Franța: numărul deceselor din cauza coronavirusului, în scădere

91
Autoritățile din Franţa au anunțat una din cele mai scăzute rate de mortalitate de la începutul pandemiei, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate numai 83 de decese legate de COVID-19.

BRUXELLES, 22 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Bilanţul total a ajuns astfel la 28.215 decese înregistrate, conform Ministerului Sănătăţii din Hexagon.

Chiar dacă guvernul a relaxat restricţiile stricte introduse pentru a limita răspândirea bolii, controalele rămân în vigoare pentru că autoritățile se tem de o revenire a numărului de cazuri de infectare.

Francezii nu au voie să călătorească la o distanţă mai mare de 100 de kilometri de locuinţă decât dacă au un motiv personal sau de afaceri întemeiat pentru a li se permite o excepţie.

Autorităţile i-au atenţionat pe francezi să continue să respecte restricţiile, chiar dacă temperaturile sunt în creştere pe măsură ce se apropie vara

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

91
Tagurile:
Franța, COVID-19, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (891)
Dr. Radu Toma

Dr. Radu Toma: ”UE în Est” (IV): Vişegrad Cehia, un exemplu pentru țările UE

3
(reînnoit 11:39 27.05.2020)
”Cehii doresc să vadă realizate două lucruri: o Cehie mai solid integrată cu ceilalţi membri UE din Vest, şi o Uniune Europeană mai cooperantă cu Rusia. 1968 a fost o lovitură serioasă pentru raporturile ceho-ruse, dar nu fatală”

Interviu eveniment cu dr. Radu Toma, expert în politică externă, istoric, jurnalist, scriitor

BUCUREȘTI, 27 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Am ajuns cu interviul într-un punct extrem de important – probabil esențial pentru viitorul Uniunii Europene: țările fost comuniste din Europa de Est, reunite în grupul de la Vișegrad. Adică avele state suficient de dezvoltate și de conștiente de propriile drepturi ca să poate produce o schimbare a Europei. Și chiar asta fac.

În episodul de azi al interviului cu dr. Radu Toma vom vorbi despre Cehia, țara unuia dintre cei mai respectați oameni politici ai lumii, Vaclav Havel.

”La 21 februarie 1990, Vaclav Havel, proaspăt alesul preşedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, a fost primul lider est-european care a vizitat Washingtonul după căderea Zidului Berlinului şi a vorbit în faţa Congresului reunit al Statelor Unite - a fost întrerupt şi ovaţionat îndelung, de 21 de ori, de sala întreagă ridicată în picioare”, amintește Radu Toma.

Dar, în ciuda acestei evoluții excepționale, după o vreme oarecare, într-o scrisoare către un prieten, Noam Chomsky, faimosul filozof, critic politic şi activist social american, a făcut pulbere discursul lui Havel.

”Chomsky l-a acuzat pe preşedintele ceh de ipocrizie şi extremă slugărnicie, în stilul intelectualilor occidentali, faţă de noul stăpân, Statele Unite (vezi scrisoarea în volumul lui Alexander Cockburn, The Golden Age is in Us: Journeys and Encounters 1987-1994, apărut în 1995 la Verso Books, New York şi Londra)”, spune dr. Radu Toma.

Avea oare Noam Chomsky? Nu, Chomsky a greşit, consideră Radu Toma. ”Probabil că Havel, în discursul său, a făcut puţină literatură, ca scriitor; a propus auditoriului un script, decoruri şi scene „vizuale”, ca dramaturg; ca politician a mers pe reţete sigure, în „bârlogul” politicienilor superversaţi”.

”Cu siguranţă, însă, ceea ce nu a sesizat criticul politicii externe şi militarismului imperial american, Chomsky, este faptul că praghezul, est-europeanul Havel, a stabilit acolo o agendă politică şi morală, „foaia de parcurs” a părţii sale de lume, pentru următoarele decenii”.

Radu Toma consideră că esenţială în cuvântarea lui Havel a fost nu curtoazia  - nicidecum slugărnicia, precizează Toma - cu care s-a referit, de câteva ori, la democraţia şi libertatea de exprimare în America, la Declaraţia de Independenţă şi Constituţia SUA, la Jefferson şi Lincoln.

”Esențial a fost vizionarismul, atunci când a spus că, în mod ireversibil, Europa îşi va căuta propria sa identitate; că pluralismul politic şi economia de piaţă trebuie să învingă în Rusia; că o Rusie cooperantă şi paşnică va fi benefică pentru întreaga lume şi, în sfârşit, că milioanele pe care America le va da Estului i „se vor întoarce ca miliarde economisite””.

Astăzi, ceea ce spera cehul Havel, capătă contur

Dragoș Dumitriu: Totuși, după discursul lui Havel din februarie 1990, politicienii americani n-au priceput prea multe din ce a spus Havel, Planul Marshall 2 nu a prins viaţă, politicile est-europene şi răsăritene ale SUA au luat-o în alte direcţii.

