Protestele opoziției în Minsk

Opoziția belarusă așteaptă 4 miliarde de dolari din partea UE

184
(reînnoit 18:07 15.09.2020)
Opoziția belarusă speră că va putea beneficia de până la patru miliarde de dolari din partea UE în cazul schimbării puterii, dar și de un sprijin european în realizarea unor reforme economice în țară.

CHIȘINĂU, 15 sep – Sputnik. Membrul prezidiului Consiliului Coordonator al opoziției belaruse, Pavel Latușko, a declarat că republica ar putea primi din partea Uniunii Europene până la patru miliarde de dolari în cazul schimbării puterii.

“Așteptăm un plan concret de acțiuni pentru susținerea democratizării Belarusului din punct de vedere a acelui moment istoric, când vom porni cu adevărat pe calea construcției unui Belarus democratic. E vorba de un pachet de măsuri, nu de aceste 1,5 miliarde de dolari, propuși de vecinul estic, ci de un ajutor financiar real pentru stabilizarea situației economice de aproximativ 3-4 miliarde de dolari”, a declarant opozantul într-o conferință video.

Acest a specificat că e vorba de “o apreciere comparativă”, însă pentru a vedea un tablou real al lucrurilor e nevoie de datele Ministerului Finanțelor și Ministerului Economiei.

Potrivit politicianului, Belarus are nevoie de o restructurare a datoriilor, pentru că obligațiile financiare exercită o presiune asupra economiei.

“În al treilea rând, e vorba de accesibilitatea unor resurse creditare pe termen lung, cu o realizare în paralel a unor reforme economice și obținerea unui ajutor pentru aceste reforme economice, desigur, din partea Uniunii Europene”, a conchis Latușko.

Ieri la Soci a avut loc o întrevedere între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko. Liderul rus a declarant că în viitorul apropiat Moscova va oferi Minskului un credit de stat în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

184
Tagurile:
Uniunea Europeană, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus (117)
Tematic
Lavrov: Rusia nu are niciun motiv să se întâlnească cu opoziția belarusă
UE nu va pune Belarusul pe lista neagră: Polonia și statele baltice, puse la punct
Moscova a reacționat la propunerea Varșoviei de a lua "sub aripă" anumite regiuni belaruse
Proteste în Belarus: 91 de persoane, reținute în timpul manifestațiilor de sâmbătă
Premierul belarus s-a vaccinat împotriva COVID-19
Lukașenko: Belarus e dispus să continue integrarea cu Rusia
„Un joc”. De ce au fost blocate sancțiunile UE împotriva Belarusului
În Belarus au demarat exercițiile militare "Frăția Slavă 2020"

Record în Franța: peste 13.000 de cazuri noi de Covid-19

9
(reînnoit 08:45 19.09.2020)
Pentru prima dată de la începutul epidemiei în Franța, numărul cazurilor zilnice de Covid-19 a depășit 13.000. Astfel, vineri, instituţia de sănătate publică din Franţa a raportat 13.215 de noi pacienți, însemnând cu 2.622 mai mulți decât în ziua precedentă.

BUCUREŞTI, 19 sept – Sputnik. După un număr de noi cazuri de 10.593 raportat cu o zi înainte, Franța a înregistrat 13.215 de noi cazuri de Covid-19 în ultimele 24 de ore, potrivit autorităţii de sănătate publică din această ţară. Acest nou record aduce numărul total al cazurilor la 428.696 de la începutul epidemiei, potrivit Sputnik France.

Agenția precizează că această creștere a numărului zilnic de decese se explică prin recuperarea datelor referitoare la 237 de dosare de internare, inclusiv 76 de decese.

Numărul de noi internaţi în ultimele șapte zile a fost de 3.626, față de 3.223 joi și 2.976 miercuri. În ceea ce privește internările la secţiile de terapie intensivă, cifrele se ridică acum la 571, față de 535 raportate joi și 508 miercuri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

9
Tagurile:
Franța, COVID-19
Tematic
Bomba zilei: Becali, infectat cu COVID! Reacția lui Dragomir
OMS, avertisment sumbru: compară covid 19 cu loteria
România, spre un nou val al infectărilor cu COVID-19

Загрузка...
Isral

VIDEO Tel Aviv: Proteste împotriva măsurilor de carantină

101
Sute de protestatari au ocupat străzile din centrul orașului Tel Aviv pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de doilea blocaj care va restricționa drastic mobilitatea oamenilor, va închide majoritatea afacerilor și va impune regulile de distanțare socială.

BUCUREŞTI, 18 sept – Sputnik. Mitingul antiblocare, la care s-au adunat sute de oameni, a început joi la Tel Aviv, la puţin timp după ce guvernul a lansat un set de măsuri, pregătindu-se pentru un al doilea blocaj din cauza Covid-19. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a subliniat că măsura este necesară, deoarece spitalele „au ridicat steagul roșu” după o creștere semnificativă a cazurilor noi de Covid-19.

Vaccinul rusesc împotriva COVID-19
© Sputnik / пресс-служба Минздрава РФ

Protestatarii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de perspectiva de a trăi sub un alt blocaj, care le va impune să rămână pe o rază de 500 de metri în jurul caselor lor, va interzice adunările a mai mult de 10 persoane în interior și va închide efectiv școlile, restaurantele, centrele comerciale și alte locuri publice, potrivit RT

„Blocarea este în scopul de a ne transforma în oi supuse, cu libertăţile suprimate”, a declarat un protestatar pe nume Dikla pentru agenția video Ruptly RT. Măsurile de carantină sunt impuse „pentru a încerca să ne distrugă”, a exclamat aceasta.

Protestatarii au afișat pancarte și bannere cu mesaje împotriva măsurilor de blocare, insistând asupra faptului că măsurile împotriva coronavirusului sunt excesive.

Alte persoane care s-au alăturat protestului au spus că israelienii „s-au saturat cu adevărat” de această situaţie. Oamenii se vor trezi într-o situație în care toată lumea „nu va face decât să cerşească un vaccin”, a spus un alt protestatar. „Dar suntem conștienți de acest lucru acum și nu vom face niciun vaccin”, a adăugat acesta.

Israelul a raportat peste 175.200 de cazuri și peste 1.160 de decese, oficialii fiind îngrijorați că rata mortalității ar putea crește, deoarece numărul de cazuri noi a crescut recent la peste 5.000 pe zi.

Pe lângă aceasta, autoritățile se tem că coronavirusul s-ar putea răspândi după perioada sărbătorii Marea Zi Sfântă a evreilor, când familiile și prietenii se adună, în mod obişnuit, în interior. Noul set de reguli prevede că „mersul la rugăciuni, chiar și în timpul sărbătorilor, este supus regulii respectării distanţei de 500 de metri”.

101
Tagurile:
coronavirus, Israel
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Scade numărul cazurilor de coronavirus: 692 de noi infectați
Coronavirus în România, 17 septembrie: situația la zi
Coronavirus în UK: noi măsuri restrictive anunţate astăzi
Coronavirus în România, 18 septembrie: situația infectărilor

Загрузка...