Luptători kurzi

Turcia anunță neutralizarea a 13 militanți kurzi în Siria

177
(reînnoit 16:56 09.03.2020)
Autoritățile turce au anunțat neutralizare a 13 militanți kurzi din Nordul Siriei în cadrul operațiunii “Scutul Eufratului”.

BUCUREȘTI, 9 mar – Sputnik. Ministrul Apărării al Turciei a anunțat neutralizarea a 13 membri ai Partidul Muncitorilor din Kurdistan și ale Forțelor de Autoapărare kurde (PKK/YPG) din Nordul Siriei.

“Treisprezece teroriști din PKK/YPG, care se pregăteau de un atac asupra teritoriului desfășurării operațiunii “Scutul Eufratului” din Tall Rifat au fost dezarmați în cadrul unei operațiuni reușite”, se menționează în comunicatul autorităților militare turce.

În august 2016 armata Turciei a anunțat demararea operațiunii "Scutul Eufratului" împotriva grupării teroriste "Statul Islamic" și împreună opoziția siriană a preluat controlul asurpa orașului Jarabulus din Nordul Siriei, dar și a orașelor Azaz și Al-Bab.

177
Tagurile:
Siria, Kurzi
Тема:
Războiul din Siria. Tensiunile din provincia Idlib (513)
Tematic
Assad: Siria nu a întreprins nicio acțiune ostilă împotriva Turciei
Ministerului rus al Apărării, despre fuzionarea trupelor turcești cu teroriștii - detalii
Erdogan cere SUA să furnizeze Turciei muniții pentru operaţiunile militare din Idlib
”Legea Turcescu” a intrat în vigoare – pericol pentru Tudose, Ciolacu și mulți alții
Turcia a mobilizat trupe speciale pentru a împiedica expulzarea migranților din Grecia
Siria și Turcia respectă regimul de încetare a focului în Idlib
Certificat de vaccinare pentru coronavirus

Pașaport digital de vaccinare la nivel european

49
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că luna aceasta va fi făcută o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE.

BRUXELLES, 1 mar – Sputnik. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut astăzi anunțul privind pașaportul digital de vaccinare, o propunere în acest sens urmând a fi făcută de Comisie chiar în cursul acestei luni.

"În ceea ce priveşte întrebarea cum ar putea arăta paşaportul verde digital, vom prezenta o propunere legislativă în martie", a declarat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă cu parlamentarii germani.

Cele mai mari susținătoare ale ideii de pașaport de vaccinare sunt statele care sunt dependente de turism, cum ar fi Grecia sau Spania, dar și companiile aeriene.

"Sunt încântat că există un sprijin larg pentru ideea unui 'paşaport verde', rămâne acum să fie creat cât mai rapid posibil", a spus și cancelarul austriac Sebastian Kurz săptămâna trecută.

Kurz își dorește un certificat care să permită călătoriile şi accesul în restaurante pentru persoanele vaccinate, dar şi pentru cei care sunt consideraţi ca fiind "imunizaţi", după ce au contractat virusul, iar ideea sa este susţinută și de Bulgaria care are și ea interese mari în turism.

De asemenea, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunţat lansarea unui permis de călătorie la finalul lunii martie, punând în funcţiune un sistem digital pentru rezultatele testelor şi certificatele de vaccinare, ceea ce va ajuta la facilitarea călătoriilor internaţionale.

Este esenţial ca guvernele să înceapă să emită cetăţenilor certificate de vaccinare digitale, care apoi vor servi drept bază pentru permisul de călătorie, a apreciat IATA.

"Avem nevoie de un plan pentru redresare. Avem nevoie de o metodă de a gestiona digital situaţia sanitară şi avem nevoie să asigurăm un standard global pentru înregistrarea rezultatelor testelor şi a vaccinărilor", a afirmat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac.

Permisul IATA de călătorie, care va fi lansat oficial la finalul lunii martie, va ajuta la facilitarea călătoriilor, punând rezultatele testărilor pentru COVID-19 şi certificatele de vaccinare într-un format digital, ceea ce va accelera procesul de check-in.