Radu Toma: Mai mult, nici Noam Chomsky n-a fost pe fază în ce priveşte evoluţia ulterioară din estul Europei. Dar astăzi, ceea ce spera cehul Havel, capătă contur. La bine şi la greu, Uniunea Europeană ia o identitate proprie tot mai pronunţată, est-europenii comunitari, cei mai mulţi, îşi poartă de grijă singuri şi se descurcă în spaţiul UE, dar şi în vecinătatea Rusiei şi a altor ex-sovietici, iar Moscova este mai previzibilă şi mai cooperantă decât oricând, de la 1990 încoace. Esticii învaţă că mersul Rusiei către capitalism este ireversibil, că nu trebuie să i se dea lecţii despre democraţie, că preocuparea constantă pentru securitatea ei este de cele mai multe ori justificată, iar ruşii pricep tot mai bine că nu trebuie să se inflameze ori de câte ori are loc în Est o aniversare istorică deloc pe placul lor.

Dragoș Dumitriu: Subliniez însă că, în analiza dumneavoastră, acea alocuțiune a lui Havel a avut o influență istorică – și încă are efect!

Radu Toma: „Moştenirea” lui Vaclav Havel de pe Capitol Hill se întâmplă de decenii încoace - de la Tallinn la Sofia, la Praga şi la Moscova, şi în relaţiile ceho-ruse. Se întâmplă, minus speranţa sa, că Statele Unite, după ce au ajutat Vestul în 1947-51, în urma unui război devastator, vor ajuta şi Estul, după 45 de ani de comunism, aproape la fel de distrugători economic, ca şi un mare război. A fost imposibil. Așa cum am mai spus, la vremea prăbuşirii comunismului şi a destrămării URSS, preşedintele George Bush sr. nu a putut oferi asistenţă financiară est-europenilor, vistieria SUA era goală. În 10 ani de după 1980, din prima naţiune creditoare a lumii, SUA deveniseră una debitoare, fostul preşedinte Reagan, cu politici economice defectuoase şi cu cele 25 de „mici şi splendide războaie” ale sale, a îndatorat naţiunea până în gât – 2,6 trilioane dolari – America nu a mai fost capabilă să genereze un nou Plan Marshall.

Dragoș Dumitriu: Așa că, după 1990, cehii şi ceilalţi est-europeni au trebuit să se descurce singuri, pentru că, așa cum remarcați, asistenţa economică şi financiară a Americii a fost ca şi inexistentă.

Radu Toma: Iar în cea mai mare măsură, aproape toţi au revenit la experienţa lor trecută, la cooperarea şi dezvoltarea economică regională.

1968 a fost o lovitură serioasă pentru raporturile ceho-ruse, dar nu fatală

Dragoș Dumitriu: Ați vorbit mult de Rusia – ori aici apare un episod critic în istoria Cehiei, dar și a estului comunist - ”Primăvara de la Praga”.

Radu Toma: Puțină istorie: cehii şi ruşii, slavi şi unii şi alţii, s-au înţeles bine de-a lungul istoriei, au trăit în armonie sute de ani. În secolul 19, al renaşterii naţionale, pretutindeni în Europa, şi al panslavismului în ascensiune, ruşii au fost mereu descrişi ca ultimii apărători ai libertăţii slavilor oprimaţi de germani, austrieci şi turci, iar Rusia a fost socotită de mulţi cehi, care urmăreau autodeterminarea, drept aliatul lor natural, ca o posibilă „salvatoare” de sub Habsburgi. Apoi, anii comunismului au creat legături economice puternice, dar invadarea de către sovietici a Cehoslovaciei în 1968 a pus capăt bunelor relaţii dintre cele două naţiuni partenere, pe zidurile Pragăi soldaţii ruşi cocoţaţi pe tancuri puteau citi cuvintele: „V-am aşteptat şase ani în Al Doilea Război Mondial să veniţi aici şi să ne eliberaţi, ce aţi făcut acum nu vom uita o sută de ani”. 1968 a fost o lovitură serioasă pentru raporturile ceho-ruse, dar nu fatală, iar suta de ani de neiertare, a fost mai scurtă. Mult mai scurtă.

Dragoș Dumitriu: Interesant, pentru că în România auzim altceva…

Radu Toma: De ani buni, vechile stereotipuri antiruse, inclusiv 1968, aproape au dispărut cu totul, noul ceh eurocomunitar are alte abordări şi alte orizonturi. Spuneau în 2010, la Karlovy Vary, unui reporter de la „New York Times” (6 aprilie), doi oameni, un fost dizident ceh din anii comunismului, şi un om de afaceri rus, foarte tânăr, stabilit acolo, primul: „Nu m-am aşteptat ca amintirea lui 1968 să dureze atât de mult. Lumea s-a schimbat de atunci încoace. Noi, cehii, nu mai trebuie să presupunem că, ori de câte ori îşi apără interesele, Rusia este un agresor”. Iar rusul de 21 de ani, venit din Urali: „M-am săturat să fiu acuzat de lucruri care s-au întâmplat înainte să mă fi născut”. Şi adăuga, în acelaşi reportaj excelent al lui „NYT”, un oficial american din echipa preşedintelui Obama la Praga, la semnarea, cu preşedintele rus Medvedev, a acordului SUA-Rusia de reducere a arsenalului nuclear (New Start): „Preşedintele Obama urmăreşte să creeze o nouă atitudine a liderilor regionali, în care mai vechile temeri de ruşi ascunşi sub paturile est-europenilor, rămân doar fantome ale trecutului”.

