Ambuteiaj

Calvar pentru pasagerii români: coloană de 12 km la intrarea în Grecia

165
(reînnoit 17:21 04.07.2020)
Ministerul Afacerilor Externe a comunicat astăzi că la punctul de frontieră Kulata dintre Bulgaria şi Grecia, coloana de maşini are 12 km, timpul de aşteptare fiind de 6 ore, o situație pe care turiștii români o deplâng încă de ieri

BUCUREȘTI, 4 iul - Sputnik, Marius Holdean. MAE spune că a cerut autorităţilor elene măsuri pentru fluidizarea traficului şi clarificarea situaţiei punctului de frontieră Makaza după ce la punctul de frontieră Kulata dintre Bulgaria şi Grecia coloana de maşini a ajuns la 12 km, iar șoferii, dintre care mulți români plecați în turism, trebuie să aștepte 6 ore ca să treacă vama.

”Ministerul Afacerilor Externe a reluat în regim de urgenţă demersurile pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât şi pe lângă Ambasada Greciei la Bucureşti, solicitând autorităţilor elene atât identificarea în cel mai scurt timp a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului şi a echipamentelor de testare, cât şi clarificarea în cel mai scurt timp a statutului punctului de frontieră Makaza”, se arată în comunicatul transmis astăzi de MAE.

Comunicatul mai informează că, la fel ca și în zilele precedente, reprezentanţii Ambasadei României la Sofia, precum şi ai oficiului consular de la Salonic sunt prezenţi în punctul de frontieră pentru a se asigura că cetăţenii români primesc asistenţă consulară, dacă este cazul.

Aglomeraţia din punctul de frontieră este generată de faptul că autorităţile elene testează toţi cetăţenii statelor non-UE, dar și faptului că Grecia a închis multe dintre punctele terestre de trecere a frontierei.

 Ca urmare a demersurilor efectuate de partea română, autorităţile elene au reluat procedura stabilită anterior de separare a fluxului de acces pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE, se mai arată în comunicat.

Potrivit datelor oficiale comunicate de autorităţile locale ieşirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră - Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu menţiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz.

 Pentru a evita timpi suplimentari de aşteptare la frontieră, Ministerul Afacerilor Externe arată că este important ca cetăţenii români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 48 de ore anterior deplasării şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.

165
Tematic
Turcia acuză UE și Grecia de încălcarea drepturilor refugiaților
Românii stau la o coadă de câțiva km la singura vamă terestră din Grecia
Atenționare gravă: Grecia mai păstrează un singur punct terestru de trecere al frontierei
Tătaru, vești rele pentru românii care se întorc din Grecia și Bulgaria
Kamala Harris

Cine este Kamala Harris, noua STEA de la Washington, speranța în bătălia cu Trump

104
Per total, o personalitate excepțională și complexă, puternică, net superioară lui Joe Biden – deci, probabil, un politician de maxim viitor al SUA și, implicit, al lumii

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Știrea zilei de ieri în politica internațională a fost decizia candidatului democrat la președinția SUA, controversatul Joe Biden, de a candida în tandem (președinte – vicepreședinte) - cu senatoarea Kamala Harris.

”Am ales-o pe Kamala Harris colegă în scrutinul prezidenţial, am decis că este cea mai bună persoană care mă poate ajuta să lupt cu Donald Trump şi Mike Pence şi să conduc această naţiune începând din ianuarie 2021”, a declarat Joe Biden.

Dar cine este Kamala Harris, cea de care se leagă speranțele controversatului fost vicepreședinte al lui Barack Obama?

Este o femeie de culoare dar cu origini nu africane, ci asiatice, părinții fiind imigranți din Jamaica și India. Provine dintr-o familie de oameni de știință - tatăl, Donald, jamaican, a predat economia la celebra Universitate Stanford, iar mama ei, Shyamala, fiica unui diplomat indian, a fost un cercetător în domeniul cancerului. Are o sora ei mai mică, Maya, avocat.

