Молдова впервые проведет клинические исследования лекарств от COVID-19

UK: Centre de îngrijire primeau instrucţiuni „neetice” privind pacienţii cu Covid - studiu

169
(reînnoit 16:51 23.08.2020)
Personalul din centre de îngrijire din Marea Britanie a fost supus unei „presiuni constante” din partea NHS pentru a primi pacienți cu coronavirus sau netestaţi, în timp ce asistentele erau instruite să nu îi resusciteze, dezvăluie un studiu.

BUCUREŞTI, 23 aug – Sputnik. Într-un studiu ale cărui dezvăluiri au fost publicate pentru prima dată de The Independent, Queen’s Nursing Institute (QNI) a anchetat asistente și manageri de la 163 de centre de îngrijire din Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

Personalul de la 70 de centre de îngrijire, reprezentând 43% dintre cei chestionați, a declarat că, în martie și aprilie, au primit pacienți externaţi din spitale care nu fuseseră testaţi pentru Covid-19, atunci când se înregistra un vârf al infectărilor. O cincime dintre centrele de îngrijire au spus că au primit pacienți care erau testaţi pozitiv, potrivit studiului, citat de RT

Studiul dezvăluie că, în unele cazuri, pacienţi grav bolnavi erau transferaţi de la spitale în centrele de îngrijire, chiar dacă aceste centre au avertizat că nu pot să aibă grijă de ei din cauza stării lor grave. O asistentă a spus că exista o „presiune constantă pentru a primi persoane pozitive, cu Covid”. O alta a declarat că „secţia de cazuri grave ne-a presat să primim [pacienţi] netestaţi”.

„Cele două săptămâni de decese zilnice în timpul unei explozii de cazuri au fost probabil cele mai grele săptămâni din cariera mea de 35 de ani de asistent medical”, a declarat aceasta.

De asemenea, personalul a dezvăluit că spitalele i-au instruit să schimbe statutul tuturor rezidenților în cel al unor pacienţi care nu trebuiau resuscitaţi. O asistentă a spus că astfel de instrucţiuni se aplicau „automat” tuturor pacienților cu Covid-19 suspectați sau confirmați. Unele dintre asistentele intervievate au spus că au refuzat să se conformeze instrucţiunilor și au criticat instrucțiunile primite ca fiind „neetice”.

În același timp, centrelor de îngrijire li s-a spus că spitalele aplică o politică „fără admitere” în timpul creşterii maxime a numărului de cazuri.

Crystal Oldman, directorul executiv al QNI, a declarat că rezultatele alarmante ale studiului sunt „reprezentative” pentru modul în care guvernul și NHS s-au raportat la sistemul centrelor de îngrijire.

„Am fost cu adevărat surprinși. Acestea sunt servicii de sănătate universale. Această situaţie este opusul ideii că exista o centură de protecție în jurul centrelor de îngrijire, despre care se vorbea la acea vreme”, a declarat Oldman.

Între 2 martie și 12 iunie, aproape 19.400 de persoane din căminele de îngrijire au murit din cauza Covid-19 în Anglia și Țara Galilor, potrivit celor mai recente date guvernamentale. Datele sumbre vin alături de rapoartele de atunci potrivit cărora personalul din aceste centre făceau eforturi să obțină echipamente vitale de protecție, precum măștile și mănușile.

Numărul mare al deceselor din sectorul îngrijirii a stârnit critici constante la adresa guvernului, liderul Partidului Laburist, Keir Starmer, descriind drept „o ruşine naţională” eșecul protejării centrelor de îngrijire.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

169
Tagurile:
COVID-19, Pacienți, UK
Tematic
Românii din Marea Britanie: unde au loc cele mai multe infectări cu coronavirus în UK
Românii în UK: „Eat out to Help out” - 50% reducere la restaurant, tot ce trebuie să ştiţi
UK - 14 zile de izolare pentru cei care revin din alte 6 țări, amenzi pentru lipsa măștii
Angela Merkel

Merkel despre Crăciun: COVID - 19 se răspândește mai repede

1331
Cancelarul Germaniei Angela Merkel a declarat că infecțiile cu Covid - 19 se răspândesc mai repede decât la începutul anului

BRUXELLES, 24 oct - Sputnik. Angela Merkel a arătat astăzi în cadrul declarațiilor sale prin care se adresează națiunii că țara are încă de trecut prin cele mai dificile luni de acum înainte, de vreme ce coronavirusul se răspândește mai repede decât în primăvară, arată Sputnik News

”Suntem într-o fază foarte serioasă a pandemiei de COVID. Numărul cazurilor este într-o spirală ascendentă, zi după zi. Pandemia se răspândește din nou rapid, chiar mai repede decât la început, acum mai bine de șase luni”, a spus Merkel.

Ea a adăugat că pentru Germania ”vara relativ relaxată s-a terminat” și că depinde de acțiunile cetățenilor felul în care își vor petrece iarna și vor sărbători Crăciunul.

Merkel a făcut apel către germani să se abțină de la călătorii, de la întâlniri și activități pe afară.

”Vă rog, nu călătoriți decât dacă este absolut esențial. Vă rog, nu sărbătoriți decât dacă este absolut esențial. Vă rog, stați acasă, în localitatea dumneavoastră, oriunde este posibil”, a spus cancelarul.

Astăzi, în Germania au fost confirmate 14714 cazuri de COVID 19 pentru ultimele 24 de ore, ceea ce înseamnă cea mai mare creștere zilnică de la izbucnirea pandemiei. Potrivit OMS, Germania a raportat 403.291 de cazuri de COVID 19 per total, cu 9.954 de decese.

