Pavel Durov

Durov, fondatorul Telegram, printre “marii huligani” ai anului

238
(reînnoit 17:41 08.12.2020)
Fondatorul Telegramului, Pavel Durov, a fost inclus într-un clasament al „principalilor huligani ai anului”.

BUCUREȘTI, 8 dec – Sputnik. Pavel Durov se află în fruntea unui clasament al “principalilor huligani ai anului”, elaborat de publicația americană Politico.

“Social media au fost concepute în calitate de un mijloc pentru a unifica lumea, însă oamenii se îndepărtează tot mai mult unul de altul – anume acest fenomen îl confirmă antreprenorul rus”, Pavel Durov, prin aplicația lui Telegram, indică autorii articolului.

Messengerul, în opinia publicației, a devenit un paradis al libertății de exprimare, “care exprimă idealurilor creatorului său misterios”. Se menționează că softul devine tot mai popular printre internauții din Occident, drept un mijloc pentru organizarea unor manifestații în masă.

Totodată, publicația menționează că Occidentul ar putea utilizat în calitate de instrumente pentru presiune asupra Telegram cu ajutorul Apple și Google. Spre exemplu, în octombrie, compania din Cupertino a amenințat cu eliminarea aplicației din AppStore, în cazul în care messengerul nu va bloca postările în care sunt dezvăluite identitățile colaboratorilor poliției belaruse.

238
Tagurile:
Telegram
Tematic
SUA sunt îngrijorate de popularitatea Telegram în rândurile teroriștilor
Telegram va introduce funcția apeluri audio
„Telegram”, amendat cu un milion: a refuzat să ofere informații pentru FSB
Din cauza cenzurii pe Facebook, românii migrează spre rusescul VKontakte
Mișcare neașteptată după căderea Facebook, Instagram și WhatsApp
Lockdown în Franța

Franţa: un „lockdown foarte dur”, luat în considerare de guvernul francez

537
Executivul ia în considerare posibilitatea introducerii unei „carantine foarte dure” pentru a opri răspândirea Covid-19, fiind insuficientă măsura interdicţiei ieşirii din case după ora 18:00. Un purtător de cuvânt a spus că presiunea asupra spitalelor crește.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. Măsura interdicţiei ieşirii din case după ora 18:00 nu a avut efectele dorite pentru a opri epidemia, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului Gabriel Attal. Pentru a opri răspândirea coronavirusului, executivul are în vedere „diferite scenarii”, potrivit Sputnik France

Este luat în considerare în special scenariul unor măsuri şi mai dure de carantină, a declarat Gabriel Attal după şedinţa Consiliului de Miniștri.

Pe de altă parte, reînnoirea măsurilor actuale, cu interdicţia ieşirii din case după ora 18:00, este considerată „puțin probabilă”. Autoritățile sunt îngrijorate mai ales de prezența noilor mutaţii ale virusului pe teritoriul francez, care „se răspândesc într-un ritm semnificativ”, a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Emmanuel Macron a solicitat „analize suplimentare” pentru a se lua o decizie privind aceste scenarii.

De asemenea, Gabriel Attal a analizat evoluţia epidemiei, spunând că s-a ajuns la un „platou înalt” și că incidența bolii crește. Purtătorul de cuvânt a adăugat că presiunea asupra spitalelor crește. El a mai spus că criza sanitară și consecințele ei au cauzat „oboseală în rândul multor francezi”, în special „în rândul îngrijitorilor noștri”.

Pe 23 ianuarie, Ministrul Sănătății menționase deja perspectiva unui al treilea lockdown, explicând, pentru Parisian, că este necesar pentru ca „interdicţia [ieşirii din case] să funcționeze” pentru a economisi timp.

537
Tagurile:
Franța
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Proteste anti-lockdown în Olanda: Ciocniri, incendieri și arestări - VIDEO
Românii din Franţa: un nou lockdown? - atitudinea francezilor
Olanda: Pagube în urma protestului anti-lockdown

Загрузка...

