Domestic violence

Coşmarul unei românce sechestrate 9 luni de un albanez, obligată se prostitueze

186
(reînnoit 18:48 12.02.2020)
O tânără româncă din Italia a fost ținută sechestrată timp de nouă luni de un albanez, care o obliga să se prostitueze și să se drogheze. Cum a reuşit să scape.

BUCUREŞTI, 12 feb – Sputnik, Doina Crainic. Ţinută sub  sechestru timp de nouă luni într-un apartament din Verona, tânăra româncă a reuşit să apeleze autoritățile, cerându-le să intervină în apartamentul unde era ținută.

Poliţiştii au reuşit să o salveze zilele trecute din mâinile traficantului. Aceştia au ajuns la locul indicat de tânără, iar odată intrați în clădire, ei au văzut o femeie pe scări, care era ținută de braț de un bărbat care părea că încearcă să o tragă înapoi în locuință, potrivit gazetaromaneasca.com.

Cetățeanul albanez a fost reținut, iar în urma unor cercetări, s-a descoperit că avea mai multe antecedente penale pentru trafic și posesie de droguri, dar și pentru violență și abuzuri fizice.

186
Tagurile:
tânără, coșmar
Tematic
În Germania, refugiații sunt forțați să se prostitueze pentru a supraviețui
Caz şocant: metoda prin care minore erau forţate să se prostitueze în Franţa
(VIDEO) După nuntă, soțul a obligat-o pe o moldoveancă să se prostitueze
Moldoveancă, obligată să se prostitueze chiar de soțul său, după nuntă (VIDEO)
Şocant: Mai multe fete cu dizabilităţi, obligate să se prostitueze
Revoltător: povestea româncei de 13 ani răpită și forțată să se prostitueze în Franţa
Iranian President Hassan Rouhani

Președintele Iranului: ”Măreția Americii s-a năruit”

8
Președintele Iranului Hassan Rouhani a remarcat astăzi victoria Iranului împotriva SUA prin respingerea de către ONU a sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului.

BRUXELLES, 23 sept - Sputnik. Hassan Rouhani a afirmat astăzi că Iranul a câștigat împotriva SUA prin respingerea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei tentative de reimpunere a sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului. Acestea erau dorite de preşedintele american Donald Trump, dar ONU a respins inițiativa SUA.

”Naţiunea iraniană a obţinut un mare succes politic, juridic şi diplomatic la Naţiunile Unite. Această victorie îşi are temeiul doar în adeziunea şi rezistenţa poporului nostru”, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani într-o şedinţă de guvern.

Într-un discurs ținut la televizunea iraniană, Rouhani a arătat că „măreţia Americii s-a năruit, la fel ca hegemonia mondială pe care credea că o are”.

În mai 2018, Donald Trump a retras în mod unilateral SUA din acordul internaţional nuclear încheiat la Viena între Iran şi şase mari actori internaţionali.

Prin retragerea din acest pact, Washingtonul a reimpus sancţiuni economice aspre împotriva Teheranului, ba mai mult, a încercat să impună Teheranului prin Consiliul de Securitate toate sancţiunile ONU ridicate prin acordul de la Viena.

Preşedintele Franței Emmanuel Macron a declarat ieri în faţa Adunării Generale al ONU că Franţa, Germania şi Regatul Unit, care sunt părţi în acordul cu Iranul, nu au nicio intenţie de a face vreo concesie Washingtonului în problema restabilirii sancţiunilor ONU împotriva Iranului.

8
Tagurile:
America, Iran
Tematic
Rouhani:  SUA trebuie să ridice sancțiunile dacă vor să ajute Iranul împotriva pandemiei
Putin poartă negocieri cu Rouhani la Ankara
Preşedintele Hassan Rouhani: Iranul nu va încerca să se doteze cu arme nucleare
Putin și Rouhani au discutat despre situația din Siria
Putin, Erdogan și Rouhani - conferință video în formatul Astana - detalii

Загрузка...
Мужчина в лицевой маске из-за распространения коронавируса

UK: „nu poate fi exclus” un al doilea lockdown - Dominic Raab

151
(reînnoit 16:29 23.09.2020)
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat marţi introducerea de noi restricții în Marea Britanie pentru următoarele șase luni, iar ministrul britanic de Externe a declarat miercuri că „nu poate fi exclus” un al doilea lockdown.

BUCUREŞTI, 23 sept – Sputnik. Măsurile anunţate de Boris Johnson includ cerințe extinse pentru purtarea măştii, amenzi mai mari pentru nepurtarea măștilor sau pentru adunări în grupuri mai mari de șase persoane, restricţionarea programului pentru pub-uri, baruri și restaurante.

© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

De asemenea, ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat miercuri că nu poate exclude un al doilea blocaj („lockdown”) complet în contextul creșterii numărului de cazuri noi în țară.