”După 1990, fosta Uniune Sovietică şi fosta Cehoslovacie au avut idei similare”

Dragoș Dumitriu: Totuși, această revenire la bunele relații nu a fost chiar rapidă…

Radu Toma: Da, surprinzător, normalizarea în relaţiile ceho-ruse nu s-a produs imediat după 1990, a fost mai lentă decât în cazul Poloniei, sau cel al Ungariei. O explicaţie majoră a acestei întârzieri a fost că, în Cehia, comuniştii nu au mai rămas o forţă politică în anii ’90, cum s-a întâmplat în unele ţări vecine, că au revenit în politică pe la 2000 şi că abia atunci au fost capabili să contribuie la ameliorarea relaţiilor cu Moscova. După 1990, fosta Uniune Sovietică şi fosta Cehoslovacie au avut idei similare, cum a fost cea a preşedintelui Havel, de a desfiinţa simultan Pactul de la Varşovia şi NATO, el şi ruşii au crezut la fel, că OSCE ar putea fi cel mai bun garant al securităţii în Europa.

Dragoș Dumitriu: O interesantă poziționare – care va prefigura poziția ”altfel” a Cehiei față de NATO – mai ales față de bazele lor militare – dar și față de UE.

Radu Toma: Ei bine, la acea vreme, înainte chiar de hotărârea de extindere a NATO, Moscova a avertizat că o eventuală menţinere şi „migrare” a organizaţiei nord-atlantice către Est, ar avea repercusiuni serioase asupra Rusiei. Apoi, relaţiile ceho-ruse au intrat în a II-a etapă a evoluţiei lor, din anii 1993-1996, perioadă când Rusia a pus presiuni politice pe Cehia, din pricina cererii Pragăi de a intra în NATO. Etapa a III-a a acestor raporturi, 1997-1999, a adus ameliorarea lor treptată după ce, la 25 mai 1997, la summitul organizaţiei de la Paris, a fost semnat Actul de bază asupra relaţiilor reciproce, cooperării şi securităţii, un set de principii şi norme pentru viitoarea cooperare NATO-Rusia, cei doi semnatari ai lui declarând oficial că nu se consideră adversari şi că se angajează politic să coopereze în vederea instaurării unei „păci durabile” în zona euro-atlantică. Acest document esenţial a uşurat mult lucrurile în relaţiile ceho-ruse, dar tensiunile nu au fost înlăturate complet. Lovită puternic de criza din 1998, Rusia a „îngheţat” pentru o perioadă relaţiile cu Cehia, între părţi s-a instalat o „pace rece”, Praga a început, cumva, să joace vechiul joc al unor cercuri occidentale ostile faţă de Moscova, cum că Rusia ar fi inamicul lumii libere, al democraţiei etc.

Relația Cehia – Rusia în perioada Vladimir Putin

Dragoș Dumitriu: Ajungem la perioada Vladimir Putin – un specialist în spațiul german, implicit în Cehia, posesoarea celei mai importante rețele de Intelligence din centru Europei, la un moment dat.

Radu Toma: Așa este, Cehia și Rusia au intrat în etapa a IV-a a raporturilor bilaterale, de la 2000 încoace, de după plecarea lui Elţîn şi instalarea lui Putin la Kremlin. Pragmatic, noul lider rus a pus accentul asupra unei diplomaţii multidirecţionale, cu relaţii bune cu toate părţile lumii, mai ales când a fost vorba de relaţiile economice. Introducerea vizei de călătorie în Cehia pentru ruşi, în mai 2000, a creat câteva probleme, nu mari. În continuare, partea rusă s-a arătat binevoitoare să discute datoriile către cehi rămase din vremea comunismului, a început un schimb regulat de vizite la nivel înalt (prim-miniştri şi miniştri de Externe), uneori peste capul preşedintelui Havel, care nu a văzut cu ochi buni o apropiere Rusia-NATO. Apoi, în 2003, preşedintele ales al Cehiei, Vaclav Klaus, a făcut o vizită oficială la Moscova, vizita a fost un succes enorm, fiind considerată pasul final pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări. De atunci, la Moscova se spune că cehii au devenit modelul de parteneri pentru ruşi din Europa de Est. În egală măsură, din anii 2000-2003 încoace, Rusia nu a mai fost percepută, de cei mai mulţi dintre cehi, ca cel mai mare pericol pentru ei, iar majoritatea elitei politice priveşte către Moscova cu amicalitate şi pragmatism.

Dragoș Dumitriu: Bun, dar în ce stadiu a găsit președintele Putin relații economice, investiționale și de colaborare ruso-cehe?

Radu Toma: Cehia capitalistă a avut o poveste specială, pe care o voi expune pe scurt - de la 17 noiembrie, la 29 decembrie 1989, Revoluţia de catifea de la Praga a schimbat aproape totul: statul partidului unic a dispărut, Cortina de Fier de la frontierele cu Germania Occidentală şi Austria a fost demolată, Husak, detestat, a plecat în dizgraţie, Dubcek, prăfuit, s-a întors în triumf, o republică parlamentară a început să funcţioneze, un fost dizident, Vaclav Havel, a devenit la 29 decembrie preşedintele ţării libere.

