Măști

Bătălia pe măşti: milioane de măşti, oprite în Franța -nu au mai ajuns în Italia și Spania

536
Lipsa măştilor şi a echipamentelor de protecţie e o problemă cu care se confruntă ţările cele mai afectate de epidemia de coronavirus. Patru milioane de măști de protecție pe care compania suedeză Mölnlycke le-a importat din China au fost oprite în Franța.

BUCUREŞTI, 4 apr - Sputnik, Doina Crainic. Un număr de măști, din cele care au fost oprite pe 5 martie, trebuiau să fie transportate în Italia și Spania, unde coronavirusul s-a răspândit pe scară largă. Însă, cu doar câteva zile în urmă, Franța a introdus o regulă potrivit căreia țara are dreptul să confiște între frontierele sale produse care pot fi utilizate în lupta împotriva coronavirusului, potrivit portalului tellerreport.com.

Restricții în mai multe țări

Nu numai în Franța sunt blocate produse, este vorba de un număr de țări, a declarat, pentru canalul SVT News West, Jenny Johansson, reprezentant pentru presă al companiei Mölnlycke. Produsele sunt în principal măști, mănuși și halate de protecţie.

„Avem deja fluxuri de produse bine stabilite, astfel încât toată lumea să primească. Acum devine un haos. În cele din urmă, acest lucru afectează personalul medical și pacienții. Cei care au cea mai mare nevoie nu își primesc echipamentul de protecție”, a spus Jenny Johansson.

Ea a adăugat că firma suedeză comunică cu factorii de decizie din mai multe țări cu privire la situație.

536
Tagurile:
Franța
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1739)
Tematic
Paris, atenție: Polițiști falși au pus amenzi pentru purtarea măștilor medicinale
COVID-19 Ministrul Economiei, vești bune:”A început producția primelor măști în România!”
Pod aerian China-Franța pentru aducerea de măști și echipamente medicale
„Solidaritate”: americanii au deturnat o comandă de măști pentru Franța
Femeile din Ambasada Rusiei de la București vor confecționa măști medicinale
Polițiști americani la Austin-East Magnet High School in Knoxville, SUA, după împușcături la fața locului

Atac armat într-un liceu un elev a fost împuşcat!

71
Mai multe persoane, inclusiv un polițist, au fost împușcate într-un grav atac armat desfășurat azi noapte într-un liceu

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Tragedie după un atac armat într-un liceu din localitatea Knoxville, din statul american Tennessee: mai multe persoane au fost împușcate, un bărbat decedând.

Poliția din Knoxville a anunțat că ofiţerii de poliţie locali au fost trimişi la liceul Austin-East Magnet ”după ce un suspect înarmat a fost raportat în incintă. S-au tras focuri de armă în timp ce se apropiau de suspect”, a transmis poliția locală pe Twitter.

În acțiune, un poliţist a fost lovit de gloanţe, dar viaţa nu este în pericol. Russia Today anunță că și un elev a fost împușcat.

În schimb, un bărbat fost ucis. Poliția a arestat un suspect, iar ”elevii care nu au fost implicaţi în incident au fost încredinţaţi familiilor lor”, a transmis  pe Twitter superintendentul școlilor din districtul Knoxville, Bob Thomas.

Sursa citată arată că municipalitatea din Knoxville a aprobat recent 1 milion de dolari pentru eforturile de „prevenire a violenței”, în urma morții a patru adolescenți de la Austin-Est, la începutul acestui an. Toți patru erau afro-americani.

71
Tagurile:
SUA, Împuşcat, Elev, Liceu, atac

Загрузка...
Râul Adige din Verona

Șapte locuri din Europa care ar putea dispărea

178
(reînnoit 17:50 12.04.2021)
A fost compilată o listă cu șapte monumente și situri de patrimoniu cultural din Europa care se află sub cea mai gravă amenințare de dispariție, potrivit Europa Nostra.

Această organizație, creată cu scopul de a promova și proteja patrimoniul cultural și mediul natural, publică astfel de evaluări anual. Șapte dintre cele mai vulnerabile ținte au fost selectate din 12 candidați. Semnificația monumentului a fost luată în considerare, precum și gravitatea pericolului care îl amenință.

Un alt criteriu de selecție a fost potențialul acestor locuri în calitate de catalizator pentru o dezvoltare socio-economică durabilă.

Biserica și schitul San Juan de Socueva din Cantabria (Spania)

Se găsesc în munții stâncoși la sud de municipiul Arredondo. Capela, a cărei construcție a fost recent datată din 660-680 d.Hr., este încă în funcțiune și se fac slujbe. Cu toate acestea, clădirile sunt de mult timp în degradare, iar vizitatorii pot intra liber și deteriora monumentele.

Сан-Хуан-де-Сокуэва в Кантабрии
Biserica și schitul San Juan de Socueva din Cantabria (Spania)

Calea ferată Achensee în Tirol (Austria)

Este singura din lume de la deschiderea sa în 1889 și care încă folosește toate echipamentele de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2020, compania feroviară Achensee a dat faliment și subvențiile promise de guvernul provincial tirolean nu au fost încă plătite.