În acelaşi timp, acesta i-a criticat pe unii politicieni din opoziție că „sperie” populaţia după ce premierul a vorbit despre faptul că armata ajută poliția în toiul pandemiei.

„Dacă pot uşura munca poliţiei (…), vor fi acolo pentru a face acest lucru”, a spus ministrul britanic de Externe.

Raab a explicat că amenzile mai mari au scopul de a-i sancţiona pe cei care încă încalcă regulile legate de coronavirus. Ministrul de Externe a precizat că nu există „un panaceu” pentru tratarea COVID-19, iar guvernul britanic învaţă ceva din ceea ce s-a întâmplat recent în alte țări europene, care au reușit să reducă creșterea numărului de cazuri.

„Dacă toată lumea face acum eforturi, așa cum s-a întâmplat când a fost vârful pandemiei, vom trece cu bine prin aceste luni de iarnă și va fi lumină la capătul tunelului când vom intra în anul viitor”, a adăugat Raab, citat de Sputnik

Măsuri noi pentru stoparea răspândirii virusului

În timpul discursului său în Parlamentul britanic, prim-ministrul Boris Johnson a anunțat că vor fi introduse noi restricții legate de coronavirus în Marea Britanie.

© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

Johnson a subliniat că restricțiile actuale nu înseamnă „în niciun caz o revenire la blocarea completă din luna martie”, afirmând că țara este mai bine pregătită pentru un al doilea val de COVID-19.

Premierul a reiterat îndemnul ca oamenii să lucreze de acasă, dacă este posibil.

„Vom extinde cerința purtării măştilor la personalul din comerțul cu amănuntul, toți conducătorii de taxiuri și de vehicule private închiriate și personalul și clienții din industria ospitalităţii în spaţiile închise, cu excepția cazului în care sunt așezați la masă pentru a mânca”, a mai spus Johnson.

Pub-urile, barurile și restaurantele au obligaţia de a închide la ora 22:00 în toată ţara. De asemenea, măsurile, care ar putea fi valabile pentru șase luni, vor fi întărite prin amenzi mai mari pentru încălcări, prezența sporită a poliției și, eventual, prezenţa militarilor.

Țara Galilor și Scoția au anunțat, de asemenea, restricții severe, prim-ministrul scoțian Sturgeon afirmând că această măsură este „singura decizie responsabilă pe care o putem lua”, în contextul în care țara se confruntă cu o creștere a cazurilor de coronavirus.

151
Tagurile:
UK, coronavirus
Tematic
Coronavirus în Franța: iarăși peste 10 mii de cazuri în 24 h
Anunț grav al ministrului Sănătății: cazuri de reinfectare cu coronavirus
Austria a anunțat al doilea val de coronavirus

Загрузка...
Secția terapie intensivă a unui spital din București

Infecții neraportate la Spitalul Elias. Explicația, șocantă

0
(reînnoit 18:26 23.09.2020)
Situație cel puțin interesantă la Spitalul Elias din capitală, acolo unde au apărut mai multe cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Reprezentanții spitalului spun că nu sunt informații de interes public.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Spitalul Elias din București este în centrul atenției, după ce în secția de Obstetrică Ginecologie au apărut două cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Este cazul a doi medici rezidenți care s-au infectat din surse separate și care au făcut testele la laboratoare din afara spitalului.

Ancheta epidemiologică și testele efectuate ulterior au scos la iveală faptul că mai există un caz de infectare cu COVID-19.

Autoritățile ar putea decide, la finalul anchetei, măsuri de izolare și carantină.

Activitatea secției Obstetrică-Ginecologie se desfășoară normal la această oră.

În ceea ce privește cazurilor pacienților testați ca urmare a definițiilor de caz sau a indicațiilor de screening, reprezentanții Spitalului Elias spun că acestea nu sunt informații de interes public, ele fiind cuprinse în informările profesionale dintre unitățile sanitare și autoritățile de sănătate publică, precizează digi24.ro.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, spune că a solicitat o anchetă în cazul Spitalului Elias. Demnitarul a explicat că în intervalul 16-22 septembrie au fost trei cazuri confirmate pozitiv la rezidenți de la o secție de ginecologie și că au fost investigați.

”Astăzi am solicitat, ei neanunţând DSP-ul, să înceapă acea anchetă. Sunt în curs de desfăşurare anchetele, sunt şi şapte contacţi care sunt negativi la testare şi sunt în carantină”, a punctat Tătaru.
0
Tagurile:
infectat, Spital
Tematic
23 septembrie - Un nou record de cazuri COVID-19 în România
Germania: măsuri speciale împotriva COVID-19 şi a gripei
Remdesivir anti-COVID: când se va produce în România

Загрузка...