Dragoș Dumitriu: Deci s-a schimbat aproape totul…

Radu Toma: Da, dar, în timp ce un regim politic a fost înlocuit cu un altul, legăturile economice puternice ale Cehoslovaciei cu partenerii din fosta lume comunistă s-au păstrat. După 1990, ţara a rămas „capul de pod” al industriei metalurgice ruseşti către vestul Europei şi UE (Celiabinsk Pipe şi UGMK, din Urali), încă din perioada CAER-ului companii ruseşti au deţinut, şi au continuat, şi în anii ’90, să deţină părţi importante din oţelăriile cehe şi fabrica de echipamente industriale Skoda. Farmatec Cehia a construit, mai departe, ferme agricole-model, de mare productivitate, în toată Rusia. La fel, ruşii au oferit consultanţă tehnică, echipamente şi întreţinere pentru uzine mai vechi din Cehia şi pentru altele noi, astăzi Camerele de comerţ centrale şi regionale din cele două ţări (170 la număr) schimbă 24/24 ore informaţii pe o reţea proprie. Dincolo de controverse politice, unele mai serioase, din primii ani de după Revoluţia de catifea din 1989, şi până în prezent, raporturile economice ceho-ruse „au duduit cu motoarele încinse, ca pe vremea CAER-ului”, spunea în 2011 ambasadorul Rusiei la Praga.

Dragoș Dumitriu: Chiar un exemplu pentru întregul fost bloc răsăritean!…

Radu Toma: Atenție - în ascensiune constantă în toţi anii ’90, comerţul bilateral a continuat să crească şi după izbucnirea crizei din 2007, la fel investiţiile cehe în Rusia. În 2009-2010, în plină recesiune, în timp ce exporturile cehe în UE au stagnat, cele către Rusia au crescut mult peste nivelul de dinainte de 2008, de asemenea cele ruseşti în Cehia. Produsele oferite de cehi la export: utilaje pentru industriile chimică, constructoare de maşini, metalurgie, de armament şi pentru procesarea alimentelor; noile autoturisme Skoda VW, Peugeot- Citroen, Toyota, Hyundai cehe; apoi software, lemn finisat, cereale, carne, echipamente video/audio Panasonic ”made in the Czech Republic” etc. toate acestea sunt mărfuri desfăcute bine pe piaţa rusească şi în celelalte ţări ex-sovietice.

Dragoș Dumitriu: Pe scurt?...

Radu Toma: Pe scurt, la mijlocul acestui deceniu Rusia era partenerul nr. 5 al Cehiei la importuri şi nr. 7 la exporturi, în 2012 comerţul bilateral ceho-rus a atins 14 miliarde dolari, de aproape 2,5 ori mai mare decât al României cu Rusia, la o populaţie de două ori mai mică. Cehii importă din Rusia 75% din necesarul de gaze naturale, securitatea energetică a devenit o preocupare majoră a conducerii ţării, după intrarea în UE Praga a cerut Bruxellesului să pună la punct o politică energetică unificată şi, în prezent, promovează crearea unei pieţe deschise şi transparente între UE şi Rusia. La rândul ei, Rusia încearcă să ocupe cât mai mult, dacă este posibil tot sectorul energetic ceh. Un consorţiu ceho-rus este participantul la licitaţiile din 2013-2014 pentru construirea a cinci reactoare nucleare în Cehia şi Slovacia, LukOil finanţează tipărirea ultimei cărţi a fostului preşedinte Vaclav Klaus, nimeni nu obiectează la Praga, că ruşii fac acolo trafic de influenţă, pentru contracte grase.

Dragoș Dumitriu: Plus că există și parteneriate în zone mai speciale.

Radu Toma: Da, schimburile comerciale, investiţiile directe şi cooperarea economică deţin „partea leului” la toate întâlnirile ceho-ruse la nivel înalt, preşedinţii, prim-miniştrii, sau miniştrii de Externe, ai industriilor, turismului etc. au devenit adevăraţi „agenţi comerciali” ai celor două părţi, aruncă greutatea lor politică în spatele unor proiecte bilaterale importante. În decembrie 2011, la Praga, preşedinţii Vaclav Klaus şi Medvedev au semnat un protocol pentru formarea unei societăţi mixte ceho-ruse de schimburi de tehnologii nucleare civile, prilej cu care preşedintele rus a declarat deschis presei, că sprijină personal compania rusă Atomstroyexport (în consorţiu cu firma cehă Skoda) la viitoarea licitaţie de 10 miliarde dolari, pentru instalarea reactoarelor 3 şi 4 la centrala nucleară cehă de la Temelin. După un an, în decembrie 2012, Hillary Clinton a făcut un lobby puternic la Praga, pentru ca firma americană Westinghouse să obţină proiectul nuclear menţionat, în concurenţă cu firma rusească Rosatom, favorita licitaţiei, care a promis că va oferi toate lucrările auxiliare de la Temelin unor subcontractori cehi. La vremea respectivă, preşedintele ceh i-a susţinut pe ruşi, la fel Camera mixtă de comerţ ruso-cehă, influentă în cercurile de afaceri din cele două ţări. Foarte puternică, încrezătoare în succesul ei – a construit în 1987 reactoarele 1 şi 2 de la Temelin – Rosatom vrea să câştige încă două licitaţii, în Polonia şi Ungaria, considerând toată Europa de Est ca fiind „teritoriul ei”.

