Protest la Paris, 05 decembrie 2019

În plină grevă, premierul francez anunță reforma pensiilor merge mai departe

274
(reînnoit 14:49 08.12.2019)
Primul ministru francez, Edouard Philippe, se arată decis să finalizeze reforma sistemului de pensii propus de guvernul său, chiar dacă liderul sindicatului CGT a anunțat că va lupta până la retragerea proiectului.

BRUXELLES, 8 dec - Sputnik, Daniela Porovăț. Preşedintele francez Emmanuel Macron va avea în această seară o întâlnire de lucru cu premierul Edouard Philippe şi cu membrii Guvernului la Palatul Elysee pentru a discuta despre reforma sistemului de pensii.

Discuțiie au loc într-o perioadă tensionată, când sistemele de transport franceze au fost paralizate astăzi pentru a patra zi, iar sindicatele de la SNCF și sistemul de transport public din Paris RATP și-au menținut greva împotriva reformei pensiilor.

"Sunt hotărât să duc această reformă a pensiilor până la capăt, o voi face respectuos și voi aborda îngrijorările oamenilor în legătură cu aceasta", a declarat Philippe pentru săptămânalul Le Journal du Dimanche

„Dacă nu punem în aplicare o reformă minuțioasă, serioasă și progresivă astăzi, altcineva va face una mâine, dar într-adevăr cu brutalitate”, a adăugat el.

Philippe a spus de altfe la finele săptămânii trecute că va prezenta miercuri o schiţă detaliată a planului de reformă a pensiilor.

În tabvăra adversă, liderul CGT, Philippe Martinez, a declarat că uniunea sa va menține protestul până când guvernul renunță la plan. „Vom continua până când planul va fi retras”, a spus el pentru aceeași publicație. „Lasă-l (Philippe) să asculte furia oamenilor. Lasă-l să spună, că numai idioții nu se răzgândesc niciodată. Lasă-l să se întoarcă de unde a plecat", a spus Martinez, adăugând că "nu există nimic bun" în planul de reformă a guvernului.

Sindicatele planifică o a doua manifestație pentru ziua de marți, în urma unei prime demonstraţii care s-a desfăşurat joi, când 65.000 de oameni au protestat la Paris și 806.000 au luat parte la proteste la nivel național, potrivit cifrelor poliției.

274
Tagurile:
Pensii, Grevă, Franța, Paris
Tematic
Proteste masive în Franța din cauza pensiilor
Peste 60 de persoane au fost reținute în urma manifestațiilor la Paris
Protestatarii din Catalonia blochează autostrada Spania - Franța
Paris: 16 persoane au fost reținute în timpul protestelor ”vestelor galbene”
Protestele din Catalonia escaladează: autostrada dintre Franța și Spania, blocată
Tensiuni la Paris: Manifestanții au dat foc baricadelor - VIDEO
Titus Corlatean

Corlățean, dezvăluirea zilei în scandalul Biden-România!

114
(reînnoit 07:36 27.10.2020)
Fostul ministru de Externa aruncă o adevărată nucleară în scandalul care îl vizează pe candidatul la președinție SUA, Joe Biden

BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. O adevărată dezbatere privind ancheta care îl vizează pe Joe Biden a fost organizată de Mihai Gâdea, la ”Sinteza zilei”.

Printre invitați a fost și Titus Corlățean, iar ex-ministrul român de Externe a aruncat o adevărată nucleară: se dorește ca implicarea României în scandal să fie trecută sub tăcere, să nu se dezvolte ancheta.

”S-au făcut demersuri pentru a nu se continua scandalul”, a declarat Titus Corlățean, sugerând că ar fi vorba de intervenții de la nivel înalt - probabil al președinției.

De altfel, președintele Iohannis, întrebat de scandalul în care este implicat fiul lui Biden, a încercat să iasă simplu din ”afacere”, spunând că nu l-a cunoscut pe ”acest personaj”.

Scandalul este însă uriaș, pentru că implică și pe fostul președinte Băsescu – dar și ambasada SUA – care primea terenul pe care se află acum amplasată… chiar în anul de grație 2009. An în care, printr-o ciudată răsturnare a procentelor ”peste noapte”, Băsescu a câștigat al doilea mandat.

Reamintim că terenul în cauză a fost obținut pe cai ilegale de Puiu Popoviciu, în perioada mandatului primarului… Traian Băsescu, același care, peste câțiva ani, l-a primit cu multă prietenie pe… Joe Biden și pe vremea căruia ex-ambasadorul SUA, Gitenstein, a obținut controlul Fondului Proprietatea.

