Alexei Navalnîi

Ambasadorul rus în Austria a fost convocat pentru cazul Navalnîi

92
(reînnoit 19:20 04.09.2020)
Ministerul Afacerilor Externe al Austriei l-a convocat la o discuție privind situația în cazul Navalnîi pe ambasadorul rus din această țară.

CHIȘINĂU, 4 sept- Sputnik. Ministerul de Externe al Austriei l-a convocat pe ambasadorul rus Dmitri Liubinski pentru a discuta despre presupusa otrăvire a lui Alexei Navalnîi, a declarat misiunea diplomatică pentru RIA Novosti.

Aleksei Navalnîi
© Sputnik / Михаил Воскресенский

După discuții, diplomatul a menționat că solicitările de investigare promptă a incidentului înainte ca Germania să ofere Rusiei orice date sunt irelevante. 

Navalnîi se află acum în comă în clinica germană „Charite”.

În dimineața zilei de 20 august avionul cu care Alexei Navalnîi zbura din Tomsk la Moscova a aterizat de urgență la Omsk. Activistului i s-a făcut rău în timpul zborului, iar după aterizare acesta a fost internat la secția de terapie intensivă a spitalului de urgență din Omsk.

Medicii din Omsk au declarat că sunt convinși că pacientul nu a fost otrăvit, chiar dacă a examinat inițial o astfel de ipoteză. În sângele și urina lui nu au fost descoperite substanțe otrăvitoare. Potrivit lor, principala diagnoză de lucru este tulburări metabolice, care au provocat o scădere bruscă a concentrației de zahăr în sânge.

În clinica „Charite” au spus însă că Navalnîi a fost otrăvit cu „o substanță din grupul inhibitorilor de colinesterază”.

Săptămâna aceasta, guvernul german a raportat că bloggerul ar fi fost otrăvit cu un agent nervos din grupul Novichok.

Publicația Der Spiegel, care a citat animite surse, a scris că experții germani au găsit urme ale substanței otrăvitoare în sângele lui, pe piele și în urină.

De asemenea, otravă a fost găsită pe sticla din care a băut Navalnîi, rudele sale au păstrat-o și au transmis-o experților. Se presupune că bloggerul a luat sticla în mâini după „otrăvire”.

În același timp, Moscova a subliniat în repetate rânduri că Berlinul nu a informat despre constatările sale Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a amintit anterior că experții ruși au verificat și ei diverse versiuni, dar, în același timp, nu au fost găsite substanțe toxice în organismul bloggerului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

92
Tagurile:
Austria, Aleksei Navalnîi

Șoc în fotbal: Zlatan Igrahimovici are coronavirus

18
(reînnoit 17:27 24.09.2020)
Fotbalistul Zlatan Ibrahimovic a fost depistat pozitiv cu covid 19, el fiind al doilea jucător de la AC Milan depistat pozitiv în ultimele zile, după Leo Duarte.

BRUXELLES, 24 sept - Sputnik. Anunțul îmbolnăvirii lui Zlatan Ibrahimovici a fost făcut de Gazzetta dello Sport care menționează anunțul făcut în acest sens chiar de clubul AC Milan unde evolează fotbalistul.

Publicația precizează că Zlatan a fost plasat în izolare la domiciliu într-un moment important, în această seară AC Milan având meci cu Bodo/Glimt din Europa League (turul trei preliminar).

Clubul a anunțat că ceilalți jucători din lotul Milanului au avut teste negative, dar îngrijorarea persistă pentru că Ibrahimovic este al doilea jucător de la AC Milan depistat pozitiv în ultimele zile, primul fiind Leo Duarte.

Din cauza izolării, Zlatan va rata următoarele partide: cu Bodo/Glimt (din această seară), un eventual meci din play-off-ul Europa League (dacă Milan se va califica) și duelurile cu Crotone și Spezia din Serie A.