Ce nu a convenit: perspectivele cooperării ceho-ruse au întrecut previziunile

Dragoș Dumitriu: Încep să mă gândesc la ceva… acest avans la relațiilor comerciale și de investiții, aceste parteneriate extrem de profitabile cu zona central europeană, axată pe foste state din CAER, puteau genera o replică de tip Kiev, pentru a duce la o provocare a Rusiei, o implicare a sa într-un conflict puternic manipulat mediatic – și în final la o expulzare (temporară) din Europa. Dar, sigur, e o ipoteză și m-am abătut de la discuția noastră...

Radu Toma: Pot să confirm că la înainte de episodul Kiev perspectivele cooperării economice bilaterale ceho-ruse au întrecut previziunile. La Moscova, în 2013, prim-ministrul Petr Necas şi omologul său rus, Medvedev, au anunţat construirea în cooperare a conductei „Transalpina”, de gaze naturale, din sudul Europei către Cehia; părţile au relevat, de asemenea, dorinţa de extindere a cooperării în industria de armament, iar Medvedev a anunţat că managementul politic rus susţine o politică agresivă de investiţii în Cehia. Apoi, la Soci, la întâlnirea cu Necas, preşedintele Putin şi-a exprimat satisfacţia că schimburile comerciale au trecut în 2012 de 14 miliarde dolari, cu 6% mai mult ca în 2011, şi că au atins nivelul de dinainte de criză; s-a referit şi el la stimularea investiţiilor ruseşti în Cehia. La rândul său, prim-ministrul ceh a exprimat dorinţa de extindere a cooperării în domeniile hidroenergetic şi al construcţiei de maşini şi a declarat, printre altele: „Federaţia Rusă este un partener economic strategic pentru Cehia şi intenţionăm să dezvoltăm pe mai departe relaţiile noastre istorice”.

Dragoș Dumitriu: Iar în aceste condiții la Praga a fost ales un președinte considerat filorus.

Radu Toma: Exact, odată cu instalarea ca preşedinte al Cehiei, la 8 martie 2013, a lui Milos Zeman, social-democrat şi filorus, toţi se aşteaptau la o „explozie” a raporturilor cu vecinul răsăritean. O cooperare economică solidă cu Rusia, se spunea în cercurile politice de la Praga, ”este răspunsul cel mai bun la argumentele celor care vorbesc de pericolul reprezentat de forţa ei militară”. Influenţa economică a acestei superputeri euro-asiatice era vizibilă în viaţa cotidiană a omului obişnuit din Cehia, echipe de hockey – sport naţional – din prima ligă cehă se gândesc să se mute în campionatul de hockey al Rusiei, puternic şi mai bine plătit; atraşi de preţurile rezonabile şi locurile de distracţii deschise toată noaptea, sute de mii de turişti ruşi, germani etc. invadează în fiecare an străzile la Praga, Karlovy Vary, Budejowice, în Boemia, locul celebrei beri cehe Budweiser, şi în alte locuri atractive din Cehia.

Dragoș Dumitriu: Deci Cehia poate fi considerat un susținător al relației UE-Rusia, nu dintr-o poziție de forță, precum Germania, ci una rațională, pragmatică.

Radu Toma: Istoria în acest sens e clară - în octombrie 2009, preşedintele Vaclav Klaus a făcut o vizită la Moscova, pretutindeni a fost primit foarte prietenos. Spunea, în acele zile, Jiri Schneider, expert la Institutul de studii de securitate de la Praga: „Preşedintele Klaus nu este singurul filorus din Cehia şi nici din Europa. Politica lui faţă de Rusia o întâlnim la mulţi europeni, Rusia este mult prea mare şi prea puternică, pentru a fi neglijată”. La cele spuse de expertul ceh, ar mai trebui adăugat că, membră a UE fiind, Cehia practică astăzi o critică „soft” a Rusiei, având grijă să nu aducă prejudicii nici relaţiilor UE-Rusia, şi nici raporturilor ceho-ruse, în primul rând din raţiuni economice. Şi, în al doilea rând, pentru că, eurosceptici, cehii doresc să vadă realizate două lucruri: (1) o Cehie mai solid integrată cu ceilalţi membri UE din Vest, şi (2) o Uniune Europeană mai cooperantă cu Rusia.

Complicata relație cu SUA

Dragoș Dumitriu: Bun, dar relația Praga – Washington?

Radu Toma: Tot pe scurt, la 21 februarie 1989, atunci când a propus Congresului SUA un Plan Marshall 2 pentru Cehoslovacia, Havel a crezut, probabil, că relaţiile cu Statele Unite ar putea fi reluate exact din punctul unde au fost întrerupte în 1948, când Stalin a interzis cehilor să accepte Planul Marshall şi a instaurat la Praga un guvern comunist, iar omul de stat ceh Jan Masaryk a fost asasinat, pentru că îndrăznise să-i spună dictatorului, la Kremlin, că ţara lui vrea să beneficieze de asistenţa americană. Dar, într-o altă Americă decât cea a lui Truman, nici jertfa trecută a lui Masaryk şi nici propunerea modernă a lui Havel nu au găsit audienţă, din raţiunile amintite anterior. În continuare, însă, raporturile Cehiei cu SUA au avut o evoluţie, în general, pozitivă, în funcţie de politicile succesive ale administraţiilor americane, dar şi de poziţia adoptată de Praga oficială şi de opinia publică cehă, faţă de acele politici.