Părinții ei au divorțat când avea doar 7 ani, a locuit o perioadă în Canada, la Quebec, alături de mama și sora sa. Interesant este că, deși creștină (baptistă), Kamala a fost crescută de mama sa în spiritul tradițiilor și spiritualității hinduse.

Kamala a studiat științele politice și economia (B.A., 1986) la Universitatea Howard, obținând apoi o diplomă de drept (1989) de la Colegiul Hastings.

A lucrat ca procuror general adjunct (1990-1989) în Oakland, câștigând o reputație de duritate, în timp ce a urmărit cazuri de violență crimă organizată, trafic de droguri și abuz sexual.

În 2010 a fost aleasă procuror general al statului California, devenind astfel prima femeie și prima ”afro-americană” care a deținut postul.

”După ce a preluat funcția în anul următor, ea a demonstrat independența politică, respingând, de exemplu, presiunile din partea administrației președinției Barack Obama – care îi cerea să soluționeze un proces la nivel național împotriva creditorilor ipotecari pentru practici neloiale”, scrie Encyclopaedia Britannica

De asemenea, s-a remarcat prin refuzul ei de a susține o propunere care interzicea căsătoria între persoane de același sex în stat – fapt care a contribuit la o renunțarea la această interdicție. Deci, este și o militantă „progresistă”.

Cartea lui Kamalei Harris, ”Smart on Crime”, publicată în 2009, este considerată un model de abordare a problemei recidivei criminale.

A intrat în senat odată cu alegerile din 2016, iar după preluarea funcției, în ianuarie 2017, Harris a lucrat în ​​cadrul Comisiei pentru Informații, cât și în Comitetul Judiciar.

S-a remarcat prin stilul ei dur, de procuror, de a interoga martorii în timpul audierilor, fapt care i-a atras critici din partea senatorilor republicani.

În iunie 2017, ea a atras atenția în special prin întrebările adresate procurorului general al SUA, Jeff Sessions, cu privire la presupusa ingerințe ruse în alegerile prezidențiale din 2016 – și mai ales pentru că i-a cerut să demisioneze.

În 2019 a anunțat că va candida pentru nominalizarea la președinție din partea democraților, fiind văzută ca unul dintre principalii candidați. Cu toate acestea, până în septembrie 2019, campania ei a avut probleme serioase, iar în decembrie a renunțat la cursă.

Față de Joe Biden, Kamala Harris a avut multe critici în scrutinul intern, din partid, dar a devenit o susţinătoare puternică a acestuia ulterior. S-a remarcat din nou în timpul manifestațiilor cauzate de moartea lui George Floyd.

Pe numele complet Kamala Devi Harris, este născută pe 20 octombrie 1964, este de religie baptistă, este căsătorită cu Doug – și are 2 copii vitregi, Ella și Cole.

Per total, o personalitate complexă, puternică, net superioară lui Joe Biden – deci, probabil, un politician de maxim viitor al SUA și, implicit, al lumii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
SUA, Donald Trump, Kamala Harris

Загрузка...
Primul vaccin anti-Coronavirus

Vaccinul anti-Covid, ”Sputnik V”, anunțat de Putin: Rusia - comenzi uriașe, din 20 de țări

422
1 miliard de doze din primul vaccin anti Covid-19 din lume au fost comandate – Rusia lucrează, și la un program de ajutor umanitar pentru țările în curs de dezvoltare, care nu își pot permite să producă sau să cumpere

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Rusia primește comenzi din partea a 20 de țări pentru 1 miliard de doze din primul vaccin Covid-19 din lume, anunță Russia Today

Este vorba de state din America Latină, Orientul Mijlociu și Asia, care au solicitat deja doze de vaccin împotriva coronavirusului, vaccin care a fost anunțat și confirmat ieri de președintele rus Vladimir Putin.