Железнодорожный вокзал Зеешпиц на Ахензее
Calea ferată Achensee în Tirol (Austria)

Cimitirul Mirogoj din Zagreb (Croația)

Construit între 1876 și 1929, este un exemplu excelent de arhitectură neoclasică europeană. În martie și decembrie 2020, orașul Zagreb a fost lovit de două cutremure puternice care au afectat grav acest loc. Arcadele, pavilioanele, Biserica Împăratului-Hristos, multe pietre funerare și sculpturi au fost avariate. Ploile abundente și pandemia COVID-19 au făcut dificilă evaluarea pagubelor și reconstruirea cimitirului.

Кладбище Мирогой в Загребе
Cimitirul Mirogoj din Zagreb (Croația)

Cinci insule din Marea Egee (Grecia)

Amorgos, Kimolos, Kythira, Sikinos și Tinos alcătuiesc așa-numitul „peisaj cicladic” - o parte importantă a identității grecești. Este în pericol grav din cauza programului propus de instalare a turbinelor eoliene pe aceste insule și în apropierea siturilor arheologice.

Вид на Хору на Китире
Cinci insule din Marea Egee (Grecia)

Grădina Giusti din Verona (Italia)

A fost construită în 1570 și de atunci a fost deschisă publicului. Este unul dintre cele mai bune exemple ale Renașterii toscane, păstrată în forma sa originală. Dar în 2020, grădina a fost lovită de vreme rea și de furtuni, care au provocat pagube semnificative întregului amplasament. Aproximativ 30 de copaci - o treime din total - și o parte din labirintul de buș au fost smulși. Trei statui din secolul al XVII-lea, precum și sistemele de iluminat și irigare, au fost grav avariate.

Сад Джусти в Вероне
Grădina Giusti din Verona (Italia)

Mănăstirea Dečani din Kosovo

Construită în secolul al XIV-lea, mănăstirea este unul dintre cele mai importante monumente religioase medievale din Europa. Însă, din 2006, a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO ca pe cale de dispariție. Mănăstirea și împrejurimile sale se confruntă cu provocări din cauza problemelor juridice și instituționale nerezolvate.

Дечанский монастырь в Косове
Mănăstirea Dečani din Kosovo

Oficiul poștal central din Skopje (Macedonia de Nord)

Poșta a fost ridicată în 1974 în stilul modernist al epocii postbelice. Structura puternică a clădirii, realizată din beton armat în formă de floare de lotus, trebuia să simbolizeze restaurarea orașului Skopje după puternicul cutremur din 1963. Clădirea a supraviețuit unui incendiu masiv în 2013, dar geamurile originale, frescele, mobilierul personalizat și iluminatul au fost fie complet distruse, fie grav avariate. Astăzi, clădirea se află într-un pericol și mai mare din cauza abandonului și uzurii.

 

Центральное почтовое отделение в Скопье
© Public Domain / Dominik Tefert
Oficiul poștal central din Skopje (Macedonia de Nord)

 

178
Tagurile:
Turism, Europa

Загрузка...
Florin Cîțu

Florin Cîțu, declarație aberantă după tragedia de la Victor Babeș

57
Premierul  a făcut declarații după tragedia de la Victor Babeș – o confirmare a situației absurde și periculoase în care ne găsim

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Premierul Cîțu a ținut țara pe jar aseară târziu, când a ieșit într-o conferință de presă la ora 23.

Ziua a fost marcată de noua tragedie din Sănătate, petrecută la spitalul ”Victor Babeș” și soldată cu 3 morți – după alte surse fiind chiar 5 decese, de fapt. Tragedia s-a petrecut din cauza defectării sistemului de alimentare cu oxigen.

Ei bine, mulți observatori se așteptau ca premierul să anunțe demiterea ministrului Vlad Voiculescu dar… nu a fost așa! Cîțu s-a mulțumit să facă o introducere scurtă, pentru a ceda conferința secretarului de stat MAI, dr. Raed Arafat.

Dar, în scurta sa intervenție, Florin Cîțu a reușit să comită o nouă gafă – sau să dea dovadă din nou de nepricepere și de un mod aberant și periculos de a guverna, prin scăparea situației de sub control.

Cîțu a declarat deschis că… ”Nu putem să garantăm acum că astfel de evenimente nu se vor mai întâmpla”!

”Eu sper că nu se vor mai întâmpla și sper să avem resursele să trecem cât mai bine”, a spus Cîțu.

Și, pentru a intra cu totul în zona absurdului, Cîțu consideră că vina o poartă ”presiune” pe ATI – și soluția e vaccinarea!

”Ca să reducem presiunea și să ne asigurăm că nu se va mai întâmpla, trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes - ele merg mână în mână în acest moment“, a declarat premierul Cîțu.

Cu alte cuvinte, sistemul sanitar nu poate garanta evitarea unor accidente tragice – cel mai cuminte este… să-l evităm! Prin vaccinare, desigur. Acesta e mesajul unei guvernări pentru care ”pandemia” a fost și este cuvântul de ordine.

57
Tagurile:
Spitalul Victor Babeș, Florin Cîţu

Загрузка...