Dragoș Dumitriu: Aceste politici incluzând și extinderea NATO în est.

Radu Toma: În această privință, după despărţirea de Slovacia, de la 1 ianuarie 1993, Cehia a urmat, cuminte, „foaia de parcurs” stabilită de euroatlantici pentru toţi ex-socialiştii din Est, a devenit membră a NATO în 1999 şi a Uniunii Europene la 1 mai 2004. A venit apoi războiul din Irak, în martie 2003, administraţia Bush jr. a obţinut participarea la „coaliţia” invadatorilor a celor nouă est-europeni deveniţi membri ai NATO după 1999, dar un sondaj naţional din martie 2003 a arătat că 83% din cehi s-au opus războiului şi au dezaprobat trimiterea specialiştilor militari în Irak, iar peste un an, la 22 martie 2004, la Praga au avut loc proteste publice contra invaziei şi ocupării acelei ţări. După instalarea sa în martie 2003, preşedintele ceh Vaclav Klaus a avut imediat o atitudine potrivnică faţă de invazia Irakului, reflectată în conflictul său deschis cu ambasadorul american la Praga, Craig Stapleton. După prima lor întâlnire, ambii au admis că au opinii divergente, preşedintele i-a cerut ambasadorului să transmită la Wahington, că Cehia nu sprijină războiul şi că el, personal, nu crede în existenţa armelor de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, ceea ce punea serios la îndoială motivele administraţiei Bush jr. de a porni invazia. Apoi, Cehia a refuzat să trimită forţe de luptă în Irak, limitându-se numai la 110 experţi şi instructori, retraşi toţi în 2007 şi 2008, spre deosebire de România preşedintelui-mercenar Traian Băsescu, aşezată necondiţionat de partea lui Bush jr., cu peste 8.400 de infanterişti, poliţişti militari, genişti şi ofiţeri rotiţi la posturi în Irak din 2003, până la 23 iulie 2009, după ce noul guvern irakian şi americanii au respins oferta făcută de Cotroceni, de a-i ţine pe români acolo până în 2011 (?!)

Dragoș Dumitriu: Deci, o relație complicată cu SUA odată cu perioada invaziilor din Orient…

Radu Toma: Relaţia cehilor cu Bush jr. s-a dovedit neproductivă şi într-altă direcţie. În 2002 administraţia a iniţiat convorbiri exploratorii la Praga şi Varşovia, pentru instalarea unui sistem antirachetă în estul Europei, fără menţionarea agresorului potenţial, dar cehii au renunţat, neliniştiţi de reacţia dură a Moscovei, planul lui Bush a fost amânat pentru câţiva ani. În februarie 2007 administraţia a pornit negocieri oficiale cu Cehia şi Polonia, la data aceea s-a spus că ar fi vorba de protejarea europenilor de rachetele Iranului. Opinia publică din ambele ţări s-a opus, cehii au fost 67% contra bazelor (polonezii 57%), iar împotriva proiectului Bush, la Praga, au avut loc cele mai mari manifestaţii publice de după căderea comunismului, din noiembrie 1989, încoace. După ce în august 2008 a fost semnat un acord cu americanii, urmat de un val de critici şi de respingerea lui în Parlamentul ceh, în martie 2009, telefonul lui Obama dat la Praga în septembrie 2009, şi vestea că a renunţat la proiect, au adus bucurie pentru cehi. La vremea respectivă, media conservatoare anglo-saxonă a încercat să acrediteze ideea că cehii (şi polonezii) ar fi dorit mult să aibă rachetele americane la ei acasă, dar că Obama i-a dezamăgit, anunţând că renunţă la programul respectiv. Este absolut fals. Nici cehii şi nici polonezii nu s-au simţit „trădaţi” ci, din contra, au răsuflat uşuraţi că au scăpat de coşmarul cu rachetele americane, şi de ameninţările cu contraloviturile nucleare ruseşti. Aşa cum au relevat sondajele de opinie publică din cele două ţări, din 2005-2007, deci cu mult timp înainte de anunţul lui Obama, din septembrie 2009, vasta majoritate a cehilor şi polonezilor au fost împotriva staţionării acelor rachete în ţările lor.

Dragoș Dumitriu: Se poate vorbi de sentimente anti-americane la acea dată, în Cehia?

