Референдум о независимости Шотландии

Lovitură pentru Londra: Scoția s-ar alătura înapoi UE

441
(reînnoit 16:43 18.12.2020)
Premierul scoţian Nicola Sturgeon a spus într-un interviu că o Scoţie independentă s-ar putea realătura rapid Uniunii Europene.

BRUXELLES, 18 dec - Sputnik. În efortul de a obține independența Scoției de Marea Britanie, premierul scoțian Nicola Sturgeon a spus într-un interviu că UE ar reprimi Scoția în comunitatea europeană cu brațele deschise.

"UE ne-ar primi înapoi rapid cu braţele deschise. Am fost în Europa 40 de ani, suntem foarte mulţumiţi de piaţa unică, standardele şi reglementările UE", a declarat Sturgeon pentru cotidianul italian La Repubblica.

Premierul scoțian a făcut din nou apel ca prim-ministrul britanic Boris Johnson să permită un al doilea referendum asupra independenţei Scoţiei dacă formaţiunea sa, Partidul Naţional Scoţian (SNP), câştigă alegerile parlamentare regionale din mai.

"Avem dreptul la asta. Nu îl poate nega, dacă SNP va avea mai mult de 50% din voturi în mai (...), democraţia va prevala, nu am nicio îndoială în acest sens", a spus ea.

De remarcat că, dacă la primul referendum de independenţă a Scoţiei din 2014, 55% au votat împotriva unei desprinderi de Marea Britanie, de atunci lucrurile s-au schimbat din cauza Brexitului.

Astfel, la referendumul Brexit din 2016, o majoritate clară (62%) dintre alegătorii scoţieni au ales să rămână în UE, fapt ce i-a determinat pe mulţi să ceară un nou referendum privind independenţa.

Sturgeon a mai spus că speră ca Marea Britanie să poată încheia un acord post-Brexit cu UE şi să prospere în afara blocului, dar a notat de asemenea că oamenii din spatele Brexitului "demonstrează în fiecare zi ignoranţa şi inaptitudinea lor".

441
Tagurile:
UE, Londra, Scoția
Дональд Трамп

Trump Jr îl critică pe Biden - „Înapoi la războaie din prima zi”

315
(reînnoit 15:39 22.01.2021)
Bagdadul a fost zguduit joi de atacuri teroriste, cel puțin 32 de persoane fiind ucise și 110 rănite. Gruparea teroristă Daesh și-a asumat responsabilitatea. În urma atacului, au apărut zvonuri că noua administrație a SUA îşi va intensifica prezenţa militară în Irak.

BUCUREŞTI, 22 ian – Sputnik. În ultimele zile de mandat, administrația Trump și-a îndeplinit angajamentul de a reduce numărul soldaților americani în Irak de la aproximativ 5.800 la 2.500 de soldați în total.

Donald Trump Jr. l-a criticat pe noul președinte Joe Biden în urma unei ştiri sugerând că noua administrație ar putea folosi pretextul bombardamentului de joi de la Bagdad pentru a intensifica prezenţa militară americană în Irak.

„Înapoi la războaie încă din prima zi. The Swamp / War Inc. este încântată acum”, a scris Trump, prin termenul „mlaştină” referindu-se la corupția din Washington DC, iar prin „război”, la complexul militar-industrial al SUA.

​Fiul fostului președinte a însoţit postarea pe Twitter cu un link către un articol din Jerusalem Post care sugerează că atacurile teroriste de joi din capitala irakiană ar putea pune „administrația Biden în faţa primei sale crize pe plan extern” și ar putea oferi președintelui „oportunitate ca SUA să-şi arate sprijinul pentru Irak”.

În discursul său de rămas bun de miercuri, Donald Trump, care și-a respectat angajamentul de a reduce numărul trupelor americane în conflictele din plan extern, s-a declarat „deosebit de mândru că a fost primul președinte din ultimele decenii care nu a început niciun nou război”.

Deși administrația Trump a provocat unele tensiuni cu Iranul chiar până în pragul războiului în mai multe rânduri, a crescut cheltuielile militare NATO, totuşi, a reușit să mențină Washingtonul în afara oricăror noi amestecuri majore în treburi străine, Trump devenind primul președinte american care nu a invadat o țară şi nu a intervenit într-un conflict străin de la Jimmy Carter, care a fost președinte între 1977 și începutul anului 1981.

