BUCUREŞTI, 16 ian – Sputnik, Doina Crainic. Miercuri, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care își exprimă îngrijorarea cu privire la procesul înregistrării cetățenilor europeni pentru obținerea noului statut care să le permită șederea în Regatul Unit, precum şi în ceea ce privește absența unui document fizic ca dovadă a dreptului de ședere și accesibilitatea acestuia, potrivit stiridiaspora.ro.
De asemenea, eurodeputaţii subliniază ca ar saluta instituirea unui mecanism de control comun al Parlamentului European și a celui britanic, exprimându-și îndoielile cu privire la înființarea și independența „autorității independente” a Regatului Unit prevăzută în acordul de retragere.
În rezoluție se mai solicită lansarea de campanii de informare a cetățenilor și îndeamnă guvernele din statele membre ale UE să adopte măsuri consecvente pentru a oferi securitate juridică cetățenilor Regatului Unit care locuiesc pe teritoriul lor.
Rezoluția a fost adoptată cu 610 voturi pentru, 29 împotrivă și 68 de abțineri, în urma unei dezbateri care s-a axat în principal asupra problemei liberei circulații și a limitării impactului Brexit asupra vieții cetățenelor europeni și a celor britanici.
În partea a doua a Acordului de retragere sunt prevederi care protejează drepturile cetățenilor europeni din Regatul Unit și a celor britanici din țările UE, precum și familiile acestora. Toate drepturile de securitate socială în conformitate cu legislația UE vor fi menținute, iar drepturile cetățenilor vor fi garantate pe toată durata vieții acestora. Implementarea și aplicarea acestor termeni vor fi supravegheate de o autoritate independentă cu puteri echivalente cu cele ale Comisiei Europene.
BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. SUA urmăresc o politică represivă în raport cu proprii cetățeni. În ultimul timp susținătorii actualului președinte Donald Trump se interesează de modalitățile de obținere a cetățeniei rusești, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei, Maria Zaharova.
“Cel mai îngrijorător este că această criză profundă, care a afectat fiecare american, vizează o țară care are celor mai mare buget al apărării... Anume SUA au introdus în practica lumii occidentale sancțiuni ilegale în calitatea lor de instrument de control al altor state. Iată de ce, reieșind din procesele care au loc acolo, reieșind din faptul că anume această țară promovează o politică represivă în lume, iar astăzi constatăm că (promovează o politică represivă n.r.) și în raport cu proprii cetățeni, suntem îngrijorați”, a declarat Zaharova la postul de televiziune Rossiya 1.
Potrivit ei, acum cel mai populare comentarii, pe care le primește în rețele de socializare din partea americanilor, care îl susțin pentru Trump, vizează modalitățile de obținere a cetățeniei rusești.
“Bine ați veni în realitate”, a menționat purtătorul de cuvânt al MAE.
BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Temerile privind introducerea unui „pașaport de vaccinare” anti-Covid19 nu sunt nejustificate. O confirmă azi chiar președintele Consiliului European, Charles Michel.
Într-un interviu acordat azi unui program olandez de televiziune, ”Buitenhof”, preşedintele CE a spus că dezbaterea pe această temă i se pare ”foarte pertinentă”, dar și că ”decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene”.
Totuși, preşedintele CE consideră că nu este cazul să fie introdus acum acest pașaport, dar… că ”există un acord de principiu privind un astfel de document”.
De ce asta? Pentru ”mai întâi trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni„ iar dacă va fi introdus prea devreme, ”paşaportul ar putea produce o frustrare uriaşă în Europa şi în alte părţi ale lumii„.
Dar, conchide preşedintele Consiliului European, citat de Agerpres, nu este exclus ca pe viitor ”deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi”, chiar dacă ”subiectul este sensibil în multe ţări europene”.
Over het principe van een vaccinatie-paspoort, waarmee vrij reizen in de Europa mogelijk wordt gemaakt, zegt de voorzitter van de Europese Raad Charles Michel: 'Ik sluit het niet uit, maar dit thema ligt gevoelig in Europese landen' #Buitenhof. pic.twitter.com/ROglGVT1x8
— Buitenhof (@Buitenhoftv) January 17, 2021