Ședința CS ONU, imagine de arhivă

China susține propunerea lui Putin privind convocarea membrilor permanenți ai CS al ONU

163
În cadrul discursului susținut în ajunul celui de-al cincilea Forum mondial al Holocaustului, președintele Vladimir Putin a propus convocarea summitului membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU.

CHIȘINĂU, 24 ian — Sputnik. China susține propunerea președintelui rus Vladimir Putin privind desfășurarea summitului țărilor cu statut de membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, a declarat reprezentantul ministerului chinez de Externe Hua Chunying, citat de RIA Novosti.

"Suntem gata să menținem contactele și coordonarea cu Rusia și cu alți membri permanenți ai Consiliului de Securitate în această chestiune", a spus ea.

Potrivit diplomatului, Consiliul de Securitate stă la baza mecanismului de securitate colectivă internațională, iar cei cinci membri permanenți ai acestuia au o responsabilitate aparte pentru menținerea păcii internaționale.

"Situația actuală pe arena internațională este caracterizată de o creștere evidentă a instabilității și incertitudinii, problemele regionale acute apar una după alta, multilateralismul și rolul ONU se confruntă cu provocări serioase", a adăugat Hua Chunying.

Ea a amintit că anul acesta lumea marchează 75 de ani de la victoria asupra fascismului și fondarea ONU, astfel încât contactele celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, consolidarea coordonării și cooperării lor sunt cruciale pentru păstrarea ordinii mondiale postbelice, protejarea autorității ONU și a Consiliului de Securitate, menținerea stabilității la nivel global și regional.

Ideea de a organiza o ședință a șefilor statelor care sunt membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU a fost propusă de Putin în cadrul discursului său susținut în ajunul celui de-al cincilea Forum mondial al Holocaustului. Potrivit acestuia, Rusia, China, SUA, Franța și Marea Britanie poartă o responsabilitate aparte pentru păstrarea civilizației.

163
Tagurile:
China, CS ONU, ONU, Vladimir Putin
Tematic
Putin: Holocaustul este o tragedie comună pentru Rusia și Israel
Putin a depus în Duma de Stat proiectul de modificare a Constituției
Câți ruși au urmărit mesajul lui Putin către Adunarea Federală
Unde este Putin? Macron și Merkel, confuzi de întârzierea președintelui rus
Pence l-a salutat pe Putin la forumul din Israel
Experții au comparat politica externă a lui Putin cu judoul

Загрузка...