Vladimir Putin și Angela Merkel

Putin și Merkel au discutat despre Siria, Libia, Ucraina și COVID-19

312
(reînnoit 20:02 09.06.2020)
Vladimir Putin și Angela Merkel au discutat astăzi despre situația din Siria, Libia, Ucraina și despre măsurile de combatere a pandemiei coronavirusului.

BUCUREȘTI, 9 iun – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat o discuție telefonică cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel despre cele mai actuale probleme de pe agenda internațională. Cei doi lideri au vizat în discuție situația din Siria, Libia, Ucraina și combaterea pandemiei COVID-19.

Conversația a avut loc la inițiativa părții germane.

La capitolul Siriei, cei doi oficiali au abordat aspectele cheie ale situației din Siria, inclusiv asigurarea necesităților umanitare ale populației, anunță Kremlinul.

“Au fost examinate toate aspectele cheie ale situației din Siria, inclusiv cele legate de asigurarea necesităților umanitare ale populației republicii”, menționează serviciul de presă al administrației prezidențiale ruse.

Totodată, liderii celor două state și-au exprimat îngrijorarea cu privire la intensificarea acțiunilor militare în Libia.

“Vladimir Putin și Angela Merkel și-au exprimat îngrijorarea cu privire la escaladarea acțiunilor militare în Libia. S-a pus accentul pe faptul că nu există nicio alternativă la încetarea focului și lansarea negocierilor între ambele tabere sub egida ONU”, se menționează în comunicat.

La capitolul Ucrainei, ambele părți și-au exprimat îngrijorarea în privința lipsei oricărui progres în realizarea înțelegerilor încheiate la negocierile de la Minsk.

“Președintele Rusiei a subliniat din nou despre necesitatea stabilirii unui dialog direct a Kievului cu Donețk și Lugansk, îndreptat, inclusiv, spre coordonarea pașilor pentru realizarea complexului de măsuri, convenite la Minsk”, informează Kremlinul.

Se menționează că părțile vor continua schimbul de opinii despre situația existentă în contextual reglementării conflictului intern din Ucraina.

“A fost exprimată îngrijorarea cu privire la lipsa oricărui progres în realizarea înțelegerilor de la Minsk din 2015, precum și a deciziilor “formatului normand” la summitul de la Paris din 2019. A fost menționată importanța activizării procesului de negocieri în grupul de contact și formatul normand”, mai adaugă administrația prezidențială.

De asemenea, Putin și Merkel au discutat despre problemele actuale legate de combaterea pandemiei COVID-19.

“Au fost abordate problemele actuale legate de pandemia coronavirusului. A fost confirmată disponibilitatea de a continua cooperarea strânsă la nivelul ministerelor Sănătății și altor structure de profil”, menționează Kremlinul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

312
Tagurile:
Germania, Rusia, Angela Merkel, Vladimir Putin
Tematic
Erdogan a confirmat organizarea întrevederii cu Putin, Merkel și Macron
Putin și Merkel au discutat despre coordonarea luptei împotriva COVID-19
Putin și Merkel au discutat despre tensiunile din Idlib
Putin a purtat o discuție telefonică cu Merkel

Declarație comună a președinților Putin și Biden după summitul de la Geneva

3
(reînnoit 06:33 17.06.2021)
Liderii celor două țări au anunțat în cadrul unei declarații comune lansarea unui dialog complex privind stabilitatea strategică.

CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. Vladimir Putin și Joe Biden au emis o declarație comună în urma discuțiilor de la Geneva. Ea este consacrată problemelor de stabilitate strategică, comunică RIA Novosti.

„Rusia și Statele Unite au demonstrat că, chiar și în perioade de tensiune, sunt capabili să facă progrese în realizarea obiectivelor comune pentru a asigura previzibilitatea în sfera strategică, pentru a reduce riscurile conflictelor armate și amenințarea unui război nuclear”, este menționat în document.
Drept exemplu al unei astfel de abordări este adusă extinderea recentă a Tratatului START III.

„Astăzi ne reafirmăm aderarea la principiul conform căruia nu pot exista câștigători într-un război nuclear și acesta nu trebuie declanșat niciodată”, se arată în declarația comună.

Liderii celor două țări au anunțat lansarea unui dialog complex privind stabilitatea strategică, care ar trebui să pună bazele viitorului control al înarmărilor.

3
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin

Загрузка...

Biden, făcut praf de americani după întâlnirea cu Putin: SUA e în criză prezidențială

97
(reînnoit 06:34 17.06.2021)
Gafele și slăbiciunea lui Biden remarcate de presa americană la întâlnirea cu Putin sunt coroborate inevitabil cu lipsa de realism și concretețe a temelor abordate în turneul european.

BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik. O primă impresie după întâlnirea de la Geneva este că președintele Joe Biden a fost făcut praf de presa americană. Elegant ca de obicei, Vladimir Putin a avut gentilețea de a nu profita de gafele partenerului de dialog, ci l-a caracterizat ca un ”om politic cu mare experiență”.