Radu Toma: Nimic adevărat! Despre antiamericanismul stârnit de preşedintele american s-a vorbit prin aceleași surse incorecte – dar, repet iarăşi nimic adevărat. America a rămas în preferinţele cehilor, un sondaj Gallup recent, din 2012, a indicat faptul că 40% dintre cehi sunt de acord cu leadershipul globalist al SUA, faţă de 30% împotrivă şi 30% fără opinie. 40% dintre cehi şi majoritatea celorlalţi est-europeni sunt de acord cu acest leadership american, cu două condiţii: Statele Unite să-şi ţină rachetele acasă şi să nu producă în estul Europei animozităţi cu ruşii, aici să fie linişte, comerţ şi dezvoltare; a doua este că, în ce priveşte Europa de Est, America trebuie să efectueze conversia dificilă, dar nu imposibilă, de la o „lărgire a democraţiei” militarizată, ca sursă de profituri pentru complexul militar-industrial american şi „brokerii” săi politici, la o cooperare reală, politică, economică, comercială etc.

Cehia, o țară UE exemplu – relații bune, profitabile, atât cu Rusia, cât și cu SUA

Dragoș Dumitriu: În concluzie, vorbim de o țară UE exemplu – cu relații bune, profitabile, atât cu Rusia, cât și cu SUA.

Radu Toma: O precizare - a devenit, limpede, de câţiva ani buni, că acea imagine emoţională, bazată pe aşteptări şi speranţe vechi de 45 de ani, o imagine aproape holografică a Americii şi a legăturilor cu ea, a pierdut terenul în Cehia, că idealizarea relaţiei transatlantice de către cehi, elite politce sau oameni de rând, s-a încheiat. Acelaşi lucru se poate spune şi despre baltici, slovaci sau unguri, o epocă a atlanticismului au luat sfârşit şi în ţările lor, sprijinul durabil şi consistent acordat politicii externe americane timp de două decenii după 1989, şi niciodată pus în discuţie, a intrat în eclipsă până şi în Polonia, conectată de SUA prin legături etnice puternice – astăzi 10 milioane de americani sunt de origine poloneză. Într-un cuvânt, a devenit evident că relaţiile viitoare cu Statele Unite, ale celor şapte ţări est-europene menţionate, sunt în curs de reaşezare pe o fundaţie echilibrată, liberă de idealizări şi emoţii, cu opţiuni pragmatice. Despre normalitate, da, odată cu încheierea mandatului Bush Jr. și instalarea la Washington a administraţiei Obama a adus normalizarea în raporturile ceho-americane. America lui Obama, alta decât cea a fostului Bush jr., a arătat două lucruri: (1) continuă angajamentele ei faţă de securitatea Europei, într-o formulă negociată şi acceptată de cei interesaţi direct, UE şi Rusia, şi (2) este hotărâtă să elimine definitiv, din politicile europene, ultimele rămăşiţe ale fostului Război Rece. Și, chiar dacă acum trecem prin momente mai dificile internaționale, să nu uităm că cehilor şi ţării lor le-a revenit şansa de a fi găzduit acel moment astral al istoriei, de la 8 aprilie 2010 - acordul New Start, de reducere a arsenalelor nucleare american şi rusesc. Atunci, Cehia a fost consacrată ca „podul simbolic” între lumea euro-atlantică şi Rusia – precum și a ceea ce se spera că va fi noul discurs al Americii în Europa de Est. Ori, și cu această ocazie Cehia și-a câștigat un rol meritoriu în istorie.

***

Dr. Radu Toma, unul dintre cei mai valoroși și experimentați specialiști în politica externă. Istoric, publicist şi comentator de politică externă, Radu Toma a lucrat înainte de 1990 la TVR, Agerpres, și la prestigioasa publicație de politică externă „Lumea”.

Stabilit în SUA în 1980, a fost lector şi a efectuat programe de cercetare de istorie socială est-europeană la universităţi şi institute din SUA şi Canada. Este membru al Asociaţiei Istoricilor Americani, din Washington, D.C. A publicat mai multe volume de comentarii și eseuri vizând evoluţiilor geo-politice din Europa de Est, spaţiul post-sovietic şi arealul Mării Negre.

***

În episodul următor din interviul în serial cu dr. Radu Toma - ”UE în Est” – vom continua cu cealaltă componentă a vechii Cehoslovacii și a grupului de la Vișegrad – Slovacia: ”O ţară cât Moldova de peste Prut, exact în mijlocul Europei, care după căderea comunismului şi-a făcut toate ”lecţiile pentru acasă” primite din Vest”.

3
Tagurile:
SUA, Rusia, Cehia

Загрузка...
Klaus Iohannis și Viktor Orban

Iohannis, sacrificat pentru restabilirea relațiilor dintre România și Ungaria

145
(reînnoit 11:16 27.05.2020)
Vizita de ieri a ministrului Afacerilor Externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în România, a avut loc într-un context tensionat de acuzațiile președintelui Klaus Iohannis despre ”vânzarea Ardealului”

BUCUREȘTI, 27 mai - Sputnik, Marius Holdean. Întâlnirea de ieri dintre miniștrii de Externe ai Ungariei și României de la București a avut loc în efortul de a detensiona relațiile dintre cele două țări în urma atacurilor lansate de Iohannis la adresa PSD că ar fi plănuit ”vânzarea Ardealului” într-o înțelegere cu Viktor Orban, premierul Ungariei. Până acum, nici o dovadă nu a fost adusă în acest sens, dar Péter Szijjártó  a făcut ieri efortul de a interpreta ieșirile publice ale locatarului de la Cotroceni în cheie politică și electorală.

