Laborator

Rusia va obține acces la laboratoarele biologice din Armenia

222
(reînnoit 18:24 11.11.2019)
Lavrov a convenit cu autoritățile armene asupra unui memorandum care va permite accesul specialiștilor ruși la laboratoarele biologice din Armenia.

BUCUREȘTI, 11 nov – Sputnik. Rusia și Armenia a finalizat negocierile cu privire la accesul specialiștilor ruși la laboratoarele biologice armene, urmând să fie semnat un memorandum în acest sens, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

“S-a discutat despre aceste probleme, acestea vor fi abordate și la nivel de ministere ale sănătății. Ministrul nostru, Veronica Igorevna Skvorțova, a efectuat o vizită aici, a avut convorbiri cu colegii ei. Astăzi am menționat că negocierile în privința conținutului memorandumului s-au finalizat, acum documentul urmează să fie coordonat între instituțiile de profil al fiecărei părți, urmând să fie semnat în perioada următoare”, a declarat Lavrov în cadrul unei conferințe comune cu ministrul Afacerilor Externe al Armeniei, Zograb Mnațakanyan.

El a mai menționat că “acest lucru va creat oportunități adiționale pentru cooperarea noastră în domeniul securității biologice”. “Considerăm că aceste contacte cu vecinii noștri, cu aliații noștri, parteneri, reprezintă o componentă foarte importantă a agendei în problemele de securitate în cel mai sens larg al cuvântului”, a subliniat ministrul.

Lavrov a adăugat că există o convenție privind armele biologice toxice, care interzice dezvoltarea unui astfel de armament. “Din păcate, această convenție, din cauza obiecțiilor categorie ale Statelor Unite, nu dispune de un mecanism de verificare, așa cum e în cazul majorității documentelor multilaterale”, a menționat el.

„Încercăm de mai mulți ani să creăm un astfel de mecanism, însă colegii americani preferă să evite o astfel de înțelegere și favorizează crearea unor astfel de labotatoare în toată lumea în baza unor înțelegeri bilaterale. Desigur, suntem interesați să avem o transparență deplină și reciprocă în acest domeniu cu aliații noștri – Armenia și alți parteneri”, a conchis oficialul rus.
222
Tagurile:
laboratoare microbiologice, Serghei Lavrov, Rusia
Tematic
“Carnea de laborator” ar putea ajunge în vânzare până la sfârșitul anului 2018
Echipamentul laboratorului chimic din Duma - produs în Occident
Rusia: SUA creează laboratoare microbiologice în apropierea frontierelor noastre
Ursula von der Leyen

Critici pentru ecologia radicală a șefei Comisiei Europene

68
Presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, si-a atras critici dure in cadrul formatiunii germane Uniunea Crestin-Democrata (CDU) si in Partidul Popular European (PPE

BRUXELLES, 23 oct - Sputnik. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost criticată chiar de politicienii din cadrul PPE și al CDU pentru ecologia ei radicală. Astfe, voci din cadrul formaţiunii germane Uniunea Creştin-Democrată (CDU), de unde provine Ursula von der Leyen, dar şi din Partidul Popular European (PPE) care a propulsat-o la șefia Comisiei Europene, arată că aceasta ar trebui să își schimbe pozițiile și să mai țină cont și de alt aspecte atunci când propune acțiuni ecologiste radiale.

Штаб-квартира Европейской комиссии
© Sputnik / Алексей Витвицкий

Eurodeputatul german Dennis Radtke, spune într-un editorial publicat în cotidianul german Die Welt că "dacă trebuie să se schimbe Europa, atunci trebuie să se schimbe şi Ursula von der Leyen".

El o atacă pe colega sa de partid arătând că în aceste luni de mandat, von der Leyen a avut puţine contribuţii pentru îmbunătăţirea situaţiilor complicate și a demonstrat că nu a schimbat nimic din stilul politic de la Berlin: titluri spontane şi/sau solemne, pentru exterior, comunicare greşită sau deficitară, prin ignorarea ideilor propriei familii politice".

Chiar dacă admite că sunt necesare proiecte precum Acordul ecologic european (Green Deal), eurodeputatul german este împotriva radicalismului ecologic care nu ține cont de proiectele creştin-democrate şi de situaţia socială şi economică.

"Aplicarea unui astfel de proiect al secolului necesită şi spirit de leadership, precum şi instinct politic, care deocamdată lipsesc. Mi-aş fi dorit ca atunci când se discută de astfel de obiective spectaculoase, să fie abordate şi temerile existenţiale ale angajaţilor din industrie, ale companiilor şi fermierilor", a adăugat acesta în editorialul său.

El și-a continuat criticile la adresa președintelui CE și în publicația Politico. "Ea aplică o agendă pur ecologică; eu nu mă opun, dar trebuie să fie un echilibru între agenda ecologică şi agenda PPE. Sunt foarte nemulţumit de această situaţie", a spus Radke.

Ursula von der Leyen ar vrea reducerea emisiilor poluante cu cel puţin 55% până în 2030, însă alţi politicieni europeni nu sunt atât de entuziasmaţi în legătură cu acest obiectiv din cauza costurilor sociale și economice pe care le presupune.

68
Tagurile:
Ursula von der Leyen, Comisia Europeană
Tematic
Câte trilioane de euro vrea Ursula Von der Leyen să investească în protecția climei
Ursula Von Der Leyen devine ”penală”: este anchetată în Germania!
Orban, întâlnire decisivă cu Ursula von der Leyen pe tema justiției, Schengen și MCV

Загрузка...
Péter Szijjártó - ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului din Ungaria

Ungaria și Polonia nu se lasă șantaje de Bruxelles

93
Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, a anunțat că Ungaria și Polonia vor face eforturi pentru a nu fi șantajate în legătură cu fondurile europene

BRUXELLES, 23 oct - Sputnik. Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a dat asigurări, după o întrevedere avută la Varșovia cu omologul său polonez, Zbigniew Rau, că Polonia şi Ungaria vor depune eforturi pentru a se asigura că niciunul dintre cele două state nu poate fi şantajat în legătură cu utilizarea fondurilor UE.

Павильон компании Huawei на международной выставке информационных и коммуникационных технологий Связь - 2017 в Москве.
© Sputnik / Кирилл Каллиников

Reprezentanții celor două state au rămas fermi pe poziţia potrivit căreia din fondurile UE trebuie sa beneficieze ambele ţări, întrucât atât Polonia, cât şi Ungaria contribuie la performanţa economică a Uniunii Europene şi, prin urmare, fondurile UE sunt resurse comune.

Oficialul ungar a arătat că este inacceptabil faptul că, prin şantaj, se fac presiuni asupra Varşoviei şi Budapestei să-şi schimbe politica în ceea ce priveşte imigraţia sau alte politici.

El a anunțat de altfel că cele două ţări vor respinge noul pact al Comisiei Europene privind refugiaţii, pact care, potrivit şefului diplomaţiei ungare, are acelaşi principiu pe care l-a avut Comisia în ultimii cinci ani, cu repetarea aceloraşi greşeli.

Ministrul ungar de externe a mai spus că degeaba noua cotă de imigranți este numită “rambursare sponsorizată”, câtă vreme este tot o cotă de refugiaţi obligatorie.

93
Tagurile:
Bruxelles, Polonia, Ungaria
Tematic
Ungaria dă încă o lecție: produce medicamentul anti-Covid!
Ungaria spune NU manevrelor perverse ale Bruxelles-ului
Ungaria dă iarăși lecții României: cum ajută familiile
Ungaria desfide SUA și primește Huawei cu brațele deschise

Загрузка...