Vaccinul anti-COVID-19 în fața logoului Pfizer

Marea Britanie și Germania se încurcă în vaccinul Pfizer

213
Administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech pune în încurcătură statele europene: în timp ce Marea Britanie amână cea de-a două doză, Germania vrea să-i vaccineze a doua oară pe oameni conform prospectului.

BRUXELLES, 6 ian - Sputnik. Ministrul sănătății german Jens Spahn a anunțat că Germania nu va amâna administrarea celei de-a doua doze a vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech, respectând astfel recomandările privind cea de-a doua doză a vaccinului respectiv. Vaccinul Pfizer/BioNTech trebuie administrat de două ori pentru a fi eficient,.

Marea Britanie a anunțat săptămâna trecută că va amâna distribuirea celei de-a doua doze pentru a putea vaccina mai multe persoane cât mai rapid.

Autoritățile germane vor proceda însă diferit după ce au cerut unei comisii independente de experți dacă să permită amânarea administrării celei de-a doua doze.

„Impresia mea este că are sens, în mod special date fiind aceste probleme sensibile, în care încrederea și credibilitatea sunt importante, să respectăm indicațiile”, a declarat astăzi Spahn în cadrul unei conferințe de presă. El a arătat că decizia luată de autoritățile germane este conformă cu sfaturile primite de la experții în vaccinare.

Spahn s-a pronunțat de asemenea împotriva amestecării vaccinurilor anti-Covid, măsură analizată de unele țări pentru a înmulți cantitatea insuficientă de doze.

Spahn a spus că cei 83 de milioane de rezidenți ai Germaniei vor primi peste 130 de milioane de doze de vaccinuri anti-Covid, suficiente pentru vaccinarea tuturor persoanelor care au nevoie de inoculare.

De asemenea, Spahn a spus că se așteaptă ca primele doze ale vaccinului anti-Covid dezvoltat de Moderna să ajungă în Germania în cursul săptămânii viitoare după ce acesta a fost autorizat miercuri de Agenția Europeană pentru Medicamente.

Germania va primi anul acesta 50 de milioane de doze ale vaccinului Moderna dintre care 2 milioane sunt așteptate în primul trimestru.

213
Tagurile:
Marea Britanie, Germania, Pfizer
Tematic
Medic grec, în terapie intensivă după ce a făcut vaccinul Pfizer
Pfizer nu e sigur că vaccinul va stopa transmiterea Covid-19
CEO-ul Pfizer refuză să fie vaccinat împotriva Covid-19
Asistentă testată pozitiv pentru Covid după ce a primit vaccinul Pfizer
NUCLEARA: Legătură între rachetele Patriot și vaccinul Pfizer
Иллюстрационное фото вакцины от Covid19 с логотипом Moderna

California recomandă suspendarea lotului de vaccinuri Moderna

91
Moderna, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) fac în prezent investigaţii cu privire la lot după ce aproximativ 10 persoane au suferit „o posibilă reacție alergică severă”.

BUCUREŞTI, 18 ian – Sputnik. Potrivit Departamentului de Sănătate Publică din California, se suspectează că dozele din lotul Moderna 041L20A provoacă un „număr de reacţii adverse mai mare decât de obicei” și ar trebui suspendată administrarea lor înainte de încheierea investigaţiei.

Incidentele menționate ar fi avut loc la o singură clinică comunitară, care se relatează că a fost închisă timp de câteva ore după raportarea reacțiilor adverse. În total, lotul de 330.000 de doze a fost distribuit către 287 de furnizori din întregul stat, dar este prima dată când a fost raportată o reacție alergică la acestea, a declarat epidemiologul de stat dr. Erica S. Pan, potrivit Sputnik News

​O reacție alergică severă a fost raportată anterior în Boston în decembrie, după ce un medic a primit un vaccin Moderna. În același timp, autoritățile medicale americane cercetează mai multe cazuri de reacții severe la vaccinul anti-coronavirus Pfizer/BioNTech.

California este cel mai afectat stat american, fiind înregistrate aproximativ 3 milioane de infectări (un milion de infectaţi în Los Angeles) și peste 33.000 de decese, potrivit Universității Johns Hopkins.