La o conferință dedicată anunțării înregistrării vaccinului, directorul general al Fondului rus de investiții directe (RDIF) a explicat că a primit deja comenzi pentru un miliard de doze.

”Împreună cu partenerii noștri străini, suntem gata să producem peste 500 de milioane de doze de vaccin pe an”, a explicat Kirill Dmitriev. ”Tot ceea ce este produs în Rusia va fi utilizat pe piața internă, iar dozele destinate utilizării în alte țări vor fi produse în străinătate”.

Potrivit lui Kirill Dmitriev, RDIF lucrează, de asemenea, la un program de ajutor umanitar pentru țările în curs de dezvoltare, cu scopul de a pune la dispoziție vaccinul Covid-19 în state care nu își pot permite să-și producă sau să cumpere.

Explicând că vaccinarea este o problemă acută în țările cele mai sărace din lume, Dmitriev a declarat că fondul consideră că „oamenii din întreaga lume ar trebui să aibă acces egal la un vaccin, indiferent de situația lor financiară” – o poziție pe care și OMS încearcă să o impună pe plan mondial, în ciuda intereselor marilor companii mondial farmaceutice.

Reamintim că președintele rus Vladimir Putin a anunțat ieri că Rusia a înregistrat primul vaccin Covid-19 din lume. Numit „Sputnik V”, vaccinul urmează să intre în producția în masă în curând și va fi disponibil publicului larg din ianuarie 2021. În ciuda faptului că este înregistrat, vaccinul va trece în continuare prin mai multe studii clinice în Rusia și Orientul Mijlociu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

422
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, vaccin

Загрузка...
Mircea Badea

Mircea Badea, mesaj dur pentru USR și Băsescu: ”Lozincile voastre inepte și mincinoase!”

0
Băsescu, cel care azi li se pare tinerilor USR că umblă beat pe la televiziuni, a creat lumea din care USR se inspiră cu toate lozincile lor de azi

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Cunoscutul realizator TV a avut o reacție dură după ce membri ai tineretului USR l-au luat la mișto pe Traian Băsescu, care părea a fi apărut beat la o emisiune.

Mircea Badea le-a atras atenția că degeaba râd ei de Băsescu – pentru că, de fapt, este cel care le-a creat „panteonul”, în frunte cu ”zeița” Kovesi.

”Poate pentru că sunt de la tineret și mai sunt și de la USR, nu au aflat exact cine este Traian Băsescu”, explică ironic Mircea Badea. ”Dragi, vorba vine dragi, membri de la organizația de tineret de la USR, Traian Băsescu este tăticul profesional al ăleia pe care o divinizați voi și anume Laura Codruța Kovesi”.

Cine este Kovesi? ”Este aia de credeți voi că s-a luptat cu corupții, cu penalii, toate lozinciile voastre inepte și mincinoase…”, le transmite teleastul. 

Altfel spus, el, Băsescu, care azi li se pare tinerilor USR că umblă beat pe la televiziuni, a creat lumea din care USR se inspiră cu toate lozincile lor de azi.

”Asta trebuie să știți: că ăsta de care faceți voi mișto și întrebați câte degete vede, a făcut-o pe Kovesi... Kovesi. El a inventat-o pe Kovesi. El a promovat-o. El a susținut-o”, scrie Mircea Badea, subliniind ironic – ”Poate vine ca o dezvăluire pentru organizația de tineret USR”.

Pe de altă parte, Mircea Badea aduce aminte de situația când Băsescu și Kovesi erau la putere: ”Pe vremea cu Kovesi întreba cineva câte degete vede?”.

”Nu prea îl întreba nimeni nimic pe Băsescu”, a răspuns Mircea Badea, subliniind conclusiv – ”Da, e tăticul celei pe care o divinizați voi”.
USR Tineret
USR Tineret

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Băsescu, USR, Mircea Badea

Загрузка...