Proteste în Phoenix

Avocatul lui Trump: Posibil, fraude au existat în 10 state

306
(reînnoit 20:39 08.11.2020)
Avocatul lui Donald Trump, Rudy Giuliani, susține că ar putea fi vorba de fraudarea alegerilor în 10 state.

BUCUREȘTI, 8 nov – Sputnik. Avocatul actualului președinte al SUA, Donald Trump, Rudy Giuliani, susține că alegerile ar putea fi furate în zece state.

“Există date serioase că aceste alegeri au fost furate în cel puțin 3-4 patru state, probabil, chiar în 10. Cu alte cuvinte, rezultatele se bazează pe voturi false”, a declarat Giuliani la Fox News.

Potrivit lui, pentru Trump ar fi “incorect” să-și recunoască înfrângerea.

Giuliani nu a prezentat nicio probă. Districtele și statele, care răspuns de numărarea voturilor, nu au anunțat despre încălcări grave în cadrul alegerilor din 3 noiembrie.

Potrivit proiecțiilor presei americane, în alegeri ar fi câștigat Joe Biden, care deja s-a declarat învingător. Trump nu și-a recunoscut înfrângerea, iar avocații lui depun plângeri în instanțele de judecată din diverse state, cerând suspendarea numărării voturilor și investigarea presupuselor nereguli.

306
Tagurile:
Rudolf Giuliani, alegeri, SUA
Tematic
STS vă pune la dispoziție Declarația pe propria răspundere
Proteste în Tbilisi: Demonstranții se întreaptă spre sediul CEC
Scandal din Estonia: Doi miniștri neagă corectitudinea alegerilor din SUA
Donald Trump

Știrea nopții: Trump a făcut marele anunț!

81
Presa internațională a preluat și transmis o declarație a lui Donald Trump care pare a schimba totul în privința atitudinii sale de până acum.

BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. Președintele în exercițiu, Donald Trump, a declarat că va părăsi Casa Albă după 20 ianuarie, în cazul în care lui Joe Biden i se va confirma victoria și va depune jurământul.

Întrebat de presă dacă este gata să recunoască în mod oficial înfrângerea în cazul în care se confirmă că Biden va fi desemnat de Colegiul marilor electori următorul preşedinte al SUA, Trump a răspuns păstrând o doză de rezervă:

”Va fi ceva foarte dificil de acceptat, pentru că ştim că a existat fraudă masivă”, a spus Trump.

Colegiul marilor electori se va întruni pe 14 decembrie, tot atunci urmând a fi desemnat oficial câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA.

Dar, marele anunț este răspunsul la întrebarea privind plecarea de la Casa Albă pe 20 ianuarie, ziua depunerii jurământului de către următorul preşedinte al SUA, Trump a răspuns fără echivoc, supărat pe aluzii: ”Bineînţeles ca o voi face - și ştiţi bine asta!”.

Deci, în premieră, Trump și-a anunțat intenția de a accepta înfrângerea, dacă aceasta se va decide oficial, pe 14 decembrie.

Trebuie însă menționat că, într-un tweet postat la orele dimineții (ora României), Trump scria, comentând o analiză din care reieșeau recordurile stabilite de Biden la alegeri.

”Trebuie citit. Este imposibil ca Biden să fi depășit aceste cote și chiar mai mari!”, scrie Trump, uimit, ca și ziaristul de la „The Federalist” de cifrele inexplicabile obținute de Biden.

81
Tagurile:
Trump
Tematic
Avocatul lui Trump: A existat un plan unic de fraudare a alegerilor
Rusia dă o lecție de seriozitate Europei (și) în cazul Trump
Știrea nopții: Schimbare în premieră între Trump și Biden!

Загрузка...

