Libia

Berlinul a definit sarcinile părților în conflictul din Libia

76
(reînnoit 19:13 20.01.2020)
Germania consideră că celor două părți ale conflictului libian le aparține responsabilitatea pentru menținerea regimului de încetare a focului, iar Berlinul intenționează să joace un rol activ în procesul de reglementare.

BUCUREȘTI, 20 ian – Sputnik. Problema instituirii regimului de încetare a focului în Libia ține de responsabilitatea celor două părți ale conflictului, a declarat purtătorul de cuvânt al cabinetului de miniștri ai Germaniei, Steffen Seibert.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский

Concluziile, cu care au căzut de acord toți participanții conferinței (de la Berlin n.r.) deschid o cale pentru planul reprezentantului special al ONU. Aceasta a fost principala noastră sarcină. În acest fel se deschide o cale pentru reglementarea politică, a declarat oficialul german în cadrul unui briefing, organizat luni.

Seibert a adăugat că principala sarcină a statelor participante la conferință devine asistarea acestui proces, inclusiv prin mecanismele unei comisii internaționale speciale pentru realizarea deciziilor conferinței, la lucrările căreia Germania intenționează să participe activ.

“Problema transformării armistițiului într-un regim permanent de încetare a focului trebuie transmisă părților în conflict. În acest scop a fost creat comitetul „5+5”. E un rezultat real al zilei de ieri, pentru ca ambele părți să-și numească reprezentanții în acest comitet. Acest lucru presupune că responsabilitatea le revine, în primul rând, părților aflate în conflict”, a adăugat Seibert.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Rainer Broil, fiind întrebat despre soarta procesului de reglementare, a reamintit că luni la Bruxelles are loc reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor UE, unde se va discuta, inclusiv, despre rezultatele conferinței de la Berlin.

“În cadrul UE tocmai au loc discuții despre instrumentele adecvate care pot fi utilizate pentru susținerea acestui proces”, a declarat el.

Duminică, la Berlin s-au desfășurat lucrările conferinței internaționale pentru problema din Libia, cu participarea reprezentanților Rusiei, SUA, Turciei, Egiptului și altor state, dar și UE, ONU. La eveniment au fost prezenți comandantul Armatei Naționale Libiene, Khalifa Haftar, și șeful Guvernului Concilierii Naționale, Fayez al-Sarraj, însă nu s-a reușit organizarea unor negocieri directe între cei doi. Ministrul rus interimar al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, declarase că documentul final al conferinței de la Berlin conține prevederi cu privire la încetarea focului.

După debarcarea și asasinarea liderului libian, Muammar al-Gaddafi, în 2011, Libia a încetat să mai funcționeze ca un stat unitar. În prezent, în această țară există o dualitate a puterii. În Est activează un parlament ales de popor, iar în Vest, la Tripoli, conduce un Guvern al Concilierii Naționale, susținut de ONU și Uniunea Europeană. Autoritățile din Estul țării acționează independent de Tripoli și cooperează cu armata lui Haftar.

76
Tagurile:
Germania, Libia
Tematic
Generalul libian Haftar a plecat de la Moscova fără să semneze armistițiul
Lavrov: NATO a distrus statalitatea Libiei
Turcia își trimite trupele în Libia
Lavrov: Libia e departe de restabilirea statalității
Putin va participa la conferința de la Berlin dedicată Libiei
Proteste în SUA

Facebook are un plan în cazul unui haos după alegerile din SUA

6
(reînnoit 17:37 22.09.2020)
Facebook dispune de un plan de restricționare a conținutului în rețele de socializare în cazul unor tulburări sociale după alegerile prezidențiale din SUA.

BUCUREȘTI, 22 sep – Sputnik. Compania Facebook va lua niște „măsuri drastice și excepționale” pentru a limita răspândirea unui conținut pe platforma sa, în cazul în care alegerile prezidențiale din noiembrie în SUA vor provoca un haos sau dezordini, a declarat șeful secției politici și comunicări a Facebook, Nick Clegg, într-un interviu oferit Financial Times.

Potrivit lui Clegg, compania a elaborat un set de măsuri restrictive pentru a face față unor posibile “tulburări sociale”, dar și pentru a minimaliza “dilemele politice”, care ar putea apăra din cauza că buletinele depuse direct la secțiile de vot sunt numărate mai repede decât cele expediate prin poștă.

“Avem câteva opțiuni extreme, în cazul în care va apărea o situație de haos extremă sau violențe”, a declarat Clegg, fără a specifica despre ce măsuri este vorba.

