Donald Trump

Trump după blocarea pe Twitter: „Nu vom fi reduşi la tăcere!”

429
(reînnoit 13:42 09.01.2021)
Președintele încă în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a reacţionat după interzicerea sa pe Twitter, încercând să posteze de pe pagina oficială a guvernului, spunând că nu va fi „redus la tăcere”, înainte ca postările să fie imediat eliminate de pe site-ul de socializare.

BUCUREŞTI, 9 ian – Sputnik. Președintele a postat vineri pe contul de Twitter al guvernului, la câteva ore după ce platforma a interzis definitiv contul său personal @realDonaldTrump. Trump a criticat site-ul de socializare pentru restrângerea libertății de exprimare şi pentru promovarea, în același timp, a ideologiei „stângii radicale”.

„Așa cum spun de multă vreme, Twitter a mers tot mai departe în interzicerea liberei exprimări, iar în această seară, angajații Twitter s-au coordonat cu democrații și cu stânga radicală pentru eliminarea contului meu de pe platforma lor, pentru a mă reduce la tăcere pe mine – şi PE VOI, cei 75.000.000 de mari patrioți care m-au votat”, a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter, care au fost salvate de către internauți înainte de a fi eliminate la câteva minute după ce au fost postate.

„Nu vom fi REDUŞI LA TĂCERE! Twitter nu este despre LIBERTATEA DE EXPRIMARE. Ei urmăresc doar promovarea unei platforme de stânga radicală, unde unora dintre cei mai vicioşi oameni din lume li se permite să vorbească liber”, a scris Trump, înainte de a-i fi ştearsă postarea de Twitter.

​O copie a aceleiași postări a fost trimisă și grupului de presă de la Casa Albă la câteva minute după ce postările lui Trump au fost eliminate de pe Twitter.

Spunându-le urmăritorilor să „rămână la curent”, Trump a sugerat că va dezvălui în curând un „mare anunț”, adăugând că echipa sa negociază cu „alte site-uri” unde se va muta și că are în plan chiar să „construim propria noastră platformă în viitorul apropiat”, potrivit RT

Prezentatorul Sean Hannity de la Fox News a sugerat că Trump și-a creat un cont pe platforma conservatoare Parler, care, la rândul ei, a fost interzisă pe Play Store-ul Google vineri.

429
Tagurile:
Twitter, Donald Trump
Nord Stream -2

Firmele germane au dat o apreciere sancțiunile SUA împotriva Nord Stream 2

11
(reînnoit 18:58 19.01.2021)
Comitetul estic al economiei germane consideră că noile sancțiuni ale SUA împotriva Nord Stream – 2 erau previzibile, însă speră că noua administrație Biden și guvernul german vor identifica o soluție pentru finalizarea construcției gazoductului.

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Comitetul estic al economiei germane (Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft), care include companii germane, care cooperează cu statele din Europa de Est și Rusia, declară că noile sancțiuni ale SUA împotriva Nord Stream – 2 erau previzibile și și-a exprimat speranța că odată cu venirea la putere a lui Joe Biden, Washingtonul și Berlinul vor identifica o soluție pentru finalizarea gazoductului.

În ianuarie, Statele Unite au extins sancțiunile împotriva Nord Stream – 2, aplicându-le și în cazul serviciilor de testare, inspecție și certificare, precum și la serviciile și capacitățile de modernizare a navelor implicare în lucrările de instalare a conductelor.

Ulterior, compania norvegiană DNV GL a anunțat că încetează toate acțiunile legate de verificarea gazoductului, fiind imposibilă certificarea lui. Luni

Luni a devenit cunoscut faptul că pe 19 ianuarie SUA planifică să supună sancțiunilor împotriva companiei de instalare a conductelor “Fortuna”.