Sigur, Titus Corlățean s-a abținut să dea mai multe detalii… dar ele apar la iveală. Pas cu pas!

114
Tagurile:
România, scandal, Joe Biden, Titus Corlățeanu

Загрузка...
Dan Andronic

Andronic: ”Autostradă? Am fugi mai repede din calea rușilor”

40
Dan Andronic face praf aberațiile ”experților NATO” privind importanța unei autostrăzi către Republica Moldova în cazului uni ”atac al Rusiei”

BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. Cunoscutul jurnalist și patron de presă Dan Andronic dă de pământ cu ”analiza” făcută niște „experți NATO”, care au propus ipoteza aberantă a unui atac al Rusiei asupra României la o manifestare organizată de CEPA.

Printre altele, s-a propus o autostradă strategică spre Moldova, pe care să se poată mișca rapid blindatele NATO. În ipoteza abradabrantă, ”experții” au vorbit de o așa zisă „poartă a Focșanilor”, ca o cheie a apărării contra ”atacului Rusiei”.

”Asta cu autostrada către Republica Moldova mi se pare cea mai tare prostie”, reacționează Dan Andronic. ”Zic experții că fără ea se pare că nu am rezista mai mult de 24 de ore. Eu nu prea înțeleg cum se gândesc experții NATO că am rezista mai mult de 24 de ore având autostradă”.

Mai mult, Dan Andronic ia în bășcălie ideea ”autostrăzii strategice” – ”Eu cred că ar scădea capacitatea de rezistență, pentru că am fugi mai repede din calea rușilor”.

”Păi, măi experților, autostrada asta nu ar putea fi folosită și de ruși ca să ajungă mai repede, să scape de căruțele și tirurile de pe șosele?”, le dă Andronic peste nas ”experților NATO”.

Conchizând într-o notă serioasă asupra subiectului, Dan Andronic propune ”să lăsăm gluma deoparte” – și subliniază că ideea e ”E doar o prostie”.

”Ca să nu mai vorbesc despre faptul că România nu poate rezista mai mult de 24 de ore în orice condiții, dar trebuie să rezistăm măcar atât, ca să vină trupe NATO în ajutor”, spune Dan Andronic.

Și, ca să continuăm ideea absurdă – ce ar mai rămâne din România după o ”rezistență” de 24 de ore după un atac – precum cel despre care aberează ”experții NATO”?...

Dar, așa cum am arătat și într-o scurtă analiză, aberațiile lobbiștilor NATO au un scop prea puțin ”strategic” – dar extrem de cupid: trebuie argumente ”de experți” ca România să plătească tot mai mulți bani.

40
Tagurile:
Moldova, România, NATO, autostradă, Dan Andronic

Загрузка...
Codrin Ștefănescu

Codrin și Iosefina denunță ce face PSD-Ciolacu

0
(reînnoit 08:07 27.10.2020)
Doi oameni care nu tac – și care scot la iveală atitudinea cu totul ciudată și nefirească a liderilor social democrați

BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. Ceea ce s-a petrecut la alegerile pentru primăria Capitalei a avut un final neașteptat: în ciuda protestelor, a probelor privind ilegalitățile, PSD a pus brusc… ”batista pe țambal”! Așa că Nicușor Dan a fost declarat primar!

De ce a tăcut PSD? Ce s-a ales de contestațiile PSD?!

”PSD Ciolacu mimează că face opoziție!”, acuză Codrin Ștefănescu. ”Mimează că face contestații pentru alegerile din capitală”.

Codrin extinde observațiile acuzatoare: PSD ”mimează că se opune restricțiilor absolut idioate impuse de guvern - mimează îngrijorarea fată de încălcarea tuturor drepturilor și libertăților”.

”Mimează până și revolta pentru amânarea alegerilor”, consemnează Codrin și ultimul scandal din Parlament. ”Totul e doar teatru ieftin și grotesc! Dar câtă tăcere și frică în PSD! Nimeni nu spune nici “miau”!”

Și cunoscuta Iosefina Pascal, unul dintre cei mai de succes vloggeri, acuză schimbarea atitudinii PSD.

”Deci, PSD a făcut joc de glezne în cazul contestațiilor împotriva lui Mucușor, depunându-le după termen?”, scrie Iosefina Pascal.

”Bun, doar nu vor să deranjeze sistemul, STS-ul și Parlamentul Meu”, scrie ironic Iosefina Pascal.

0
Tagurile:
Codrin Ștefănescu

Загрузка...