Protestele se înmulțesc în SUA: șapte persoane împuşcate în timpul revoltei din Louisville

357
Şapte persoane au fost împuşcate la Louisville în timpul unor proteste contra uciderii unei femei afro-americane. În Minnesota situația este incendiară, revoltele de protest ca reacție la uciderea unui negru neînarmat de către poliție devenind o preocupare națională

BRUXELLES, 29 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Şapte persoane au fost împuşcate în timpul unor proteste la Louisville (statul Kentucky) organizate după uciderea unei femei afro-americane, Breonna Taylor. Aceasta a fost împuşcată mortal în apartamentul său în luna martie.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei metropolitane din Louisville, Lamont Washington, a precizat într-o declarație difuzată pe email că situaţia ''rămâne volatilă şi continuă să evolueze'' în centrul oraşului.

Poliţia a afirmat că nu a deschis focul în timpul incidentelor, dar că a operat mai multe arestări, însă deja există șapte persoane împușcate, dintre care una în stare critică.

Joi seara, primarul oraşului Louisville, Greg Fischer, a distribuit pe contul său de Twitter un mesaj al mamei Breonnei Taylor în care li se cere protestatarilor să fie paşnici.

În paralel, în oraşul american Minneapolis au izbucnit în ultimele zile proteste violente în urma morţii lui George Floyd, un afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât, în pofida apelurilor lui Floyd că nu putea să respire. Protestele violente din Minneapolis au atras și intervenția președintelui Donald Trump care a avertizat că Armata va interveni dacă autoritățile locale nu iau situația sub control.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

357
Tagurile:
SUA, Proteste
Préparation pour une cérémonie militaire ce 14 juillet 2020 sur la Place de la Concorde

Ziua Națională a Franței, pentru prima oară fără defilarea de pe Champs-Elysées după 1945

60
Franţa sărbătoreşte astăzi Ziua Naţională, pentru prima dată după 1945, fără celebra paradă militară de pe Champs-Elysées, din cauza epidemiei COVID-19

BRUXELLES, 14 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Franța a anulat tradiţionala defilare militară de pe Bulevardul Champs-Elysées, celebrarea Zilei Naționale având loc printr-un ceremonial restrând desfășurat în La Place de la Concorde.

Tot astăzi, cu ocazia Zilei Naționale, preşedintele Emmanuel Macron îşi va expune, într-un interviu televizat, noile orientări destinate să ajute Franţa să iasă din criza provocată de noul coronavirus, la scurt timp după ce a avut loc schimbarea premierului și a Guvernului de la Paris.

În prezența preşedintelui Macron, circa 2.000 de militari au defilat în cerc, cu jumătate mai puţini decât în mod obişnuit la astfel de festivităţi, fiiind folosit un spațiu precis delimitat, spre deosebire de parada tradițională care avea loc cu public pe tot bulevardul Champs-Elysées.

În tribune se vor afla 2.500 de invitaţi, dintre care 1.400 îi vor reprezenta pe francezii aflaţi în prima linie a luptei cu epidemia: personal medical, cadre didactice, casieri, poliţişti, jandarmi, pompieri, lucrători în fabrici care produc măşti sau teste.

Au fost invitaţi, de asemenea, reprezentanţi ai Germaniei, Elveţiei, Austriei şi Luxemburgului, în semn de mulţumire pentru faptul că aceste ţări au primit 161 de pacienţi francezi aflaţi în situaţie critică.

Puţin mai târziu, în formatul tradiţional al unui interviu în direct de la Palatul Elysée, şeful statului francez îşi va prezenta programul pentru viitor, la câteva zile după ce a schimbat premierul şi o parte a guvernului.

Acest discurs va da startul ultimelor 600 de zile ale mandatului de 5 ani al preşedintelui, în perspectiva scrutinului din 2022.

