Paris champs de Mars

Un apartament de 7 metri pătrați, oferit la 300.000 de euro

186
(reînnoit 19:18 29.09.2020)
În arondismentul 9 din Paris, o cameră de șapte metri pătrați (conform legii Carrez) situată la mansardă este vândută cu suma de 300.000 de euro, ceea ce înseamnă aproape 43.000 de euro pe metru pătrat.

BUCUREŞTI, 29 sept - Sputnik. Anunțul imobiliar descrie acest apartament din cartierul Notre-Dame de Lorette din Paris, oferit la 300.000 de euro, ca având „două camere de 37 m2”, adică un living cu bucătărie, o baie cu toaletă și un dormitor mare în mezanin.

Aproximativ 8.000 de euro pe metru pătrat ar fi un preț „destul de rezonabil”, notează Cnews, având în vedere că prețurile obișnuite ale imobilelor din acest cartier luxos al capitalei franceze ajung la peste 10.000 de euro pe m2.

Dar, în realitate, este vorba de un apartament de 7 m2, conform legii Carrez, cu o toaletă amenajată într-un duș situat în mijlocul camerei principale.

Descris, în anunţul citat de Sputnik France, ca având un „dormitor mare” la mezanin, spaţiul de cazare este de fapt în întregime sub streașină, unde un adult cu greu poate încăpea.

Dacă va fi vândut, ar putea bate recordul pentru cea mai scumpă proprietate din Paris, adaugă Cnews. Într-adevăr, în 2019, cel mai mare preț pe metru pătrat pentru un apartament a fost de 35.880 de euro.

186
Tagurile:
Apartamente
Tematic
Expert: După maximul de 900 de Euro pe m², prețurile la apartamente noi iarăși vor crește
Paradoxuri pe piața imobiliară: Apartamente tot mai ieftine, cumpărători tot mai puțini
Video şocant: clădire cu 42 de apartamente, înghiţită de flăcări
Nokia va livra 5G pentru Telia

Nokia va livra 5G pentru Telia în Țările Scandinave și Baltice

15
(reînnoit 18:15 21.10.2020)
Compania va furniza 7,5 mii de emițătoare 5G pentru Telia în Finlanda, Țările Scandinave și Statele Baltice.

CHIȘINĂU, 21 oct - Sputnik. Corporația finlandeză Nokia va furniza aproximativ 7,5 mii de emițătoare 5G pentru Telia în Finlanda, Țările Scandinave și Statele Baltice, a declarat miercuri furnizorul de echipamente, informează RIA Novosti.

Telia este o companie de telecomunicații. Sediul central se află în Stockholm. Cei mai mari acționari ai companiei sunt guvernele Suediei (37,3%) și ale Finlandei (11,7%). Compania deservește toate resursele de comunicații guvernamentale din Finlanda. Împreună cu filialele sale, aceasta deservește 80,1 milioane de clienți din Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Țările Baltice, Turcia, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Moldova și alte țări CSI.

"Suntem încântați să extindem parteneriatul nostru de lungă durată cu Telia. De peste o jumătate de secol am lucrat cu Telia pentru a oferi cea mai bună conectivitate din clasă - continuând acum în era 5G în timp ce livrăm această tehnologie către Telia în Finlanda și dezvoltăm o rețea 5G în Țările Nordice și Țările Baltice”, a declarat CEO-ul Nokia Pekka Lundmark.

În cadrul unui acord de cinci ani, care include modernizarea rețelelor învechite și va acoperi 7,5 mii de emițătoare, „Nokia va furniza 5G în Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, Norvegia, Suedia, țările nordice și Țările Baltice”.

Rețeaua 5G a Telia din Finlanda a fost lansată în septembrie 2018, pusă în funcțiune comercială la începutul anului 2019 și acoperă în prezent 25% din teritoriul în care locuiesc potențialii consumatori.

Tehnologia 5G în Moldova

În Moldova, tehnologia 5G va fi implementată în două etape, potrivit Guvernului. Astfel, prima etapă va fi 2020-2022, în care urmează a fi consolidată rețeaua existentă de antene 4G, și o a doua etapă - 2023-2025 când vor fi organizate licitații pentru frecvențele 5G la care vor participa investitorii, precum și dezvoltarea rețelelor 5G.

Potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Economiei, Vitalie Tarlev, în Republica Moldova nu există deocamdată antene 5G.

”Acestea sunt în planul operatorilor și în planul autorităților. Din partea autorităților, noi trebuie să punem cadrul de politici și resursa de spectru. Operatorii analizează capacitatea pieței de a absorbi aceste servicii, după care vor veni cu investiții, dezvoltare de rețele și oferta de pachete pentru utilizatorul final”, a declarat Tarlev, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

În data de 10 iunie, Ministerul Economiei și Infrastructurii a consultat furnizorii de comunicații electronice mobile și instituțiile de sănătate publică privind implementarea tehnologiei 5G.

