Джо Байден

Video cu Biden atingând copile, marcat ca „exploatare sexuală a copiilor” de Twitter

369
(reînnoit 13:46 15.09.2020)
Imagini cu Joe Biden interacționând într-un mod ciudat cu copile au fost marcate de Twitter pentru încălcarea politicii privind exploatarea sexuală a copiilor, după ce acestea au apărut online, deşi imaginile fac parte din înregistrări video oficiale.

BUCUREŞTI, 14 sept – Sputnik. Pe rețelele de socializare s-a stârnit o dispută, în care activistul progresist texan Johnny Graz a încercat să dovedească faptul că Joe Biden, candidatul la președinție din partea democraţilor, ar trebui investigat pentru agresiune sexuală.

Joe Biden
photo: Press Service of the President of Ukraine

Un alt comentator, cu numele de Jake Koenig, a susţinut argumentul lui Graz, publicând o compilație video cu Biden care atingea diferite copile şi tinere în timpul unor şedinţe foto la ceremonii de depunere a jurământului în Congres, din partea unor legislatori părinţi, în 2015.

Totuşi, comentatorul nu a reușit să posteze imaginea publică oficială cu procedurile, deoarece „Twitter l-a marcat [pentru că a încercat] să posteze imagini cu molestare a copiilor”.

​Argumentul lui Koenig a fost ușor de verificat, întrucât Twitter a identificat foarte repede clipul video ca având conținut „interzis” care „încalcă politica [lor] privind exploatarea sexuală a copiilor”. Mai mult, site-ul a interzis contul utilizatorului până când acesta a şters imaginile video.

În imaginile video se vede cum fostul vicepreședinte atinge fiicele și nepoatele legislatorilor americani. În diferite momente, se vede cum ţine unele copile în loc și cum se apleacă foarte aproape pentru a le spune ceva în ureche.

Disputa despre comportamentul lui Biden a fost în mare parte alimentată de un număr de acuzații din partea mai multor femei, care au spus că acesta le-ar fi atins într-un mod „nepotrivit”. În martie, o fostă angajată a fostului senator, Tara Reid, a declarat public că Biden a agresat-o sexual în 1993.

Acuzaţiile nu au stârnit prea mult interesul presei, deşi acestea au coincis cu apariția mișcării „MeToo”, foarte mediatizată, prin care bărbați puternici au fost puşi să dea socoteală pentru comportamente sexuale nepotrivite la adresa unor femei, scrie RT. Cele mai importante personalități ale mişcării nu au părut să fie interesate de cazul lui Reid, care a dus la conflicte interne și acuzații de partizanat.

Biden a negat acuzațiile, spunând că „nu s-a întâmplat vreodată așa ceva” și chiar a adăugat că nu îşi aminteşte de femeia în cauză.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

369
Tagurile:
Joe Biden
Tematic
Joe Biden, decizia așteptată de toată America și de președintele Trump
Trump a anunțat că este gata de dezbateri cu Biden
În fine, Trump reacționează dur, îl distruge pe Biden cu propriile sale arme!
Tragedie aviatică în Ucraina

Catastrofa din Ucraina: Crește numărul morților

47
Procuratura Generală a statului vecin a actualizat informațiile cu privire la catastrofa aviatică din seara zilei de ieri.

CHIȘINĂU, 26 sept – Sputnik. Ziua de 26 septembrie a fost anunțată zi de doliu național în Ucraina. Se întâmplă după ce 25 de persoane au decedat în urma prăbușirii unui avion pe un aerodrom din regiunea Harkov. Pe parcursul nopții încă trei persoane implicate în tragedia aviatică din Ucraina au decedat, informează Procuratura Generală a Ucrainei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, două persoane sunt în stare gravă.

Dintre acestea una este în stare extrem de gravă, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului și a fost operat de urgență la centrul de combustie din Harkov. Pe acest caz au fost inițiate proceduri penale, conform articolului 416 din Codul penal al Ucrainei, pentru încălcarea regulilor de zbor și pregătirea pentru acestea, ceea ce a provocat o catastrofă și consecințe grave.

De precizat, la bordul aeronavei se aflau 27 și nu 28 de persoane cum se anunțase anterior. Amintim, presa din țara vecină informează că era vorba de un zbor de antrenament la care luau parte studenții Universității Naționale a Forțelor Aeriene ale Ucrainei. De asemenea, aparatul ar fi căzut la aproximativ 2 kilometri distanță de aerodromul Chihuiv, iar la locul tragediei a izbucnit un incendiu masiv. Accidentul s-a produs în apropierea unui drum foarte circulat, iar primele îngrijiri medicale ar fi fost acordate de unii şoferi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

47
Tematic
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Turul Cernobîlului: amatorii de turism extrem merg la Pripyat

Загрузка...
Весы Фемиды

Statul de drept, pus la colț de Germania și de alte state UE

66
(reînnoit 19:21 25.09.2020)
Mai multe state europene, printre care și Germania, au criticat Parlamentul European că blochează planul de relansare de 750 de miliarde de euro şi bugetul european agățându-se de ”statul de drept”.

BRUXELLES, 26 sept - Sputnik. Prin faptul că Parlamentul European vrea să impună condiţionarea accesării fondurilor europene de statul de drept, acesta blochează programul de relansare și bugetul UE, iar criticile nu vin de la Ungaria sau Polonia, pe care PE le ”vânează”, ci chiar de la Germania și de la alte state europene.

''Fără un acord general rapid între Consiliu şi Parlamentul European'' asupra bugetului multianual pentru perioada 2021-2027 ''riscăm să întârziem planul de relansare'', a atras atenția astăzi ambasadorul german pe lângă UE, Michael Clauss.

El s-a arătat extrem de îngrijorat de faptul că negocierile progresează mult prea lent și a cerut accelerarea lor, menționând că eurodeputaților ar trebui să lucreze și în week-end.

Parlamentul European consideră însă că suma de 1.074,3 miliarde de euro convenită în urma negocierilor între liderii europeni pentru viitorul buget multianual este insuficientă, ba, mai mult, cere garanţii pentru crearea de noi surse de venit pentru bugetul european, cum ar fi noi taxe de mediu şi asupra sectorului digital.

Cireașa de pe tort este pretenția principalilor lideri de grupuri politice din Parlamentul European ca accesarea fondurilor europene să fie condiționată de situaţia statului de drept, o măsură îndreptată împotriva Ungariei şi Poloniei.

Ideea condiţionării accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept a provocat divizări între statele membre și amenință să blocheze activitatea din UE.

Ca soluție, ambasadorul Germaniei la UE a anunțat că Berlinul va face curând o propunere care va fi orientată mai degrabă către instituirea unui mecanism de sancţiuni pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene.

Acest lucru va pune capăt însă pretențiilor Parlamentului European de a decide cine respectă și cine nu fantomaticul ”stat de drept”, spre dezamăgirea eurocraților care voiau să-și impună dictatele Budapestei și Varșoviei.

66
Tagurile:
UE, Germania

Загрузка...
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți

0
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997)  și sunt  una dintre cele mai consistente  surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România  de  după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii  Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Президент РФ Владимир Путин
© Sputnik / Алексей Дружинин

Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul  etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul,  dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank  şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta  ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.           

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Alegerile prezidențiale în Belarus
© Sputnik / Виктор Толочко

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc. Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

0
Tagurile:
Patriot, NATO

Загрузка...