De ce giganții din Silicon Valley vor se asigure Trump nu câştigă al doilea mandat

452
Donald Trump a insistat asupra decuplării economiei SUA de cea chineză, în discursul său recent de la Casa Albă, cerând firmelor americane să aducă locurile de muncă înapoi acasă, acestea fiind ameninţate cu tarife punitive.

BUCUREŞTI, 9 sept – Sputnik. Luni, președintele Donald Trump a promis că va impune impozite mari companiilor americane care creează locuri de muncă în străinătate și va interzice celor care externalizează producția în China să obţină contracte federale americane.

„Ne vom produce bunurile esenţiale în SUA, vom crea credite fiscale «made in America», vom aduce locurile de muncă înapoi în SUA și vom impune tarife companiilor care părăsesc America pentru a crea locuri de muncă în China și în alte țări”, a declarat Trump la o conferință la Casa Albă, pe 7 septembrie, promiţând să pună capăt dependenței SUA de China.

Propunerile lui Trump sunt constituționale și în concordanță cu strategia sa

Nu este prima dată când Trump amenință să decupleze economia SUA de China: începând din 2018, Washingtonul a impus în repetate rânduri tarife punitive asupra mărfurilor chineze, a luat măsuri punitive împotriva gigantului chinez de telecomunicații Huawei și a suspendat negocierile comerciale chino-americane.

Totuşi, economia SUA și cea chineză rămân încă interconectate, zeci de companii americane, inclusiv Apple, Boeing, Caterpillar, Ford și General Motors, având o prezență puternică în Republica Populară Chineză.

„Președintele deţine puteri importante asupra sectorului afacerilor externe, în temeiul Articolului II și cu autorizarea Congresului. De asemenea, el are puterea de a reglementa contractele federale. Aceste acțiuni pot fi contestate, dar instanțele pot considera că președintele are puterea de a întreprinde aceste acțiuni”, explică Robert Sedler, distins profesor de Drept la Wayne State University din Michigan, citat de Sputnik

Președintele Trump se bucură de puteri în domeniul comerțului exterior, așa cum s-a bucurat fiecare președinte american de la fondarea Statelor Unite, observă şi Robert Barns, avocat constituțional și în materie de procese civile.

Acesta subliniază că propunerile lui Trump sunt „constituționale” și „în concordanță cu promisiunile sale față de poporul american de a proteja locurile de muncă și salariile americanilor de concurența străină neloială”.

Aducerea înapoi a locurilor de muncă nu va fi pe placul giganților industriali americani

Deși pare un fapt ușor pe hârtie, în realitate, realocarea industriilor în SUA ar necesita timp și eforturi și se poate ca măsura să fie respinsă de unii giganți industriali americani, consideră Mitchell Feierstein, manager de fonduri speculative și CEO al Glacier Environmental Fund Limited.

„Nu este [o măsură] foarte ușor de implementat, dar Trump poate orchestra o relocare a contractelor industriale considerate sensibile, critice sau care implică secrete comerciale, dacă se consideră că interesele strategice sau de securitate națională sunt puse în pericol”, a mai spus acesta.

Declarația lui Trump a venit după anunțul Pentagonului că ia în calcul adăugarea Semiconductor Manufacturing International Corporation (SMIC), cel mai mare producător chinez de cipuri, pe lista de entități în cazul cărora Departamentul Comerţului interzice comerţul cu companiile americane. Wall Street Journal a dezvăluit luna trecută că SMIC ar avea legături cu armata chineză, lucru pe care compania l-a negat vehement.

Până în prezent, peste 300 de companii cu sediul în China au fost adăugate pe lista de entități, inclusiv Huawei.

„Repatrierea activelor monetare, a reducerilor de impozite și mutarea locurilor de muncă înapoi în SUA, precum şi preluarea de către SUA a controlului asupra lanțurilor de aprovizionare cu obiectivul securității naționale vor fi văzute ca aspecte net pozitive in campania «America pe primul loc»”, notează Feierstein.

Cu toate acestea, „oligarhii din Silicon Valley care conduc companiile americane de tehnologie îl dispreţuiesc pe Trump și vor face tot posibilul pentru a se asigura că Trump nu va câştiga al doilea mandat”, a mai sugerat expertul.

Nikkei Asian Review relata în iulie 2019 că aproximativ 50 de companii americane se gândesc la o retragere parțială sau completă din Republica Populară Chineză din cauza războiului tarifar chino-american. De asemenea, în aprilie 2020, Reuters a citat un sondaj din martie care arăta că proporția companiilor americane din China care considerau că ar fi imposibil ca cele două economii să se decupleze a scăzut la 44% de la 66% în octombrie 2019.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

452
Tagurile:
alegeri, mandat, Trump
Tematic
Trump, declarația anului! Dă în vileag și confirmă acuzațiile aduse afacerilor militare!
Trump: SUA nu are dovezi despre implicarea Rusiei în “otrăvirea” lui Navalnîi
Trump a spus că la cuvântul „Rusia” deconectează televizorul
Planul viclean al lui Putin: tulburări în SUA de dragul salvării lui Trump
Scandalul momentului–lovituri contra lui Trump! Josnicia campaniei din SUA nu are limite!
Trump i-a numit pe protestatari anarhiști și bandiți
Trump a decis să retragă o parte din trupele din Irak și Afganistan
Tragedie aviatică în Ucraina

Catastrofa din Ucraina: Crește numărul morților

54
Procuratura Generală a statului vecin a actualizat informațiile cu privire la catastrofa aviatică din seara zilei de ieri.