”Dacă mă întrebați ce fel de partener este președintele Biden, aș spune că este un om echilibrat și profesionist și este clar că are o mare experiență”, a consemnat corespondenta CNN la Casa Albă, Kaitlan Collins din declarația lui Putin. ”Mi se pare că am vorbit în aceeași limbă”, a mai spus Putin, numind discuțiile „pragmatice”.

​În general, chiar dacă a comentat intrigată anumite declarații a președintelui rus, presa americană a reflectat o imagine pozitivă a lui Vladimir Putin – atitudine, prezență, prestație și mai ales perfecta pregătire și stăpânire a poziției susținute în cadrul dialogului.

Nu l-a fel l-a văzut presa americană pe președintele Biden, căruia i-a scos în evidență gafele -  în frunte cu confundarea lui Putin cu… Trump! -  dar mai ales dependența de consilieri.

„Ceea ce nu l-am văzut făcând este să răspundă la astfel de întrebări fără ca asistenții săi să țipe la el să se oprească”, a comentat  Jeff Zeleny, corespondent CNN.

Corespondența lui Zeleny a fost reprodusă de jurnalista de investigații Sorina Matei, care caracterizează sec comentariul presei americane: ”Dezastrul Biden la CNN”.

 

Vizibil obosit de turneul european și marcat probabil de întâlnirea cu Putin, Joe Biden a avut o ieșire nervoasă față de corespondenta CNN, Kaitlan Collins. Jurnalista dorise precizări cu privire la declarația lui Biden că ”are încredere” după întâlnirea cu Putin.  

”Unde naiba m-ai auzit spunând că am încredere?!”, a repezit-o el pe corespondenta CNN.  

Înainte de a urca în Air Force One, Biden și-a cerut scuze de la Kaitlan Collins că i-a vorbit nepoliticos.

”Îi datorez scuzelor - nu ar fi trebuit să fac pe deșteptul cu ultimul răspuns pe care l-am dat ”, a spus el, referindu-se la „ unde naiba ”, m-ai auzit spunând că am încredere?”, a consemnat Jeff Zeleny (CNN).

În același timp, ziariștii de la New York Post îl critică pe Biden că a avut o ”fițuică” pe care o ținea ascunsă în palmă la întâlnirea cu Putin. Publicația oferă și fotografii care demonstrează afirmația.

”Biden pare să aibă un ”fițuică pentru a trișa” la întâlnirea la nivel înalt cu Putin”, titrează NY Post, comentând  ”Biden părea să-i ascundă notițele lui Putin, în timp ce se așezau pe laturile opuse ale unei măsuțe în interiorul istoriei Villa la Grange din Geneva”.

Publicația notează că în timp ce jurnaliștii înregistrau scena, Biden ”s-a uitat la fițuică înainte de a o băga într-un buzunar interior al hainei sale”.

Ziariștii americani consemnează și declarațiile uneori incoerente ale lui Biden, inclusiv incidentul în care președintele SUA ”a dat din cap (aprobator) după ce un reporter a întrebat dacă are încredere în Putin”.

”Directorul de comunicare de la Casa Albă, Kate Bedingfield, a scris repede pe Twitter, spunând că președintele „nu răspunde în mod clar la nicio întrebare, ci dă din cap în semn de recunoaștere presei în general”, comentează New York Post

Jurnaliștii americani au remarcat și nesiguranță față de ziariști, la conferința de presă,  dar și ajutorul de care are acesta nevoie din partea consilierilor pentru a face față ziariștilor.

În concluzie, presa din SUA a observat dificultățile evidente cu care se confruntă Joe Biden pentru a-și îndeplini îndatoririle prezidențiale. Sigur, unii ar putea încerca eschive - că sunt doar chestiuni de formă, slăbiciuni datorate oboselii dar… la un asemenea nivel ele sunt judecate cu totul altfel decât în cazul unor oameni politici obișnuiți.

De aceea, gafele și slăbiciunea lui Biden consemnate de presa americană sunt coroborate inevitabil cu lipsa de realism și concretețe a temelor abordate în turneul european.

Scriam ieri că turneul european al lui Biden – prima ieșire extra-americană a președintelui SUA – a fost un dezastru. Ei bine, după imaginea slabă lăsată de Biden la întâlnirea cu Vladimir Putin, se poate ajunge la o singură concluzie:  așa zisa ”cea mai mare democrație din lume” se află într-o evidentă criză prezidențială.

Un președinte slăbit de ani și varii probleme, cu o agendă fără legătură cu problemele grave și reale ale omenirii (și ale propriei țări!) – ei bine, aceste NU este un președinte real. Ci numai formal.

Mai concret spus, America NU are acum președinte. Ceea ce este o criză – și chiar una periculoasă, de care pot profita grupurile de interese din SUA, făcând ceea ce am văzut în perioada Obama: haos, destabilizare mondială, pe toate planurile.

Aceasta mi se pare cea mai importantă concluzie (după turneul european al lui Joe Biden și întâlnirea la vârf Rusia – SUA) din 2021.

Joe Biden
© Screenshot / nypost.com
Joe Biden
97
Tagurile:
Joe Biden

Загрузка...