Дональд Трамп

Mutare istorică Trump anunță o retragere masivă a trupelor din Germania ”delincventă”

786
Este o mutare istorică – și ea certifică un fapt: relațiile între SUA și țările puternice din UE intră într-o altă etapă

BUCUREȘTI, 1 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Pentagonul a anunţat că preşedintele Donald Trump a aprobat planul de retragere a 9.500 de militari americani din 34.500 staționați care staţionează în Germania, transmite Russia Today

Planul privind relocarea și repatrierea unei părți a acestui contingent va fi prezentat în următoarele săptămâni Congresului şi apoi, spre consultare, aliaţilor NATO.

”Secretarul Apărării și cel al Statului Major reunit l-au informat ieri pe președinte cu privire la planurile de relocare a 9.500 de soldați din Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, menționând că propunerea a fost deja aprobată.

Ministrul apărării Mark Esper şi şeful statului major al armatei americane, generalul Mark Milley, "au prezentat luni acest plan de redesfăşurare a 9.500 de soldaţi din Germania", se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman.

Planul de a reduce prezența militară a SUA în Germania a fost făcut public de Trump la începutul acestei luni, dar președintele nu a dezvăluit calendarul retragerii și nu a fost clar imediat unde vor fi relocați aceștia.

Trump a declarat că retragerea este un răspuns la reducerea pragului de 2% din PIB în cheltuielile pentru apărare a statelor NATO, care a fost convenită sub administrația Obama. Până în prezent doar opt țări (printre care și România) au îndeplinit ținta propusă.

Președintele american și-a îndreptat furia către Germania, numind-o „delincventă” în privința plăților sale către NATO, argumentând că Berlinul datorează „miliarde” alianței militare.

Criticii lui Trump s-au folosit de această retragere pentru a-l acuza de înțelegere cu Rusia. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Pentagonului nu a menționat unde vor fi „redistribuite trupele”, Hoffman spunând doar că planul „va spori, de asemenea, descurajarea Rusiei, va consolida NATO și va asigura liniștile aliaților”.

Cea mai probabilă destinație este Polonia, care și-a exprimat deja interesul în găzduirea trupelor americane, consideră analiștii. Reamintim că, în timpul unei vizite recente la Washington, președintele polonez, Andrzej Duda, a declarat că Varșovia a cerut SUA să nu diminueze trupele din Europa – ci să le mute în Polonia pentru a preveni „agresiunea rusă”.

Trump a fost de acord că Polonia „va fi unul” din locurile din Europa unde vor fi relocate trupele americane, dar a anunțat că unele ”vor veni acasă”.

De precizat că, în Congres există o opoziție mare față de acest plan de retragere, nu doar din partea democraților, ci și din propriul partid al lui Trump.

Astfel, un grup bipartit de parlamentari condus de senatorul Mitt Romney (Republican de Utah) a pregătit un amendament care, dacă trece, ar verifica fondurile alocate pentru relocarea trupelor până când secretarul Apărării demonstrează  Congresului că extragerea nu ar dăuna NATO, operațiunilor militare americane sau personalului.

Purtătorul de cuvânt Jonathan Hoffman a precizat spus că Pentagonul va ”informa cu privire la acest plan comisiile de Apărare ale Congresului în săptămânile următoare”, înainte de a-l trimite aliaților NATO.

Așa cum precizam, este o mutare istorică – și ea certifică un fapt: relațiile între SUA și țările puternice din UE intră într-o altă etapă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

786
Tagurile:
Germania, Donald Trump
Batalion NATO în Polonia

SUA anunță extinderea contingentului militar în Polonia

14
(reînnoit 18:51 03.08.2020)
Statele Unite au decis să-și sporească prezența militară în Polonia cu un contingent de o mie de militari.

BUCUREȘTI, 3 aug – Sputnik. SUA și Polonia au încheiat negocierile, în urma cărora s-a decis expedierea în această țară a o mie de militari americani, a declarat ministrul Apărării, Mark Esper.

SUA și Polonia și-au încheiat negocierile pentru extinderea acordului de cooperare în domeniul Apărării (EDCA)… Înțelegerea va presupune extinderea prezenței militare permanente cu o mie de militari, se spune în declarația lui Esper.

În prezent, în Polonia, în baza rotației, se află 4,5 mii de militari americani, a amintit el.

De asemenea, acordul va permite “consolidarea descurajării Rusiei și va consolida NATO”, se mai menționează în declarația lui Esper.

Comentând această informație, la solicitarea RIA Novosti, vicepreședintele comisiei Dumei de Stat pentru Apărare, Iurie Șvîtkin, a declarat că sporirea numărului militarilor SUA în Polonia urmărește un scop politic.

