omului.  

Care vi se par că sunt tendințele mondiale ale rescrierii codului societății umane?

Ei, asta-i o altă întrebare la care ar fi mult de vorbit, dar cum deja am făcut nişte caracterizări la cea precedentă, voi încerca să condensez cât mai mult.

În primul rând, că vorbeam mai sus de impostură, se vede cu ochiul liber că ea domneşte peste tot în zona apuseană şi de inspiraţie şi dominare apuseană. Situaţia de la noi a apărut nu prin nişte defecte iremediabile ale  românilor, ci ca urmare a influenţei directe, a ingerinţei ticăloase în treburile interne începând cu pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei şi toate etapele ulterioare. Care, spre suprinderea multora, nu au fost împotriva voinţei Vestului, ci conform voinţei mafiei globaliste a Vestului. Oricât ar părea de ciudat, Iliescu, Roman şi gaşca, de-o pildă, le-au convenit şi făcut jocurile. România trebuia pusă pe butuci din interior şi abia apoi înghiţită pe nimica sau chiar contra unor plăţi babane.

În al doilea rând, trebuie să remarc că s-a renunţat făţiş la pretenţia realizării democraţiei, în mod clar o utopie aşa cum au arătat încă din antichitate Platon şi Aristotel, dezvelind adevărata direcţie: demonocraţia, puterea în mâna slujitorilor demonilor, o distopie în mare măsură realizată prin brânciul terorismului de stat din ultimul an. Societatea umană se reîntoarce în întuneric, adică în păgânism, dictatură, teroare, depersonalizare, şi se pregăteşte să atingă pe aceste coordonate culmi neatinse vreodată întrecut.

Oricare ar fi părţile ei bune, trebuie să recunoaştem că tehnica ne-a scăpat de sub control şi a ajuns să ne controleze, adică să fie mijlocul perfect prin care suntem condiţionaţi, supravegheaţi şi comandaţi. Suntem în plină poveste a ucenicului vrăjitor, care nu mai poate stăpâni efectele vrăjilor sale.

Mai mult chiar, după cum vedem din ultimele intenţii afişate şi chiar puse în practică de mafia globalistă – Great Reset, Green New Deal, Cancel Culture, ideologia genului şi cea transumanistă etc., nici nu vom mai putea vorbi în curând despre state de sine stătătoare şi o societate umană, ci despre o dictatură absolută mondială şi o societate transumană de sclavi perfecţ adaptaţi nevoilor noii monarhii mondiale, prin combinarea corpului uman cu inteligenţă artificială. Nu pentru a deveni noi toţi mai inteligenţi, mai capabili, mai buni, ci mai adaptaţi nevoilor stăpânilor noştri şi mai supuşi. Şi pentru a putea fi casaţi, ca nişte utilaje – ceea ce parţial vom fi –, atunci când nu am mai fi de folos, sau am dăuna intereselor acestei întunecate elite mafiote globaliste.

Plandemonia a făcut şi face mult rău, dar totuşi ea a făcut şi un mare bine: a reuşit şi continuă să despartă apele, lumina de întuneric şi să trezească din adormire şi amorţire pe mulţi dintre cei care nu erau până acum interesaţi decât de confortul propriu. Dar iată că confortul dispare, că au apărut îngrădiri inimaginabile cu numai 2 ani înainte, că constituţiile, drepturile şi libertăţile  au fost suspendate şi brusc, aproape toate guvernele lumii au cântat în acelaşi cor, aceeaşi arie, ceea ce nu poate fi întâmplător, ci relevă o reţea de putere mondială. Cele catalogate până acum ca teorii ale conspiraţiei s-au dovedit şi se dovedesc zilnic, conspiraţii reale împotriva omului.

Când spun că a reuşit să trezească nu mă duc cu gândul până la mobilizarea unor mase mari de oameni care să răstoarne acest curs al istoriei; el este imposibil de oprit la nivel uman altfel decât prin auto-anihilare, căci cei mai mulţi dintre noi sunt totuşi spălaţi pe creier – vezi comportamentul în plandemonie - iar Dumnezeu nu se ocupă cu contra-revoluţii. Dar pentru fiecare dintre ei şi pentru apropiaţi ai lor trezirea a fost importantă şi benefică căci mulţi s-au apropiat mai consistent de Dumnezeu. S-au trezit în faţa unor întrebări privind sensul vieţii şi au fost nevoiţi să găsească răspunsuri. Care nu mai puteau veni din oferta limitată şi vădit expirată a lumii.

0
Tagurile:
Paul Ghițiu

Загрузка...