George Soros

Ungaria: Soros e în spatele ”statului de drept”

355
(reînnoit 19:53 05.10.2020)
Secretarul de stat în Ministerul ungar al Justiţiei, Pál Völner, le-a declarat jurnaliștilor că în spatele raportului Comisiei Europene privind statul de drept se află George Soros.

BUCUREȘTI, 5 oct - Sputnik. Pál Völner a explicat presei că materialul complementar la raportul Comisiei Europene privind statul de drept a fost asigurat de unele organizații care sunt susținute de fundaţia lui George Soros.

Potrivit datelor existente, din cele 12 organizaţii care asigură materialul complementar la raportul Comisiei Europene, 11 sunt sprijinite de „organizaţiile lui Soros”, a dezvăluit oficialul maghiar. El a mai arătat că aceste 11 organizaţii au adoptat o atitudine antiguvernamentală, de exemplu în chestiunea privind migraţia sau „businessul închisorilor”.

El a dat și exemplul Comisiei Helsinki care, de la formarea Guvernului Orbán, în 2010, a primit de la Soros aproximativ un miliard de forinţi. EL a adăugat că funcţionarea acestor organizaţii este susţinută şi de Comisia Europeană în timp ce aceeași Comisie critică Ungaria cu privire la migrație și ”statul de drept”.

Oficialul maghiar a denunțat faptul că la adresa Ungariei se practică un ”un fel de şantaj sau răzbunare” prin acest raport al Comisiei privind statul de drept.

„În raport sunt prezentate şi unele cazuri care au fost închise încă din 2014 de Ungaria în disputele care le-a avut cu Comisia Europeană”, a argumentat Völner.

Umbra lui Soros la Bruxelles

Secretarul de stat maghiar pune, în acest context, câteva întrebări cruciale:

„Raportul este inacceptabil, iar Uniunea Europeană ar trebui să analizeze, de ce un miliardar-speculant are voie să intre şi să iasă din biroul comisarilor europeni, de ce are voie să dea sfaturi în legătură cu finanţarea organizaţiilor societăţii civile sau despre ce fel de prevederi să fie aplicate în privinţa statului drept în ţările în care influenţa sa nu are efect din cauza forţelor creştin-conservatoare aflate la guvernare”, a criticat el influența lui George Soros.

În cadrul discuțiilor cu jurnaliștii, oficialul maghiar a fost rugat să comenteze și faptul că postul naţional de radio din Germania a corectat ulterior un articol - interviu realizat cu vicepreşedintele Parlamentului European, în care Katarina Barley a spus că trebuie înfometate din punct de vedere financiar acele ţări membre ale UE, cum ar fi Polonia şi Ungaria, în care încălcarea principiilor statului de drept nu se rezumă doar la cazuri izolate, ci este sistemică.

Potrivit postului naţional de radio din Germania, expresia „înfometare financiară” a fost folosită de vicepreşedintele PE în legătură cu premierul ungar, Viktor Orbán.

Replica lui Pál Völner la această atitudine a vicepreședintelui Parlamentului European a fost foarte dură: „din gura unui german sună foarte nepotrivit când Polonia este ameninţată cu înfometare”.

Völner consideră că declarația lui Katarina Barley este ”intolerabilă”, fiind la fel de gravă ca ”orice altă afirmaţie antisemită”, și a cerut ca aceasta să ia în calcul demisia.

Declarațiile lui Pál Völner au loc în contextul în care, miercurea trecută, Comisia Europeană a publicat primul său raport privind statul de drept în Uniunea Europeană în care sunt atacate, în principal, Ungaria și Polonia.