Unii dintre cei numiţi de Biden, inclusiv secretarul de stat Antony Blinken, și-au exprimat opinia că este necesar să fie menţinute trupele SUA în conflictele externe, au fost susținători majori ai războaielor SUA din Irak, Libia și Siria și au vorbit despre intensificarea eforturilor SUA de „confruntare” a Rusiei și Chinei, potrivit Sputnik News

În ultimele două luni de mandat, Trump l-a concediat pe șeful Pentagonului, Mark Esper, și l-a înlocuit cu Christopher C. Miller pentru a îndeplini angajamentul de reducere a numărului de trupe din Afganistan și Irak la 2.500 și pentru a retrage aproape toate trupele americane din Somalia. Washingtonul a început o retragere lentă din Irak la începutul anului 2020, după asasinarea lui Qasem Soleimani, un comandant militar iranian care a ajutat milițiile pro-Bagdad în lupta împotriva Daesh în Irak. Uciderea acestuia a determinat parlamentul irakian să ceară retragerea completă a forțelor SUA din țara lor, iar SUA şi-au retras trupe și au predat baze militare irakienilor.

315
Tagurile:
Joe Biden, Tump
Tematic
Trump, veste de ultimă oră, îl vizează și pe Dragnea
Trump a grațiat o persoană apropiată de Maria Butina
Moment istoric: Donald Trump a plecat de la Casa Albă în ziua inaugurării lui Joe Biden

Загрузка...

UK: vor primi 500 de lire toţi cei pozitivi cu Covid-19? - decizie

137
Biroul prim-ministrului britanic oferă lămuriri cu privire la relatările potrivit cărora ar intenționa să acorde 500 de lire sterline persoanelor cu Covid-19 pentru a le încuraja să lucreze de acasă și, astfel, să nu ducă virusul la locul de muncă.

BUCUREŞTI, 22 ian – Sputnik, Doina Crainic. Un purtător de cuvânt al Downing Street a declarat vineri că guvernul oferă deja sume unice de 500 de lire sterline persoanelor care au Covid-19 și nu pot lucra de acasă, dar a infirmat că plata va fi făcută universală.

© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

„Nu există planuri de a fi introdusă o plată suplimentară de 500 GBP. Oferim deja o subvenţie de 500 de lire sterline pentru a-i sprijini pe cei cu venituri mici care nu pot lucra de acasă”, a declarat reporterilor un purtător de cuvânt al Downing Street, potrivit RT

„Am alocat autorităților locale 70 de milioane de lire sterline pentru program și acestea pot oferi plăți suplimentare în plus față de cele 500 de lire sterline, dacă consideră necesar. Cele 500 de lire sterline sunt în plus față de orice alte beneficii și indemnizaţii legale de boală pentru care oamenii sunt eligibili”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Acesta a refuzat să comenteze cu privire la un document scurs de la Departamentul de Sănătate și Asistență Socială, care sugera că guvernul ar putea introduce o plată universală pentru toți cei care au fost testaţi pozitiv pentru virus.

Zvonul a venit în contextul în care ministrul mediului George Eustice a recunoscut vineri că sunt tot mai multe cazuri de epuizare din cauza lockdown-ului în toată țara și a sugerat că pot fi necesare mai multe măsuri „draconice” pentru a combate încălcarea restricțiilor împotriva Covid-19.

Joi, poliția a pus capăt unei ceremonii de nuntă unde erau prezenţi 400 de persoane la o școală evreiască din nordul Londrei. Organizatorii se confruntă cu o amendă de 10.000 de lire pentru încălcarea regulilor de blocare. Reprezentanţii şcolii au declarat că nu ştiau despre nuntă.

137
Tagurile:
COVID-19, UK
Tematic
UK: HSBC avertizează că poate închide conturile clienţilor care nu poartă mască
Vremea în UK în ianuarie – cât de mult va ninge luna asta
Românii din UK: al treilea lockdown în ianuarie?
Românii din UK: noile reguli pentru intrarea în ţară, introduse din 15 ianuarie
UK, avertizare meteo pentru weekend: alertă de temperaturi scăzute şi ninsori

Загрузка...
Флаконы во время производства вакцины против коронавирусной болезни (COVID-19) Gam-COVID-Vac, также известной как Sputnik-V

La ce ne putem aștepta de la "EpiVacCorona": Totul despre vaccinul peptidic anti-COVID-19

50
(reînnoit 08:56 23.01.2021)
"EpiVacCorona" are o eficiență imunologică de 100%, potrivit Centrului "Vector" din Novosibirsk, care l-a dezvoltat.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik, Tatiana Piciughina. Vaccinul "EpiVacCorona" are o eficiență imunologică de 100%, potrivit Centrului "Vector" din Novosibirsk, care l-a dezvoltat. Este un preparat sintetic format din fragmente mici de proteină spike SARS-CoV-2 – agentul cauzal al COVID-19. Vaccinul este testat acum pe mai mult de trei mii de voluntari. În același timp, el a intrat în circulația civilă. Se raportează că are foarte puține efecte secundare, respectiv este potrivit și pentru persoanele în vârstă. Ce trebuie să știe despre acest preparat cei care doresc să se vaccineze cu el – în materialul Sputnik.