Doliu la nivel mondial pentru Maradona

50
(reînnoit 18:35 26.11.2020)
  • Un microbist în doliu - Argentina 25 noiembrie
  • Oamenii urmăresc pe un ecran pare golurile fotbalistului argentinian, Diego Armando Maradona.
  • Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020
  • Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020
  • Lumânări la stadionul San Paolo, în timpul doliului pentru Diego Maradona. Italia, 25 noiembrie
  • Un microbist lângă o coroană de flori, în timpul doliului pentru Diego Maradona în Mexic
  • Stadionul din  Beira-Rio, iluminat în culorile steagului argentinian, în semne de doliu pentru Diego Maradon. Brazilia.
  • Un bărbat în timpul doliului pentru Diego Maradona în Italia.
  • Un minut de reculegere în memoria lui Diego Maradona la meciul de fotbal în Germania
  • Doliu pentru Diego Maradona în Argentina
  • Vânzarea ziarelor în India, care informează despre moartea lui Diego Maradona
  • Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020
  • Un banner cu imaginea lui Diego Maradon, lângă spitalul din Argentina, unde a fost spitalizat fotbalistul.
Amatorii de fotbal din toată lumea sunt în doliu. Pe 25 noiembrie a decedat marele campion al anului 1986 - Diego Maradona.

A plecat din viață campionul mondial la fotbal al anului 1986, argentinianul Diego Maradona, anunță postul de televiziune TN.

Acesta avea vârsta de 60 de ani.

Pe 30 octombrie, el a fost transportat la unul din spitale pentru niște examene medicale, însă ulterior s-a anunțat că acesta a fost operat la creier. Maradona a fost externat pe 12 noiembrie.

Maradona este cel care a câștigat de unul singur titlul mondial și a cucerit Serie A de două ori cu Napoli într-o perioadă când Italia era dominată de trei echipe: Juventus, Milan și Inter. Talentul până la cer i-a depășit cu mult nebuniile vieții, legăturile cu mafia napolitană, petrecerile cu droguri și alcool sau nopțile pierdute. În 1994, la Campionatul Mondial din Statele Unite, Diego a fost trimis acasă de FIFA după ce a fost depistat pozitiv la un test antidoping.

Chiar și așa, foarte mulți oameni îl văd cel mai mare fotbalist din lume, alături de brazilianul Pele.

Anul său de grație a fost 1986, când a cucerit împreună cu Argentina titlul mondial. A fost ales cel mai bun jucător al turneului din Mexic și rămâne în istorie pentru golul marcat cu mâna în poarta Angliei. La vârsta de 60 de ani, Maradona a declarat că visul său este să mai înscrie un gol Angliei, dar cu mâna dreaptă. Adevărul că în acel meci, Maradona a marcat golul secolului, după o cursă de 50 de metri. Argentinianul a fentat tot ce a întâlnit în cale…

50
  • Un microbist în doliu - Argentina 25 noiembrie
    © REUTERS / Matias Baglietto

    Un microbist în doliu - Argentina 25 noiembrie

  • Oamenii urmăresc pe un ecran pare golurile fotbalistului argentinian, Diego Armando Maradona.
    © Sputnik / Daria Stanislavets

    Oamenii urmăresc pe un ecran pare golurile fotbalistului argentinian, Diego Armando Maradona.

  • Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020
    © REUTERS / Magali Druscovich

    Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020

  • Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020
    © AP Photo / Victor Caivano

    Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020

  • Lumânări la stadionul San Paolo, în timpul doliului pentru Diego Maradona. Italia, 25 noiembrie
    © AP Photo / Alessandra Tarantino

    Lumânări la stadionul San Paolo, în timpul doliului pentru Diego Maradona. Italia, 25 noiembrie

  • Un microbist lângă o coroană de flori, în timpul doliului pentru Diego Maradona în Mexic
    © REUTERS / Luis Cortes

    Un microbist lângă o coroană de flori, în timpul doliului pentru Diego Maradona în Mexic

  • Stadionul din  Beira-Rio, iluminat în culorile steagului argentinian, în semne de doliu pentru Diego Maradon. Brazilia.
    © REUTERS / Diego Vara

    Stadionul din Beira-Rio, iluminat în culorile steagului argentinian, în semne de doliu pentru Diego Maradon. Brazilia.

