Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan. 5 martie 2020

Putin și Erdogan au ajuns la o înțelegere în problema Idlibului

805
(reînnoit 19:46 05.03.2020)
Putin și Erdogan au reușit să ajungă la o înțelegere pentru diminuarea tensiunilor în provincia Idlib, după șase ore de negocieri.

BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Negocierile dintre președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, s-au încheiat. Acestea au durat peste șase ore, transmite agenția RIA Novosti.

“Rusia și Turcia au identificat soluții acceptabile la problema tensionării relațiilor în provincia Idlib”, a declarat Putin.

Potrivit lui, Rusia și Turcia au convenit asupra unui document final de reglementare a conflictului.

La rândul lui, Erdogan a anunțat că s-a convenit asupra unui regim de încetare a focului în Idlib, care va începe de vineri, ora 00:00.

De asemenea, potrivit lui Lavrov, înțelegerea prevede crearea unui coridor de securitate în apropierea șoselei M4 și demararea unor patrulări ruso-turce comune pe această șosea din 15 martie 2020.

Discuțiile dintre cei doi lideri a început la ora 14:06 (ora Moscovei). Putin și Erdogan intenționând să ajungă la o înțelegere în privința rezolvării situației din provincia siriană Idlib.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitryi Peskov, Putin și Erdogan au discutat între patru ochi timp de trei ore, iar apoi negocierilor s-au alăturat membrii delegațiilor celor două țări.

805
Tagurile:
Moscova, Recep Tayyip Erdoğan, Vladimir Putin
Тема:
Războiul din Siria. Tensiunile din provincia Idlib (514)
Vladimir Putin

Putin le-a băgat americanilor mințile în cap! SUA dau înapoi!

476
După un anunț ferm al președintelui Rusiei, SUA au anunțat o ”revizuire” a unei strategii dure față de Moscova

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Una dintre cele mai controversate situații lăsată moștenire de administrația Trump a fost intenția de retragere a SUA din tratatul de supraveghere militară ”Cer Deschis”.

În ciuda dorinței Rusiei de a menține această formă de transparență și dialog între puterile militare, SUA nu au cedat, menținându-se, fără motivare, pe această poziție.

Asta până azi noapte când Statele Unite au anunțat că fac un pas înapoi și încep ”o revizuire a retragerii din tratatul de supraveghere militară Cer Deschis, decisă în perioada administraţiei Donald Trump”, anunță Agerpres.

”Nu am luat o decizie cu privire la participarea viitoare la Tratatul Cerul Deschis, re-examinăm în mod activ dosarul”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price”.

Schimbarea poziției SUA vine după ce ieri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezentat în Duma de Stat un proiect de lege prin care este denunţat Tratatul Cer Deschis al OSCE ca răspuns la retragerea SUA.

Moscova anunțase încă de pe 15 ianuarie, începerea procedurilor interne de retragere, ca urmare a deciziei SUA care, potrivit Rusiei, ”a alterat considerabil echilibrul de interese al ţărilor-membre”.

La rândul său, Washingtonul face același joc – acuză Rusia fără probe de ”nerespectarea tratatului”.

”Nerespectarea continuă a acestui tratat de către Rusia se numără printre numeroşii factori relevanţi pe care îi luăm în considerare”, a comentat acum Ned Price, care a cerut Moscovei ”să ia măsuri pentru a reveni la termenii tratatului”.

Tratatul ”Cer Deschis” a fost încheiat în 1992 şi a intrat în vigoare în 2002, și el permite celor circa 30 de ţări semnatare să survoleze teritoriul celorlalte state semnatare, pentru asigurarea împotriva eventualelor evoluțiilor militare.

476
Tagurile:
Rusia, SUA, Vladimir Putin, Acord cer deschis

Загрузка...
Fum deasupra unei clădiri vizate de atacurile Israelului î Gaza, în cadrul conflictului israeliano-palestinian

Conflict cumplit în Israel morți și rachete! Atacurile nu încetează!

306
(reînnoit 08:42 12.05.2021)
Una dintre cele mai dramatice nopți din ultimii ani – atacuri și riposte între Israel și grupări islamiste – cu multe victime în populația civilă

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Un adevărat dezastru în Israel și Teritoriile arabe ocupate - zeci de morți și sute de răniți au fost înregistrați în urma tirurilor cu rachete de ambele părți.

Până acum se știe că trei femei israeliene au fost ucise şi alţi zeci de civi au fost răniţi în urma atacurilor cu rachete dinspre Fâşia Gaza asupra Tel Aviv, Beer Şeva și Ierusalim, iar de partea cealaltă peste 30 de palestinieni au fost ucişi de rachetele și atacurile israeliene asupra enclavei.

​Printre morți sunt și zece copii, informează presa internațională, care menționează și că sunt până acum peste 200 de răniţi.

Iar lucrurile nu se opresc aici! Israel anunță că va urma o ripostă foarte dură, iar de partea cealaltă, mişcarea islamistă Hamas a anunţat azi noapte că va lansa peste 200 de rachete spre teritoriul izraelian.

Atacurile sunt represalii ca urmare a distrugerii de către atacurile israeliene a unei clădiri de zece etaje din centrul enclavei palestiniene.

Grav este că atacurile ambelor părți au vizat și lăcașuri de cult ale Islamului – celebra moschee Al-Aqsa  - respectiv o importantă sinagogă.

Apeluri la calm și pace au venit din toate zonele lumii, mesaje ferme venind de la Washington și Bruxelles, în care au fost condamnate atacurile asupra Israelului.

De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU va organiza azi o nouă reuniune de urgenţă, cu ușile închise, a doua în ultimele trei zile, consacrată violenţelor din Israel şi Teritoriile arabe ocupate.

 

306
Tagurile:
Fâşia Gaza, Israel

Загрузка...
Testare în București la COVID-19

Testarea COVID-19 în farmaciile din România, greu de realizat

0
Reprezentanții Farmaciilor Independente din România spun că farmaciștilor le va fi destul de greu să se implice în testarea antigen din farmacii. Care este motivul.

BUCUREȘTI, 12 mai – Sputnik. Ministerul Sănătății a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că Ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2a fost aprobat de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Astfel, farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni, informează Sputnik.

Realitatea este, însă, alta, susțin farmaciștii, care avertizează că le va fi destul de greu să se implice în testarea antigen.

Reprezentanții farmaciilor independente din România spun că spațiul din farmacie nu le va permite angajaților să facă și testare și să dea, concomitent, pacienților, medicamentele pe care vin să le achiziționeze.

Președintele Asociației Farmaciilor Independente Ethica, farmacista Cristina Pavel, spune că trebuie văzut exact care va fi modalitatea de pregătire a personalului și că inițial era implicată Direcția de Sănătate Publică, însă această structură nu are resurse suficiente în acest moment.

”În ceea ce privește farmaciile independente nu știm exact câte vor putea să se înscrie în acest pilot. Problema e legată de spațiu. În spațiul interior sunt anumite riscuri, în spații exterioare rămâne să vedem care va fi disponibilitatea autorităților locale de a pune la dispoziția farmaciilor spații acolo unde există. Sunt tot felul de limitări chiar și în cazul farmaciilor care și-ar dori să se implice în testare”, a spus Cristina Pavel, potrivit ziare.com.

Aceasta spune că disponibilitatea farmaciștilor de implicare este foarte mare.

0
Tagurile:
Farmacie, Testare, România, coronavirus, COVID-19

Загрузка...