Campania de vaccinare a sporit speranţele că vor fi permise mai multe călătorii, dar IATA susţine că statele trebuie să emită o dovadă digitală pentru a permite efectuarea călătoriilor.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

49
Tagurile:
Vaccinare, Pașaport
Tematic
Rusia oferă Africii 300 milioane de doze de vaccin Sputnik V
Pfizer și Biontech au cerut UE 54 euro pentru un vaccin
Cu ce vaccin este mai bine de vaccinat? Top-5 mituri despre vaccinare

Загрузка...
Viktor Orban

Viktor Orban de pământ cu Bruxelles: Dacă faceți asta, vom părăsi! 

872
Premierul Ungariei, Orban Viktor, dă încă o lecție de demnitate și suveranitate Europei, neacceptând condițiile impuse de PPE

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Premierul Orban Viktor a transmis un avertisment puternic la Bruxelles: partidul său, FIDESZ, va părăsi grupul PPE, majoritar, dacă se va merge nu noile reguli privind penalizarea și suspendarea.

Noile propuneri de reguli au fost impuse PPE de către germanul Manfred Weber  şi de ceilalţi membri ai conducerii și permita penalizarea unui partid membru (PPE) în ansamblu -  nu doar a unui singur eurodeputat.

Reacția lui Orban vine în contextul în care noile reguli ar putea fi votate și aprobate miercuri.

În scrisoarea transmisă liderului PPE Manfred Weber, premierul Orban Viktor  avertizează că  FIDESZ va părăsi grupul PPE dacă noile reguli vor fi adoptate – altfel spus, nu va accepta ca PPE să aibă posibilitatea de a impune măsuri de suspendare.

”Doresc să vă informez, domnule preşedinte, că în cazul în care prevederile acceptate la reuniunea preşedinţiei şi a şefilor delegaţiilor naţionale pe 26 februarie sunt supuse la vot şi adoptate, FIDESZ va părăsi grupul”, i-a transmis Orban lui Weber.

La rândul său, Novak Katalin, vicepreşedintă a FIDESZ a postat o copie a scrisorii lui Orban și a acuzat PPE de jocuri politice în contextul eforturilor europene de a salva vieți.

”Este inacceptabil faptul că, în timp ce Europa luptă pentru a salva vieți și priorul nostru principal este să ne protejăm cetățenii, unii din PPE sunt ocupați cu încercarea de a exclude Fidesz din Grupul PPE”, a scris Novak Katalin, completând – ”Nu au majoritate în conformitate cu normele actuale, așa că au adaptat regulile retroactive pentru a ne expulza. La revedere, RoL?”. (Rule of Law, domnia legii, n.n.)

***

Politico.eu atrage atenția că începând din martie 2019, FIDESZ a fost suspendat din PPE, dar încă are 11 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ”centriști” de a-i exclude.

Potrivit defalcării de către Parlament a afilierilor europarlamentare, grupul PPE ar rămâne cea mai mare fracțiune chiar și fără membrii Fidesz. Conservatorii au în prezent 187 de membri, urmați de social-democrații cu 145, dintr-un total de 705 din parlament.

872
Tagurile:
Viktor Orban

Загрузка...
Vaccinare în România

Coronavirus în România, 1 martie: cazuri noi de Mărțișor

0
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 1 martie 2021.

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Autoritățile informează că, până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 741.471 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 456 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 20.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 53 de decese - 29 bărbați și 24 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 47 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 1.022 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.029.263 de teste RT-PCR și 305.637 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.616 teste RT-PCR (4.431 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.185 la cerere) și 4.977 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 40.955 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.014 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.932 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 130 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.146 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 28 februarie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 6.665 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.373.650 de lei.

Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

0
Tagurile:
România, coronavirus
Tematic
Valabilitatea adeverinței de vaccinare anti COVID în România: ce spun autoritățile
Restricții de intrare în Moldova din 5 martie: testul COVID-19 sau confirmarea vaccinării
Aplicația pentru călătorii internaționale care stochează vaccinările și testele Covid

Загрузка...