Din ce este făcut vaccinul "EpiVacCorona"?

Din trei fragmente scurte ale proteinei spike de coronavirus SARS-CoV-2, care sunt atașate de proteina purtătoare. Aceste fragmente se numesc peptide, de unde și numele vaccinului – peptidic. Proteina purtătoare include în sine fragmente de proteină nucleocapsidă, care înconjoară ARN-ul coronavirusului. În calitate de substanță care îmbunătățește răspunsul imun – adjuvant – a fost ales hidroxidul de aluminiu. De asemena, vaccinul include în sine compuși auxialiari și apă. Toate componentele sunt sintetice.

Ce peptide sunt incluse în vaccin?

După cum a fost informată agenția RIA Novosti de către Centrul de Cercetare de Stat "Vector”, peptidele vaccinale conțin în principal epitopi de celule B, proteina purtătoare servind ca sursă de epitopi T helper.  Să explicăm ce înseamnă asta.

SARS-CoV-2 este o moleculă de ARN protejată de un țesut protector extern – o nucleocapsidă. Toate acestea se află într-un sac lipidic, decorat în exterior, ca o coroană, cu proteine mari ​​spike. Din acest motiv și se vorbește despre coronavirus.

Proteinele spike ajută particula virală să se agațe de celula umană și să intre înăuntru. În numeroase studii s-a descoperit faptul că "spinii" acestor proteine provoacă cel mai mare răspuns imunitar din organism. În terminologia biologilor, o proteină spike este un antigen.

Molecula acestei proteine ​​este foarte mare și conține porțiuni speciale – epitopi. Aceștia sunt recunoscuți de către celulele sistemului imunitar, care de altfel și activează mecanismul de combatere al infecției.

"Există epitopi B și epitopi T. Primii sunt numiți determinanți antigenici – porțiuni ale unei molecule de antigen care se leagă de anticorpi. Dar mai întâi, aceste porțiuni se leagă de receptorii limfocitelor B și încep procesul de transformare a acestora în celule plasmatice capabile să producă anticorpi", spune profesoara Ekaterina Kolesanova, șeful laboratorului de inginerie peptidică din cadrul Institutului de Chimie Biomedicală V. N. Orehovici.

Cu toate acestea, nu totul este atât de simplu. Antigenul este absorbit de limfocitul B ca parte a veziculelor endosomice și se divizează acolo în fragmente mici. Proteinele care alcătuiesc principalul complex de histocompatibilitate de clasa a II-a se leagă de endozomi. "Aceste proteine ​​prind unele fragmente de antigen, de obicei au o lungime de 14-20 reziduuri de aminoacizi lungi, care nu se aseamănă cu fragmentele proteinelor ​​ale organismului gazdă. Aici are loc recunoașterea propriu-străin", continuă expertul.

Mai departe, proteinele complexului principal de histocompatibilitate, împreună cu fragmente de antigen, se expun pe suprafața limfocitelor B. Și aici deja sunt recunoscute de celulele speciale ale sistemului imunitar – T helpers. Ele se leagă de limfocitele B și le activează. "Pentru ca un vaccin să producă anticorpi, acesta trebuie să conțină atât epitopii B, cât și epitopii T helper ai antigenilor patogeni", subliniază profesoara Kolesanova.

Cum funcționează vaccinul?

Ca rezultat al vaccinării, proteina purtătoare livrează toate cele trei peptide către limfocitul B uman. Ele îl activează și încep să se producă anticorpi de protecție – imunoglobuline. Fiecare epitop B este responsabil pentru sinteza unei imunoglobuline unice. Mai întâi se formează anticorpii de clasa M (IgM), apoi – IgG, dar ei rămân în sânge cel mai mult timp, indicând imunitatea.

