Joe Biden oferă dovada uciderea lui George Floyd e folosită politic! Legătura cu Soros

1051
(reînnoit 09:12 09.06.2020)
Familia lui George și manifestanții sunt supărați pe republicanul Trump, dar iată, plâng pe umărul democratului Biden – reprezentantul partidului primarului… șef al polițistului ucigaș!

BUCUREȘTI, 9 iun, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum s-a anunțat chiar de către președintele Trump, în manifestațiile din SUA și din întreaga lume dedicate, chipurile, luptei contra discriminărilor și a violenței poliției, s-au implicat organizații ”progresiste”.

Una dintre ele, ANTIFA, a fost denunțată de Donald Trump ca fiind ”teroristă”. Această organizație a fost prezentă și la micul ”protest” de la București. 

Pe de altă parte, atât ANTIFA cât și alte organizații așa zis ”progresiste” sunt susținute de miliardarul George Soros, un mare adversar al lui Donald Trump. Și, în același timp, unul dintre principalii susținători ai democraților!

Ori, acum a apărut o probă clară că manifestațiile din SUA sunt folosite politic: Joe Biden, potențialul candidat democrat s-a întâlnit ieri ”în privat” cu familia lui George Floyd. Dar atât de privat, încât presa a fost anunțată și a transmis știrea cu câteva zile înainte.

Ieri, Biden s-a întâlnit cu unchiul lui Floyd, Roger Floyd, cu avocatul familiei, Benjamin Crump și alți apropiați ai (familiei) celui de la uciderea căruia s-au dezlănțuit toate manifestațiile din SUA.

Potrivit USA Today, Biden a petrecut mai mult de o oră cu familia lui Floyd, ascultându-le îngrijorările.

”Ascultându-ne unul pe celălalt - este ceea ce va începe să vindece America”, a spus avocatul Crump într-un tweet. ”Biden a ascultat, le-a auzit durerea și a împărtășit-o. Acea compasiune a însemnat mult (cât întreaga lume) pentru această familie îndurerată”.

Un alt avocat, Chris Stewart, a postat pe Instagram informația că Biden s-a întâlnit cu fiica lui Floyd, Gianna față de care… a exprimat condolențe și a promis că va impune schimbări în poliție.  a spus Stewart. „Lumea urmărește și vrem acțiuni la toate promisiunile, nimic mai puțin”, a spus Biden.

Deci, sună strident electoral… sau nu? Reamintim că primarul din Minneapolis, orașul în care a fost ucis Floyd este democrat – iar polițistul ucigaș și colegii acestuia sunt în subordinea primarului. Cu toate astea, familia lui George și manifestanții sunt supărați pe… republicanul Trump, dar iată, plâng pe umărul democratului Biden – reprezentantul partidui al primarului… șef al polițistului ucigaș! Ciudat… sau ce?!

Să mai precizăm că anunțul privind vizita lui Biden și a soției sale, Jill, la familia Floyd a fost anunțată chiar de… echipa de campanie a lui Biden! Și, încă un detaliu: Biden nu va participa azi la serviciul funerar privat și la înmormântarea din suburbia Houston din Pearland, dar… va trimite un mesaj video pentru înmormântare!

Ne întrebăm în calitate… de ce? De șef al șefului polițistului care l-a ucis pe George Floyd?

Concluzia devine clară - toate se leagă de campania din SUA. Așa cum am mai precizat, PIB-ul SUA este de circa 20 trilioane de dolari. Și multe altele.

Citiți în articolul alăturat o demonstrație, în exclusivitate, a legăturii între Soros, Biden, campania din SUA…  și exacerbarea panicii pandemiei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1051
Tagurile:
Geroge Soros, Joe Biden
Tematic
Biden a câștigat alegerile primare în Alaska
Trump știe cu cine se va bate: Joe Biden a câștigat nominalizarea Partidului Democrat
Joe Biden folosește pandemia COVID în bătălia electorală
Încă un scandal în SUA: lui Joe Biden i se cere să nu mai candideze la președinția țării
Joe Biden, contracandidatul lui Trump, acuzat de agresiune sexuală
Aleksandr Lukașenko

Lukașenko a reacționat la îndemnul lui Macron de a pleca din funcție

105
Liderul belarus Aleksandr Lukașenko a reacționat la îndemnul lui Emmanuel Macron de a pleca din funcție.

BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik. Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, consideră că Emmanuel Macron este un politician necopt, a declarat purtătorul lui de cuvânt, Natalia Eismont.

În acest fel liderul belarus a reacționat la declarația lui Macron, în care șeful statului francez îndeamnă liderul belarus să se retragă din funcție.

„În calitatea mea de președinte al țării, reieșind din principiile enunțate de domnul Macron, vreau să spun că inclusiv președintele Franței, urmând logica lui, ar trebui să demisioneze acum doi ani, când pe străzile Parisului au ieșit Vestele Galbene”, a declarat șeful statului, citat de Belta.

De asemenea, el a adus aminte și de acțiunile mișcării Black Lives Matter și protestele musulmanilor în Marsilia și Lyon și a subliniat că Minskul este dispus să-și ofere terenul pentru negocieri între Macron și reprezentanții acestor grupuri asupra unui transfer pașnic al puterii în Franța.

Lukașenko a adăugat că omologul său francez își distrage prea mult atenția la alegerile din Belarus.

