Eddie Van Halen

Doliu mondial pentru legenda Van Halen și ”The Blacklist”

96
Dublă tragedie  - un mare chitarist, legenda rock-ului Eddie Van Halen, și genialul actor din ”The Blacklist”, Clark Middleton, au decedat

BUCUREȘTI, 7 oct – Sputnik. O zi neagră pentru lumea artei – a murit legendarul chitarist Eddie Van Halen și genialul actor din ”The Blacklist”, Clark Middleton

Eddie Van Halen, cofondator al celebrei formații ”Van Halen”, a murit ieri, la vârsta de 65 de ani de un ciudat cancer oral.

”Tatăl meu, Edward Lodewijk Van Halen, a pierdut lunga şi dificila sa luptă împotriva cancerului în această dimineaţă”, a scris simplu Wolf Van Halen, fiul chitaristului, pe  Twitter.

Eddie Van Halen a intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 2007, fiind considerat unul dintre cei mai buni chitariști ai lumii.

Lupta sa cu cancerul a început în urmă cu 20 de ani, când a fost diagnosticat,  ulterior tumoarea extinzându-se din gură către gât.

Artistul bănuia că a acest cancer oral i-ar fi apărut din cauza penelor de chitară din alamă şi cupru, ”pe care le ţineam mereu în gură, exact acolo unde am dezvoltat cancer la limbă”.

”În plus, practic trăiesc într-un studio de înregistrări care este plin cu energie electromagnetică”, spunea Van Halen, care recunoștea și că fuma şi lua droguri – ”dar plămânii mei sunt curaţi”.

Celălalt deces care a îndoliat ziua de ieri este al actorului american Clark Middleton, celebrul ”Glen”, din ”The Blacklist”, piticul care afla absolut orice informație.

Clark Middleton  a jucat și în alte filme mult urmărite în România - ”Twin Peaks”, ”Law & Order”, ”Fringe”, ”Gotham”, ”Kill Bill”, ”Sin City” etc.

Artistul a murit la numai 63 de ani, din cauza virusului West Nile.

”Cu tristeţe anunţăm sfârşitul unei vieţi speciale, demnă de a fi celebrată: Clark Tinsley Middleton, 63 de ani, actor, scenarist, regizor, profesor, erou, soţ, model şi prieten”, a transmis soția marelui actor, pentru publicația Variety. 

96
Macron și Erdogan

Cearta lui Macron cu islamul naște reacții mondiale

107
După ce preşedintele Emmanuel Macron a dat semnalul că nu se delimitează de caricaturile cu profetul Mahomed apărute în Franţa, au apărut apeluri în mai multe țări musulmane pentru boicotarea produselor franțuzești

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Președintele Macron a declarat că Franţa ''nu va renunţa la caricaturi'', afirmație făcută în cadrul unei ceremonii dedicate memoriei profesorului Samuel Paty, decapitat într-un atac islamist după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed.

Ca urmare, caricaturile au fost proiectate pe o clădire guvernamentală franceză, iar acest lucru a provocat furie în lumea arabă. Ca reacție, au fost lansate apeluri pentru boicotarea produselor franţuzeşti, iar protestele au cucerit și mediul online unde au apărut hashtag-uri cu mesaje în apărarea profetului Mahomed.

Internauţii din Egipt l-au ridiculizat pe preşedintele Macron și au fost distribuite liste cu mărci franţuzeşti, precum cele ale producătorilor auto sau mărci renumite de produse lactate, cu îndemnul la boicotarea lor.

Reacțiile au devenit organizate în Kuwait, unde 50 de societăţi au anunţat că au retras din oferta lor toate produsele franţuzeşti, iar ca urmare unele magazine din Qatar au retras produsele franţuzeşti de pe rafturi.

Și Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a condamnat ''practica difuzării caricaturilor satirice înfăţişându-l pe Profetul Mahomed'', considerând-o ''dăunătoare pentru relaţiile franco-musulmane''.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atacat din nou astăzi pe omologul său francez, căruia i-a pus la îndoială sănătatea psihică, la o zi după o declaraţie similară în urma căreia Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara.

107
Tagurile:
Emmanuel Macron, Franța

Загрузка...

Stare de urgență în Spania: ar putea dura 6 luni!

145
(reînnoit 17:47 25.10.2020)
În ziua în care Italia a luat măsuri de restricție și mai dure, Spania a declarat starea de urgență pentru a doua oară în această pandemie

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Spania nu se joacă: a decretat starea de urgență pentru a doua oară de când a început pandemia de coronavirus, temându-se de răspândirea periculoasă a bolii. În plus, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că le va cere aliaților din Parlamentul de la Madrid să sprijine prelungirea stării de urgență pentru o perioadă record de șase luni, până în luna mai.

Potrivit lui Sanchez, călătoriile între regiuni vor fi interzise conform regulilor impuse de starea de urgență. De asemenea, fiecare regiune va fi sub carantină nocturnă între 23.00 și 06.00, cu o oră de flexibilitate.

Decizia a fost luată de Guvernul de la Madrid în cadrul unei ședințe extraordinare a consiliului de miniștri care fusese anunțată de aseară.

Astăzi, într-o ședință care a durat două ore, guvernul de la Madrid a decis să anunțe o stare de urgență pentru 15 zile, presa locală anunțând însă că executivul ar vrea să o prelungească până în aprilie.

Aseară și guvernele locale din nouă regiuni au cerut executivului de la Madrid să adopte această măsură excepțională, o situație diferită față de Italia unde autoritățile regionale au fost împotriva restricțiilor dure anunțate azi de premierul de la Roma.

Spania a decretat stare de urgență, prima oară, în luna martie, stare care a durat până în luna iunie. Acum, este pentru a doua oară când adoptă aceeași măsură.

Spania a depășit 1 milion de îmbolnăviri și are un bilanț de 34.752 de decese, fiind una din cele mai lovite țări din Europa și din lume.

145
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, Spania

Загрузка...