Centrul "Vector" confirmă faptul că anticorpii, care rezultă din vaccinare, sunt specifici proteinei spike a coronavirusului. Serurile de sânge de la voluntarii imunizați prezintă activitate de neutralizare a virusului. Acest lucru înseamnă că anticorpii sunt capabili nu numai să recunoască coronavirusul, ci și să îl distrugă.

"EpiVacCorona" conține coronavirus sau alt virus?

Nu conține viruși și nici părți ale acestora. Prin acest lucru acest vaccin și se diferențiază de "Sputnik V", care conține adenovirusuri. "EpiVacCorona" nu conține ARN, ADN, niciun fel de ingrediente vii, conservanți sau antibiotice. Compoziția este descrisă în detaliu pe site-ul Rospotrebnadzorului, precum și în instrucțiile vaccinului, disponibile pe Internet.

"EpiVacCorona" conține peptide – fragmente de proteine ​​identice cu cele ale coronavirusului. Acestea au fost sintetizate artificial și atașate de proteina purtătoare – o proteină himerică cu elemente nucleoproteice (proteinei ​​N) ale coronavirusului SARS-CoV-2. Conform brevetului RU2738081, înregistrat de Centrul "Vector", bacteria E. coli ajută la sintetizarea acesteia.

"Gena proteinei N este fuzionată cu gena unei proteine bacteriene foarte solubile în apă care leagă maltoza (maltose-binding protein, MBP). Ambele sunt sintetizate ca o singură proteină himerică. Este ușor de lucrat cu ea", explică Ekaterina Kolesanova. Peptidele selectate sunt atașate de proteina himerică printr-o reacție chimică pentru a forma o legătură covalentă.

Cum se creează un vaccin peptidic?

© Sputnik / Александр Астафьев

Cu ajutorul sintezei chimice a peptidelor – prin procesul de extensie secvențială a lanțului din reziduuri individuale de aminoacizi.

"Dacă peptida este scurtă – nu mai mult de opt până la zece reziduuri, sinteza este posibilă în soluție. Ia mai mult timp, dar este mai ieftin. Peptidele mai lungi sunt sintetizate prin metoda în fază solidă – anterior pur experimentală, dar acum este utilizată din ce în ce mai mult și în producție, deoarece este ușor de automatizat. O peptidă de opt reziduuri de aminoacizi prin metoda în fază solidă este sintetizată în două ore, cel mult în 24 de ore, în funcție de dimensiuni, secvența de aminoacizi și caracteristicile echipamentului. Urmează purificarea, de obicei prin cromatografie lichidă de înaltă eficiență. Acest lucru se face destul de rapid, deși nu este ieftin", spune Ekaterina Kolesanova.

Peptidele sintetice sunt combinate (conjugate) cu o proteină purtătoare. Acest lucru este necesar, printre altele, și pentru a obține molecule stabile. Cu cât peptidele sunt mai scurte, cu atât se descompun mai repede.

"Metoda conjugării este un secret al companiei, principalul lucru este cel de a nu perturba structura epitopilor și, dacă este necesar, de a le permite să se detașeze de proteina purtătoare după intrarea în organism sau în interiorul celulei care prezintă antigenul. Adjuvantul declanșează un răspuns inflamator local și atrage celule care prezintă antigeni la locul vaccinului", spune cercetătoarea.

Cum se face vaccinul?

Vaccinul este eliberat sub formă de suspensie și injectat cu o seringă în mușchiul umărului. Preparatele peptidice nu dau un răspuns imun puternic și rapid, prin urmare "EpiVacCorona" se administrează de două ori în doze egale la un interval de 21 de zile.

Care sunt efectele secundare?

Voluntarii din studiile clinice de fază I-II au raportat durere ușoară la locul injectării, care trecea rapid. Nu au fost semnalate alte probleme.

Pe canalul neoficial Telegram #EpiVacCorona, creat de participanții la studiile de post-înregistrare (faza III), se raportează efecte secundare minime: disconfort, roșeață la locul injectării timp de 24 de ore, dureri severe în regiunea umărului. Nimeni nu a avut febră mare, dureri extreme sau nu a fost posibilă confirmarea legăturii acestor efecte secundare cu vaccinul.

Care este eficacitatea vaccinului "EpiVacCorona"?

"Există eficacitate imunologică și profilactică. Prima reprezintă producerea de anticorpi specifici. Conform rezultatelor fazelor I-II ale studiilor clinice, la toți voluntarii s-au format anticorpi specifici. Eficacitatea profilactică reprezintă protecția persoanelor vaccinate împotriva bolii. Cercetările continuă în cadrul studiilor clinice post-înregistrare, datele vor fi în februarie", a comentat serviciul de presă al Rospotrebnadzorului.