“Luând în considerație că acest fost candidat este o doamnă, liderul francez riscă să obțină, pe lângă probleme în propria țară, și niște probleme personale, la el acasă”, a menționat președintele Belarusului.
105
Tagurile:
Franța, Emmanuel Macron, Belarus, Aleksandr Lukașenko
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Bombardierele rusești au zburat de-a lungul frontiere vestice a Belarusului
UE și SUA: Polonia să se descurce singură cu Belarusul
Proteste în Belarus: au fost reținuți zeci de demonstranți

Загрузка...
Coronavirus în Franța: Ambulanță

Franţa, anunţ: zonele cu cele mai mari focare de Covid-19

775
Dintre toate comunitățile din afara azilelor pentru bătrâni, școlile și universitățile reprezintă 32% din numărul focarelor active de coronavirus, situându-se înaintea companiilor, anunţă serviciul de Sănătate Publică din Franţa.

BUCUREŞTI, 27 sept – Sputnik. Aproape o treime din numărul total al focarele de infectare investigate la nivel național, în afara caselor de îngrijire medicală, au fost detectate în școli și universități în perioada mai-septembrie, informează serviciul de Sănătate Publică din Franţa.

Deocamdată, aceasta este comunitatea unde este cel mai mare număr de focare care nu au fost încă verificate sau controlate, mai exact, 285 din 899 (32%), potrivit ultimului buletin epidemiologic emis de agenția națională de sănătate publică din Franţa, relatează Sputnik France.

Sectorul întreprinderilor private și publice ocupă locul al doilea, cu 195 de focare înregistrate între 9 mai și 21 septembrie, verificarea lor fiind încă în curs (26%). După acestea urmează unitățile de îngrijire medicală, cu 97 de centre, şi evenimentele publice sau private (77).

Totuşi, clasificarea tuturor focarelor identificate, inclusiv a celor controlate, arată rezultate complet diferite. Companiile se situează pe primul loc, 26% din cele 2.444 de focare, comparativ cu 16% în școli și facultăți.

Numărul de cazuri de transmitere în școli a crescut în ultimele săptămâni. După ce au fost observate 26 de focare de transmitere în a doua săptămână a lunii septembrie, 160 de focare au fost înregistrate pe 17 septembrie.

Perspectiva guvernului

Totuşi, ministrul francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, transmite „semnalul că se respectă regulile sanitare”. Potrivit acestuia, 1.152 clase și 18 școli au fost închise pe 25 septembrie, faţă de aproximativ 2.000 de clase și 90 de unități câte au fost închise cu o săptămână înainte. „Nu există atât de multe cazuri de contaminare”, a conchis acesta.

Potrivit ultimului raport, 14.412 persoane au fost testate pozitiv pentru coronavirus în Franța, unde sunt acum în total 527.446 de cazuri. Pe 24 septembrie, serviciul de Sănătate Publică din Franţa a raportat 16.096 de cazuri noi, o cifră fără precedent de la începutul epidemiei.

775
Tagurile:
COVID-19, coronavirus, Franța
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Ce exportă Rusia în Franța în fiecare an pentru un total de 15-17 miliarde? - Exclusiv
Reeditarea finalei CM: Probleme pentru Franța în meciul cu Croația
Peste 8.500 de noi cazuri de Covid-19 au fost identificate în Franța în 24 de ore
Încă o dispută între Franța și SUA: Washingtonul nu vrea taxarea multinaționalelor
Coronavirus în Franța: iarăși peste 10 mii de cazuri în 24 h
Record în Franța: peste 13.000 de cazuri noi de Covid-19
COVID în Franța: Zonele de alertă delimitate pe o nouă HARTĂ

Загрузка...
Alegeri locale în România 2020

Ultima oră: Rezultate Exit-Poll FINAL pe București

0
Datele Exit-Poll final, după încheierea votului, la ora 21.00 – urmează rezultatele oficiale parțiale anunțate de BEC

BUCUREȘTI, 27 sept – Sputnik. La ora 23.00, CURS-Avangarde a oferit datele Exit-poll final, adică datele de la ora 21.00, la închiderea urnelor.

Primar General:

Nicuşor Dan - 47,8%

Gabriela Firea - 38,2%

Traian Băsescu - 9,4%

Primăria Sectorului 1:

Clotilde Armand (USR) - 48%

Dan Tudorache (PSD) - 36,5%

Ioana Constantin (PMP) - 7,5%

Primăria Sectorului 2:

Radu Mihaiu (USR) - 42,5%

Dan Cristian Popescu (PSD) - 30,4%

Neculai Onţanu (ADER-PPUSL) -  12,7%

Marian Cătălin Militaru (PMP) - 6,2%

Primăria Sectorului 3:

Robert Negoiţă (Pro Bucureşti 2020) - 41,5%

Adrian Moraru (PNL) - 32,6%

Aurelian Bădulescu (PSD) - 12,3%

Mihail Neamţu (PMP) - 7,7%

Primăria Sectorului 4:

Daniel Băluţă (PSD) - 56%

Simona Spătaru (USR) -35,2%

Primăria Sectorului 5:

Cristian Băcanu (PNL) - 27,9%

Cristian Popescu Piedone (PPUSL) - 27,9%

Daniel Florea (PSD) - 23,1%

Marian Vanghelie - 13,9%

Primăria Sectorului 6:

Ciprian Ciucu (PNL) - 47,8%

Gabriel Mutu (PSD) - 34,5%

Ştefan Florescu (PMP) - 7,7%

0
Tagurile:
București, exit poll, Rezultate, 2020, alegeri locale
Тема:
Alegeri locale în România 2020
Tematic
VIDEO: Declarațiile Gabrielei Firea după încheierea alegerilor locale
Mesajul lui Nicușor Dan după anunțarea rezultatelor alegerilor locale 2020 în București
Ponta dă NUCLEARA: ”Firea a pierdut din cauza cuiva din PSD”

Загрузка...