Donald Trump

Trump, cel mai admirat om al anului 2020 - sondaj

301
Președintele SUA, Donald Trump, l-a depăşit pe fostul președinte Barack Obama, devenind cel mai admirat om din America, arată un nou sondaj Gallup publicat marți.

BUCUREŞTI, 29 dec – Sputnik. Când au fost întrebați pe cine îl consideră a fi cel mai admirat bărbat în 2020, 18% dintre respondenți l-au numit pe Trump, în timp ce 15% l-au ales pe Obama, 6% l-au ales pe Joe Biden și 3% pe dr. Anthony Fauci, potrivit sondajului Gallup, citat de Sputnik News

Gallup a mai menționat în comunicat că în rândul republicanilor sprijinul pentru Trump rămâne puternic, la 48%, niciun alt om nereuşind să obțină mai mult de 2% din sprijinul partidului. În acelaşi timp, sprijinul democraților pentru Obama a scăzut de la 41% anul trecut la 32% anul acesta, membrii partidului împărţind voturile, 13% numindu-l pe Biden și 5% alegându-l pe Fauci drept cel mai admirat om.

Independenții au împărțiți în mod egal voturile între Trump și Obama, la 11%, în timp ce 3% l-au ales pe Biden și 2% pe Fauci.

Gallup a subliniat că președintele în exercițiu a ocupat locul întâi de 60 de ori în cele 74 de ediţii ale sondajului desfăşurat din 1946.

În ceea ce privește cea mai admirată femeie, Michele Obama s-a plasat din nou în fruntea listei în acest an. Per total, 10% dintre americani au numit-o pe fosta primă doamnă drept cea mai admirată femeie, fiind urmată de vicepreședintele ales Kamala Harris cu 6% și de actuala prima doamnă Melania Trump cu 4%.

301
Tagurile:
SUA, Donald Trump
Tematic
Și totuși Biden. Ce l-a împiedicat pe Trump să se revanșeze
Trump ar putea invoca legea marţială pentru reluarea alegerilor
„Ceremonia de inaugurare” pentru al doilea mandat al lui Donald Trump
Trump, demers fulminant, nu cedează!
Trump: Biden este un „președinte fake”
Lockdown în Franța

Franţa: un „lockdown foarte dur”, luat în considerare de guvernul francez

537
Executivul ia în considerare posibilitatea introducerii unei „carantine foarte dure” pentru a opri răspândirea Covid-19, fiind insuficientă măsura interdicţiei ieşirii din case după ora 18:00. Un purtător de cuvânt a spus că presiunea asupra spitalelor crește.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. Măsura interdicţiei ieşirii din case după ora 18:00 nu a avut efectele dorite pentru a opri epidemia, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului Gabriel Attal. Pentru a opri răspândirea coronavirusului, executivul are în vedere „diferite scenarii”, potrivit Sputnik France

Este luat în considerare în special scenariul unor măsuri şi mai dure de carantină, a declarat Gabriel Attal după şedinţa Consiliului de Miniștri.

Pe de altă parte, reînnoirea măsurilor actuale, cu interdicţia ieşirii din case după ora 18:00, este considerată „puțin probabilă”. Autoritățile sunt îngrijorate mai ales de prezența noilor mutaţii ale virusului pe teritoriul francez, care „se răspândesc într-un ritm semnificativ”, a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Emmanuel Macron a solicitat „analize suplimentare” pentru a se lua o decizie privind aceste scenarii.

De asemenea, Gabriel Attal a analizat evoluţia epidemiei, spunând că s-a ajuns la un „platou înalt” și că incidența bolii crește. Purtătorul de cuvânt a adăugat că presiunea asupra spitalelor crește. El a mai spus că criza sanitară și consecințele ei au cauzat „oboseală în rândul multor francezi”, în special „în rândul îngrijitorilor noștri”.

Pe 23 ianuarie, Ministrul Sănătății menționase deja perspectiva unui al treilea lockdown, explicând, pentru Parisian, că este necesar pentru ca „interdicţia [ieşirii din case] să funcționeze” pentru a economisi timp.

537
Tagurile:
Franța
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Proteste anti-lockdown în Olanda: Ciocniri, incendieri și arestări - VIDEO
Românii din Franţa: un nou lockdown? - atitudinea francezilor
Olanda: Pagube în urma protestului anti-lockdown

Загрузка...

