BRUXELLES, 14 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Încă de la începutul postării sale, Peter Costea observă că Parlamentul European ”demonizează cetățenii Uniunii Europene” și îi împarte în categorii de cetățeni și că îi ”demonizează și înfierează pe cei care nu subscriu ideologiei seculare și secularizante care domină gândirea dinlăuntrul Parlamentului European”.
Cum se desfășoară acest lucru, arată în continuare Peter Costea, înainte de a arăta și exemple concrete ale acestui mod de acțiune:
”Est europenii tradiționali sunt etichetați ca fiind retrograzi, pe când occidentalii și cei care cred în „valorile” europene (de genul avort, perversiune sexuală, eutanasie, desființarea familiei și a căsătoriei naturale și înlocuirea lor cu familia socială și „echipă parentală”, ateism, evoluționism, confiscarea drepturilor parentale, eliminarea valorilor tradiționale) sunt etichetați ca fiind „progresiști”. Natural, cei din urmă sunt mai buni ca primii care trăiesc în trecut, iar viitorul aparține „progresiștilor”.”, scrie avocatul pro-familie.
Ca urmare, creștinii și valorile lor sunt mereu marginalizate în rezoluțiile adoptate periodic de PE, rezoluții care, în marea lor majoritate, sunt inițiate de „minorități sexuale” ori de reprezentanții lor, de avortiști, de anti-creștini, de o elită politică care e în întregime înstrăinată de realitate.
”Găsesc aceste rezoluții ofensatoare la adresa mea ca cetățean al Uniunii Europene și o ofensă la adresa valorilor mele creștine și a identității mele creștine și tradiționale. Acțiunile anti-creștine și anti-valori ale PE se acumulează de la an la an și cu fiecare nouă rezoluție care e adoptată. În decembrie a venit și rândul mișcării pro-familie și pro-căsătorie din România pentru a fi demonizată de PE”, mai spune Peter Costea.
Astfel, pe 18 decembrie PE a adoptat o rezoluție care condamna Polonia pentru că un număr în creștere de municipalități poloneze se declara „LGBT free zones”, adică zone în care manifestările și propaganda homosexuală nu sunt permise. Dar, arată avocatul pro-familie, rezoluția menționează și România, în mod special mișcarea pro-familie din România.
”Paragraful „O” din rezoluție scrie următoarea minciună despre noi, cei 3.5 milioane de români care am votat pentru normalitate și normativitatea căsătoriei și familiei naturale în octombrie 2018: „discriminarea și violența împotriva persoanelor LGBT a luat forme multiple, exemple recente fiind comentarii homofobe în campania pentru referendumul de restrângere a definiției familiei în România" . ”, observă Peter Costea.
Avocatul, care a fost implicat în referendumul pentru familie din 2018, notează că nimeni din mișcarea pro-familie din România nu a făcut comentarii ori afirmații „homofobe” în contextul referendumului ori să fi comis acțiuni de violență la adresa homosexualilor.
”Dimpotrivă, elita politică a României, președintele României și dl Moraru de la Curtea Constituțională ne-au numit pe noi, oameni raționali și în toată firea, fanatici, retrograzi, oameni smintiți la minte”, își amintește Peter Costea.
Peter Costea mai atrage atenția că toate partidele politice din România au votat în sprijinul rezoluției și împotriva noastră, a României și a intereselor noastre valorice și dă și numele europarlamentarilor care au sprijinit rezoluția: Băsescu, Blaga, Bogdan, Bușoi, Mureșan, Nistor, Botoș, Cioloș, Ghinea, Pîslaru, Ștefănuță, Strugariu, Tudorache, Borzan, Nica și Tudose. Dar, ca o veste bună, Buda, Falcă, Marinescu, Motreanu și Ciuhodaru au votat împotrivă, iar ulterior și-au modificat voturile și Blaga, Bogdan, Bușoi și Nistor.
Fiii și fiicele lui Macron, adică europarlamentarii USR, au votat împotriva României și a noastră, mai spune Peter Costea, care extrage următoare concluzie:
”USR e consistent în pozițiile lui anti-române, anti-creștine și anti-tradiționale. A ajuns la 11% în sondajele de opinie, de la 22% la europarlamentare în mai anul trecut. Un semn bun, sper, spre eliminarea cât mai grabnică și totala a USR și a influenței lui de pe scena politică a României”.
BUCUREȘTI, 24 feb – Sputnik. O nouă aplicație intitulată IATA Travel Pass va fi lansată luna viitoare în scopul de a păstra și gestiona certificările pentru teste și vaccinurile Covid-19.
