Евро

Banca Centrală Europeană avertizează: cresc temerile privind ruperea zonei euro

206
Impactul pandemiei de Covid-19 asupra economiei din zona euro este semnificativ, potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), ceea ce accentuează vulnerabilitățile financiare din zona euro.

BUCUREŞTI, 27mai – Sputnik, Doina Crainic. Revista Financial Stability Review a BCE, din mai 2020, sugerează că răspunsul fiscal al guvernelor din euro la pandemie ar putea ridica semne de întrebare cu privire la capacitatea lor de a rambursa datoriile și ar putea exista pericolul ca ţările să renunţe la moneda unică.

„În cazul în care măsurile luate la nivel național sau european sunt considerate insuficiente pentru a menține sustenabilitatea datoriei, evaluarea de piață privind riscul redenominalizării ar putea crește în continuare”, a arătat BCE.

Acest lucru se referă la pericolul ca anumite țări să renunțe la moneda euro sau ca moneda unică să se prăbușească, potrivit RT

Conform estimărilor BCE, datoria publică din zona euro ca pondere a producției va crește cu șapte până la 22 de puncte procentuale în 2020, având în vedere că guvernele împrumută sute de miliarde de euro pentru a-și susține economiile. Acest lucru a împins raportul total al datoriei la PIB din regiune de la 86% la aproape 103%.

De obicei, țările din zona euro plasează datoria publică sub 60 la sută, dar această limită a fost suspendată în timpul crizei create de coronavirus.

„Pandemia a provocat una dintre cele mai puternice contracții economice din istoria recentă, dar măsurile extinse au condus la evitarea unei prăbuşiri financiare”, a declarat vicepreședintele BCE, Luis de Guindos.

„Cu toate acestea, repercusiunile pandemiei asupra perspectivelor de rentabilitate ale băncilor și asupra finanțelor publice pe termen mediu vor trebui atenuate pentru ca sistemul nostru financiar să poată susține în continuare redresarea economică”, a adăugat acesta.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

206
Tagurile:
Banca Europeană de Investiții, Euro
Tematic
Zona din România unde hectarul costă 60.000 de euro. O spune Daea
O nouă criză în Zona Euro este inevitabilă - Comisia Europeană
Italia propune o nouă monedă în zona euro. Reacția Bruxelles-ului
Полиция Лондона

Crimă la Londra în plină zi: bărbat înjunghiat mortal într-o loc aglomerat - VIDEO

76
(reînnoit 19:39 10.08.2020)
Un bărbat a fost înjunghiat mortal pe o stradă aglomerată din Londra, chiar sub privirile cumpărătorilor îngroziți. Ulterior, strada Oxford s-a umplut de poliţişti. O înregistrare video de la faţă locului a fost distribuită pe reţelele de socializare.

BUCUREȘTI, 10 aug. - Sputnik. În weekend, locuitorii Londrei au fost îngroziţi de o nouă crimă comisă prin înjunghiere. Incidentul a avut loc într-o intersecție aglomerată între Oxford Street și Market Place, sâmbătă, puţin după ora 17:30, informează standard.co.uk

Într-o înregistrare şocantă de la fața locului se pot vedea cumpărători uimiți reacţionând la incidentul sângeros din cartierul City of Westminster din centrul Londrei.

Un martor, Benjamin Teacher, a spus că a văzut un bărbat înarmat cu o machetă urmărind în fugă un alt bărbat.

„Cineva alerga în mijlocul Oxford Street, în plină zi, sâmbătă, cu o machetă, urmărind pe cineva. Iar acum sunt poliţişti peste tot pentru că asta este Londra!”, a spus martorul.

Poliția a ajuns la fața locului și a găsit un bărbat care suferea de răni grave produse prin înjunghiere. Victima a fost dusă de către Serviciul de Ambulanță din Londra la un spital din centrul capitalei, unde a fost declarat decedat la ora 19:33. Trei persoane au fost arestate.

Persoanele care deţin informații sunt rugate să apeleze poliția la 101 citând referința Cad 6404/08Aug.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
Londra, Crimă
Tematic
Crimă şocantă la Londra: adolescent înjunghiat mortal în plină zi
Analist de top: ”Ăsta nu e reprezentant SUA, ci membrul unui grup de crimă organizată”
Crimă şocantă în Spania: tânără româncă, ucisă cu sânge rece de iubitul ei
Sinucidere sau crimă? Tânăr, găsit mort într-un hotel de lux din Capitală
Ponta, incendiar: ”Alegerile sunt o crimă, sunt disperați să nu-și deschidă românii ochii”

Загрузка...
Explozie

O explozie, în Baltimore, SUA, a distrus mai multe locuințe și a făcut cel puțin o victimă

112
(reînnoit 19:21 10.08.2020)
O explozie puternică a avut loc astăzi în Baltimore, SUA, provocând distrugerea mai multor case și cel puțin un deces.

BRUXELLES, 10 aug - Sputnik. În explozia din Baltimore trei persoane au fost rănite grav, iar alte cinci au fost prinse sub dărâmături. Există deja cel puțin un deces provocat de deflagrație, iar fotografiile de la faţa locului care au ajuns în spaţiul public arată distrugerile în urma exploziei şi pe pompierii care caută victime printre moloz.

Echipele de intervenţie continuă să caute oameni, a anunțat departamentul de pompieri din Baltimore pe Twitter, adăugând că trei persoane au fost găsite în stare critică.

"Mai multe case au explodat. Cel puţin 5 persoane blocate, printre care şi copii. O alertă de prăbuşire şi de gradul doi a fost emisă", a afirmat departamentul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

112
Tagurile:
Explozie
Tematic
Explozie masivă în Beirut: clădiri distruse, zeci de oameni răniți - Video
Carnagiu la Teheran - explozie puternică și incendiu! Mulți morți, majoritatea femei
Ce a cauzat cumplita explozie din Beirut – explicație uluitoare!

Загрузка...