© Sputnik / Максим Туманов

Precizăm că tehnologia 5G a fost testată pentru prima dată în Moldova încă în martie 2019, pe când ministru al Economiei era Chiril Gaburici. Atunci Gaburici declara că ”Republica Moldova ar putea servi drept o țară de testare a tehnologiilor performante. În acest context, încurajez operatorii să investească și să crească aici în Republica Moldova”.

Anterior, Guvernul anunța, încă în ianuarie 2019, despre intențiile gigantului chinez ZTE de a investi în implementarea tehnologiei 5G în Republica Moldova. Atunci, premierul Pavel Filip declara că ”o să aveți suportul necesar și toată deschiderea din partea echipei guvernamentale. Dacă o să depunem cu toții efort, vom vedea extinderea și dezvoltarea companiei ZTE în țara noastră”.

15
Tagurile:
Nokia, Țările Baltice
Tematic
Finlanda, pas spre implementarea 5G în urma licitației pentru spectru printre operatori
Rusia: compania MTS a devenit primul operator rus cu licență 5G
Marea Britanie interzice antenele 5G produse de Huawei

Загрузка...
Champions League - Group G - Dynamo Kyiv v Juventus

Meciul Dinamo Kiev - Juventus: Mircea Lucescu, contestat

131
(reînnoit 12:01 21.10.2020)
Mircea Lucescu este cel mai în vârstă antrenor din grupele Ligii Campionilor, dar nu este respectat de o parte a fanilor lui Dinamo Kiev, deși a readus echipa în cea mai tare competiție intercluburi din lume după o pauză de 4 ani.

La meciul cu Juventus au putut asista suporterii ucraineni. Autoritățile locale permit accesul a 30% din capacitatea stadionului. Fanii care îl contestă pe antrenorul român au profitat de ocazie pentru a afișa un banner cu mesajul: ”Lucescu, pleacă!” Asta chiar dacă Mircea Lucescu are un start perfect de mandat la Dinamo Kiev, fără eșec în primele 10 partide. Fanii nu i-au iertat trecutul de la Șahtior, unde a activat 12 ani.

În schimb, antrenorul lui Juventus, Andrea Pirlo, l-a salutat călduros pe Mircea Lucescu. Fostul său elev i-a întins mâna, iar tehnicianul român i-a răspuns cu un zâmbet larg și cu o îmbrățișare părintească. ”Lucescu a fost primul meu antrenor, el m-a adus la prima echipă când aveam 15 ani și am debutat la 16 ani. Încă vorbim. Mereu o să-i fiu recunoscător. Acum a fost o bună oportunitate să-l înfrunt”, a declarat Andrea Pirlo.

Chiar și fără Cristiano Ronaldo, Juventus s-a impus cu 2-0, grație dublei marcate în repriza secundă de Alvaro Morata. Atacantul spaniol a profitat de două ori de erorile defensivei ucrainene.

Lucescu a ajuns la 104 meciuri în grupele Ligii Campionilor, fiind unul dintre cei mai experimentați antrenori din această competiție. Pentru Dinamo va urma meciul din 28 octombrie cu Ferencvaros, antrenată de fostul jucător și tehnician al ucrainenilor, Serghei Rebrov. Ferencvaros este condusă de Barcelona după prima repriză, cu 0-2. Messi și Fati au înscris pentru catalani.

La Sankt-Petersburg, Zenit a debutat cu o înfrângere, 1-2 cu Brugge. Belgienii au marcat golul victoriei în minutul 90+3, prin de Ketelaere.

În Germania, Leipzig conduce Istanbul Bașakșehir, cu 2-0, după prima repriză. La oaspeți, fundașul Alexandru Epureanu este titular. Epureanu a devenit al 4-lea moldovean care a jucat în grupele Ligii Campionilor.

131
Tagurile:
Champions League, Mircea Lucescu, Kiev, Dinamo

Загрузка...
Президент РФ Владимир Путин

Putin: Medicii ruși au învățat lupte cu COVID-19

0
(reînnoit 18:36 21.10.2020)
Vladimir Putin a declarat că medicii ruși, în general, au învățat cum să facă față noi infecții cu coronavirus.

BUCUREȘTI, 21 oct -Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că medicii ruși, în general, au învățat cum să facă față COVID-19.

„În ciuda creșterii numărului celor care, din păcate, sunt bolnavi de această nouă infecție cu virus, la urma urmei, aveți dreptate, medicii noștri au învățat, în general, să lupte cu ea” , transmite RIA Novosti.

Putin a cerut, de asemenea, antreprenorilor să se implice mai activ în producerea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului pentru a furniza cantitatea necesară a acestui medicament.

În plus, Putin a spus că nu sunt careva planuri de a impune restricții dure în țară.

0
Tagurile:
COVID-19, Vladimir Putin
Tematic
SUA au reacționat oficial la oferta lui Putin de prelungire a New Start
Putin a purtat o discuție cu Macron despre terorism și Karabah
Putin a propus prelungirea cu un an a START-III fără anumite condiții

Загрузка...