Interzis migranților în Europa? Schimbare importantă la nivelul UE

665
(reînnoit 13:37 02.09.2020)
Cancelarul austriac Sebastian Kurz demonstrează o schimbare de optică la nivelul UE privind migranții non-europeni, el propunând protejarea frontierelor externe și fiind împotriva ditribuirii de cote obligatorii către statele membre.

BRUXELLES, 2 sept - Sputnik. Cancelarul Austriei Sebastian Kurz a vorbit într-un interviu în presa germană despre viziunea sa cu privire la reforma sistemului de azil al Uniunii Europene.

Potrivit cancelarului austrian, este necesară protejarea frontierelor externe ale blocului comunitar, combaterea traficului de persoane, precum și prevenirea fluxurilor de migranţi către Europa. În plus, Austria nu mai vrea mecanismul care obliga țările UE să preia cote obligatorii de migranți.

''Nu cred că acest sistem ar fi realist. Sunt de părere că distribuirea (refugiaţilor) în Europa nu funcţionează pentru că majoritatea ţărilor sunt sceptice sau împotrivă'', a arătat Sebastian Kurz.

Interviul arată propunerile Austriei cu privire la migranții non-UE în contextul în care Germania, aflată în exercitarea preşedinţiei semestrială a Consiliului Uniunii Europene, ar vrea o politică nouă privind azilul care să includă crearea unor centre de-a lungul frontierelor externe unde noile sosiri ar urma să fie procesate şi călătoria mai departe să fie permisă numai dacă solicitarea de azil este îndreptăţită.

Kurz a afirmat că sprijină consolidarea protecţiei frontierelor, dar s-a distanțat de Germania în ceea ce privește crearea de stimulente pentru venirea migranţilor în Europa.

''Statele care vor să preia refugiaţi ar trebui să îi aducă în mod direct din ţara lor de origine şi să le ofere rezidenţă pe termen lung în Europa'', a spus Kurz în interviu care ar vrea ca fiecare ţară să decidă singură câți migranți de dispusă să primească.

Kurz și-a justificat scepticismul față de aducerea sau de primirea migranților non-UE prin faptul că aceștia modifică societăţile care îi găzduiesc.

''Asistăm la un antisemitism care este parţial importat'', a indicat el riscurile primirii de migranți, amintind astfel de antisemitismul existent în rândul unora dintre imigranţii proveniţi din ţări musulmane.

Austria, ţară cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, a primit aproximativ 131.000 de cereri de azil în perioada de vârf a crizei migraţiei în Europa din 2015 şi 2016.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

665
Tagurile:
UE, Migranți
Tematic
Scandalul Sparanghelul lovește și în Austria: spații de cazare imunde pentru români
Austria vrea ca UE să fie bancher: să dea, dar numai cu împrumut!
Austria își anunță susținerea pentru Curtea Penală Internațională
Aleksandr Lukașenko

Lukașenko a reacționat la îndemnul lui Macron de a pleca din funcție

9
Liderul belarus Aleksandr Lukașenko a reacționat la îndemnul lui Emmanuel Macron de a pleca din funcție.

BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik. Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, consideră că Emmanuel Macron este un politician necopt, a declarat purtătorul lui de cuvânt, Natalia Eismont.

În acest fel liderul belarus a reacționat la declarația lui Macron, în care șeful statului francez îndeamnă liderul belarus să se retragă din funcție.

„În calitatea mea de președinte al țării, reieșind din principiile enunțate de domnul Macron, vreau să spun că inclusiv președintele Franței, urmând logica lui, ar trebui să demisioneze acum doi ani, când pe străzile Parisului au ieșit Vestele Galbene”, a declarat șeful statului, citat de Belta.

De asemenea, el a adus aminte și de acțiunile mișcării Black Lives Matter și protestele musulmanilor în Marsilia și Lyon și a subliniat că Minskul este dispus să-și ofere terenul pentru negocieri între Macron și reprezentanții acestor grupuri asupra unui transfer pașnic al puterii în Franța.