Drept urmare, mesajul împăciuitor al Ungariei a fost ca politicienii români să nu mai folosească Ungaria în campania electorală internă. Deși o palmă grea pentru președintele României – acesta fiind astfel acuzat, indirect, că a stârnit un conflict cu Ungaria doar din rațiuni politice mărunte – formula adoptată de Ungaria permite liniștirea apelor și reintrarea pe făgașul normalității a relațiilor dintre cele două state. Nici măcar ministrul de externe român, Bogdan Aurescu, nu a putut salva imaginea președintelui și nu i-a putut lua apărarea în conferința de presă comună cu omologul ungar. Fie nu a înțeles capcana oficialului maghiar – sacrificarea lui Iohannis pentru împăcarea cu România – fie nu a a avut pregătirea și capacitatea de a-i da un răspuns lui Szijjártó care să-i salveze fața președintelui.

Prin interpretarea atacurilor nemaivăzute ale lui Iohannis la adresa maghiarilor în cheie electorală internă, Budapesta îi refuză președintelui României calitatea de a reprezenta statul român, declarându-l un simplu politician ieșit la cules de voturi sau la stârnit furia publică împotriva adversarilor politici de la PSD. Numai considerându-l pe Iohannis un cetățean particular ale cărui declarații nu angrenează statul român și în nici un caz nu îl reprezintă a putut Ungaria să refacă relația normală cu România. Dacă Iohannis ar fi fost luat în serios, iar acuzațiilor sale li s-ar fi acordat greutatea statului, devenind poziția oficială a României, atunci acest gen de atac la adresa Budapestei ar fi închis orice posibilitate de comunicare și colaborare între cele două capitale.

Dar soluția adoptată de Ungaria a fost ca declarațiilor cetățeanului Iohannis să nu li se răspundă și să fie declasate ca simple perorații politice ale unei persoane aflate în campanie electorală. În felul acesta, ele au putut fi trecute în plan secund, ca toate nebuniile și promisiunile pe care le spun politicienii în campaniile electorale și le uită a doua zi după alegeri.

Singurul perdant al afacerii rămâne Iohannis, pe care Ungaria a decis astfel public, prin declarație oficială dată la București, să îl coboare de pe tronul de președinte și să îl treacă în categoria politicienilor înfierbântați care zic vrute și nevrute, dar nu trebuie băgați în seamă, iar declarațiile lor rămân fără consecințe reale.

Dacă Budapesta și-a permis să neutralizeze astfel pericolul conflictului cu România, dovedind o diplomație abilă, nu același lucru poate fi făcut de UDMR. Spre deosebire de Péter Szijjártó, care a reprezentat ieri statul ungar și la București, dar și la Cluj, Kelemen Hunor, în conferința comună din capitala Ardealului, a fost mai puțin îngăduitor cu președintele Iohannis și i-a transmis că așteaptă scuze de la acesta. UDMR este implicat în politica internă a României și, de aceea, nu poate avea distanța și înălțimea Budapestei de a nu-l lua în serios pe președintele de la Cotroceni.

Dacă Iohannis este în campanie electorală, la fel este și UDMR care trebuie să își păstreze electoratul aproape, un electorat care nu poate trece la fel de ușor ca Ungaria peste acuzațiile lui Iohannis. Transformați brusc din susținătorii lui Iohannis în ”inamicii” României care complotează cu o putere străină pentru ”vânzarea Ardealului”, maghiarii din România nu vor uita niciodată afrontul adus de Iohannis, iar această temă va fi principalul cal de bătaie al UDMR la următoarele alegeri.

Budapest s-a spălat pe mâini de acuzațiile lui Iohannis: nu bagi în seamă un politician disperat după atenție, chiar dacă transmiți public, cum a făcut-o ieri Péter Szijjártó, de două ori, și la București, și la Cluj, că preferi să nu fii amestecat în ciorba politică internă din România. Iohannis rămâne însă cu o comunitate maghiară supărată care nu îi găsește scuze președintelui și care, după următoarele alegeri, nu va mai dori să sprijine PNL la guvernare, de vreme ce liberalii s-au suit în barca anti-maghiară a locatarului de la Cotroceni.

Culmea este că nu relațiile dintre România și Ungaria vor avea cel mai mult de suferit de pe urma intervenției anti-maghiare a președintelui, acestea fiind pasate abil de diplomatul Péter Szijjártó, ci relațiile interne dintre comunitatea maghiară și tabăra politică a lui Iohannis. Din fericire, așa cum a ținut să arate și Kelemen Hunor, românii nu au mers pe fenta președintelui și nu consideră maghiarii din România ca inamici, după cum a arătat un sondaj de opinie făcut după inflamarea temei de către Iohannis. În schimb, maghiarii din România nu vor mai fi niciodată partenerii echipei lui Iohannis și, deci, nici a PNL-ului care îi duce trena președintelui. Acum, acest lucru pare să nu aibă mare importanță. Dar după alegeri, cu un PNL slăbit care nu va putea face singur majoritatea în Parlament indiferent ce jocuri electorale ar face și cât s-ar juca cu data alegerilor, Iohannis va plăti scump prețul îndepărtării UDMR-ului.

145

Загрузка...