Pe lângă planul de apărare în cazul unei reluări a epidemiei, Macron ar urma să detalieze măsurile de relansare economică şi de susţinere a locurilor de muncă începând din toamnă, inclusiv anunţuri sectoriale, mergând de la ajutoare pentru angajarea tinerilor până la măsuri anunţate în faţa Convenţiei cetăţeneşti pentru climă.

În cursul serii, un foc de artificii va fi lansat de la Turnul Eiffel, înconjurat de măsuri de securitate pentru evitarea adunărilor.

În întreaga ţară au fost anulate numeroase focuri de artificii şi spectacole pirotehnice pentru a se limita aglomerările.

Balurile populare şi concertele de cartier prilejuite de Ziua Naţională au fost şi ele anulate în cea mai mare parte, în vreme ce experţii trag un semnal de alarmă în legătură cu un al doilea val al epidemiei care a costat deja în Franţa peste 30.000 de vieţi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tagurile:
Emmanuel Macron, Paradă militară, Franța

Загрузка...
Francouzský prezident Emmanuel Macron

Îngrijorat de Turcia, Macron un mesaj radical, dar uită recunoască vina Franței!

116
Președintele francez, Emmanuel Macron, pare extrem de îngrijorat de situația din Mediterana, după ultimele acțiuni ale Turciei.

BUCUREȘTI, 14 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Macron consideră că zona Mediteranei va fi ”provocarea anilor următori” și este crucial ca Europa ”să îşi asume dosarele geopolitice” din regiune, pentru ca aceasta să rămână sub controlul său, nu sub a ”altor puteri”

Agențiile internaționale comentează că Macron s-ar referi la Turcia şi la Rusia, deși nu le-a nominalizat.

”Zona Mediteranei va fi provocarea anilor următori, pentru că factorii de criză care se combină acolo sunt numeroşi: contestarea zonelor maritime, confruntările între ţările riverane, destabilizarea Libiei, migraţia, traficul, accesul la resurse”, a declarat Emmanuel Macron într-un discurs adresat armatei în ajunul Zilei Naţionale a Franței, 14 Iulie.

Macron consideră că ”Europa trebuie să-şi redefinească rolul şi locul său acolo, fără naivitate şi fără complezenţă” iar ”Mediterana nu poate construi o pace durabilă fără noi, nu putem accepta ca viitorul nostru să fie construit de alte puteri”.

Președintele francez a definit ”o adevărată politică europeană pentru Mediterana” ca fiind ”o necesitate şi o urgenţă”.

Macron  a subliniat că, în privința Libiei, ”stabilizarea sa este fundamentală pentru securitatea Europei şi a zonei Sahel”.

”Este motivul pentru care lansez un apel la reluarea imediată a negocierilor şi dialogului politic, în vederea unui acord de încetare a focului - trebuie să punem capăt intrărilor masive de arme şi de mercenari în această ţară”, a spus Macron, transmite Agerpres

Ei bine, ceea ce omite să recunoască Macron este că tocmai Franței i se datorează criza din Libia și destabilizarea marelui producător de petrol din nordul Africii. Ingerința franceză a dus la un conflict care, alături de ce americană din Egipt, a dat foc coastei africane a Mediteranei.

Să reamintim că Franța a deschis un front și în Mali – transformând statul african extrem de bogat în resurse într-o adevărată tragedie umanitară. Și România a treimi acolo trupe.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

116
Tagurile:
Franța, Turcia, Emmanuel Macron

Загрузка...
Сотрудник лаборатории ФБУЗ 'Центр гигиены и эпидемиологии в Санкт-Петербурге во время тестирования проб на коронавирус

Coronavirus in România, 14 iulie: 33.585 (+637) persoane infectate, 1.931 (+30) decese

0
Autoritățile vin cu vești rele pentru cetățeni referitoare la ultimul bilanț al îmbolnăvirilor și deceselor cauzate de infecția cu noul coronavirus. Care sunt datele.

Știre în curs de actualizare

0
Tagurile:
Decese, România

Загрузка...