Punctul de control

Românii care vor revină în țară, probleme mari: decizia Ungariei

867
(reînnoit 14:13 12.03.2020)
În urmă cu scurt timp, Ungaria a declarat stare de urgență pentru a aplica măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului și a interzis accesul persoanelor venite din Italia, China, Coreea de Sud și Iran, cu excepția cetățenilor ungari.

BUCUREȘTI, 11 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Chiar dacă li se va permite intrarea pe teritoriul Ungariei, cetățenii ungari vor trebui să rămână două săptămâni în izolare la domiciliu.

Șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a declarat că măsura închiderii granițelor pentru călătorii veniți din țările cele mai afectate de epidemia de coronavirus va intra în vigoare imediat.

De asemenea, pentru aplicarea acestei măsuri se vor reintroduce controalele la frontierele Schengen cu Austria şi Slovenia, informează stiripesurse.ro.

De asemenea, toate cursele aeriene şi celelalte mijloace din transport venite din cele patru ţări menţionate vor fi suspendate începând de miercuri la miezul nopţii.

Pentru a зкумутш răspândiкуф coronavirusul, Ungaria a mai luat o serie de măsuri, precum interzicerea evenimentelor cu mai multe de 100 de persoane în spaţii închise şi cu mai mult de 500 de persoane în spaţii deschise. Şcolile rămân deocamdată deschise.

Oficialul ungar a mai precizat că restricţiile rămân în vigoare până la noi ordine. Acesta a adăugat că guvernul de la Budapesta se aşteaptă ca epidemia să dureze mai degrabă luni decât săptămâni.

867
Tagurile:
frontiera română, România, Ungaria
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1127)
Tematic
China se întoarce la afaceri după ce vârful epidemiei de coronavirus pare să fi trecut
Coronavirus în România - Iohannis: autoritățile ”sunt pe fază”
Angela Merkel: „Între 60% și 70% dintre germani vor fi infectați cu coronavirus”
Imaginea cu o asistentă epuizată din Italia – simbol al luptei împotriva coronavirusului
Nava Solitaire și Fortitude, implicate în lucrările de instalare a gazoductului Nord Stream - 2

Construcția Nord Stream 2 poate continua, a declarat Agenţia Daneză pentru Energie

11
Construcția gazoductului Nord Stream 2 poate continua, întrucât nimeni nu a contestat decizia Copenhagăi de a permite utilizarea navelor ancorate pentru lucrări, a anunțat marți Comisia daneză de recurs pentru Energie.

BUCUREŞTI, 4 aug – Sputnik. Comisia daneză de recurs a declarat că nu s-a făcut recurs împotriva deciziei luate în iulie de Agenția Daneză pentru Energie de a permite Nord Stream 2 AG să utilizeze în apele țării nave cu ancore pentru a plasa conducte. Compania poate relua marți lucrările de construcţie, a declarat comisia, potrivit Sputniknews

Anterior, Copenhaga a confirmat că traseul conductei se află în afara zonei de risc de a intra în contact cu armele chimice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care sunt îngropate pe fundul Mării Baltice.

Conducta de 9,5 miliarde de euro şi de 1.230 de kilometri a fost vizată de sancțiuni din partea Statelor Unite în decembrie 2019, în conformitate cu Legea National Defence Authorisation Act 2020 din SUA, care a determinat compania elvețiană Allseas, care instala conducte, să renunțe la proiect, când mai erau de instalat doar 100 de mile din conductă. Rusia finalizează acum conducta pe cont propriu.

În timp ce Washingtonul a menționat, ca motiv pentru sancţiuni, îngrijorările sale privind securitatea, atât Rusia, cât și Germania, care sunt implicate în proiect, au subliniat că sancţiunile reprezintă un exemplu de concurență neloială care contravine dreptului internațional.

11
Tagurile:
Nord Stream 2
Tematic
Business-ul german critică sancțiunile SUA împotriva Nord Stream - 2
UE, îngrijorată de sancțiunile SUA împotriva ”Nord Stream-2”
Wood Mackenzie: Nord Stream 2 va reduce semnificativ prețurile gazelor naturale în Europa
Polonia și Ucraina s-au unit împotriva ”Nord Stream-2”
Nord Stream 2: „Inițiativa politică a Washingtonului cere un răspuns politic”

Загрузка...
Militarii americani

În Polonia a fost încartiruit comandamentul corpului 5 al armatei SUA

32
SUA și Polonia anunță încartiruirea comandamentului celui de-al cincilea corp al armatei Statelor Unite.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Polonia și SUA au anunțat despre începutul activității în Polonia a comandamentului celui de-al cincilea corp al armatei SUA.

Polonia și SUA au definitivat textul acordului cu privire la o cooperare aprofundată în domeniul Apărării, a declarat marți ambasadorul SUA la Varșovia, Georgette Mosbacher, în cadrul unei ceremonii festive, organizate la Cracovia.

“Azi este o zi cu adevărat deosebită, pentru că astăzi anunțăm activizarea comandamentului celui de-al cincilea corp (al armatei SUA) în Polonia”, a spus ea.

La rândul său, ministrul Apărării al Poloniei, Mariusz Błaszczak, a declarat că “astăzi ne reiterăm decizia cu privire la încartiruirea în Polonia a comandamentului celui de-al cincilea corp”.

“Această decizie reprezintă o încununare a acțiunilor noastre, legate de sporirea prezenței trupelor americane în Polonia”, a declarat Błaszczak.

Oficialul polonez a mai anunțat că săptămâna trecută SUA și Polonia au convenit definitiv asupra acordului de cooperare în domeniul militar.

“Această înțelegere va defini pentru decenii înainte modul în care vor acționa forțele armate pe teritoriul Poloniei”, a spus ministrul polonez.

În prezent în Polonia sunt dislocate aproximativ cinci mii de militari americani. Recent părțile au convenit asupra unui acord prin care numărul militarilor va fi majorat cu încă o mie de persoane.

32
Tagurile:
Polonia, SUA
Tematic
Compromis al liderilor UE, Ungaria și Polonia ar fi obținut ceea ce doreau
ONU îndeamnă Polonia să asigure refugiaților dreptul de azil pe teritoriul țării
Polonia anunță retragerea din Convenția de la Istanbul
SUA anunță că își extinde contingentul militar în Polonia
Polonia și Ucraina s-au unit împotriva ”Nord Stream-2”

Загрузка...