IATA Travel Pass este dezvoltat de International Air Transport Association (IATA), asociația comercială globală la care sunt membre 290 de companii aeriene și are scopul de a permite redeschiderea frontierelor și călătoriile pasagerilor fără a fi nevoie de carantină.
Aplicația Travel Pass își propune obiective ambițioase. Astfel, ea va iniția un registru global al cerințelor de sănătate, astfel încât pasagerii să poată verifica ce este necesar pentru a intra în destinațiile pe care speră să le viziteze. Apoi, călătorii pot verifica registrul global al centrelor de testare și vaccinare, astfel încât să se poată programa înainte de plecare.
De asemenea, laboratoarele și centrele de testare autorizate pot trimite în siguranță certificatele de testare și vaccinare către pasageri prin intermediul aplicației.
Aplicația își propune chiar mai mult, să le permită călătorilor să își gestioneze identitatea digitală pentru călătorii fără contact: crearea unei versiuni digitale a pașaportului lor pe telefon, primirea și partajarea certificatelor de testare sau vaccinare Covid-19 și gestionarea altor documente de călătorie.
„Indiferent de planurile guvernelor, vom fi gata să-i ajutăm cu IATA Travel Pass”, a declarat recent CEO-ul IATA Alexandre de Juniac pe blogul său.
Această nouă platformă digitală este o modernizare a sistemului existent de teste și certificate de vaccin tipărite. "Guvernele decid cerințele de călătorie; companiile aeriene și pasagerii trebuie să se conformeze", spune IATA pe site-ul său, arătând totodată că nu obligă pasagerii să fie vaccinați pentru a călători.
IATA Travel Pass va fi gratuit pentru descărcare și utilizare, iar lansarea pe platformele iOS și Android este programată pentru sfârșitul lunii martie.
IATA Travel Pass nu este singura soluție în dezvoltare. Există mai multe permise de călătorie pregătite pentru a intra pe piață.
CommonPass, proiectat în cloud, de organizația nonprofit Commons Project, este deja utilizat într-o manieră limitată de companiile aeriene, în timp ce gigantul de calcul IBM are o echipă care lucrează la „Digital Health Pass” de nouă luni.
De asemenea, platforma urmează să confirme legătura dintre blocarea conturilor și structurile de stat rusești.
Mai devreme, Twitter a anunțat că a suspendat o sută de conturi, care ar avea legături cu serviciile rusești. În opinia conducerii rețelei de socializare, aceste conturi se fac vinovate de propaganda rusă, fiind subminată “încrederea în stabilitatea NATO”, fiind desfășurate și activități îndreptate împotriva SUA și UE.
BUCUREŞTI, 24 feb – Sputnik. Pe 24 februarie, într-o sesiune virtuală a Conferinței privind dezarmarea, susţinută la Geneva, Sergei Lavrov a declarat că, în timpul unei conversații telefonice din 4 februarie cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a propus reafirmarea angajamentului din partea Rusiei și a Statelor Unite cu privire la inadmisibilitatea războiului nuclear.
„Susținem în mod ferm reafirmarea formulării fundamentale de către Rusia și Statele Unite, precum și de către alți membri din cadrul celor cinci puteri nucleare, că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și că nu ar trebui declanșat niciodată”, a spus şedul diplomaţiei ruse, reamintind despre propunerea sa către secretarul de stat al SUA.
Ministrul rus de Externe a menționat că asigurarea restricției în contextul denunțării Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acţiune (INF) a rămas o problemă prioritară.
„Propunerea noastră rămâne în vigoare: nu vom desfășura astfel de rachete terestre în regiuni în care nu vor fi desfăşurate aceleași dispozitive americane. Facem apel la țările NATO să ia măsuri reciproce similare. Propunerile noastre specifice privind măsurile de verificare reciprocă sunt cunoscute”, a adăugat ministrul, citat de Sputnik France.
O propunere deja făcută de Rusia
Anterior, Rusia a propus în mod repetat Washingtonului reafirmarea, în calitate de mari puteri nucleare, a tezei afirmate de Gorbaciov şi Reagan potrivit căreia războiul nuclear nu trebuie declanşat niciodată și că nu pot exista câștigători, dar administrația Trump nu a răspuns propunerii.
În 1985, acest concept de război nuclear care exclude noțiunea de învingător a fost aprobat de către președintele URSS de atunci Mihail Gorbaciov și de omologul său american, Ronald Reagan.