Sistemul de rachetă Topol

SUA vor negocieze prelungirea tratatului New Start cu Moscova

155
(reînnoit 06:45 05.01.2021)
Viitorul consilier pentru Securitate națională a SUA a vorbit despre perspectivele de cooperare dintre SUA și Rusia, spunând că administrația Biden intenționează să extindă Tratatul New Start, singurul acord rămas care limitează forțele nucleare ale celor două puteri.

BUCUREŞTI, 4 ian – Sputnik. Noua administrație a SUA intenționează să negocieze cu Rusia extinderea tratatului New Start pentru reducerea armelor strategice, a declarat, într-un interviu acordat duminică CNN, Jake Sullivan, viitor consilier pentru Securitate națională, care ar urma să preia funcția pe 20 ianuarie.

„În mijlocul războiului rece, când aveam mii de focoase îndreptate unul împotriva celuilalt, când liderii noștri vorbeau în termeni existențiali despre concurență, au existat domenii de cooperare, în special în ceea ce privește controlul armelor și neproliferare. Astăzi sunt convins că Statele Unite și Rusia pot acționa în interesul naţional reciproc pentru a avansa controlul armelor și stabilitatea strategică”, a declarat Jake Sullivan, citat de Sputnik France.
Topol
© Sputnik / Александр Кряжев

Acesta a reamintit că acest tratat-cheie expiră peste două săptămâni după preluarea funcţiei de către noua administraţie.

Tratatul New Start, semnat de Moscova și Washington în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011. Acesta prevede ca cele două țări să își reducă arsenalele nucleare la 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice la bordul submarinelor și al bombardierelor grele, precum și la 1.550 de focoase și 800 de lansatoare desfășurate și nedesfășurate.

Astăzi, New Start este singurul tratat în vigoare între Rusia și Statele Unite privind limitarea armelor nucleare. Expiră pe 5 februarie 2021.

155
Tagurile:
New Start, SUA, Rusia
Иллюстрационное фото вакцины от Covid19 с логотипом AstraZeneca

După Pfizer, și AstraZeneca va reduce livrările de vaccin anti-Covid pentru UE

51
(reînnoit 13:12 23.01.2021)
După ce Pfizer a anunțat reducerea livrărilor de vaccin în UE, și AstraZeneca va reduce cu 60% livrările de vaccin anti-Covid promise UE în prima parte a acestui an.

BRUXELLES, 23 ianc - Sputnik. Situația livrărilor de vaccin în UE devine tot mai problematică după ce AstraZeneca a anunțat că își va reduce livrările de vaccin. Compania britanică promisese în jur de 80 de milioane de doze spre cele 27 de țări ale Uniunii Europene până la finalul lunii martie, dar 31 de milioane dintre acestea nu vor mai ajunge pe continent din cauza unor probleme de producție întâmpinate la fabrica din Belgia care produce serul.

„Cantitatea produsă va fi mai mică decât cea anticipată din cauza unor scăderi de producție la fabrica noastră din lanțul de furnizare european”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei britanice într-un comunicat.

Și aceasta nu este prima veste proastă. Deja numărului de doze de vaccin Pfizer/BioNTech livrate UE este mai mic decât cel promis, situație care nemulțumește profund unele țări europene. Astfel, dacă Italia a anunțat că ar urma să dea în judecată Pfizer, Ungaria și-a asigurat un număr mare de doze de vaccin din Rusia, criticând încetineala Comisiei Europene în a asigura vaccinurile necesare unei vaccinări în masă.

51
Tagurile:
UE, COVID-19, vaccin
Tematic
Centrul Gamaleia și AstraZeneca au semnat un memorandum de cooperare
Centrul Gamaleia, despre cooperarea cu AstraZeneca: Politica nu-și mai are locul
AstraZeneca face echipă cu creatorii vaccinului Sputnik V

Загрузка...
Coronavirus în Spania

Călătorii din Barcelona, reduși la tăcere ca nu răspândească virusul

154
(reînnoit 10:34 23.01.2021)
Cei care călătoresc cu transportul public în Barcelona au fost rugați să tacă din gură pentru a nu răspândi coronavirusul.

BRUXELLES, 23 ian - Sputnik. O nouă măsură anti-Covid 19 a apărut pe piața europeană, și anume în Spania. În Barcelona, călătorii în transportul public sunt rugați să nu vorbească pentru a nu răspândi coronavirusul. Dar măsura nu s-a oprit doar la Barcelona, ea se aplică și în regiunea La Rioja și în Insulele Baleare. Ca orice măsură anti-Covid, și aceasta se bazează pe recomandările experților în sănătate.

Maria Cruz Minguillon, cercetător la Consiliul Național de Cercetare din Spania (CSIC), a explicat presei „oamenii care strigă sau vorbesc la telefon pot emite cu până la cincizeci de ori mai multe particule” de virus.

Isidre Gavin i Valls, secretarul pentru infrastructură și mobilitate al guvernului catalan, a explicat la rândul său căm chiar dacă studiile științifice arată că transportul public nu este o zonă cu risc mult mai mare de contaminare, totuși măsura transportului silențios ar putea îmbunătăți situația în ceea ce privește răspândirea virusului.

„Mulți oameni s-au temut, pentru că este dificil să păstrezi distanțarea în transportul public, dar prin măsuri precum interzicerea mâncării și a băuturii și păstrarea tăcerii, reducem riscurile”, a adăugat oficialul catalan.

Dar păstrarea tăcerii în transportul în comun este doar o recomandare și nu este supusă sancțiunilor.

154
Tagurile:
Barcelona, COVID-19
Tematic
La ce ne putem aștepta de la "EpiVacCorona": Totul despre vaccinul peptidic anti-COVID-19
UE cere evitarea călătoriilor între țările membre din cauza noilor mutații ale Covid 19
UK: vor primi 500 de lire toţi cei pozitivi cu Covid-19? - decizie

Загрузка...
Polițist. Poliția română

Polițistul care coordonează activitatea anti-Covid, prins la chef în Centrul Capitalei

35
Ofițerul care coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei a ajuns cercetat de Poliție după ce a fost prins la o petrece în Centrul Vechi.

BUCUREȘTI, 23 ian - Sputnik. Un comunicatul IGPR de astăzi anunță că polițiștii din cadrul Poliției Capitalei au depistat ieri seară, la un restaurant din Centrul Vechi, în interior, 27 de persoane, printre care și un ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București.

„Urmare a datelor avute la dispoziție, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile față de ofițerul respectiv, pentru a se stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și a vinovăției, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de polițist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este și desemnat, la nivelul Poliției Capitalei, să coordoneze activitățile specifice de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, se precizează în comunicat.

Mai mult, una dintre persoanele depistate la petrecere figura carantinată în județul Călărași, din data de 16 ianuarie, astfel că polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Oamenii legii au amendat 25 de clienți cu 17.500 de lei și au aplicat o sancțiune 5.000 de lei operatorului economic în incinta căruia au fost depistate persoanele.

Dincolo de tonul sec al comunicatului, faptele sunt mai grave. Astfel, polițiștii Sectorului 3 au descins aseară la Hanul lui Manuc surprinzând o petrecere în interior, interzisă în această perioadă, la care participau șefi din Poliția Capitalei și procurori.

Oamenii legii au numărat 27 de persoane care consumau alcool în interior, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

35
Tagurile:
COVID-19, polițist
Tematic
Covid 19 a ucis mai mulți americani decât al doilea război mondial
Putin și șeful Consiliului UE au discutat despre lupta comună împotriva COVID-19
UE cere evitarea călătoriilor între țările membre din cauza noilor mutații ale Covid 19

Загрузка...