Studiile clinice de fază I-II nu au fost încă finalizate, a precizat Centrul de Cercetare de Stat "Vector". Există doar rezultate intermediare.

Acum, se desfășoară un studiu randomizat dublu-orb cu un grup placebo. Oamenii sunt împărțiți aleatoriu în grupuri. Nici voluntarii, nici medicii nu știu cine primește vaccinul și cine primește soluție fiziologică. Din cei 3000 de participanți, 2897 au fost vaccinați, iar un sfert au primit placebo. Studiile vor fi finalizate peste 180 de zile după ce ultimul voluntar va fi vaccinat.

În același timp, sunt în desfășurare testări pe 150 de voluntari cu vârsta de peste 60 de ani. Datele preliminare pentru acest grup vor fi anunțate la fel în februarie.

Cum pot testa singur eficiența vaccinului?

Prin efectuarea unui test de sânge pentru anticorpii IgG la proteina S a coronavirusului nu mai devreme de 35-42 de zile după prima administrare a vaccinului. Cu toate acestea, nu toate sistemele de testare pot vedea anticorpii produși de "EpiVacCorona".

Potrivit Rospotrebnadzorului, numai sistemul de testare "SARS-CoV-2-IgG-Vector", dezvoltat de către Centrul de Cercetare de Stat "Vector", este potrivit în acest scop. "Are o sensibilitate ridicată și o specificitate în detectarea anticorpilor la anumite porțiuni ale coronavirusului, care au fost utilizate în vaccinul EpiVacCorona", se spune pe site-ul instituției.

"Potrivit observației unui grup limitat, s-a constatat că sistemul de testare SARS-CoV-2-RBD-ELISA-Gamalei dă un rezultat pozitiv la majoritatea persoanelor imunizate cu vaccinul peptidic "EpiVacCorona". Potrivit producătorului, sistemul de testare – "Un set de reactivi pentru imunoanaliza enzimatică a imunoglobulinelor de clasa G la domeniul de legare a receptorilor glicoproteinei de suprafață S (spike) a coronavirusului SARS-CoV-2"  –  arată "exact anticorpii protectori de neutralizare a virusului împotriva SARS-CoV-2" și permite să se determine "dacă pacientul are anticorpi de protecție", a precizat Centrul "Vector".

În plus, potrivit dezvoltatorilor, proteina S1 recombinantă, fabricată de firma Sanyou Biopharmaceuticals, "vede" bine anticorpii vaccinului "EpiVacCorona".

Conform observațiilor voluntarilor fazei a III-a, care au dat independent testele, anticorpi IgG au fost detectați la trei – care au primit prima inoculare în luna decembrie a anului trecut.

Cine mai dezvoltă vaccinuri peptidice împotriva coronavirusului?

Vaccinurile peptidice din întreaga lume se află la un stadiu experimental. Dezvoltarea și testarea lor necesită foarte multă forță de muncă, de aceea rămân în urma vaccinurilor ARNm, vectoriale și inactivate/ucise. Rusia are suficiente resurse și personal calificat pentru a rezolva această problemă de sine stătător.

Pe lista OMS la data de 19 ianuarie, pe lângă "EpiVacCorona", mai există încă două vaccinuri peptidice-candidate. Ele sunt în curs de testare pe oameni.

"Cocktailul" multipeptid P-pVAC-SARS-CoV-2, creat de Universitatea din Tübingen (Germania), constă din șase peptide din diferite proteine ​​ale coronavirusului și din o lipopeptidă XS15 de dezvoltare proprie în calitate de adjuvant. Prima fază a testărilor clinice este în curs de desfășurare.

Preparatul UB-612 al companiei taiwaneze United Biomedical Inc., Asia și al companie americane COVAXX include în sine fragmente a două subunități de proteine ​​S (care vizează răspunsul celulei B) și epitopi T din proteine ​​de membrană și nucleocapsidă pentru formarea unui răspuns al celulei T. Sunt în curs de desfășurare studiile clinice de fază II-III.

50
Tagurile:
vaccin, coronavirus
Tematic
Vaccinul rusesc EpiVacCorona - în faza III a studiilor clinice
Venezuela cumpără 10 milioane de doze de vaccin din Rusia
Ungaria a primit 6000 de doze de vaccin Sputnik V

Загрузка...