91
Tagurile:
California, vaccin
Tematic
Agenția Europeană a Medicamentului aprobă vaccinul Covid-19 Moderna
Efectele secundare ale vaccinurilor de la Moderna și Pfizer

Загрузка...

SUA nu mai au încredere în soldați: FBI verifică trupele care asigură paza Washingtonului

217
FBI îi verifică pe cei 25.000 de soldați ai Gărzii Naționale care vor asigura paza la Washington la ceremonia investirii lui Joe Biden.

BRUXELLES, 18 ian - Sputnik. SUA au ajuns să nu mai aibă încredere nici în propriii soldați, astfel că FBI îi controlează pe membrii Gărzii Naţionale care vo asigura paza la ceremonia de investire a lui Joe Biden pentru a verifica dacă aceștia nu prezintă vreun risc. Anunțul șocant a fost făcut ieri de generalul Daniel Hokanson.

Măsurile suplimentare de precauție au fost luate după ce mass media a publicat informaţii conform cărora unii dintre manifestanţii implicați în asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului aveau legături cu armata.

Generalul Daniel Hokanson, care conduce Biroul Gărzii Naţionale, a fost întrebat de presa  americană cu privire la eventualele controale la care sunt supuşi militarii înaintea sosirii lor la Washington.

''În coordonare cu Serviciul Secret şi cu FBI, toţi militarii care au sosit au fost trecuţi prin sită'', a răspuns generalul Hokanson. Având în vedere că aproximativ 25.000 de membri ai Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în capitala federală a SUA, acest lucru înseamnă o muncă imensă de verificare.

De asemenea, într-o scrisoare adresată recent trupelor americane, şefii de stat-major au afirmat că turbulenţele din 6 ianuarie sunt ''incompatibile cu statul de drept'' şi le-au cerut soldaţilor să ''întruchipeze valorile şi idealurile naţiunii'' americane.

217
Tagurile:
FBI, SUA
Tematic
Nucleara: Dragnea, executat fiindcă nu a servit firme din SUA?
Ultima șanșă: SUA s-au pus din nou pe capul ”Nord Stream – 2”
Zaharova: Rusia este deschisă pentru un dialog normal cu SUA

Загрузка...
Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă revine: dezvăluiri care cutremură politica!

22
(reînnoit 16:40 18.01.2021)
Viorica Dăncilă revine: dezvăluiri care cutremură politică! Eliminată de actuala conducere a PSD, fostul premier și președinte social democrat iese la rampă cu dezvăluiri și adevăruri care nu au fost spuse

BUCUREȘTI, 18 ian – Sputnik.Credeați că și-a spus ultimul cuvânt? Nicidecum – Viorica Dăncilă mai are multe… chiar o carte!

Este vorba de un interviu de mari dimensiuni, o destăinuire completă, făcută de prima româncă premier și președinte al PSD. Interviu a fost realizat de excepționala jurnalistă și realizator TV Marga Nițu, o perioadă consilier în echipa premierului Dăncilă.

”Pentru a răspunde curiozității prietenilor și neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărți-interviu, pe care am realizat-o în colaborare cu jurnalista Marga Nițu”, a scris acum puțin timp Dăncilă pe Facebook.

Viorica Dăncilă dă și câteva detalii: ”Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”.

Deci, atenție – și despre ”colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD”. Din informații noastre, în care sunt spuse adevăruri care vor deranja pe mulți din echipa Ciolacu – iar acesta ar fi și motivul pentru care cartea - care este deja tipărită! – nu a fost scoasă pe piață.

”Am fost și rămân social-democrată și un om de echipă, iar acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală”, confirmă Dăncilpă teoria. ”Sunt lucruri care trebuie spuse, fiindcă PSD nu se poate reclădi decât pe adevăr și pe analiza obiectivă a problemelor trecutului”.

Și o promisiune incitantă: ”Revin cu detalii, urmează momente interesante”.

22
Tematic
Dăncilă, reacție excepțională după articolul despre Rusia!
NUCLEARA despre… Viorica Dăncilă!
În fine, PSD laudă ce au făcut Dragnea, Dăncilă și Teodorovici

Загрузка...