BUCUREȘTI, 20 ian – Sputnik. Anul trecut Rusia și Serbia au încheiat contracte pentru livrarea unei baterii a sistemului de apărare antiaeriană „Panțir-S1”, anunță RIA Novosti cu referință la o sursă din domeniul cooperării tehnico-militare.
“A demarat realizarea lui, care se va încheia în 2020”, a specificat sursa citată.
În una din baterii intra șase rachete “Panțir-S1”. La sfârșitul lunii octombrie președintele Serbiei, Alexandar Vucic vorbise în timpul exercițiilor militare „Scutul Slav” despre această achiziție, însă atunci era vorba doar de un singur sistem.
Tot atunci Vucic a subliniat că Belgrad își dorește să primească și sisteme de apărare antiaeriană S-400 „Triumf”.
Serbia este unul din cei mai mari cumpărători ai armelor și tehnicii rusești din Europa. Mai devreme republica a achiziționat de la Rusia șapte elicoptere Mi-17 și Mi-35, precum și a primit cu titlul gratuit șase avioane militare Mi-G-29 și zece blindate BRDM-2MS.
BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Tragedie după un atac armat într-un liceu din localitatea Knoxville, din statul american Tennessee: mai multe persoane au fost împușcate, un bărbat decedând.
Poliția din Knoxville a anunțat că ofiţerii de poliţie locali au fost trimişi la liceul Austin-East Magnet ”după ce un suspect înarmat a fost raportat în incintă. S-au tras focuri de armă în timp ce se apropiau de suspect”, a transmis poliția locală pe Twitter.
În acțiune, un poliţist a fost lovit de gloanţe, dar viaţa nu este în pericol. Russia Today anunță că și un elev a fost împușcat.
În schimb, un bărbat fost ucis. Poliția a arestat un suspect, iar ”elevii care nu au fost implicaţi în incident au fost încredinţaţi familiilor lor”, a transmis pe Twitter superintendentul școlilor din districtul Knoxville, Bob Thomas.
Sursa citată arată că municipalitatea din Knoxville a aprobat recent 1 milion de dolari pentru eforturile de „prevenire a violenței”, în urma morții a patru adolescenți de la Austin-Est, la începutul acestui an. Toți patru erau afro-americani.
Această organizație, creată cu scopul de a promova și proteja patrimoniul cultural și mediul natural, publică astfel de evaluări anual. Șapte dintre cele mai vulnerabile ținte au fost selectate din 12 candidați. Semnificația monumentului a fost luată în considerare, precum și gravitatea pericolului care îl amenință.
Un alt criteriu de selecție a fost potențialul acestor locuri în calitate de catalizator pentru o dezvoltare socio-economică durabilă.
Se găsesc în munții stâncoși la sud de municipiul Arredondo. Capela, a cărei construcție a fost recent datată din 660-680 d.Hr., este încă în funcțiune și se fac slujbe. Cu toate acestea, clădirile sunt de mult timp în degradare, iar vizitatorii pot intra liber și deteriora monumentele.
Este singura din lume de la deschiderea sa în 1889 și care încă folosește toate echipamentele de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2020, compania feroviară Achensee a dat faliment și subvențiile promise de guvernul provincial tirolean nu au fost încă plătite.
Construit între 1876 și 1929, este un exemplu excelent de arhitectură neoclasică europeană. În martie și decembrie 2020, orașul Zagreb a fost lovit de două cutremure puternice care au afectat grav acest loc. Arcadele, pavilioanele, Biserica Împăratului-Hristos, multe pietre funerare și sculpturi au fost avariate. Ploile abundente și pandemia COVID-19 au făcut dificilă evaluarea pagubelor și reconstruirea cimitirului.
Amorgos, Kimolos, Kythira, Sikinos și Tinos alcătuiesc așa-numitul „peisaj cicladic” - o parte importantă a identității grecești. Este în pericol grav din cauza programului propus de instalare a turbinelor eoliene pe aceste insule și în apropierea siturilor arheologice.
