Explozie

Știrea nopții: S-a produs - Iran a atacat bazele militare ale SUA! (VIDEO)

5962
(reînnoit 13:09 08.01.2020)
”Atacurile cu rachete împotriva bazelor americane din Irak au fost măsuri legitime de autoapărare și s-au încheiat acum, întrucât Iranul nu intenționează să facă război sau să escaladeze situația mai departe”.

BUCUREȘTI, 8 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Azi noapte, Iranul a atacat cu rachete două baze militare americane, Pentagonul confirmând că ”mai mult de zece rachete” au fost trase împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil din Irak – baze folosite de armata americană și de coaliția care o sprijină.

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, Jonathan Hoffman, a declarat într-un comunicat că ”e clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei”.

La numai o oră de la primul atac, Iran a lansat a atac împotriva unei baze militare din Irak ocupată de trupe americane.

”Rachetele iraniene au lovit o bază americană din apropierea aeroportului Erbil din Kurdistanul iranian”, a transmis agenţia FARS, preluată de Agerpres

După primele atacuri, Pentagonul a anunțat că va face o analiză a situație. ”Evaluăm situaţia şi răspunsul nostru, luăm toate măsurile necesare pentru a proteja personalul american, partenerii săi şi aliaţii din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al DOD, Jonathan Hoffman.

De cealaltă parte, ministrul de externe iranian, Javad Zarif a spus că atacurile au fost de ”autoapărare”, preluând retorica folosită de Donald Trump ca motiv al asasinării generalului Soleimani.

”Atacurile cu rachete împotriva bazelor americane din Irak au fost măsuri legitime de autoapărare și s-au încheiat acum, întrucât Iranul nu intenționează să facă război sau să escaladeze situația mai departe”, a declarat ministrul de externe, Javad Zarif, transmite Russia Today.

Ministrul iranian a explicat că ”au fost „măsuri proporționale în autoapărare” în conformitate cu 51 din Carta ONU”, precizând că ”Nu căutăm escaladarea sau războiul, ci ne vom apăra de orice agresiune”.

Zarif a argumentat că loviturile au vizat bazele SUA de la care au fost lansate atacuri „lașe” împotriva cetățenilor iranieni și a unor înalți funcționari - referindu-se la generalul Qassem Soleimani, șeful Forței Quds a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (, ucis într-un atac de drone în afara Bagdadului săptămâna trecută, transmite Russia Today.

5962
Tagurile:
SUA, Iran
Тема:
Tensiuni SUA - Iran în urma asasinării lui Qasem Soleimani (28)
Tematic
SUA toarnă gaz pe foc în protestele din Iran
Lavrov: Rusia, Turcia, Iran vor conlucra pentru asigurarea stabilizării durabile în Siria
SUA intensifică măsurile de securitate - posibile atacuri teroriste sprijinite de Iran
„Jos cu SUA”: Proteste în Iran după asasinarea generalului Kassem Suleimani
Trump amenință că va lovi 52 de ținte din Iran, tensiunea crește
Aleksandr Lukașenko

Lukașenko a preluat oficial noul mandat de președinte

62
(reînnoit 13:44 23.09.2020)
Lukașenko a preluat oficial noul mandate de președinte. La Minsk a avut loc ceremonia de inaugurare.

BUCUREȘTI, 23 sep – Sputnik. Aleksandr Lukașenko a preluat oficial funcția de președinte al Republicii Belarus, transmite Sputnik Belarus.

Cu mâna pe Constituție, președintele ales a pronunțat jurământul în limba belarusă, după care președintele Comisiei Electorale Centrale, Lidia Ermoșina, i-a înmânat legitimația respectivă.

În discursul rostit în cadrul ceremoniei de inaugurare, Lukașenko a declarat că belarușii nu au ales doar un președinte, ci și-au apărat pacea socială și suveranitatea. De asemenea, el a menționat că preia funcția cu un sentiment de mândrie pentru poporul său, care “a trecut cu succes un test al rezistenței convingerilor lor”.

“E o zi a victoriei noastre și a voastre”, a subliniat șeful statului, adăugând că nu poate și nu are dreptul “să-i abandoneze pe belaruși”.