Lukașenko a adăugat că omologul său francez își distrage prea mult atenția la alegerile din Belarus.

“Luând în considerație că acest fost candidat este o doamnă, liderul francez riscă să obțină, pe lângă probleme în propria țară, și niște probleme personale, la el acasă”, a menționat președintele Belarusului.
9
Tagurile:
Franța, Emmanuel Macron, Belarus, Aleksandr Lukașenko
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Bombardierele rusești au zburat de-a lungul frontiere vestice a Belarusului
UE și SUA: Polonia să se descurce singură cu Belarusul
Proteste în Belarus: au fost reținuți zeci de demonstranți

Загрузка...
Coronavirus în Franța: Ambulanță

Franţa, anunţ: zonele cu cele mai mari focare de Covid-19

424
Dintre toate comunitățile din afara azilelor pentru bătrâni, școlile și universitățile reprezintă 32% din numărul focarelor active de coronavirus, situându-se înaintea companiilor, anunţă serviciul de Sănătate Publică din Franţa.

BUCUREŞTI, 27 sept – Sputnik. Aproape o treime din numărul total al focarele de infectare investigate la nivel național, în afara caselor de îngrijire medicală, au fost detectate în școli și universități în perioada mai-septembrie, informează serviciul de Sănătate Publică din Franţa.

Deocamdată, aceasta este comunitatea unde este cel mai mare număr de focare care nu au fost încă verificate sau controlate, mai exact, 285 din 899 (32%), potrivit ultimului buletin epidemiologic emis de agenția națională de sănătate publică din Franţa, relatează Sputnik France.

Sectorul întreprinderilor private și publice ocupă locul al doilea, cu 195 de focare înregistrate între 9 mai și 21 septembrie, verificarea lor fiind încă în curs (26%). După acestea urmează unitățile de îngrijire medicală, cu 97 de centre, şi evenimentele publice sau private (77).

Totuşi, clasificarea tuturor focarelor identificate, inclusiv a celor controlate, arată rezultate complet diferite. Companiile se situează pe primul loc, 26% din cele 2.444 de focare, comparativ cu 16% în școli și facultăți.

Numărul de cazuri de transmitere în școli a crescut în ultimele săptămâni. După ce au fost observate 26 de focare de transmitere în a doua săptămână a lunii septembrie, 160 de focare au fost înregistrate pe 17 septembrie.

Perspectiva guvernului

Totuşi, ministrul francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, transmite „semnalul că se respectă regulile sanitare”. Potrivit acestuia, 1.152 clase și 18 școli au fost închise pe 25 septembrie, faţă de aproximativ 2.000 de clase și 90 de unități câte au fost închise cu o săptămână înainte. „Nu există atât de multe cazuri de contaminare”, a conchis acesta.

Potrivit ultimului raport, 14.412 persoane au fost testate pozitiv pentru coronavirus în Franța, unde sunt acum în total 527.446 de cazuri. Pe 24 septembrie, serviciul de Sănătate Publică din Franţa a raportat 16.096 de cazuri noi, o cifră fără precedent de la începutul epidemiei.

424
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, Franța
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Ce exportă Rusia în Franța în fiecare an pentru un total de 15-17 miliarde? - Exclusiv
Reeditarea finalei CM: Probleme pentru Franța în meciul cu Croația
Peste 8.500 de noi cazuri de Covid-19 au fost identificate în Franța în 24 de ore
Încă o dispută între Franța și SUA: Washingtonul nu vrea taxarea multinaționalelor
Coronavirus în Franța: iarăși peste 10 mii de cazuri în 24 h
Record în Franța: peste 13.000 de cazuri noi de Covid-19
COVID în Franța: Zonele de alertă delimitate pe o nouă HARTĂ

Загрузка...