A fost construită în 1570 și de atunci a fost deschisă publicului. Este unul dintre cele mai bune exemple ale Renașterii toscane, păstrată în forma sa originală. Dar în 2020, grădina a fost lovită de vreme rea și de furtuni, care au provocat pagube semnificative întregului amplasament. Aproximativ 30 de copaci - o treime din total - și o parte din labirintul de buș au fost smulși. Trei statui din secolul al XVII-lea, precum și sistemele de iluminat și irigare, au fost grav avariate.
Construită în secolul al XIV-lea, mănăstirea este unul dintre cele mai importante monumente religioase medievale din Europa. Însă, din 2006, a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO ca pe cale de dispariție. Mănăstirea și împrejurimile sale se confruntă cu provocări din cauza problemelor juridice și instituționale nerezolvate.
Poșta a fost ridicată în 1974 în stilul modernist al epocii postbelice. Structura puternică a clădirii, realizată din beton armat în formă de floare de lotus, trebuia să simbolizeze restaurarea orașului Skopje după puternicul cutremur din 1963. Clădirea a supraviețuit unui incendiu masiv în 2013, dar geamurile originale, frescele, mobilierul personalizat și iluminatul au fost fie complet distruse, fie grav avariate. Astăzi, clădirea se află într-un pericol și mai mare din cauza abandonului și uzurii.
BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Prin vocea Alinei Gorghiu, PNL a sesizat Biroul permanent al Senatului în legătură cu atitudinea și activitatea senatoarei independente Diana Șoșoacă.
Biroul Permanent a trimis Comisiei juridice o sesizarea în care liberalii propun ”eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă”.Astfel, liberalii, care au susținut manifestările ilegale și violente în care instituții ale statului – și mai ales Parlamentul – au fost terfelite și insultate mai grav ca oricând, scriu acum că este ”inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării (…) o asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor”.
Liberalii o acuză pe Diana Șoșoacă de instigare la ”ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist” – dar nu dau exemple!
Ca o paranteză, aceeași liberali erau mândri de prezența printre ei a lui Gigi Becali, parlamentar și europarlamentar, dar atunci nu mai erau deranjați de excesele de limbaj ale acestuia!
Precizăm că intervențiile senatoarei Diana Șoșoacă sunt publice, fiind postate pe site-ul Senatului – și nu am găsit în ele aspecte de tip ”homofob, xenofob, extremist”… decât dacă apărarea credinței și tradițiilor românești presupune toate astea!
În aceste condiții, multă lume a tras concluzia că liberalii și celelalte partide vor, prin sesizarea lor, să-i închidă gura senatoarei!
Voci din spațiul public consideră că ”mafia politică” s-a speriat de Diana Șoșoacă și vrea să o reducă la tăcere, așa a urmărit, fără succes, în cazul lui Vadim Tudor.
În aceste condiții, am realizat un sondaj pe site-ul agenției noastre, lansând o singură întrebare: ”Vor partidele și grupurile de interese să o blocheze pe Diana Șoșoacă?”
Sondajul propunea trei variante de răspuns:
Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 10 aprilie 2021, pe internet, pe sistemul un singur vot pentru un IP.
Iată rezultatele celor 1373 de voturi exprimate:
Deci, un scor covârșitor în favoarea ”senatoarei fenomen” – și un semnal negativ pentru partidele și grupurile de interese care vor să o blocheze pe Diana Șoșoacă să le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește.
De remarcat că decizia de a vota nu a fost una ușoară – numai 1 din 6 care au citit textul sondajului au decis să voteze. Cum se traduce asta? Cel mai probabil, teama de partide și grupurile de interese i-a făcut pe români reticenți în a-și exprima votul.
Oricum, este un scor zdrobitor, care arată clar susținerea românilor pentru Diana Șoșoacă.