CHIȘINĂU, 26 sept – Sputnik. Ziua de 26 septembrie a fost anunțată zi de doliu național în Ucraina. Se întâmplă după ce 25 de persoane au decedat în urma prăbușirii unui avion pe un aerodrom din regiunea Harkov. Pe parcursul nopții încă trei persoane implicate în tragedia aviatică din Ucraina au decedat, informează Procuratura Generală a Ucrainei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, două persoane sunt în stare gravă.

Dintre acestea una este în stare extrem de gravă, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului și a fost operat de urgență la centrul de combustie din Harkov. Pe acest caz au fost inițiate proceduri penale, conform articolului 416 din Codul penal al Ucrainei, pentru încălcarea regulilor de zbor și pregătirea pentru acestea, ceea ce a provocat o catastrofă și consecințe grave.

De precizat, la bordul aeronavei se aflau 27 și nu 28 de persoane cum se anunțase anterior. Amintim, presa din țara vecină informează că era vorba de un zbor de antrenament la care luau parte studenții Universității Naționale a Forțelor Aeriene ale Ucrainei. De asemenea, aparatul ar fi căzut la aproximativ 2 kilometri distanță de aerodromul Chihuiv, iar la locul tragediei a izbucnit un incendiu masiv. Accidentul s-a produs în apropierea unui drum foarte circulat, iar primele îngrijiri medicale ar fi fost acordate de unii şoferi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

54
Tematic
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Turul Cernobîlului: amatorii de turism extrem merg la Pripyat

Загрузка...
Весы Фемиды

Statul de drept, pus la colț de Germania și de alte state UE

73
(reînnoit 19:21 25.09.2020)
Mai multe state europene, printre care și Germania, au criticat Parlamentul European că blochează planul de relansare de 750 de miliarde de euro şi bugetul european agățându-se de ”statul de drept”.

BRUXELLES, 26 sept - Sputnik. Prin faptul că Parlamentul European vrea să impună condiţionarea accesării fondurilor europene de statul de drept, acesta blochează programul de relansare și bugetul UE, iar criticile nu vin de la Ungaria sau Polonia, pe care PE le ”vânează”, ci chiar de la Germania și de la alte state europene.

''Fără un acord general rapid între Consiliu şi Parlamentul European'' asupra bugetului multianual pentru perioada 2021-2027 ''riscăm să întârziem planul de relansare'', a atras atenția astăzi ambasadorul german pe lângă UE, Michael Clauss.

El s-a arătat extrem de îngrijorat de faptul că negocierile progresează mult prea lent și a cerut accelerarea lor, menționând că eurodeputaților ar trebui să lucreze și în week-end.

Parlamentul European consideră însă că suma de 1.074,3 miliarde de euro convenită în urma negocierilor între liderii europeni pentru viitorul buget multianual este insuficientă, ba, mai mult, cere garanţii pentru crearea de noi surse de venit pentru bugetul european, cum ar fi noi taxe de mediu şi asupra sectorului digital.

Cireașa de pe tort este pretenția principalilor lideri de grupuri politice din Parlamentul European ca accesarea fondurilor europene să fie condiționată de situaţia statului de drept, o măsură îndreptată împotriva Ungariei şi Poloniei.

Ideea condiţionării accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept a provocat divizări între statele membre și amenință să blocheze activitatea din UE.

Ca soluție, ambasadorul Germaniei la UE a anunțat că Berlinul va face curând o propunere care va fi orientată mai degrabă către instituirea unui mecanism de sancţiuni pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene.

Acest lucru va pune capăt însă pretențiilor Parlamentului European de a decide cine respectă și cine nu fantomaticul ”stat de drept”, spre dezamăgirea eurocraților care voiau să-și impună dictatele Budapestei și Varșoviei.

73
Tagurile:
UE, Germania

Загрузка...
Nori

Cod portocaliu: furtuni și vijelii puternice în 30 de județe

0
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că 30 de județe se vor afla astăzi sub Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice

Vânt puternic
© Sputnik / Владимир Трефилов
BUCUREȘTI, 26 sept - Sputnik. A fost anunțat Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice în 30 de județe. Astfel, potrivit avertizării ANM mai mult de jumătate din ţară se va afla sâmbătă sub acest cod portocaliu.

În intervalul 26 septembrie, ora 9:00 - 27 septembrie, ora 3:00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice), a transmis ANM.

Cantităţile de apă vor depăşi 50 - 60 litri/mp şi, izolat, 70 - 90 litri/mp, iar avertizarea de vreme rea vizează zone din 30 de judeţe.                                                                  

0
Tagurile:
Cod portocaliu
Tematic
Alertă meteo ANM de vreme severă: vânt puternic
Alerte meteo: se schimbă vremea, vin vijeliile
Vremea se schimbă iar: surpriza meteo din următoarele zile

Загрузка...