Dezvăluirea unui studiu: noi simptome ale Covid-19

106
(reînnoit 16:56 27.01.2021)
Un studiu realizat în aprilie 2020 într-un spital universitar din Madrid, prezentat pe 26 ianuarie, indică noi simptome la unii pacienți infectaţi cu coronavirus, aceasta fiind „o descoperire care poate ajuta în diagnostic”, potrivit unuia dintre autori.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. În cadrul studiului, au fost monitorizaţi 666 de pacienți cu vârsta medie de 56 de ani internaţi, între 10 și 25 aprilie 2020, la Spitalul Universitar La Paz din Madrid. Studiul, prezentat pe 26 ianuarie și publicat în revista științifică British Journal of Dermatology, a dezvăluit noi simptome care ar putea fi legate de Covid-19.

Departamentul de dermatologie al CHU a anunțat că peste 25% dintre pacienți au prezentat simptome precum modificări ale mucoasei bucale, cum ar fi papilita linguală tranzitorie, ulcerele orale, o senzație de arsură și umflarea limbii.

De asemenea, dermatologii au constatat modificări ale pielii pe palmele mâinilor și pe arcada plantară la aproape 40% dintre pacienți. Aceste simptome au fost, în mare parte, decojirea pielii, pete roșiatice sau maronii și o senzație de arsură numită eritrodisestezie.

În total, aproape jumătate dintre pacienții monitorizaţi au prezentat simptome pe piele sau pe mucoasa bucală.

„Este o descoperire care poate ajuta în diagnostic. Acestea sunt simptome foarte caracteristice”, a comentat pentru El Pais dermatologul Almudena Nuno Gonzalez, autor al studiului.
106
Tagurile:
Simptome, COVID-19
Tematic
Premierul Rusiei a anunțat despre lansarea celui de-al treilea vaccin rusesc anti-COVID-19
Rusia înregistrează o scădere a noilor cazuri zilnice de COVID-19
Ce este IVERMECTINA și care este povestea medicamentului minune anti-COVID

Загрузка...
Refugiat sirian

Raport: Diviziunea profundă dintre bogați și săraci, la fel de mortală ca virusul

0
(reînnoit 20:51 27.01.2021)
După cum arată un raport recent al Oxfam, criza s-a încheiat pentru bogaţi, însă miliarde de oameni vor fi în sărăcie cel puțin un deceniu. Pandemia de Covid-19 crește inegalitatea economică în aproape toate țările simultan.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. Raportul, numit „Virusul inegalității”, a fost publicat în ziua de deschidere a Forumului Economic Mondial de la Davos, care se desfășoară în mediul virtual anul acesta.

Raportul arată că cele mai bogate 1.000 de persoane de pe planetă și-au recuperat în doar nouă luni pierderile cauzate de coronavirus, însă „ar putea dura mai mult de un deceniu până când cei mai săraci din lume să se recupereze în urma impactului economic al pandemiei”.

„Sistemul economic denaturat permite unei elite super-bogate să adune bogăție în mijlocul celei mai grave recesiuni de la Marea Depresiune, în timp ce miliarde de oameni fac eforturi să supravieţuiască”, se spune în raport.

Creșterea inegalității înseamnă că ar putea dura cel puțin de 14 ori mai mult pentru ca persoanele care trăiesc în sărăcie să revină la starea dinainte de pandemie decât a fost nevoie pentru ca averea primilor 1.000 de miliardari să fie recuperată, arată Oxfam în raportul citat de RT. Bogăția totală a miliardarilor a atins 11,95 de trilioane de dolari în decembrie 2020, ceea ce este echivalentul cheltuielilor totale de recuperare din criza Covid-19 ale guvernelor G20.

Potrivit raportului, în cazul celor mai bogați oameni din lume averea le-a crescut cu jumătate de trilion de dolari de la începutul pandemiei. În același timp, pandemia a condus la cea mai gravă criză a locurilor de muncă din ultimii 90 de ani, sute de milioane de oameni fiind acum subocupați sau rămaşi fără muncă.

„Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalității de când au început să se înregistreze cifrele în acest sens. Diviziunea profundă dintre bogați și săraci se dovedește a fi la fel de mortală ca virusul”, a declarat Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International.
0
Tagurile:
Sărăcie
Tematic
FMI știe cum va salva lumea: riscăm o sărăcie mai mare
ONU: Peste un miliard de oameni pot ajunge în sărăcie extremă
Două milioane de familii riscă sărăcia în Marea Britanie
Un număr covârșitor de români consideră că a crescut sărăcia

Загрузка...