De asemenea, Lukașenko a promis că politica socială va rămâne o carte de vizită a țării, susținând că revoluția colorată a eșuat, în pofida „unor provocări fără de precedent” și „a unor incitări diabolice din afară”.

Ceremonia s-a desfășurat la Palatul Independenței. La eveniment au participat câteva sute de persoane – demnitari, parlamentari, șefii instituțiilor de presă, oameni de cultură și din domeniul sportului.

Alegerile prezidențiale în Belarus au avut loc pe 9 august, iar Lukașenko a acumulat 80,1 la sută din voturi. În acest fel, el a obținut cel de-al șaselea mandat.

Opoziția și Uniunea Europeană nu au recunoscut rezultatele alegerilor, iar în Belarus au izbucnit valuri de proteste. În primele zile, miliția și trupele OMON au utilizat împotriva demonstranților gaze lacrimogene, tunuri de apă, gloanțe de cauciuc, iar mai târziu au renunțat la aplicarea forței.

62
Tagurile:
Belarus, Aleksandr Lukașenko
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Parlamentul European nu-l recunoaște pe Lukașenko președinte
De ce Lukașenko a închis hotarele Belarusului cu Polonia și Lituania
Lukașenko: Nici vorbă de privatizări în favoarea „șarlatanilor străini”

Загрузка...
Ludovic Orban și Adrian Zuckerman

Americanii, mesaj șocant: NU măririi pensiilor în România!

426
(reînnoit 08:32 23.09.2020)
Un mesaj plin de tupeu, prin care se exprimă opoziția la creșterea pensiilor și dovedește implicare politică părtinitoare

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Imediat după ce parlamentul a decis prin vot majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, PNL a anunțat că va ataca legea la CCR, iar mai mulți miniștri au făcut declarații prin care condamnă această majorare.

De cealaltă parte, mai mulți economiști și analiști au explicat beneficiile pe care această majorare le aduce nu numai pensionarilor, ci și comerțului, deci economiei, pentru toți acești bani se întorc pe plan intern, nu iau calea unor ”investiții” precum cumpărarea de armament sau licitații dubioase în varii zone de ”interes strategic”.

Ei bine, se pare că exact acest aspect nu convine ”partenerilor strategici” care au reacționat imediat prin Camera de Comerţ Americană în România.

Într-un comunicat, această ”AmCham România” îşi exprimă ”îngrijorarea faţă de majorarea cu 40% a punctului de pensie şi face apel la responsabilitate din partea decidenţilor pentru menţinerea echilibrului macroeconomic al României”.

Da, ați citit bine, o organizație care în loc să-și vadă de treaba sa, care ar fi dezvoltarea  afacerilor bilaterale, aflate la un nivel extrem de scăzut având în vedere capacitatea SUA și facilitățile (favorurile, cedările!) făcute de România, ei bine, organizația e îngrijorată de pensii, adică de creșterea puterii de cumpărare și a nivelului de trai ale pensionarilor români!

”La numai o zi după ce mediul economic, AmCham, Guvernul şi instituţiile financiare au salutat promovarea României la statutul de piaţă emergentă, statut care depinde într-o mare măsură de echilibrul macroeconomic al ţării, AmCham Romania îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de majorarea cu 40% a punctului de pensie şi modificarea bugetului asigurărilor sociale, impuse de plenul Parlamentului astăzi”.

În primul rând, AmCham promovează un fals – pentru că trecerea la statutul de ”Piaţă Emergentă Secundară” a fost anunțat de furnizorul global de indici FTSE Russell de anul trecut, pe 26 septembrie 2019, adică pe vremea Guvernului Dăncilă, ”iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020”, transmitea Economica.net

Deputați în Parlamentul României
© AFP 2020 / DANIEL MIHAILESCU

De ce nu spune AmCham acest adevăr, ci promovează minciuna indusă, că e meritul Guvernului Orban? Clar, pentru că e un Guvern care cedează la toate capitolele în fața intereselor străine!