Dezvăluirea unui studiu: noi simptome ale Covid-19

106
(reînnoit 16:56 27.01.2021)
Un studiu realizat în aprilie 2020 într-un spital universitar din Madrid, prezentat pe 26 ianuarie, indică noi simptome la unii pacienți infectaţi cu coronavirus, aceasta fiind „o descoperire care poate ajuta în diagnostic”, potrivit unuia dintre autori.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. În cadrul studiului, au fost monitorizaţi 666 de pacienți cu vârsta medie de 56 de ani internaţi, între 10 și 25 aprilie 2020, la Spitalul Universitar La Paz din Madrid. Studiul, prezentat pe 26 ianuarie și publicat în revista științifică British Journal of Dermatology, a dezvăluit noi simptome care ar putea fi legate de Covid-19.

Departamentul de dermatologie al CHU a anunțat că peste 25% dintre pacienți au prezentat simptome precum modificări ale mucoasei bucale, cum ar fi papilita linguală tranzitorie, ulcerele orale, o senzație de arsură și umflarea limbii.

De asemenea, dermatologii au constatat modificări ale pielii pe palmele mâinilor și pe arcada plantară la aproape 40% dintre pacienți. Aceste simptome au fost, în mare parte, decojirea pielii, pete roșiatice sau maronii și o senzație de arsură numită eritrodisestezie.

În total, aproape jumătate dintre pacienții monitorizaţi au prezentat simptome pe piele sau pe mucoasa bucală.

„Este o descoperire care poate ajuta în diagnostic. Acestea sunt simptome foarte caracteristice”, a comentat pentru El Pais dermatologul Almudena Nuno Gonzalez, autor al studiului.
106
Tagurile:
Simptome, COVID-19
Tematic
Premierul Rusiei a anunțat despre lansarea celui de-al treilea vaccin rusesc anti-COVID-19
Rusia înregistrează o scădere a noilor cazuri zilnice de COVID-19
Ce este IVERMECTINA și care este povestea medicamentului minune anti-COVID

Загрузка...
Refugiat sirian

Raport: Diviziunea profundă dintre bogați și săraci, la fel de mortală ca virusul

0
(reînnoit 20:51 27.01.2021)
După cum arată un raport recent al Oxfam, criza s-a încheiat pentru bogaţi, însă miliarde de oameni vor fi în sărăcie cel puțin un deceniu. Pandemia de Covid-19 crește inegalitatea economică în aproape toate țările simultan.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. Raportul, numit „Virusul inegalității”, a fost publicat în ziua de deschidere a Forumului Economic Mondial de la Davos, care se desfășoară în mediul virtual anul acesta.

Raportul arată că cele mai bogate 1.000 de persoane de pe planetă și-au recuperat în doar nouă luni pierderile cauzate de coronavirus, însă „ar putea dura mai mult de un deceniu până când cei mai săraci din lume să se recupereze în urma impactului economic al pandemiei”.

„Sistemul economic denaturat permite unei elite super-bogate să adune bogăție în mijlocul celei mai grave recesiuni de la Marea Depresiune, în timp ce miliarde de oameni fac eforturi să supravieţuiască”, se spune în raport.

Creșterea inegalității înseamnă că ar putea dura cel puțin de 14 ori mai mult pentru ca persoanele care trăiesc în sărăcie să revină la starea dinainte de pandemie decât a fost nevoie pentru ca averea primilor 1.000 de miliardari să fie recuperată, arată Oxfam în raportul citat de RT. Bogăția totală a miliardarilor a atins 11,95 de trilioane de dolari în decembrie 2020, ceea ce este echivalentul cheltuielilor totale de recuperare din criza Covid-19 ale guvernelor G20.

Potrivit raportului, în cazul celor mai bogați oameni din lume averea le-a crescut cu jumătate de trilion de dolari de la începutul pandemiei. În același timp, pandemia a condus la cea mai gravă criză a locurilor de muncă din ultimii 90 de ani, sute de milioane de oameni fiind acum subocupați sau rămaşi fără muncă.

„Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalității de când au început să se înregistreze cifrele în acest sens. Diviziunea profundă dintre bogați și săraci se dovedește a fi la fel de mortală ca virusul”, a declarat Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International.
0
Tagurile:
Sărăcie
Tematic
FMI știe cum va salva lumea: riscăm o sărăcie mai mare
ONU: Peste un miliard de oameni pot ajunge în sărăcie extremă
Două milioane de familii riscă sărăcia în Marea Britanie
Un număr covârșitor de români consideră că a crescut sărăcia

Загрузка...