  • Un bărbat în timpul doliului pentru Diego Maradona în Italia.
    © REUTERS / Yara Nardi

    Un bărbat în timpul doliului pentru Diego Maradona în Italia.

  • Un minut de reculegere în memoria lui Diego Maradona la meciul de fotbal în Germania
    © AP Photo / Martin Meissner

    Un minut de reculegere în memoria lui Diego Maradona la meciul de fotbal în Germania

  • Doliu pentru Diego Maradona în Argentina
    © REUTERS / Matias Baglietto

    Doliu pentru Diego Maradona în Argentina

  • Vânzarea ziarelor în India, care informează despre moartea lui Diego Maradona
    © AFP 2020 / Dibyangshu Sarkar

    Vânzarea ziarelor în India, care informează despre moartea lui Diego Maradona

  • Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020
    © REUTERS / Martin Villar

    Microbiștii îndurerați de moartea lui Diego Maradona în Argentina. 25 noiembrie 2020

  • Un banner cu imaginea lui Diego Maradon, lângă spitalul din Argentina, unde a fost spitalizat fotbalistul.
    © AP Photo / Natacha Pisarenko

    Un banner cu imaginea lui Diego Maradon, lângă spitalul din Argentina, unde a fost spitalizat fotbalistul.

Tagurile:
Diego Maradona
Tematic
Ultimele cuvinte ale lui Maradona, dezvăluite de un canal TV
Poze memorabile cu Diego Maradona, decedat la 60 de ani
Românul HAGI, cel mai frumos mesaj DIN LUME despre Maradona!

Загрузка...
Mircea Badea

Conducerea Armatei, lovită de COVID! Mircea Badea, reacție

20
(reînnoit 06:41 27.11.2020)
Situație unică în istorie: conducerea Armatei Române este sub asediul… unui virus – iar Mircea Badea reacționează în stil propriu la aflarea veștii.

BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. O informație transmisă aseară târziu anunța că generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major General al Apărării a fost testat pozitiv – fiind infectat cu SARS-CoV-2.

Informația a fost transmisă de Ministerul Apărării Naționale, care anunță că generalul Petrescu este asimptomatic, dar s-a izolat într-un spațiu al MApN.

De acolo, șeful Statului Major General își exercită în continuare atribuțiile funcționale, transmite MApN.

De asemenea, odată cu generalul Petrescu a fost testat și generalul Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Apărării Naționale, dar rezultatul testului a fost negativ.

Dar, din motive de precauție, ministrul Ciucă a intrat în izolare, tot la sediul MApN – și va fi  retestat peste 72 de ore.

Această din urmă știe este destul de ciudată – pentru că, în mod normal, o persoană care intră în izolare trebuie să rămână la domiciliul declarat – ori e greu de presupus că ministrul și-a declarat domiciliul la minister! Precizăm că Nicolae Ciucă este acum civil, deci nu se pune problema la fel ca la generalul Petrescu.

O reacție la veste izolării capilor Armatei în stilul său unic a avut cunoscutul realizator Mircea Badea.

”Băi, băiatule, ce-i cu ăștia?! Păi cum, șeful Statului Major al Apărării nu s-a… apărat de Coronavirus?! Vă dați seama… Statului Major! Și ce a făcut domnul Daniel Petrescu? A… stat? Da… major!”.

Dar, spune Mircea Badea, ”m-ar interesa de ce s-au testat cei doi? Că așa le-a venit?!...”.

„Nu avea simptomele bolii – și atunci cum de s-a testat, de ce s-a testat?”

20
Tagurile:
COVID-19, Mircea Badea
Tematic
Mircea Badea și Dumitrescu dezvăluie ”recordurile” lui Dâncu
Orban plătește gafa, e băgat la mijloc de Ciutacu și Badea!
Mircea Badea, curaj total – își va pune SUA și UE în cap!

Загрузка...