“Era de așteptat că administrația Trump în ultimele zile ale mandatului său va încerca să schimb starea lucrurilor. Iată de ce sancțiunilor împotriva continuării construcției Nord Stream -2 erau previzibile. Acest lucru, pe lângă alte subiecte, pune în dificultate relansarea relațiilor transatlantice. Cu toate acestea, noi întrevedem o bună oportunitate pentru guvernul federal de a identifica o soluție cu noua administrație Biden, care va permite finalizarea și darea în exploatare în termen a gazoducutului Nord Stream -2 în Marea Baltică”, a declarat președintele Comitetului Estic al economiei germane, Oliver Hermes.

Acesta a menționat că din printre democrații există declarații potrivit cărora SUA în mandatul lui Biden nu vor aplica principiul “America înainte de toate” pentru o “patronare” a aliaților, iar noile sancțiuni, în opinia lui, reprezintă anume o astfel de tactică.

“UE este suficient de matură pentru a-și determina independent politica energetică și pentru a proteja de influențele externe un proiect de investiții precum Nord Stream – 2, aflat în conformitate cu regulile europene. În legătură cu acest fapt, salutăm intenția Comisiei Europene de a prezenta săptămâna aceasta un pachet de măsuri prin care companiile europene vor fi protejate de sancțiuni extrateritoriale. Deja 24 din 27 de state ale UE au declarat foarte clar că resping sancțiunile SUA cu efect extrateritorial”, a conchis acesta.
11
Tagurile:
Germania, SUA, Nord Stream 2
Tematic
Nava de instalare a țevilor ”Nord Stream-2”, mai aproape de locul lucrărilor
„Acționând cu fermitate”: ”Nord Stream-2” a ajuns la final
MAE rus: Moscova este încrezută în implementarea Nord Stream 2
”Nord Stream – 2”: SUA amenință companiile europene cu noi sancțiuni
Germania a aprobat reluarea lucrărilor la conducta Nord Stream 2 care aduce gaz din Rusia
Ultima șanșă: SUA s-au pus din nou pe capul ”Nord Stream – 2”

Загрузка...

Nouă mutație a coronavirusului raportată în Germania

129
Medicii de la clinica Garmisch-Partenkirchen din Bavaria au raportat că au detectat o nouă mutație a coronavirusului. În prezent nu există indicii că ar fi mai contagioasă decât alte mutații cunoscute.

BUCUREŞTI, 19 ian – Sputnik. O nouă tulpină de SARS-CoV-2 a fost detectată de medici la clinica Garmisch-Partenkirchen din Bavaria, scrie cotidianul Merkur, care vorbește despre aproximativ 30 de persoane infectate cu această mutație.

Potrivit directorului clinicii Frank Niederbühl, săptămâna trecută specialiștii au observat nereguli în cazul testelor PCR ale unor pacienți. Experții de la Spitalul Universitar Charité din Berlin au analizat rezultatele de la trei teste și au confirmat că este vorba de o nouă mutație.

Luni, 18 ianuarie, în timpul unei conferințe de presă, dr. Clemens Stockklausner, director adjunct al clinicii, a subliniat că nu există momentan dovezi că mutația ar fi mai contagioasă sau fatală decât celelalte ale virusului.

El a mai spus că această mutație a fost deja detectată la 35 de persoane, dintre care 24 sunt angajați ai clinicii, iar ceilalți sunt pacienți.

Până în prezent, oamenii de știință au detectat peste 12.000 de mutații ale coronavirusului. Printre acestea este o tulpină descoperită la mijlocul lunii decembrie în Regatul Unit, care, potrivit OMS, este mai contagioasă decât coronavirusul original și este prezentă acum în mai multe țări, inclusiv în Rusia și Franța.

De asemenea, o nouă mutaţie, numită 501.V2, a fost raportată în Africa de Sud. În ianuarie, o altă mutație a virusului a fost descoperită de Institutul japonez de boli infecțioase.

129
Tagurile:
Germania
Tematic
Tinere forţate să se prostitueze în Germania, bătute și amenințate cu moartea
Marea Britanie și Germania se încurcă în vaccinul Pfizer
Românii din Germania: lockdown-ul prelungit încă 2 luni?

Загрузка...