18
Tagurile:
Zlatan Ibrahimovici
Tematic
Coronavirus în UK: noi măsuri restrictive anunţate astăzi
Coronavirus în Franța: iarăși peste 10 mii de cazuri în 24 h
Noile definiţii: caz probabil vs caz suspect de coronavirus

Загрузка...

Germania, alarmant: din nou, peste 2.000 infectări în 24 ore

135
Evoluţie îngrijorătoare în Germania: în ultimele 24 de ore, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit din nou pragul de 2.000, potrivit Institutului Robert Koch – RKI.

BUCUREŞTI, 24 sept – Sputnik. În ultimele 24 de ore, numărul cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut cu 2.143, potrivit raportului publicat joi, 24 septembrie, la ora 12:00, de Institutul Robert Koch – RKI

Pragul a fost depăşit pe 19 septembrie, când Germania a înregistrat 2.297 de noi cazuri, cel mai mare număr de infectări din ultimele cinci luni.

Numărul total de cazuri de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 278.070 în Germania, dintre care 9.428 au murit, însemnând 19 mai multe față de ziua anterioară.

De asemenea, numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la aproximativ 246.900, potrivit datelor publicate astăzi de RKI.

Landurile în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de îmbolnăviri sunt Renania de Nord-Westfalia, Bavaria și Baden-Württemberg.

135
Tagurile:
COVID-19, Germania
Tematic
Germania: măsuri speciale împotriva COVID-19 şi a gripei
Germania: va fi sau nu obligatoriu vaccinul? - Ce s-a decis
Germania anunță o nouă listă cu zonele de risc din România

Загрузка...
Gabriela Firea

Alegeri 2020 București: Sondaj IRSOP Firea pe primul loc

230
Ultimul sondaj de opinie IRSOP o indică pe Gabriela Firea ca și câștigător al alegerilor locale pe București, cu o distanță de 7 procente față de Nicușor Dan.

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. Un sondaj de opinie IRSOP arată că Gabriela Firea, ar obține, la alegerile locale de duminică, un scor de 42% din voturile acordate de bucureșteni, în vreme ce Nicușor Dan ar obține 35% din voturi. Așadar, între Firea și Nicușor Dan ar fi 7 procente diferență.

Pe locurile următoare, s-ar clasa, conform aceluiași sondaj IRSOP, Traian Băsescu, cu 15% și Călin Popescu Tăriceanu, cu 3%. Restul candidaților ar însuma, conform IRSOP, împreună, 5% din voturile alegătorilor bucureșteni.

În privința voturilor pentru Consiliul General al Capitalei, pe primul loc se situează PSD, cu 26%, urmat de USR și PNL cu 25%, respectiv 21%. În Consiliul General ar mai intra PMP, care ar obține 8% și PRO România, partidul condus de Victor Ponta, cu 6%.

Candidații propuși de ALDE vor obține doar 4%, iar ceilalți candidați, în total, vor aduna alte 10 procente, dar aceste voturi se vor redistribui pentru că nu ating pragul electoral de 5 la sută.

Conform comunicatului de presă transmis de IRSOP, sondajul a fost făcut în perioada 21 – 23 septembrie 2020.

„Eșantionul este reprezentativ pentru populația rezidentă în vârstă de peste 18 ani din București. Toleranța de eșantionare este de +/- 3%. Procentele sunt calculate pentru repondenții care au declarat că vor merge la vot. Prezența la vor ar putea depăși 45%”, se mai arată în comunicatul IRSOP.
230
Tagurile:
București, Gabriela Firea
Tematic
Orban se teme să atace pensiile la CCR înainte de alegeri
Alegeri locale 2020: măsuri speciale anti-Covid 19
Anunț clar: PNL pregătește închiderea școlilor după alegeri
Alegeri locale 2020: cine are dreptul de a alege
Alegeri locale 2020: Adrian Năstase anunță cu cine ar vota

Загрузка...