BUCUREȘTI, 30 dec – Sputnik. Vești cumplite au venit astăzi din Croația – alte două cutremure puternice s-au succedat dimineață, la interval de numai 14 minute.
Precizăm, e vorba de cutremure – nu de cutremur și replică! Astfel, la ora 07:15:05 a avut loc un seism de 4.8 grade pe scara Richter, produs la o adâncime de numai 10 kilometri, iar la ora 07:26:40 s-a produs un altul, de 4.9 grade, tot la 10 kilometri adâncime.
Este îngrijorătoare ”deplasarea” epicentrului către capitala Croației, Zagreb – ultimul seism fiind la numai 37 de kilometri de metropola croată. Ori, un cutremur de suprafață puternic, într-un oraș cu blocuri și alte clădiri înalte ar putea provoca un adevărat dezastru!
Este adevărat că fosta școală iugoslavă de construcții antiseismice era una dintre cele mai bune din lume - devansând-o și pe cea românească dinainte de 1977; dar după destrămarea federației și pătrundere ”capitalismului” fără limite, este greu de presupus că s-au mai respectat toate normele – și nu s-a mers pe direcție profitului maxim, cu riscurile de rigoare.
Pe de altă parte, problema se pune și altfel – dezechilibrarea microplăcilor tectonice din zonă – inclusiv a celor din România – și chiar a plăcilor secundare.
”Este adevărat că această zonă seismică se află la contactul dintre placa africană şi cea adriatică”, a declarat cunoscutul seismolog Mircea Radulian, la Antena 3. ”Placa adriatică influenţează cumva şi activitatea din România - există o anumită legătură între zonele acestea, dar totuşi nu mă aştept să avem efecte deosebite în România”.
Totuși, Mircea Radulian spune că ”nu este exclus să avem nişte cutremure mai mici, în special în zona de Vest, în zona Banatului”.
Pe de altă parte, directorul INFP, Constantin Ionescu a declarat la Realitatea Plus că ”România nu este afectată de cutremurele din Croația, acolo este altă falie seismică”.
Reamintim că, în zona Banatului, cea mai apropiată de Croația, au avut loc în trecutul recent seisme de suprafață – specifice zonei balcanice.
BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik. În timpul campaniei sale, Joe Biden a promis să protejeze drepturile comunității LGBTQ. La câteva ore după începerea mandatului său prezidențial, a apărut o primă noutate.
Astfel, site-ul Casei Albe și-a actualizat formularul de contact, permițând acum persoanelor care vor să contacteze administrația să aleagă dintre următoarele opţiuni: „ea / al ei, el /al lui, ei / al lor, altul sau prefer să nu spun”.
De asemenea, meniul permite alegerea menţiunii non-binare „Mx”.
„Anul trecut m-am plâns că a trebuit să-mi menţionez incorect sexul la recensământul din 2020. Astăzi pot selecta titlul «Mx» și pronumele «ei / al lor» pe pagina de contact a Casei Albe. Știu că nu este mult, dar este un început”, a scris un utilizator, citat de CBS News.
Alianța gay și lesbiene împotriva defăimării (GLAAD) a salutat această posibilitate pe contul său de Twitter.
The @WhiteHouse website contact form now asks for your pronouns. pic.twitter.com/W5S36efo1d
— GLAAD (@glaad) January 20, 2021
De asemenea, marți, 19 ianuarie, noul președinte a numit-o în funcția de ministru adjunct al Sănătății pe Rachel Levine, un transgender, specialist în pediatrie și psihiatrie.
„Reprezintă o alegere istorică și extrem de calificată pentru a conduce politicile de sănătate ale administrației noastre”, a afirmat Joe Biden, potrivit Sputnik France.
BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik. Într-o discuție telefonică cu omologul său cubanez, Bruno Rodríguez Parrilla, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a condamnat în mod categoric decizia SUA de a include Cuba în lista statelor-sponsori ai terorismului, se menționează într-un comunicat al MAE de la Moscova.
În cadrul discuției din 21 ianuarie, Lavrov și Parrilla, au discutat despre aspectele actuale ale dezvoltării parteneriatului strategic bilateral, inclusiv în sfera economică și comercială. Diplomații și-au exprimat disponibilitatea de a aprofunda cooperare în sectoarele prioritare.
Ministrul rus a subliniat unitatea pozițiilor în susținerea obiectivelor și principiilor de bază ale Cărții ONU, în respingerea practicii aplicării unor sancțiuni unilaterale care contravin normelor dreptului internațional.
“A fost reiterată poziția solidară și necesitatea anulării imediate a blocadei comerciale și financiare la care este supusă insula de către SUA. Serghei Lavrov a condamnat în mod categoric decizia Washingtonului de includere a Cubei în lista americană a statelor care sponsorizează terorismul”, anunță diplomația rusă.
Departamentul de Stat al SUA a inclus în luna ianuarie Cuba în lista statelor-sponsori ai terorismului “pentru susținerea în mai multe rânduri a acțiunilor de terorism internațional și adăpostirea teroriștilor”. Parrilla a calificat acest gest drept unul ipocrit și cinic, acuzând SUA de oportunism politic.
BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik. Într-un studiu publicat marți, 19 ianuarie, în revista americană Journal of Clinical Investigation, cercetătorii de la Universitatea Yale (Connecticut) au arătat că lipsa unui anumit acid gras din organism ar putea provoca o reacție anormală a sistemului imunitar, ducând la scleroză.
Această boală autoimună duce la deteriorarea sau chiar distrugerea fibrelor sistemului nervos central și încă nu s-a găsit până acum un tratament. Oamenii care suferă de această boală au în comun faptul că nu au niveluri normale de acid oleic, spun cercetătorii.
O soluție simplă este disponibilă pentru a evita dezvoltarea acestei boli: consumul în cantitate suficientă de alimente bogate în acest tip de acid gras. Acesta se găsește în uleiurile pentru gătit, în carne, brânză, nuci, paste, lapte sau chiar măsline.
Potrivit studiului, lipsa acidului oleic duce la pierderea senzorilor metabolici care activează celulele T. Celulele T joacă un rol esenţial în sistemul imunitar, ajutându-l să răspundă la bolile infecțioase. Fără efectul suprimant al celulelor T, sistemul imunitar începe să atace celulele sănătoase din sistemul nervos central.
Mai mult, atunci când cercetătorii au injectat acid oleic direct în țesutul gras al pacienților cu scleroză multiplă, nivelul lor de celule T a crescut. Totuşi, ei spun că trebuie făcute mai multe cercetări pentru a confirma că acidul oleic poate salva viețile acestor pacienți.