“O mie de persoane reprezintă aproximativ un regiment. Totodată, desigur, acest lucru nu are nicio pondere, însă un număr mai mare de militari NATO în Europa înseamnă mai puțină securitate în Europa. Probabil, acest lucru se face mai mult din motive politice, pentru a oferi o susținere politică Poloniei, pentru a-i face să simtă o grijă din partea fratelui mai mare SUA”, a spus Șvîtkin.

“Acest lucru ne determină să ne asigurăm într-o proporție mai mare securitatea. Statele din Occident ne forțează să ne consolidăm potențialul în această direcție… Desigur, Rusia are suficiente resurse, însă noi acționăm în oglindă la acele provocări, pe care ni le creează Occidentul”, a subliniat parlamentarul rus.

De asemenea, el a menționat că autoritățile din Polonia, precum și cele din alte statele europene, nu se gândesc la perspectivele și viitorul contingentului militar.

“Suprasaturarea cu trupe și zângănitul din arme nu va duce la nimic bun”, a precizat el.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

14
Tagurile:
SUA, Polonia
Tematic
Deputați polonezi cer declararea ambasadorului SUA „persona non grata”
Compromis al liderilor UE, Ungaria și Polonia ar fi obținut ceea ce doreau
ONU îndeamnă Polonia să asigure refugiaților dreptul de azil pe teritoriul țării
Polonia anunță retragerea din Convenția de la Istanbul
Polonia și Ucraina s-au unit împotriva ”Nord Stream-2”

Загрузка...

Flăcări până în cer: imagini incredibile ale incendiilor din California

22
(reînnoit 18:50 03.08.2020)
  • Incendiile masive în California
  • Incendiile masive în California
  • Un avion în timpul operațiunii de stingere a incendiului forestier din California
  • Un automobil cuprins de flăcări
  • O femeie salvează caprele în timpul incendiului forestier din California
  • Pompierii privesc flăcările care au cuprins pădurile din California
  • Un coiot fuge de flăcările incendiului forestier din California
  • Incendii forestiere din California
  • Incendii forestiere din California
  • O femeie privește spre incendiul forestier din California
  • Incendiul forestier din California
  • Incendiul forestier din California
Peste opt mii de persoane au fost evacuate în statul California din cauza unor incendii forestiere masive.

California a treia zi la rând este afectată de incendii forestiere masive. Din zonă au fost evacuați peste opt mii de localnici.

Incendiu a cuprins o suprafață împădurită de peste cinci hectare. În operațiunea de lichidare a focului sunt implicați 375 de salvatori, elicoptere și buldozere.

Stingerea incendiului este îngreunată de un vânt puternic și caniculă: ziua temperaturile se ridică până la 41 de grade.

Potrivit autorităților statului, centrele create pentru adăpostirea persoanelor evacuate respectă toate normele epidemiologice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

22
  • Incendiile masive în California
    © AFP 2020 / Josh Edelson

    Incendiile masive în California

  • Incendiile masive în California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Incendiile masive în California

  • Un avion în timpul operațiunii de stingere a incendiului forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Un avion în timpul operațiunii de stingere a incendiului forestier din California

  • Un automobil cuprins de flăcări
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Un automobil cuprins de flăcări

  • O femeie salvează caprele în timpul incendiului forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    O femeie salvează caprele în timpul incendiului forestier din California

  • Pompierii privesc flăcările care au cuprins pădurile din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Pompierii privesc flăcările care au cuprins pădurile din California

  • Un coiot fuge de flăcările incendiului forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Un coiot fuge de flăcările incendiului forestier din California

  • Incendii forestiere din California
    © AFP 2020 / David McNew/Getty Images

    Incendii forestiere din California

  • Incendii forestiere din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Incendii forestiere din California

  • O femeie privește spre incendiul forestier din California
    © AP Photo / Christian Monterrosa

    O femeie privește spre incendiul forestier din California

  • Incendiul forestier din California
    © AP Photo / Ringo H.W. Chiu

    Incendiul forestier din California

  • Incendiul forestier din California
    © AFP 2020 / David McNew/Getty Images

    Incendiul forestier din California

Tagurile:
Incendiu, California, SUA
Tematic
Galerie foto: Incendiu pe nava americană de asalt USS Bonhomme Richard
Incendiu uriaș lângă București – coloană de fum vizibilă de la 5 kilometri! ISU, alertă!
Anchetă penală în cazul incendiului catedralei din Nantes – indicii de ”mână criminală”
Franța: Incendiu la Catedrala din Nantes, intervenția pompierilor în curs - video

Загрузка...