AmCham spune că ”mediul economic a recunoscut de fiecare dată legitimitatea preocupării autorităţilor abilitate faţă de categoriile vulnerabile şi nevoia asigurării unui trai decent pentru bunicii şi părinţii noştri” - însă, măsuri precum majorarea pensiilor, ”care spre deosebire de alte măsuri cu impact bugetar sunt ireversibile, trebuie să fie sustenabile pe termen scurt, mediu şi lung, şi să evite orice motivare electorală care poate periclita credibilitatea României în plan extern”.

Deci, AmCham acuză pe față că este o măsură electorală, nu o necesitate, preluând fățiș tezele PNL, implicându-se deci politic!

”În ciuda tuturor avertismentelor privind situaţia macroeconomică fragilă accentuată de încetinirea economiei globale şi de efortul financiar intern angajat în lupta împotriva COVID-19, adoptarea unor astfel de decizii lipsite de sustenabilitate reprezintă un derapaj periculos care împovărează pe termen lung populaţia activă, generaţiile viitoare şi adânceşte tensiunile sociale, se menţionează în document”, scrie AmCham.

Interesant este că nu aud și laudele premierului Orban despre investiții și realizări – sau afirmațiile lui Cîțu despre ”explozia” economică pe care o preconizează… peste doar câteva luni, în 2021!

Mai mult, americanii își permit tupeul de a avertiza și chiar preveni România ce anume riscă prin majorarea ratingului.

”Este o situaţie fără precedent şi un mesaj confuz pe care România îl transmite comunităţii investiţionale, riscând o retrogradare a rating-ului de ţară în aceeaşi săptămână în care a devenit aplicabilă promovarea pieţei de capital românească”, spune AmCham Romania.

În încheierea mesajului, AmCham ”face apel la responsabilitate din partea decidenţilor politici astfel încât măsurile şi politicile publice adoptate să nu creeze dezechilibre bugetare ci, dimpotrivă să contribuie la sănătatea macroeconomică a ţării”.

Așa cum spuneam, este vorba de tupeul americanilor care, pe lângă investiții minore în comparație cu ceea ce impun României, acum încearcă să dicteze și politica internp, susținând Guvernul PNL și acuzând măsurile sociale promovate de PSD și celelalte partide! Este sau nu tupeu și imixtiune în treburile interne!

Fără discuție… dar credeți că va reacționa vreo instituție din colonia România? Nu, România are treabă cu Belarus sau cu Navalnîi.

Reamintim că tot în urma intervenției străine, SUA și UE, a fost anulat rezultatul referendumului de demitere a lui Băsescu, cel care primise atunci supranumele de ”guvernator al coloniei”.

426
Tagurile:
Americani, SUA, România, Pensii

Загрузка...
Vladimir Putin

Putin a adresat un mesaj guvernului și parlamentului

0
Vladimir Putin s-a adresat cu un mesaj guvernului și parlamentului în cadrul unei întrevederi cu membrii Senatului.

BUCUREȘTI, 23 sep – Sputnik. Rușii trebuie să simtă efectul tututor drepturilor prevăzute de amendamentele la Constituție, a declarat Vladimir Putin la o întrevedere cu senatorii.

Despre sprijinul acordat rușilor

„Ceea ce am spus și ceea ce am formulat în legea fundamntală, trebuie să se reflecte în legislația curentă și, desigur, în viața cotidiană a cetățenilor. Dolianțele oamenilor trebuie să fie reflectate în documentul nostru financiar – bugetul federal”, a spus șeful statului.

Potrivit președintelui, rostul inovațiilor constituționale constă în fixarea pentru următoarele decenii a “bazelor dezvoltării durabile a țării”.

“Aici e vorba de continuitatea istorică, valorile morale, garanții sociale sigure, sporirea rolului societății civile. În cele din urmă, e vorba de consolidarea și îmbunătățirea echilibrului între toate ramurile puterii, cu păstrarea în Rusia a unei republici prezidențiale puternice”, a subliniat Putin.

Adresându-se membrilor Consiliului Federației, el a menționat că în această sesiune de toamnă ei urmează să examineze niște probleme extreme de importante și principale ale cetățenilor.