1331
Tagurile:
COVID-19, Angela Merkel, Germania, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev

ONU la 75 de ani: Medvedev - probleme vechi, provocări noi și soluții globale

127
(reînnoit 14:51 24.10.2020)
În data de 24 octombrie este sărbătorită în mod tradițional Ziua Națiunilor Unite. În acest an, ONU marchează 75 de ani de la fondare. Cu acest prilej, Russia Today publică un material al vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

CHIȘINĂU, 24 oct – Sputnik. Sputnik Moldova reproduce câteva teze din materialul al lui Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, publicat de RT la cea de-a 75-a aniversare a Națiunilor Unite.

„În pofida tuturor problemelor și crizelor cu care s-au confruntat în acești ani ONU și statele membre ale acestei organizații, este dificil să se nege faptul că, în mare parte, datorită mecanismelor internaționale juridice și politice prevăzute în statutul organizației, a fost posibil să nu alunecăm în abisul celui de-al treilea război mondial, să se rezolve multe probleme sensibile ale ordinii de după război pe planetă. Cu toate acestea, din păcate, nu am învățat întotdeauna lecțiile potrivite din problemele pe care ni le-au adus secolele XX și XXI", afirmă vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

„Contăm pe faptul că în Consiliul de Securitate al ONU ca avea loc summit-ul în forma deplin al celor „cinci state nucleare”, propus de Rusia, pentru a se discuta cele mai acute probleme ale omenirii”, a afirmat Medevedev.

„Este necesar nu doar să se asigure reducerea armelor existente, ci să se minimizeze riscurile apariției unor noi amenințări. În acest sens, Rusia a anunțat un moratoriu asupra amplasării de noi sisteme de rachete în Europa și în alte regiuni. Așteptăm cu nerăbdare pașii reciproci ai partenerilor noștri occidentali”, a afirmat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

„Din păcate, în ciuda eforturilor continue de menținere a păcii, continuăm să asistăm la acțiuni agresive unilaterale, la încercări grosolane de a se amesteca în treburile interne ale statelor suverane, întreprinse, în special, de Statele Unite și aliații lor care fac parte din blocul NATO”, a mai spus Dmitri Medevedev.

„Asigurarea securității în spațiul informațional global este de o importanță fundamentală. Arhitectura securității cibernetice internaționale nu numai că ar trebui să facă față provocărilor moderne, ci să ia în considerare și perspectivele progresului tehnologic”, a afirmat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

„Epidemia COVID-19 a arătat clar că libertățile politice nu pot salva vieți de la sine. Acest lucru necesită un sistem eficient și accesibil de îngrijire medicală și protecție socială, programe la nivel național pentru a asigura siguranța sanitară, coordonarea maximă a eforturilor la toate nivelurile autorității publice" mai afirmat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în materialul dedicat aniversării a 75-a de la fondarea Organizației Națiunilor Unite.

Materialul semnat de Dmitri Medevedev poate fi citit integral și în original pe site-ul Russia Today.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

127

Загрузка...
Pelerinaj organizat in conditii de pandemie la racla Sf Dumitru, in Bucuresti, duminica, 25 octombrie 2020

Cum se desfășoară Sărbătoarea Sfântului Dimitrie în Capitală

0
Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștiului, se desfășoară de astăzi până marți, în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus

 

BUCUREȘTI, 25 oct - Sputnik. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor este organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor cu respectarea riguroasă a normelor igienico-sanitare specifice stării de alertă, iar la eveniment vor putea participa doar credincioşii bucureşteni.

Potrivit portalului de știri Basilica, sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase în procesiune azi dimineață și au fost așezate spre închinare credincioșilor în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale.

Procesiunea a fost condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Alături de moaștele Ocrotitorului Bucureștilor, pelerinii pot aduce cinstire și moaștelor Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie, mai informează portalul de știri, care precizează că raclele sunt acoperite cu un geam transparent și dezinfectate de voluntari după fiecare închinător.

Moaștele vor rămâne în baldachinul de pe Colina Bucuriei spre închinare, cu respectarea normelor sanitare, până la sfârşitul zilei de marţi, 27 octombrie, se arată și într-un comunicat al Patriarhiei Române care prezintă și programul Sărbătorii.

Astfel, astăzi, între orele 9,00 -12,30, este oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Apoi, mâine, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9,30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

În ultima zi, marţi, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu cei trei episcopi vicari din Bucureşti, câţiva preoţi şi diaconi.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de 27 octombrie, după închinarea ultimului credincios, mai arată comunicatul Patriarhiei.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanţarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada amintită la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Potrivit Patriarhiei, credincioşii din municipiul Bucureşti care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaşte o vor putea face în următoarele condiţii:

- accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aştepta una în spatele celeilalte, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;

- pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei distanţe;

- pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea normelor igienico-sanitare;

- se va crea un flux unic de circulaţie a credincioşilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 Iunie;

- voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi credincioşilor materiale de dezinfectare şi igienă.

Potrivit Patriarhiei Române, au fost luate și măsuri speciale pentru a respecta normele sanitare:

- renunţarea la procesiunea "Calea Sfinţilor" la care participau foarte mulţi preoţi şi credincioşi mireni;

- reducerea numărului de clerici slujitori şi cântăreţi bisericeşti la toate slujbele sărbătorii;

- reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaşte spre închinare la doar trei zile (25-27 octombrie);

- protejarea raclelor cu moaştele sfinţilor cu un material care va permite o permanentă igienizare.

De asemenea, mai arată Patriarhia Română, pentru a răspunde dorinţei credincioşilor din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a fi părtaşi la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea şi Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală.

0

Загрузка...