355
Tagurile:
Ungaria, George Soros
Тема:
Cine este George Soros (121)
Tematic
Zamfir o distruge pe Violeta Alexandru: ”Câtă mizerie, toată viața ai lucrat pentru Soros”
Scandalul ”Kovesi, agent străin” se agravează: Legătura cu Soros și… Joe Biden!
Soros, fulminant: vaccinul COVID pregătit de Trump! Cine sunt inamicii interni și externi
CEDO, un nou verdict contra României – beneficiar, Monica Macovei… via Soros?
Diversiunea Cozmin Gușă – George Maior. O lucrare de preluare a PSD pentru George… Soros
Macron și Erdogan

Cearta lui Macron cu islamul naște reacții mondiale

70
După ce preşedintele Emmanuel Macron a dat semnalul că nu se delimitează de caricaturile cu profetul Mahomed apărute în Franţa, au apărut apeluri în mai multe țări musulmane pentru boicotarea produselor franțuzești

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Președintele Macron a declarat că Franţa ''nu va renunţa la caricaturi'', afirmație făcută în cadrul unei ceremonii dedicate memoriei profesorului Samuel Paty, decapitat într-un atac islamist după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed.

Ca urmare, caricaturile au fost proiectate pe o clădire guvernamentală franceză, iar acest lucru a provocat furie în lumea arabă. Ca reacție, au fost lansate apeluri pentru boicotarea produselor franţuzeşti, iar protestele au cucerit și mediul online unde au apărut hashtag-uri cu mesaje în apărarea profetului Mahomed.

Internauţii din Egipt l-au ridiculizat pe preşedintele Macron și au fost distribuite liste cu mărci franţuzeşti, precum cele ale producătorilor auto sau mărci renumite de produse lactate, cu îndemnul la boicotarea lor.

Reacțiile au devenit organizate în Kuwait, unde 50 de societăţi au anunţat că au retras din oferta lor toate produsele franţuzeşti, iar ca urmare unele magazine din Qatar au retras produsele franţuzeşti de pe rafturi.

Și Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a condamnat ''practica difuzării caricaturilor satirice înfăţişându-l pe Profetul Mahomed'', considerând-o ''dăunătoare pentru relaţiile franco-musulmane''.

La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atacat din nou astăzi pe omologul său francez, căruia i-a pus la îndoială sănătatea psihică, la o zi după o declaraţie similară în urma căreia Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara.

70
Tagurile:
Emmanuel Macron, Franța

Загрузка...

Stare de urgență în Spania: ar putea dura 6 luni!

105
(reînnoit 17:47 25.10.2020)
În ziua în care Italia a luat măsuri de restricție și mai dure, Spania a declarat starea de urgență pentru a doua oară în această pandemie

BRUXELLES, 25 oct - Sputnik. Spania nu se joacă: a decretat starea de urgență pentru a doua oară de când a început pandemia de coronavirus, temându-se de răspândirea periculoasă a bolii. În plus, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că le va cere aliaților din Parlamentul de la Madrid să sprijine prelungirea stării de urgență pentru o perioadă record de șase luni, până în luna mai.

Potrivit lui Sanchez, călătoriile între regiuni vor fi interzise conform regulilor impuse de starea de urgență. De asemenea, fiecare regiune va fi sub carantină nocturnă între 23.00 și 06.00, cu o oră de flexibilitate.

Decizia a fost luată de Guvernul de la Madrid în cadrul unei ședințe extraordinare a consiliului de miniștri care fusese anunțată de aseară.

Astăzi, într-o ședință care a durat două ore, guvernul de la Madrid a decis să anunțe o stare de urgență pentru 15 zile, presa locală anunțând însă că executivul ar vrea să o prelungească până în aprilie.

Aseară și guvernele locale din nouă regiuni au cerut executivului de la Madrid să adopte această măsură excepțională, o situație diferită față de Italia unde autoritățile regionale au fost împotriva restricțiilor dure anunțate azi de premierul de la Roma.

Spania a decretat stare de urgență, prima oară, în luna martie, stare care a durat până în luna iunie. Acum, este pentru a doua oară când adoptă aceeași măsură.

Spania a depășit 1 milion de îmbolnăviri și are un bilanț de 34.752 de decese, fiind una din cele mai lovite țări din Europa și din lume.

105
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, Spania

Загрузка...