Președintele rus Vladimir Putin
© Sputnik / Михаил Климентьев

“Aș vrea să încep această întrevedere cu un mesaj de recunoștință camerei superioare a parlamentului pentru responsabilitatea și munca bine organizată în perioada epidemiei, pentru o adoptare operativă a actelor legislative, îndreptate spre susținerea familiilor cu copii, a unui mediu de afaceri responsabil, a întreprinderilor din sectorul real al economiei”, a spus liderul rus.

Însă situația legată de șomaj rămâne una dificilă: nivelul lui a continuat să crească în august, depășind acum 6 la sută din populația economic activă. Iată de ce, a subliniat șeful statului, mai întâi de toate trebuie să fie ajutați oamenii cu venituri scăzute să depășească condițiile complicate, să-și schimbe viața.

“Pentru familiile cu venituri mici, cu o situație materială complicată, am prevăzut indemnizații lunare pentru copii. Aceste măsuri cuprind peste patru milioane 850 de copii, cu o vârstă de până la 7 ani. Indemnizațiile pentru fiecare copil, de la naștere până la trei ani este egală cu un minim garantat pentru copii în funcție de regiune”, a relatat Putin.

Totodată, el a ținut să asigure că toate programele de sprijinire a familiilor ruse și obligațiile sociale, în pofida tuturor problemelor, vor fi finanțate din plin. În afară de aceasta, autoritățile vor continua să susțină întreprinderile din domeniile cheie ale economiei, precum și afacerile mici și mijlocii.

“Avem suficiente resurse. În perioada epidemiei, cu urmările ei economice în toată lumea și în țara noastră, precum și în pofida prăbușirii prețurilor la petrol, (...) am reușit să sporim cheltuielile statului, să susținem cetățenii și economia. Am reușit acest lucru pentru că am avut un nivel scăzut al datoriei de stat și unor rezerve financiare acumulate anterior”, a amintit președintele.

Despre economie și buget

Potrivit lui Putin, economia rusă și bugetul nu depind în mod critic de fluctuațiile cotațiilor la petrol.

“Economia noastră și bugetul nu depind critic de fluctuațiilor cotațiilor la petrol. Am spus că sursa principală a veniturilor sunt hidrocarburile, însă nu avem o dependență critică”, a spus el.

În același timp, președintele a anunțat că în anul 2021 ponderea veniturilor la buget din vânzările de hidrocarburi va scădea în premieră pentru istoria modernă a Rusiei până la o treime.

“Dacă în 2011 veniturile din hidrocarburi a constituit o jumătate din toate veniturile în buget, atunci în 2021 ponderea acestora se va micșora până la o treime. Respectiv, veniturile din alte domenii economice vor crește până la 70 la sută”, a explicat liderul rus.

Despre lupta cu pandemia coronavirusului

“În perioada epidemiei am reevaluat totul, am conștientizat valoarea fiecărei vieți umane, importanța muncii eroice a cadrelor medicale și, desigur, un rol important pentru societate și pentru țară a unui sistem eficient de protecție a sănătății. În aceste luni, capacitățile lui a sporit semnificativ”, a menționat Putin.

Astăzi, sistemul rus de sănătate este capabil să facă față coronavirusului și focarelor de boli sezoniere, a adăugat președintele.

“Au fost construite și date în exploatare noi centre medicale, care sunt gata să funcționeze în calitate de staționare infecțioase moderne, a fost creată o rezervă de medicamente și mijloace de protecție. Savanții noștri au fost primii care au creat un vaccin, capabil să ne protejeze de coronavirus. (...) Medicii au însușit medote eficiente de profilaxie și tratament. (...) Luând în considerație toate riscurile posibile, vom lucra, ca de obicei, în direcția prevenirii”, a anunțat el.

În afară de aceasta, în curând va fi înregistrat cel de-al doilea vaccin rus împotriva COVID-19, dezvoltat de centrul științific de stat “Vektor”, a informat Putin.

0
Tagurile:
Vladimir Putin
Tematic
Putin: Rusia va oferi vaccinul Sputnik V angajaților ONU
Putin: În perioada pandemiei a existat un deficit de umanism
Putin: ONU își realizează principala sa misiune, apără pacea - Video

Загрузка...