Facebook a refuzat să ofere detaliile planului de control al conținutului, în legătură cu alegerile, pentru că răufăcătorii ar putea utiliza această informație pentru elaborarea unor măsuri.

Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc pe 3 noiembrie. Actualul președinte, Donald Trump, candidează pentru cel de-al doilea mandat, oponentul său fiind candidatul din partea Partidului Democrat, Joe Biden.

6
Tagurile:
Joe Biden, Donald Trump, Rezultate, SUA, alegeri, Facebook
Tematic
Trump nu va participa la Adunarea Generală a ONU
Trump, inițiativă fulminantă, lovitură pentru ”progresiști”
Cine îi vrea moartea lui Trump? Președintele a primit otravă
Femeie arestată pentru tentativă de asasinare a lui Trump
Posibil o ultimă discuție între Trump și Putin înainte de alegerile din noiembrie

Загрузка...
Angela Merkel, cancelarul Germaniei

Expert rus, despre mesajul lui Merkel, adresat ONU

22
(reînnoit 17:34 22.09.2020)
Mesajul video lui Merkel, adresat Adunării Generale a ONU reprezintă “un cuțit în spatele Rusiei” și exprimă dorința Germaniei de a deveni membru permanent al Consiliului de Securitate.

BUCUREȘTI, 22 sep – Sputnik. Declarația cancelarului german, Angela Merkel, în care se plânge că deciziile importante “sunt blocate prea des” în Consiliul de Securitate al ONU, și îndeamnă la o reformare a organizației, e o înțepătură a Rusiei, consideră fostul adjunct al secretarului general al ONU, adjunctul secretarului Camerei Societății Civile a Rusiei, Serghei Ordjonikidze. Totodată, ea și-a reiterat dorința ca Germania să participe la lucrările Consiliului de Securitate.

Mai devreme, într-un mesaj video, adresat Adunării Generale a ONU, Merkel a menționat că deciziile importante sunt “prea des” blocate în Consiliul de Securitate al ONU, a îndemnat la reformarea organizației și la o identificare mult mai eficientă a soluțiilor la provocările globale.

“Ne-a înțepat și totodată a menționat că vor să participe și ei la Consiliul de Securitate. Dacă încerci să te impui prea des, atunci vei auzi tot atât de des “nu”, iar acestor oameni nu le place când le spui „nu”. Americanii au propus, spre exemplu, un plan bilateral de limitare a armelor strategice și au spus: trebuie să-l acceptați și atât. Nu e serios deloc. De regulă, negocierile se poată nu doar o zi și nu doar o lună. De ce ar trebui să îmbrățișăm și să acceptăm orice propunere? Avem și noi interesele noastre”, a declarat Ordjonikidze agenției RIA Novosti.

Acesta a mai adăugat că sensul mesajului lui Merkel constă nu în anularea dreptului la veto în Consiliu de Securitate, ci în faptul ca “Germania de mai mult timp și insistent vrea să participe la activitatea acestui organ”.

“Odată ce nu reușesc să modifice Carta ONU, sunt aleși doar în calitate de membri nepermanenți. De fapt, sunt prezenți acolo”, a spus Ordjonikidze.

“În ceea ce privește reforma Consiliului de Securitate, e ceva cu totul logic. Lumea de azi se deosebește de lumea din 1945. Consider că e timpul pentru o astfel de reformă, însă nu trebuie să fie vorba exclusive de Germania. Nu. În rezolvarea unei multitudini de probleme ale lumii contemporane participă statele din Asia, Africa, America Latină. Observăm acest lucru în timpul soluționării a multor crize și conflicte. Iată de ce, desigur, extinderea Consiliului de Securitate trebuie să aibă loc în niște limite rationale, pentru ca acest organ să rămână unul funcțional”, a menționat expertul.

Consiliul de Securitate al ONU reprezintă o structură permanentă a organizației, pe seama căreia se află sarcina de a menține pacea și securitatea internațională. În Consiliul sunt reprezentate 15 state: cinci cu statut permanent și zece cu statut temporar. Membrii permanenți sunt: Rusia, SUA, Marea Britanie, China și Franța. Aceștia dețin dreptul de veto. Alți zece membri ai Consiliului sunt aleși pentru un mandat de doi ani. În luna octombrie, președinția Consiliului de Securitate al ONU va reveni Rusiei.

22
Tagurile:
Germania, ONU, Angela Merkel
Tematic
ONU: „lockdown”-ul poate cauza mai mulţi morţi decât Covid
Discurs epocal la ONU împotriva imperialismului SUA
VIDEO: Discursul lui Igor Dodon la Adunarea Generală a ONU
Reprezentantul Crimeii, oprit să vorbească la Forumul ONU

Загрузка...